Filozofia salamului şi brânzei – Zile americane (VII)

(continuare de săptămâna trecută)

Că porţiile sunt mari, e una, că orice prânz devine un set de alegeri interminabile, este cu totul altceva. Lângă redacţie, un mic restaurant se aglomerează la orele prânzului, când mii de funcţionari ies pe străzi, pentru o oră de socializare la o supă şi o salată. Eu aş vrea doar un sandwich, dar nu-i atât de simplu. „Ce fel de pâine vrei?”, îmi zâmbeşte chelnerul. „Ai de ales între pâine albă, pâine neagră, pâine cu secară, pâine cu seminţe şi pâine de cartofi”. „Neagră”, fac eu, „şi cu nişte şuncă”. „Mai avem până la şuncă”, vine prompt răspunsul, aruncându-mă în nesiguranţă. „Poţi alege între unt, margarină, unt cu ceapă, unt sărat şi unt cu verdeţuri”. Urmează deliberări asupra a 5 feluri de brânză, 5 familii de legume de asortisment, 5 tipuri de carne. Pe măsură ce completez acest chestionar, creşte în mine teama că, la sfârşit, potrivit anecdotei, chelnerul va ricana „Aşa ceva nu există, nu vrei mai bine un biscuit?”

Sandwich-ul a venit, totuşi, prins cu scobitori ca să nu explodeze de-atâtea ingrediente, şi am primit şi bonusuri: o pungă de cartofi prăjiţi şi o „supă a zilei”, cu grămăjoara aferentă de crutoane.

Orice am cerut de mâncare în State a trecut, mai întâi, prin procesul agonizant, mai ales la foame, al alegerilor opţionalelor. Fripturile nu sunt niciodată fripturi simple, şi nu sunt nici măcar numai „în sânge, medii sau bine făcute”. Stările lor au sub-diviziuni, ramuri evolutive. „În sânge” poate fi mai aproape de „crud” sau de „uşor pătruns”, în timp ce „bine făcut” poate varia între „bine pătruns” şi „crocant”, după dorinţa clientului. Sosurile vin din lista de cumpărături a sultanului Bruneiului, în timp ce salatele sunt veritabile campionate figuri liber-alese.

În acest vârtej al combinărilor de N luate câte K, un MacDonalds standardizat devine perfect explicabil.

Săptămâna viitoare: „Concediu – un an în jurul lumii”