Mai demult, mă despărţisem de o gagică.
Imediat ce a plecat gagică-mea şi, odată cu ea, s-au dus şi ciorbiţele de văcuţă, tocăniţele aromate, fripturicile, budincile, clătitele cu dulceaţă şi alte asemenea minunăţii, am încercat să-mi potolesc foamea cu pizza. După vreo săptămână, stomacul meu a început să urle la mine: “No more pizza, anderstud, madafaca?”; în plus, mi-am adus aminte unde lucrez şi că, prin urmare, nu-mi permit să mănânc pizza în fiecare zi, ca alţi copii.
O vreme, am mâncat doar roşii cu brânză. Citeam mult şi nutream convingerea că Gorki şi Lermontov sunt cea mai minunată masă din lume. Nefiind însă obişnuit cu un meniu aşa de rafinat, stomacul meu a reacţionat ca ţăranu’: “Mai lasă-mă, fraiere, cu literatura ta rusă, că mă doare capu’”. L-am lăsat pe Lermotov în plata Domnului şi-au dat-o pe Sanda Marin.
Pentru început, am încercat ceva uşor: un pilaf. Mi-a ieşit un fel de pastă gălbuie şi greţoasă, improprie consumului uman. Am aruncat-o la gunoi şi m-am rugat pentru sufletele maidanezilor de la Glina.
A doua zi, am făcut friptură. Am aromat-o cu cimbru, busuioc, salvie si ienihabar; când am scos-o din cuptor, nu mirosea decât a ars. Am îndepărtat crusta de deasupra şi am înghiţit cu poftă cele două îmbucături care mai rămăseseră, după care am golit o jumătate de sticlă de vin şi am adormit fericit.
După ce-am ratat şi nişte cartofi franţuzeşti (am reuşit să salvez vasul), am decis că nu sunt încă pregătit pentru gătit. M-am întors în genunchi la Lermontov: “Iartă-mă, Mihail Iurievici! Ce avem astăzi la masă?”. Lermontov m-a privit cu îngăduinţă şi mi-a comunicat meniul: “Un erou al timpului nostru”.
Ce-mi place mie la ruşi e că nu îngraşă.
PS: Dacă nu ştiţi încă (deşi mie mi-ar crăpa obrazul de ruşine în locul vostru), prestigioasa revistă Daily Cotcodac oferă în fiecare zi o carte cititorilor săi, pe toată perioada lunii august (nu, nu pentru că vrea să le ofere românilor ceva cu adevărat valoros, ci pentru trafic). Mai multe despre concursul „Vrei să fii tocilar?”, aici.
8 comentarii Adaugă comentariu
Să-ţi fie de bine. Altădată, ca să te simţi sătul şi norocos în viaţă îţi recomand să (re)citeşti Foamea lui Knut Hamsun. Gastronomie norvegiană. Pentru cunoscători. 😉
Ia-ti o bunica:))!
draga iulius cred ca a venit vremea sa te emancipezi fa un curs de bucatari si nu te mai chinui . femeile de azi nu mai sint ca noi cele de moda veche si e cazul sa te descurci fara ele
da si mie mi se intampla la fel de cand stau singura(fara parinti sau iubit),in loc de pizza am incercat cu Mc si ultima data ma saturam cu Idiotul lui Dostoievski, ca l-am iertat in adolescenta si-am zis sa-l pap acum cat nu e prea tarziu. Si elena are dreptate…uita-te la mine, cu-o iubita ca mine am muri amn2 de foame in casa, dar am fi supercititi :))
Mai ai telefonul gagicii?
ia-ti maica o „bucatareasa” somera!
da-o pe literatura indiana. o sa te usture nu numai stomacul de foame ci si partea aia rusinoasa despre care nu se prea vorbeste prin carti. 🙂
A gati este usor. Tot ce conteaza e sa stai langa aragaz. Mai bine o fierbi mai putin sau o prajesti pana capata o culoare galbuie, decat sa arzi mancarea:). La a doua incercare sigur iti va iesi ceva mai bun.