Fără parti-pris, am câteva cuvinte de îngrijorare de rostit despre rateurile USL din ultimele zile. Opoziţia conduce în toate sondajele, nivelul de încredere în Băsescu şi Boc e la genunchiul broaştei, tot ce trebuie să facă USL e o listă de lucruri pe care să nu le facă, subsumate unui singur imperativ: băieţi, n-o daţi de gard.
Pare simplu să n-o dai de gard când tot ce trebuie să faci e să aştepţi să-ţi cadă poama-n gură, dar, în numai o săptămână, PSD şi PNL au produs cu fason şi emfază următoarele dude:
1. Ponta şi Antonescu au dat gherla demisiei parlamentarilor ca mijloc de provocare a anticipatelor, doar ca să le-o-ntoarcă Năstase-n freză – asta n-ar aduce decât nişte alegeri parţiale, nu anticipate.
2. PSD a lansat ideea măreaţă a sancţionării României în Parlamentul European pentru „derapaje democratice” (sic!), o metodă de enervare a opiniei publice româneşti practicată, înaintea lor, doar de Laszlo Tokes. După ce le-a scăpat lebădoiul din gură, pesediştii au intrat în defensivă şi s-au ocupat întreg weekendul doar de explicaţii, pierzând pe mâna lor iniţiativa în acest conflict.
3. Rovana Plumb, şefa organizaţiei de femei a PSD, a făcut un apel la Maria Băsescu să-i ceară ea preşedintelui demisia. Ceva mai ridicol din partea unei femei aflate în politică n-am mai auzit de la discursurile despre polimeri ale Elenei Ceauşescu.
4. USL a organizat un miting de amploare, în care a folosit vectori de imagine remarcabil de dubioşi: printre ei, Sorin Roşca Stănescu, care povesteşte oricui cum s-a autopropus drept colaborator al Securităţii, sau Radu Mazăre, un soi de replică de univers paralel* a lui Che Guevara, în sensul în care, după cum spunea Florin Iaru, Che l-ar fi executat pe loc pentru că se duce la Revoluţie cu maşini de lux, înconjurat de piţipoance de club, cu toţii îmbrăcaţi în haine de firmă.
5. Insistenţa maniacală a USL pentru demisia preşedintelui Băsescu pare o probă de deficit intelectual, pentru că, dacă Băsescu demisionează, în locul lui vine, ca interimar, Vasile Blaga, asta după măiastra excludere a lui Geoană de la şefia Senatului (şi din PSD) la insistenţele lui Victor Ponta.
6. În fine, în urma unor vechi aranjamente constituţionale orchestrate de dnii Iliescu şi Năstase, declanşarea de alegeri anticipate în România este o cvasi-imposibilitate practică. Asta e o malformaţie a democraţiei româneşti – nu-i firesc să nu poată fi organizat un scrutin înainte de termen, dacă situaţia politică o impune – dar insistenţa USL pentru povestea asta, atunci când toată lumea politică ştie că nu-i posibil e o mare dovadă de ipocrizie, care nu poate trece la nici un comentator/observator rezonabil.
Îngrijorarea mea e determinată de constatarea că tipii ăştia, care vor prelua (după toate semnele) puterea anul acesta, mai devreme sau mai târziu, nu sunt capabili să gestioneze situaţii simple – or, după câte ştim, ne aşteaptă timpuri tulburi, care vor cere lideri capabli, cu viziune şi inteligenţă.
Încă ceva: celor câţiva postaci portocalii care încearcă, de câteva zile, să treacă de moderare zeci de comentarii împotriva lui Ponta şi Antonescu, le transmit următoarele: băieţi şi fete, sunteţi ridicoli. Faptul că am semne de întrebare faţă de USL nu înseamnă că-s, în vreun fel, simpatizant al PDL. Bubele sponsorilor voştri au crescut mari şi e cazul să fie stoarse, oricât de neplăcut le va fi.
_______________________
* Universul acela paralel în care Radu Mazăre ar putea fi credibil când se deghizează-n Che Guevara ar fi locul în care găinile ar face omletă din ovare ovule de adolescente pentru puişorii lor răzgâiaţi.


38 comentarii Adaugă comentariu
1. Asa a spus si Antonescu cind l-au intrebat jurnalistii acum citeva zile.
tampita rau aia de la * cu universul paralel. cum adica omleta din OVARE? hai, daca era din OVULE mai avea o logica – da’ tot tampenie era. scrie bai vlade cu cuvintele tale, n-o mai screme in poante, cand n-ai poanta.
Ce zici? In Brasov se fac liste cu noii revolutionari 🙂
http://wikibrasov.wordpress.com/2012/01/22/in-brasov-se-fac-liste-cu-noii-revolutionari/
ma simt nevoit sa intervin:) in universul paralel poti face omleta din ovule nu din ovare. pentru ca noi mancam omleta din oua de gaini nu omleta de cloace de gaini:)
Corecta precizare. Uite cine stie anatomia puicutelor, pentru a-i servi la o adica 🙂
S-ar putea sa ma calific drept postac orange dar nu pot sa nu ma intreb daca e vreo logica aici. Adica PDL-ul, e clar, au gresit, trebuie sa plateasca, nu au viitor, cota lor de incredere e spre zero (eu zic, pana la un sondaj profesionist, de incredere, sa nu fi atat de sigur, pentru multi ei sunt cei care au facut ceva).
Astialalti, USL, sunt prosti de bubuie, infantili si neinspirati. Zici ca ar fi buni, doar pe principiul alternantei ? Asta e o idee precara, cred.
Altii, in care as investi, stau sa se inchege acum dar le trebuie si timp si mai au si de luptat cu suspiciunea vigilenta a „romanului care le-a vazut/ le stie pe toate” ( vezi, pe tema asta articolul lui tolo : http://www.tolo.ro/2012/01/22/viata-de-dupa-proteste/ )
Ramane sa ne orientam spre partidul manelist al poporului DD ?
USL trebuie sa faca ceva, sa se suie-n tren cat e in gara – faza cu demisiile in bloc e facuta sa dea bine la pulime, adica sa dea senzatia si mai abitir ca PDL e curvi – fiind o chestiune de imagine, e serioasa in neseriozitatea ei
potul la tampenii l-a luat cu coronita madam Plumb – mostra de tampenie rar gasesti; pai daca Prima Doamna avea un cuvant de zis in fata sotului, in primul rand ii zicea sa nu mai bea cu toti ciobanii si sa nu mai adulmece toate bagaboantele
LOL apreciez culoarea comentariului :)))))
Vlad, in principiu sunt de acord cu tine. Cat despre universul paralel, avand in vedere ca subiectul este Mazare (scuzati majuscula) nu m-as adanci in nuante de ingrediente ale omletei. 🙂
@monk eu am o problema in plus apropo de USL: sunt cel putin la fel de hoti ca portocaliii; spun asta pt ca PNL-ul e din punctul meu de vedere cantitate neglijabila, care va fi scoasa cat de curand din „coalitie” din alegeri. Ah, sa-mi si mie un pont, ca sunt in negura totala: in cine ai fi tentat sa investesti??
Ma refeream la miscari gen Noua Republica (vezi aici : http://www.evz.ro/detalii/stiri/mihail-neamtu-la-primavara-noua-republica-devine-partid-952491.html ) sau Împreună 2012 ( http://www.facebook.com/impreuna2012) , pe care macar la inceput sa le pot banui de buna credinta. Ma rog, pe cat se poate, in politica. Din pacate, a doua e probabil sa dispara inainte de a aparea .. e umitor sa vezi cat talibanism exista in Romania.
Da, la Noua Republica m-am gandit si eu la un moment dat, dar inca mi se par niste prezente „ipotetice” in peisajul romanesc. Nu ii simt foarte credibili, dar unele dintre mesajele lor pot fi luate in calcul. Sa vedem ce s-o mai intampla in lunile urmatoare…
De data asta mai veniţi de-acasă, dle Petreanu! Aţi reuşit să fiţi obiectiv/echidistant 100%!
Nu zici de la inceputul evenimentelor nimic despre UNPR! Oare ei stau la umbra PD-L-ului acum, ca sa poata iesi ca si „copiii” care nu au fost lasati de „parinti” sa faca schimbarea „din interiorul casei”? Sau sunt doar niste serpi care halesc tot ce le cade in „gura”?
UNPR nu conteaza
Găbiţă Oprea e periculos doar la imobiliare si numarat de izmene, la alegeri e benign; daca-i bagi in seama, le cresti cota
Si pe mine ma ingrijoreaza acelasi lucru, insa (si) dintr-o alta perspectiva. Nu avem alternativa. Nu avem ce pune in loc. Atata scandal, manipulari, comentatori vanduti care urla ca sa se? Sa-l punem pe Ponta in locul lui Boc si pe Antonescu la Cotroceni? Tocmai aceasta lipsa de alternativa ma ingrijoreaza.
Nu se schimba nimic, domnule Petreanu. Schimba-l pe Banconschi cu Goldmann (pardon, Aurescu) si ce rezolvi? Aceasta este tara in care oamenii onesti si pregatiti nu vor detine functii importante. Stim de ce.
Si stim si cine sunt cei care, oricine ar fi pe scaunul Cotrocenilor sau pe cel de la Palatul Victoria, vor continua sa conduca. Acum si in viitor.
lipsa asta unei alternative credibile e tragedia democratiei romanesti in 2012. dupa n scrutinuri in care i-am ales pe „ceilalti” doar pentru ca ”astia” de acum sunt cum sunt, faptul ca nici macar acest lucru nu mai poate fi facut ar trebui sa fie preocuparea principala a noastra, a manifestantilor, a clasei politice, tocmai ca sa gasim o solutie. in loc de asta, aceleasi maniheisme, aceeasi ura, aceeasi incompetenta si aceeasi lipsa de viziune, in toate partile. faptul ca pentru prima data, dupa 22 de ani, NU voi vota pe cineva, si eu apartin unei majoritati, e problema majora. pana ce nu se va ivi o solutie, orice altceva e apa de ploaie.
Mie mi se par greseli inadmisibile ideile lor cu demisia parlamentarilor sau a lui Basescu. Sunt cunostinta de baza de drept si legislatie, nu ii forteaza nimeni cu o intrebare incomoda despre un subiect necunoscut – daca aici gresesc atat de grav, ce urmeaza cand ajung sa conduca tara?
Blaga presedinte interimar e geniala, sa vezi dupa aia alegeri facute cum trebuie si rezultate surprinzatoare.
D-na Rovana o fi ramas cu idei de pe vremea cand se spunea ca „Vocea de sub plapuma este mai tare decat vocea partidului” … 🙂
Mie mi s-a parut aiuristica aparitia Mazare. Poate o da bine la pustimea care isi mai pune, pe un perete binecunoscutul poster cu Che Guevara si pe celalalt perete un poster cu un nud lasciv … dar PSD-ul abia daca se poate sterge, cat de cat, de „etichetele” de „comunisti” si „rosii” si vine Mazare cu aere de carnetul rosu intr-o mana si Nagan-ul in cealalta … poate s-a gandit sa alterneze putin chestia cu uniforma de nazist ?
Un remix de Sadam si liota lui de femei-soldat, Che Guevara, „nazi”, Beretele rosii si smecherie de Constanta. Mai cutand, infantil. Te gandesti „Hai ca toti ne mai copilarim, cateodata” … dar te gandesti si ca este om politic intr-un partid pentru care cineva doreste sa votam … ma gandesc ca dupa alegeri o sa i se spuna sa isi ia jucariile si sa mearga la culcare. Copiii nu au voie sa stea cu oamenii mari.
Victor Ponta, Crin Antonescu … am o strangere de inima.
Ia vezi, daca zici Udrea sau Dan Diaconescu, inima cum se simte?
Am ajuns să-mi pară rău că a îmbătrînit Ion Iliescu…
D-le Petreanu, in Romania nimeni nu e in stare sa gestioneze nici o situatie. De-aia sintem asa de praf de 20 de ani incoace, si la cap si la corp… Tara varza, oamenii varza. Nu ma felicit ca n-am plecat la timp.
SRS a fost culmea penibilului. A venit acolo si al luat misrofonul doar ca sa spuna la toata lumea cum s-a hotarat el ca „asa nu se mai poate!”
Oare de pe scena s-a dus direct sa-si verifice audienta? Asa papagal, cred ca nici eu nu as reusi sa fiu, in direct si la ora gingasa pentru minutul de publicitate…
Prima oara nu m-am putut abtine sa nu zambesc la vederea pozei care ilustreaza materialul. Apoi mi-am dat seama ca pancarta adevar graieste si ca este o situatie prea trista ca sa nu te gandesti serios la ea. Acum cativa ani gaseam o oarecare speranta in ideea ca, la un moment dat, vom scapa de fostii securisti. Ca vor veni din urma cei tineri si ii vor inlocui, chit ca „augustii” conducatori trebuie sa moara de batranete ca sa faca loc. Dar cine sunt tinerii? Baseasca, Undrea, Ponta, Iacob-Ritzi etc. Pai, daca ei sunt speranta noastra, ne-am ars.
Ce problema existentiala are un „ziarist independent” in presa romana din ianuarie 2012, sa nu deranjeze opozitia, sa nu o muste prea tare, sa-i gidile pe burta, ei sunt singura speranta etc, etc, etc. Penibil! Se vede ca autorele isi plateste leafa de baza, aia de la Voiculescu, iar dovada cea mai gretoasa a fost cind l-a invitat pe fostul economist de la Banca Mondiala, fost prim-ministru al Romaniei si fost presedinte de partid la b1tv pentru a-l intreba tot timpul ce parere are despre ce scrie unul si altul pe blog, mintindu-l (om civilizat, Stolojan nu a ripostat in direct) continuu, de pilda despre apartenenta la FSN a lui Basescu sau de alegerile anticipate inexistente din Grecia si Italia. Se observa, minciuni imprastiate, meseriase, cu aceeasi fata de „impartial”. O rusine…
Faceţi câteva confuzii. Discuţia cu Stolojan n-a cuprins referiri la bloguri, acestea au apăut în discuţia cu alţi invitaţi.
Apoi, n-am spus că Traian Băsescu a fost membru FSN, ci că a fost ministru al Transporturilor în cabinetul Stolojan. Poate v-aţi uitat la altă emisiune, nu ştiu ce să zic.
Iar partea aia cu leafa de la Voiculescu… nici nu ştiu ce să răspund la chestia asta, altfel decât cu ROFLMAO.
Sănătate multă vă doresc, altfel.
Comedia continua. Inca un deputat PNL si-a dat demisia. De asta data un anonim din Brasov:-)
Ne dam demisia toti odata dar pe rand si prin tragere la sorti
http://wikibrasov.wordpress.com/2012/01/24/ne-dam-demisia-toti-odata-dar-pe-rand-prin-tragere-la-sorti/
M-am uitat exact la emisiunea aia si astea au fost spuse, ca si multe altele, oricum in prima jumatate de ora nimic despre economie! Acum sa-ti spun o poveste adevarata. Am intilnit o data un smecher adevarat si mi-am facut si eu curaj: „Auzi, Dane, lasa-ma, ca sunt si eu uns cu toate alifiile!”. „O fi, mi-a spus smecherul adevarat, dar alifiile astea eu le-am inventat!” Acum nu sunt eu vreun smecher, dar trucurile astea penibile, de mercenar jeftin, le-am mai vazut in viata asta! E-adevarat, nu apelezi la gainarii gen „Dar toate acestea dupa publicitate!”, dar sa bati cimpii 30 de minute cu un economist de marca despre chestii intimplate in strada cu 20 de ani in urma…
Poporul roman este o nevasta agresata, umilita si batjocorita. Care se plange zilnic de soarta ei grea.
O nevasta care pe de-oparte s-ar desparti de agresorul ei, dar care pe de alta parte nu poate sa o faca, pentru ca ii este frica de ce va urma dupa aceea.
O nevasta care se complace pana la urma in suferinta ei, facand din ea esenta propriei vieti. Suferinta a devenit chiar o dependenta, ceva de care nu mai poate scapa usor, pentru ca asta ar insemna sa traverseze o perioada si mai grea, sevrajul…
Zic, la ce bun atata munca? Copy-Paste la orice platforma program avuta de oricine pana acum, anagramate chestiunile oleaca. Gasit niste nene si niste tanti placuti la vedere pentru ca nu’i asa? Frumosii de noi ne’am saturat de urati, judecam la fel de superficial si imbecil ca de altfel si pana acum apoi votaaam. Votam un alt „escu”, Pontescu, Tralalescu…. Come on, cine dracu sa vina in schimb? De unde altu? Nu’s toti absolventi ai aceleiasi scoli politice? 90% din haterii lu’ Basescu de acum sunt aplaudacii de atunci. Sa fim cucoane serioase totusi
daca chiar esti cucoana serioasa si nu mai suporti umilinta, trebuie sa faci ceva ca sa scapi de ea. daca nu o faci, nu te mai baga nimeni in seama si nu mai esti credibila cand te plangi la altii ca ti-e greu. pentru ca inseamna ca pana la urma nu este asa de nashpa sa fi inselata si fututa cand nu ai chef si sa ramai si fara bani…
este adevarat, nu-ti da nimeni nici o siguranta ca va fi mai bine dupa aceea, este la fel de adevarat, ca nu exista nu stiu ce perspective, insa daca nu schimbi situatia actuala, cu SIGURANTA nu-ti va fi mai bine.
numai daca schimbi ceva in viata ta, vor aparea si alte perspective si oportunitati. clar apar si riscurile odata cu oportunitatile. riscuri pe care trebuie sa ti le asumi.
sa zici dinainte ca nu are rost sa schimbi ceva pentru ca sigur nu va fi mai bine, inseamna sa zici ca defapt ti-e bine si asa.
hai sa incercam sa avem intelegere cu agresorii nostrii si sa-i facem cumva sa ne respecte mai mult pe viitor, hai sa incercam sa-i schimbam noi pe ei si sa speram ca cineva care nu ne respecta si nu da doi bani pe noi, pe viitor se va schimba si ne vor respecta. pentru ca noi nu dorim sa ne luam soarta in mana noastra, noi nu dorim sa riscam ceva, nu dorim sa preluam raspunderea asupra schimbarii.
nu, noua ne place doar sa ne plangem si sa mimam suferinta, si sa speram ca dorintele ne vor fi auzite si ca miracolul se va produce…
lasa ca o sa iasa astazi capitanul chior si o sa verse niste lacrimi si o sa promita ca o sa se schimbe si ca de acuma incolo isi va respecta poporul…
ca nu-i asa, hai sa mai incercam odata impreuna, pentru ca sigur de data asta o sa fie bine…
Foarte interesanta poza de inceput..totusi parerea mea este ca ar trebui oarecum o clasa politica mai competitiva. In acest sens am dat peste o ideea extrem de interesanta, cu alegeri la 2 ani (http://www.marianpetrache.ro/alegeri-la-doi-ani-dezbatere ), ceea ce spori considerabil competitivitatea politica in Romania.
genial!
Ata cand se rupe’n doua-faci un nod si zici ca-i noua ! Lao Tse spunea ca guvernarea norodului seamana cu prepararea unei „ciorbe de peste mic” . Acum e pestisorul de aur ! Nu? Atunci portocaliu…. In esenta cred ca trebue „militat” totusi pt. proprietatea privata. Adica sa fie nu numai ocrotita dar si garantata. Dar vad ca banul nu se vede *-*
Cu voia dvs, adaugam pe lista punctul 7: boboroata cu finantarea din bani publici a ong-urilor, contra sprijinul politic acordat actualei opozitii de catre aceste ong-uri. Ma rog, stim povestea, are multe nuante, dar tot boboroata este, iar ponta pierde timp din nou, dind explicatii…
Deci… in contrabalanta la aceste 7 gafe avem macar o idee, o fapta mareata care sa ma faca sa fiu mindru, sa ma faca sa ma duc la vot: da mai, mi-a placut o vorba spusa de astia, chiar merita si numai daca reusesc sa faca chestiunea aia? Numai eu admir discursurile de campania la americani, care chiar spun ceva cind deschid gura? La noi… huooo basescu m-a plictisit de moarte, refuz sa ma uit la antene, chiar nu sint basist, vreau sa votez pe cineva cu idei, cu solutii. Nu sperie pe nimeni lipsa solutiilor din partea celor care vor veni in acest an la putere?
De ce mai conteaza acum alegerile anticipate? sa devansam plecarea pdl-ului de la putere cu doar 2-3 luni, doar ca usl ar fi (dupa unele pareri) in usoara scadere (desi avind in vedere asemenea gafe… inclin sa cred parerile alea). In fond, eu mai degraba as vota pentru un guvern de specialisti care sa gestioneze tara in an electoral – cum a facut-o isarescu in 2000 parca.