Se râde copios, zilele acestea, de ultimul caraghioslâc venit din cea mai paranoică ţară a planetei, Coreea de Nord: aici, regimul a organizat „alegeri”.
Evident că „alegerile” din Coreea de Nord n-au implicat nici o alegere. Cetăţenilor li s-a permis doar să ia buletinul de vot de la „comisia electorală” şi să-l pună în urnă. Pe buletinul de vot, câştigătorii fuseseră deja stabiliţi de partid, deci nu era nimic de bifat sau de ştampilat. Într-o dictatură comunistă, alegerile sunt ale partidului, nu ale cetăţenilor.
Am participat şi eu la o farsă asemănătoare, în noiembrie 1986. Ca şi în Coreea de Nord, prezenţa la vot era obligatorie. La fel ca în Coreea de Nord, decizia fusese deja luată, eu trebuia doar să semnez.
Eram în armată – armata mizerabilă a finalului de regim comunist, când soldaţii erau folosiţi la săpat Canalul şi la zidit Casa Poporului. Mâncam lături (cartofi stricaţi, peşte necurăţat, fasole cu viermi, pâine umedă), stăteam claie peste grămadă, 100 într-un dormitor, cu doar 4 bude şi 8 chiuvete la capătul holului; nu exista apă caldă decât 5 minute pe săptămână, la „duşuri”, în altă clădire – în fapt, 4 ţevi perforate prin care curgea din tavan apă călâie peste câte 50 de soldaţi o dată, în serii de câte 5 minute; caloriferele nu s-au dezmorţit nici măcar o dată toată iarna, dar 100 de trupuri au reuşit să încălzească aerul din dormitor la 9 grade în perioada gerurilor. În general, armata a fost o experienţă infectă, iar când Ceauşescu a anunţat că organizează un „referendum” pentru reducerea cheltuielilor militare cu 5% (Ceauşescu-pace! Ceauşescu-Pace!) n-am fost singurul realmente îngrijorat: de unde dracu’ să mai taie 5%, când şi aşa suntem ca-n lagăr?
În ziua referendumului, am fost încolonaţi şi duşi în pas de defilare la sala de festivităţi a unităţii, unde era organizată „secţia de votare”. Eram hotărât să votez NU, chiar dacă ştiam că oricum la Telejurnal avea să se comunice, seara, vreun DA de 99,95% – măcar să ştiu eu că votasem împotrivă. Dar, când am ajuns la biroul învelit în catifea roşie, de unde câţiva ofiţeri supervizau „votarea”, am fost uluit să descopăr că, de fapt, nu era nimic de votat. Nici măcar nu primeai buletin de vot, nu era nici un loc în care să ştampilezi vreun Da sau vreun NU.
Votarea era, de fapt, un tabel cu numele noastre, aranjate alfabetic, fiecare urmat de un DA scris cu majuscule şi de locul semnăturii. Tot ce puteai face era să semnezi că eşti de acord, nici măcar nu era prevăzută posibilitatea împotrivirii.
Cu o anume inconştienţă, m-am oprit cu pixul în aer. „Dar pentru NU unde semnez?” l-am întrebat pe ofiţerul care ţinea tabelul. Mi-a răspuns cu o înjurătură cumplită printre dinţi, dar n-am reacţionat – într-un fel, am ştiut că nu mie-mi era adresată. Am semnat la DA, am salutat şi am plecat.
Rezultatul comunicat al referendumului a depăşit cu mult toate standardele de ridicol stabilite anterior de regim: 100% DA, nici un vot împotrivă, şi numai 228 de absenţi de la votare.
Din acest punct de vedere, să constatăm, deci, că Nicolae Ceauşescu era mai nebun decât Kim Jong Un. Şi în „scrutinul” de zilele trecute din Coreea de Nord, „candidaţii” au câştigat cu 100% din „voturi”, dar aici, absenteismul a fost „semnificativ ” mai mare: 0,03%. Asta înseamnă că vreo 5.000 de cetăţeni nord-coreeni au lipsit, totuşi, de la exercitarea obligatorie a dreptului de a aproba alegerea partidului. Presupun că, dacă n-au scuza că muriseră chiar în ziua votării, vor fi oricum executaţi zilele următoare, ca să se-nveţe minte şi să nu mai repete sfidarea.
30 comentarii Adaugă comentariu
Îmi amintesc și eu de referendumul ăla. La noi a fost mai simplu, am „votat” la liceu și pe lista pe care ne-au pus să semnăm era plasat un soi de carton gălbui care avea decupată doar coloana cu „da”, ca să nu poți semna la „nu” nici din greșeală.
Cam asa
La noi a fost o zarva mare, fiindca directorul unitatii dorea sa dea telefon la judet ca suntem prima unitate socialista care a terminat votul, asa ca ne-a obligat sa fim la ora 6 la unitate. Era tomana tarziu, frig si intuneric. Cum duminica transportul in comun era redus la 25% si, teoretic, jumatate dintre salariatii cu masina personala nu aveau voie sa circule, directorul a zis, cu de la el putere, sa venim toti, indiferent de numarul de la masina, si chiar nu s-a intamplat nimic.
Ceausescu era nebun sau cei ce organizasera referendumul ? Caci imi vine greu sa cred ca el spusese „faceti niste tabele cu numele alegatorilor, o coloana cu „DA” in dreptul fiecaruia si o coloana in care sa semneze”.
Ha!
Multe, foarte multe chestii comuniste par greu de crezut acum…
Nu, comunismul nu era comunism! Toate lucrurile erau normale doar ca unele erau asa…. mai hazlii, Era fun in comunism!
Nici un regim totalitar nu e sustinut doar de niste nebuni care au pus mana pe „putere”. De fapt, regimurile astea sunt sustinute de tot felul de trepadusi de pe nivelele inferioare de putere – sectoristul, securistul simplu, angajatii simpli din primarii – total obedienti fata de mai mari si care se fac pres pentru a indeplini ceea ce-si inchipuie ca vor „sefii”. Asa ca Ceausescu nici nu trebuia sa zica „vreau ca la referendum sa se voteze 100% DA”. Era suficient sa spuna „reducem cu 5% cheltuielile cu armata, organizati referendum pentru asta”.
Să nu fim naivi. Doar nu-ți imaginezi că Ceaușescu nu înțelegea ce înseamnă un vot de sută la sută în cazul unei națiuni întregi.
Si totusi, cei ce organizau astfel de referendumuri nu erau din acelasi aluat din care erau facuti cei ce ordonau vopsitul frunzelor copacilor inainte de vizita celui-mai-iubit-fiu-al-poporului ?
Ba da, evident. Multi s-au replicat in conducatorii de azi.
Nu zic asta. Voiam doar sa evidentiez ca nu era necesar ca Ceausescu sa spuna clar si raspicat ca vrea vot de suta la suta.
Exact, smecheria era sa ghicesti dorintele sefului, nu sa-ti zica el ce si cum 🙂
Eu incă nu aveam drept de vot. Îmi aduc aminte doar că doi indivizi au bătut la uşă la noi, sub ora prânzului. Veniseră să-mi mobilizeze părinţii la vot. Erau îmbrăcaţi la costum, mi se făcuse frică. Mi-era să nu cumva să nu se mai întoarcă acasă. Erau destule legende cu oamenii în costum care îţi băteau la uşă şi apoi nu mai ştia nimeni de tine.
Asta n-o prea cred. Doar daca erau parintii ceva membri prin CC si aia erau soferii 🙂
breban, asta e trist: că oamenilor nu le vine să creadă multe lucruri carer s-au petrecut în vremea comunismului. Oamenii în costum erau puşi să bată la uşi şi să mobilizeze „electoratul” la vot, astfel încât să se raporteze prezenţe de 99,5%.
Bine că n-a fost vorba aici de cum stăteam la coadă la hârtie igienică ori cărţi sau cartofi… că sigur m-ai fi trimis să mă culc. Mda, greu de crezut, dar astfel de vremuri au fost în România.
erau teleormanenii lui Dragnea si costumele erau alea din carton :))
da’ ce te mobilizasi, frate !… :)))))))))))
La votul ăla eram la liceu. În clasa mea s-a întâmplat inimaginabilul: nebunul clasei (fiecare clasă avea un personaj de ăsta) fiul profului de română, dar foarte rebel, chiulangiu, în fine, un nebun pe bune, a votat nu! Diriga a dat în tremurici. A chemat directorul, s-a făcut o comisie, fugeau profesori albi la față pe coridoare, se dădeau telefoane, noi ceilalți colegi îl înjuram pe Bogdan că nu puteam pleca acasă etc. Până la urmă s-a rezolvat: au primit alt formular de la ceva autorități superioare. Am votat toți din nou, câțiva colegi care apucaseră să plece au fost aduși iar la vot. Când a semnat Bogdan I s-a pus un carton decupat în locul în care să voteze :))
Ceausescu vroia sa ia Premiul Nobel pentru Pace. Referendumul era pentru a arata vointa romanilor de reducere a cheltuielilor militare cu 5% pe plan mondial. De ce ai fi votat NU la asa ceva?
Ehei, din multe motive. Unul e scris chiar de Vlad, dar eu, care am facut armata un leat dupa el, am avut mai mult noroc. Conditiile de cazare erau identice, dar unitatea noastra avea GAZ (Gospodarie Agro-Zootehnica) proprie si mancarea noastra chiar era buna. Bine, ce se putea gati, caci „gustarile” de la ora 10 constau intr-o paine de rumegus (nu glumesc) la patru oameni impreuna cu un calup de asa zisa marmelada, care arata si mirosea identic cu vaselina, doar ca era dulce. Dar sa revin:
cheltuielile militare nu se reduc intr-o tara inconjurata permanent de cel putin ne-prieteni. Ceausescu mai avea o pasarica: Marea Oaste a Tarii. In liceu faceam o ora la doua saptamani disciplina intitulata „Pregatirea Tineretului pentru Apararea Tarii” (PTAP).
Aveam niste uniforme ridicole de culoare albastru siniliu si invatam chestii de aparare civila. Culmea e ca avea si trageri anuale cu pusca. Erau niste arme ZB, bune cel mult sa sperie vrabiile. PTAP-ul era inclusa in Doctrina de Aparare Nationala, prin care Ceausescu se visa un fel de Stefan cel Mare, care in caz de nevoie ridica Marea Oaste a Tarii, care conform estimarilor oficiale de atunci numara cam 10 milioane de oameni. CE au uitat intotdeauna strategii astia de cafenea, in frunte cu Ceausescu e ca lupii nu numara niciodata oile, iar o armata de civili prost instruiti nu conteaza indiferent de marimea ei. Putinele victorii militare din istoria acestui neam au fost obtinute cu profesionisti. Stefan cel Mare a avut un corp de arcasi redutabil, ce rivaliza cu mult mai celebrul corp al arcasilor englezi. Iar Mihai Viteazul a avut poate primul corp de muschetari din partea asta de lume, si abia infrangerile suferite in fata lui i-au convins pe turci sa doteze corpul ienicerilor cu arme de foc.
Scuzati poate prea multele divagatii, dar si eu as fi votat nu la celebrul referendum (eram in clasa a 12-a si atunci, ca sa obtina mai multe voturi, s-a micsorat varsta minima de votare la 16 ani), dar, ca si Vlad, am avut o singura optiune de semnat.
Codrut, salutari, long time no see 🙂
ca si tine, am votat fiind militar in termen. aveam insa alte conditii fata de ce spui tu (regiment de parasutisti), adica umane. in ziua aceea, dupa vot, soldatii au primit bere la masa de pranz (ca la depunerea juramantului).
Aveam o companie de cercetare in regiment. Regim special, faceau si parasutism, smecheri. Primeau cate un cubulet de unt dimineata! Si chiar si gem, uneori! Toti ii invidiam 🙂
Vladule, da poate Ceasca intentiona prin cei 5% reduceri sa termine cu obligativitatea armatei la TR-isti (noi cu „fitzele” noastre eram mai mult cheltuiala decit profit), si noi nu ne-am prins. Vezi tu, eu de-aia am votat DA (wishful thinking) 😉
Huehuehue
Ne amuzăm de ridicolul actual sau trecut al comunismului şi dăm vina pe el ca sistem.
Cu ce-ar fi însă ăla mai altfel decît ridicolul din zilele noastre:
– Deci Dragnea a fost condamnat şi ca să nu afecteze imaginea guvernului, demisionează din funcţia de vice. Faptul că a făcut-o şi din cea de conducere executivă a partidului a fost bonus.
– Ponta este acuzat şi suspectat de chestii şi ca să nu afecteze imaginea partidului, se autosuspendă de la conducerea PSD. Aia a guvernului, de imagine zic, poate rămîne ferfeniţă.
– Dragnea, un condamnat, candidează acum şi cîştigă conducerea PSD-ului, cel avid de imagine imaculată, pentru care Ponta tocmai devenise, sanchi, cîh!
Singura diferenţă e că în cazul de faţă nu mai dispare nimeni peste noapte.
Mancarea era nasoala pentru ca dl. Petreanu tragea chiulul la serviciul „pe linie” … 🙂 🙂 :). In loc sa curate cartofi, baga ode la „camera culturala” … 🙂 :).
P.S. Si Cercetarea aia manca porc, bre, 2200 calorii/zi … 🙂
4500 calorii/zi – cercetare parasutare
Dl Petreanu nu s-a ferit niciodată de serviciul de la bucătărie, pentru că acolo exista oportunitatea unor felii de pâine prăjită cu untură 🙂 dar dl Petreanu prefera activităţile cultural-artistice tip somn de voie de la sala de festivităţi deszăpezirilor cu băncuţa-plug prin troiene 🙂
Iar dl Petreanu era tov Petreanu pe atunci.
Nu, era „soldat romanesc, student cu termen redus”.Cand am auzit prima data formularea asta, am crezut ca e facuta la misto, dar plutonierul respectiv era foarte serios.