De văzut: Scenariu pentru happy-end

Nu ştiu cum e să fii regizor, dar presupun că, atunci când faci un film de dragoste care se învârte în jurul tulburărilor psihice ale personajelor principale, ai 100 de căi să te faci de râs şi doar vreo două, trei să nimereşti dozajul exact de umor, sensibilitate, profunzime şi dramatism ca să scapi onorabil.

Cu „Scenariu pentru happy-end” (Silver Linings Playbook), David O’Russell a nimerit-o. 8 nominalizări la Oscar, printre care pentru „Cel mai bun film”, „Cel mai bun actor”, „Cea mai buna actriţă” sau „Cel mai bun regizor” o confirmă.

Am văzut filmul miercuri seară, la Cinema City Sun Plaza, în avanpremieră, şi m-am aşezat în sală cu inima strânsă: o comedie cu nebuni, minunat. Doar că nebunii, să vezi surpriză, nu sunt decât ce am fi şi noi dacă am avea ceva mai mult curaj să ne răzvrătim împotriva mizeriilor pe care ni le vâră pe gât viaţa, fiecăruia. Ba, mai mult, potrivit principiului cui pe cui se scoate, iată, e nevoie de doi nebuni ca să facă un sănătos: jocul apropierii şi seducţiei între personajele principale, Pat Solitano (Bradley Cooper) şi Tiffany (Jennifer Lawrence) are inabilităţi, stângăcii, obsesii, emoţii şi pretexte seducătoare, iar îndrăgostirea lor le dă în cele din urmă echilibru şi îi transformă într-un cuplu normal. În jurul lor, o pleiadă de personaje secundare cu roluri mai mici sau mai mari, dar jucate destul de precis (m-aş fi aşteptat la mai mult din partea lui De Niro, dar el pare a-şi ţine motoarele la relanti de ani de zile, deja).

Ştim că filmul se va sfârşi cu un happy-end – scrie în titlu – dar drumul către happy-end este ce contează, în acest film. Mergeţi la cinema şi urmaţi-l şi voi.