Vremuri grele pentru finanțele personale. Cum ne putem apăra?

Până miercuri, pot transmite întrebările voastre pe teme financiare experților BCR. Consultanță gratuită, cum ar veni. Ce vreți să înțelegeți, ce lămurir așteptați? Întrebați în comentarii.

Acest tweet:

Apoi, acesta, cu precizarea din reply-uri că rata actuală e dublă față de cea de acum un an:

E vremea veștilor proaste pentru banii noștri. Inflația a ajuns la 14,5% în mai (2022 comparativ cu 2021) și, probabil, va depăși 15% în iune (așteptăm datele). Inflația industrială era în aprilie pe la 41% (!!). Prețul gazelor, al curentului, al combustibilului, toate sunt sub presiune majoră.

Doar cursul RON/EUR rămâne aproape nemișcat, chiar sub pragul de 5 RON/EUR. Un miracol, nu vi se pare? #sarcasm

Ce-i de făcut? Adică ce putem face, fiecare, ca să ne protejăm bugetele personale?

Eu, când încerc să înțeleg ceva și simt că trebuie să iau o decizie într-un domeniu care nu mi-e chiar familiar, îi întreb pe cei care se pricep.

Ei bine, exact oportunitatea asta am primit-o acum, pentru mine și pentru voi: să pun întrebări și să transmit și întrebările voastre referitoare la îngrijorările economice și financiare care ne macină echipei de experți de la BCR.

Facem așa:

ORICE întrebare ai din domeniul economic/financiar, ORICE dilemă, neliniște pe care vrei s-o lămurești, pune-o într-un comentariu, iar eu mă voi asigura că, ÎN TERMEN DE 48 DE ORE, primești răspuns, public, de la oamenii potriviți din BCR. Răspunsurile vor veni ca reply-uri la comentariile respective.

Încep eu:

1. Când leul se devalorizează accelerat, iar inflația e în creștere și în Europa și SUA (deci se erodează și euro și dolarul, monedele clasice de refugiu), cum îmi pot proteja economiile?

2. Eu am trăit hiperinflația anilor ’90 (300% în 1993, 150% în 1997). A fost îngrozitor. Există vreun risc să se întâmple ceva similar din nou?

Poate înțelegem ceva mai bine pe unde s-o apucăm în perioada următoare.

48 de ore – până miercuri.

Articol din categoria: ACTUALITATE, ADVERTORIAL

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    1. De ce politica băncilor este ca întotdeauna să acorde dobânzi la depozite sub valoarea inflației? Cum înțelege o bancă faptul că unii doresc să își protejeze finanțele și nu se le „cedeze” băncilor pentru ca acestea să aibă un capital de rulaj. Depozitul la bancă a devenit un mijloc de erodare a finanțelor proprii, nu de protejare.
    2. Ce plan are BCR să integreze în platforma lor de homebanking și tranzacționarea pe piața de capital? (și nu, să nu se facă referire că există aplicație separată pentru trading șamd)
    3. Deținerile de acțiuni/obligațiuni/titluri de stat se iau în considerare când se analizează veniturile unei persoane care dorește să acceseze un credit?

    7
    0
    • „1.
      Un depozit bancar este un instrument de economisire pe termen scurt si care comporta un risc scazut.
      Astfel s-a ajuns in situatia in care acumularea de depozite e mult mai mare decat cea de alte produse(credite, produse de investitii, etc).
      Fiind vorba de un “exces de depozite”, nu exista o presiune de crestere a dobanzilor la depozitele bancare intr-un ritm similar cu cresterea dobanzilor interbancare sau a dobanzii de politica monetara a BNR.

      2.
      Am implementat optiunea de a investi prin intermediul aplicatiei de Internet Banking.Poti verifica fondurile in care ai investitii deja si poti suplimenta investitia in fondul in care ai deja detineri.
      De asemenea poti cumpara unitati de fond internationale si poti investi in viitor, citesti despre fondul in care urmeaza sa investesti prin accesarea prospectului de emisiune si informatiile cheie destinate investitorilor si apoi creezi ordinul de cumparare.
      Acum, poti semna contractul de invistitii, 100% online, prin intermediul aplicatiei.”

      0
      0
  2. #3 Comentariu nou

    Mi se pare foarte interesant subiectul.
    Intrebarea mea este : care este rolul bancii nationale in controlul inflatiei ?
    Daca nu ar exista banca nationala probabil ar fi o inflatie de 20% libera.
    Cum isi justifica BNR existenta in economie in cazul in care masurile lor sunt fara efect in finantele personale ale persoanelor fizice?

    Multumesc

    1
    0
    • Iată și răspunsul, Alin: „Obiectivul fundamental al BNR este mentinerea stabilitatii preturilor. Faptul ca avem o inflatie mare in prezent dar nu una scapata de sub control arata ca banca centrala ajuta in acest sens. Stabilitatea leului este una din expresiile acestei strategii de mentinere a stabilitatii preturilor. De la inceputul anului forintul maghiar a pierdut aproape 8% din valoare, zlotul polonez 2% iar leul a ramas relativ constant.”

      0
      0
  3. #5 Comentariu nou

    1) Cum consideră specialiștii că este mai bine acum să procedăm în privința cheltuielilor/economiilor? Să cheltuim normal sau să ne panicăm și să punem excesiv banii la șosetă? Mi-ar plăcea să citesc o explicație a consecințelor ambelor decizii, considerând că societatea este bazată pe un model “de creștere”, de câteva sute de ani încoace.

    2
    0
  4. M-ati sfatui sa vand acum un apart de 3 camere (an 2012) cu un profit de peste 100.000E fata de cat am dat pe el si sa ma mut in chirie?
    As scapa astfel de rata de la banca, as face profit, iar peste 2-3 ani preturile la apart se vor mai calma/scadea?
    Multumesc

    1
    0
    • #7 Comentariu nou

      Dacă poți vinde cu profit de 100.000 euro după ce achiți creditul nu ar trebui sa te gândești să stai cu chirie (mai bine plătești ratele) ci să-ți restrângi confortul într-o locuință mai ieftina la care eventual poți face un credit mai mic.
      Asta vorbind principial.
      Fiind un caz particular dependent de context decizia se poate lua după ce evaluezi toate variabilele.

      0
      0
  5. #8 Comentariu nou

    De ce atunci cand iei un credit nu trebuie sa ai grad de indatorare de 40% din salariu, dar dupa cresterea Robor se duce si la peste 50% si creste inca?
    Probabil raspunsul este ca sa nu inebunesti in perioade de genul asta, dar tot creste. Sa vedem care va fi limita.

    4
    0
  6. #9 Comentariu nou

    Domnu’Petreanu, păi dumneata îl întrebi pe bandit(BCR) cum să te aperi cînd el te atacă? Sunteți naiv, domnule, naiv!

    8
    3
    • Domnule Ghiorghe, mi-e teamă că nu vedeți oportunitatea de a învăța ceva pentru că, mi se pare mie, și nu cred că mă înșel, dvs nu vă plac deloc, dar chiar deloc, băncile 🙂

      Să știți că fără bănci nu există economie. Iar că nu prea sunt prietenoase când n-ai să le dai banii împrumutați înapoi, păi eu zic ca oricine vrea creditori mai prietenoși să încerce el însuși să împrumute pe oricine și să fie înțelegător dup-aia, când din asta trăiește. La cămătari e chiar simplu, când te gândești, prin comparație, câte legi și regulamente trebuie să respecte băncile.

      0
      0
  7. #11 Comentariu nou

    Cand vor lega cei de la BCR rata dobanzii la depuneri de ROBOR, la fel cum este la credite? Mi se pare normal ca sistemul de creditatre si cel de bonificare la depozite sa fie in oglinda. Banca va castiga oricum din diferenta. Sistemul actual este un furt (daca nu pleci repede la titluri de stat sau alte invesstitii)

    2
    0
    • #12 Comentariu nou

      Care este politica BCR vizavi de creditele of din stoc ce sunt cu dobânda pending Robot? Dacă clientul cere se modifică indicatorul în IRCC sau se analizează punctual fiecare caz și se aprobă sau nu?

      0
      0
    • Iaca: „Buna,
       
      La solicitarea clientilor, care detin un credit in derulare, BCR accepta trecerea de la ROBOR la IRCC, pentru toate tipurile de credite inclusiv Prima Casa/Noua Casa, prin semnarea unui Act Aditional la contractul initial de credit. 
       
      Valoarea actuala a IRCC (2,65%)  reprezinta media ratelor zilnice din trimestrul I, 2022.  
      Dobanda zilnica este postata pe website-ul BNR. 
      De asemenea,, trecerea de la ROBOR la IRCC nu este reversibila, urmand sa nu mai fie posibila revenirea la ROBOR.”

      0
      0
  8. #14 Comentariu nou

    @Vlad Petreanu

    Prima dumneavoastra intrebare contine si raspunsul.
    „Daca leul se depreciaza accelerat” – va pastrati economiile in EUR. Dar intrebarea e ipotetica deocamdata, cursul e constant pentru ca diferenta dintre inflatia din zona EUR si cea din Ro e cam 6%.
    Cam atata e si diferenta intre EUR EURIB 6M (0.2%) si RON ROBOR (6.33%).
    Cand diferenta de inflatie o scapa de sub control si nu mai poti creste RON ROBOR, atunci poti scapa de lei.
    Fii printre primii!

    Am si eu o intrebare ptr BCR:
    Este evident ca prapastia intre dobanda nominala ( risc 0) de la banca si inflatie e tot mai mare. Care e produsul financiar cel mai putin riscant care are un randament aproape de inflatie? Cu nume si prenume va rog :-). N-as vrea raspunsuri teoretice.

    0
    0
  9. #15 Comentariu nou

    Punctul meu de vedere…
    A. În principiu nu prea aveți cum sa vă protejați economiile pentru că guvernul are alte planuri, iar băncile nici atât nu vor și nu vă pot ajuta.
    B. O alternativă relativ accesibilă este să investiți în energie regenerabilă, eficienta energetică sau independența energetică. …după posibilitățile fiecăruia. Nu este cazul sa vindeți decât dacă investiți sau vă prisosește, dar nu epuizați toate economiile, păstrați o rezervă.
    C. Despre inflație nu cred că se pot face previziuni într-un context atât de nesigur cum este cel al conflictului global între civilizații și cel local fratricid. După terminarea războiului putem discuta.
    D. Este inutil să menționăm că România are potențialul de a prospera chiar și în aceste condiții, pentru că din nefericire nu are această șansă. Știți bine care sunt motivele!

    4
    0
  10. #16 Comentariu nou

    Inflatie Romania – 15% versus inflatie zona euro – 8% (toate cifrele sunt aproximative).
    Intrebarea 1: De ce nu se regaseste diferenta de 7% in cursul leu/euro ?

    Idea este ca un produs aflat „pe inflatia medie”, daca a costat acum un an 10 euro (~50 lei), acum in vest costa 10,8 euro (~54 lei) iar in Romania 57,5 lei (11,5 euro).
    Asa cum la gaze si energie ni se spune ca nu conteaza ca suntem producatori (ieftini), pentru ca suntem pe o piata libera si practic trebuie sa avem pretul din Europa, asa ar trebui sa fie la toate produsele… nu? Daca cursul putem spune ca a inghetat, atunci pretul produselor vandute la noi trebuie sa varieze in euro la fel ca in vest, adica sa urmeze inflatia europeana.
    Stiu, raspunsul este mai complex … dar oare nu e ceva speculativ? Impresia mea e ca majoritatea firmelor profita de acest trend inflationist pentru a creste speculativ preturile, adica sa isi creasca foarte mult profiturile. Oare nu de aici avem cei 7% in plus?
    Sa dau si un exemplu de dinainte de pandemie pentru a ilustra modul speculativ (in sensul de necinstit) de a face profit in Romania: de cate ori crestea pretul motorinei, toti producatorii urlau ca acea crestere se duce in pretul produselor (tineti minte isteriile cu pretul carnii,… in general al produselor agricole). Corect pana la urma, costul motorinei intra intr-o oarecare masura in costul oricarui produs. Nimeni insa nu scadea pretul la urmatoare ieftinire … si nici ziaristii nu investigau, pentru ca asta nu genera scandalul care aduce rating.
    Ca si atunci si acum simt o lipsa de fair play din partea mediului de afaceri … iar analistii parca le tin isonul.

    2. Intrebarea 2: De ce dobanzile la depozite sunt la discretia bancilor, iar cele la credite sunt reglementate (un indice + o marja a bancii)?
    Mi s-ar parea fair ca ambele dobanzi sa fie legate de acelasi indicator si doar marja versus acel indicator ar fi specifica bancii. Dupa cum se vede, in perioade de inflatie, dobanzile la depozite raman in urma, iar cele la credite explodeaza, rezultatul fiind saracirea celor cumpatati si o explozie a profiturilor bancilor. Demonstratia se va vedea cand vor fi raportate profiturile pe 2022. Verificati atunci cat din aceste profituri vin din saracirea celor care si-au tinut banii in depozite la banci.

    5
    0
    • #17 Comentariu nou

      Ptr ca rata dobanzii la RON ROBOR e 6.3%, iar la EUR EURIB 6M e 0.2%.

      0
      0
    • #18 Comentariu nou

      Bune observațiile!
      Pertinente întrebările și răspunsurile pe care le-ai formulat implicit.
      Concluzia finală:
      Consumatorul este doar în aparență protejat prin reglementări, norme și instituții de supraveghere și control, pe când de facto este în mod programatic expus abuzurilor și stors de resurse.

      0
      0
    • #19 Comentariu nou

      Ref la prima intrebare. Diferenta se gaseste intre rata dobanzii la leu care este vreo 6.3 si rata dobanzii la EUR la 6M care e vreo 0.2.

      0
      0
    • Uite și răspunsurile:

      „1. In Romania impactul cursului de schimb in inflatie este puternic si asimetric. Adica daca leul se depreciaza preturile de consum cresc imediat, in schimb cand leul se intareste inflatia scade foarte putin si de regula dupa un timp mai mare. Acesta este unul dintre motivele pentru care BNR intervine frecvent pe curs. Alt motiv este sensibilitatea traditionala a populatiei la variatia cursului de schimb si preferinta care vine din anii ’90 pentru economisirea in valuta. Daca s-ar permite o volatilitate mare a cursului, ca in Polonia sau Ungaria de exemplu, lucrurile ar putea degenera.
      2. Dobanzile la depozite se ajusteaza de regula mai lent decat cele la credite, dar urmeaza si ele o tendinta de crestere. In gasirea solutiilor optime de economisire / investire se pot lua in calcul si alte produse – fonduri de investitii cu expunere pe diverse clase de active, obligatiuni de stat, investitii directe in actiuni la bursa. Pe termen lung, unele variante alternative se pot dovedi mai inspirate decat depozitele bancare”

      0
      0
  11. #21 Comentariu nou

    In continuare pot face plati cu cardul BCR mai mari de 100 lei, fara pin, in afara Romaniei, la pos-uri ? In situatia in care sunt jefuit, fac plangere la politie, aduc inregistrarile video, semnaturile facute de hot etc tot trebuie sa apelez la mediator ca sa imi returnati sumele furate?

    1
    0
    • #22 Comentariu nou

      Este rentabila trecerea de la ROBOR la IRCC pentru un credit de 220 000 de lei luat in urma cu 5 ani, avand in vedere ca revenirea la ROBOR este ireversibila? Care ar fi riscurile pe termen lung?

      0
      0
  12. #23 Comentariu nou

    Este rentabila trecerea de la ROBOR la IRCC pentru un credit de 220 000 de lei luat in urma cu 5 ani, avand in vedere ca revenirea la ROBOR este ireversibila? Care ar fi riscurile pe termen lung?

    0
    0
    • „Buna,BCR face trecerea de la ROBOR la IRCC în cazul contractelor de creditare cu dobândă variabilă, gratuit și necondiționat, la solicitarea oricărui client. Doar că ar trebui ca fiecare dintre noi să se gândească bine înainte de a lua o astfel de decizie, pentru că nu face altceva decât să amâne creșterea de dobândă.

      Creșterea ROBOR e urmată, la câteva luni (6-9 luni) de creșterea IRCC, indice care face parte acum din dobânda comercială a unui credit – formată din marja băncii + IRCC. Deci, nu câștigi decât timp.

      Pe de altă parte, e posibil ca ROBOR să scadă la un moment dat, ceea ce ce înseamnă că și IRCC va scădea câteva luni mai târziu, dar vei rămâne acele luni cu dobânda ridicată până când scăderea ROBOR se va regăsi și în scăderea IRCC. Iar odată trecut la IRCC, nu mai poți reveni la ROBOR, din punct de vedere contractual. Pe de altă parte, poți să te aperi de variația dobânzilor prin credite cu dobândă fixă pe 5 sau 10 ani sau prin refinanțare cu un astfel de credit.

      Estimăm o inflație maximă în jur de 15% în luna iunie și o descreștere ușoară până spre 12,8% la finalul anului. Nivelul maxim al dobânzii ROBOR la 3 luni îl vedem la 7,4% în trimestrul al treilea al acestui an după care, dobânzile interbancare s-ar putea reduce gradual în linie cu inflația. EURIBOR la 3 luni ar putea crește treptat spre 0,5% la finalul lui 2022 și spre 0,7% la mijlocul lui 2023 de la -0,2% în prezent, în linie cu întărirea politicii monetare a Băncii Centrale Europene.

      Suntem constienti ca pe parcursul derularii relatiei de credit pot aparea evenimente neprevazute, care pot da peste cap toate planurile si pot crea situatii greu de gestionat.  De aceea, venim in intampinarea ta cu solutia de refinantare a creditul/ creditlor detinute la BCR si/ sau alte banci.Pentru creditul contractat pe aceasta perioada de 30 de ani, la sfarsitul anului trecut, solutia de refinantare pusa la dispozitie de catre BCR, este cu un alt credit ipotecar, respectiv Casa Mea.Avansul este 0% in cazul creditelor acordate pentru refinantarea altor credite ipotecare/imobiliare in derulare. Pentru creditul Casa mea, clientii beneficiaza de rate fixe in primii 5 ani, respectiv in primii 10 ani, indiferent de fluctuatiile IRCC pentru creditele acordate in moneda nationala. Dupa perioada de dobanda fixa (5 ani sau 10 ani) urmeaza o rata de dobanda variabila, care se modifica trimestrial, in functie de evolutia IRCC pentru creditele acordate in moneda nationala. Ca urmare a acestei fluctuatii, valoarea ratelor lunare va creste sau va scadea. Dobanda variabila este formata din Indicele de referinta pentru creditele acordate in moneda nationala, la care se adauga marja fixa/an. Indicele de referinta (IRCC) pentru creditele acordate in moneda nationala se aplica pentru creditele in lei (RON) cu dobanda variabila si reprezinta rata de dobanda calculata in functie de tranzactiile realizate pe piata interbancara, in conformitate cu dispozitiile legale aplicabile.”

      0
      0
  13. #25 Comentariu nou

    Ok, e vineri deja. Unde-s toate raspunsurile de la specialisti la intrebarile din comentarii?

    0
    1