Grecia, de la fantezie la tragedie

Victorie în Grecia, aşadar, dar nimeni nu ştie încă împotriva cui. Economia are acest obicei neplăcut de a ignora voturile populare prin care i se ordonă să funcţioneze – de aceea, de altfel, în ţările normale nu se organizează referendumuri prin care sunt întrebaţi cetăţenii dacă vor sau nu să le crească taxele.

Dar Grecia nu mai este o ţară normală de multă vreme încoace. În 5 ani de criză, economia s-a contractat cu 25%, şomajul depăşeşte 25% (şi 50% în rândul tinerilor), PIB/capita a scăzut de la 26.900 USD la 21.700 USD, aproape jumătate dintre pensionari trăiesc sub pragul de sărăcie. Nu-mi pot imagina vreo mare democraţie occidentală care să reziste la asemenea traume, care descriu mai degrabă o ţarră africană aflată în război civil. Din acest punct de vedere, votul masiv de ieri împotriva “austerităţii” este explicabil şi de înţeles – la drept vorbind, mă mir că s-au găsit, totuşi, atât de mulţi greci, 40%, care să voteze raţional duminică. Câţi români ar fi votat “da” la o propunere de scădere a salariilor cu 25% în 2010?

Grecia trăia în fantezie cu mult înaintea crizei (iar asta îi şi face revenirea la realitate atât de dură). O fantezie cât o datorie externă o dată şi jumătate mai mare decât toată economia şi găunoasă cât un deficit de 15 la sută din PIB, că atât era paguba făcută de politicieni în economia elenă întru mituirea electoratului şi propria lor îmbogăţire coruptă. Grecii se ghiftuiseră cu beneficii, sporuri, salarii suplimentare, scutiri de taxe şi impozite, pensii cât 96% din salariu, prime, premii şi priorităţi la neplata datoriilor.

Când europenii i-au prins cu registrele contrafăcute, raportând 5% deficit în loc de 15%, grecii ar fi trebuit să-şi reorienteze imediat economia spre eficienţă dar, iată, ei n-au avut un premier dispus să-şi distrugă cariera politică în schimbul salvării ţării. În schimb, au continuat să tragă targa pe uscat, an după an, arzând sute de miliarde de euro oferite ca bailout (110 miliarde alocate în 2010, 130 de miliarde în 2011) şi refuzând cu încăpăţânare să treacă la reforme reale în economie, să reducă aparatul bugetar hiperdezvoltat, să extirpe tumorile corupţiei.

drahma-4826
În 2013, într-o cârciumă din Kos, o insulă grecească, tot personalul susţinea partidul de extremă-dreaptă Zori Aurii. Toţi voiau revenirea la drahmă. De altfel, pe ici, pe colo, erau afişate preţuri în vechea monedă – o cafea grecească (“ellenikos”), de exemplu, pentru 300 de drahme, adică aproximativ 1 euro. Partidul Zori Aurii n-a câştigat alegerile; le-au câştigat ceilalţi, SYRIZA, de la extrema stângă, dar rezultatul cred că e acelaşi.

Grecia este tehnic în incapacitate de plată, după ce a ratat achitarea unei tranşe FMI săptămâna trecută; pare inevitabilă, mai ales după votul de ieri, neplata unei rate de 3,5 miliarde de euro către Bănca Centrală Europeană pe 20 iulie – iar asta va atrage, foarte probabil, îngheţarea fondurilor de urgenţă pentru băncile greceşti, deci blocarea sistemului bancar din Grecia, supus şi aşa la presiuni uriaşe din partea depunătorilor care-şi vor banii înapoi.

Ce urmează? Cred că nimeni nu ştie. Singura certitudine e că, orice-ar fi, tot rău va fi. Tsipras cere reluarea negocierilor. Nu va fi refuzat, dar Greciei îi lipsesc două elemente esenţiale pentru a influenţa negocierile în interesul său: timpul şi puterea. Îi lipseşte timpul, pentru că orice acord de salvare trebuie aprobat printre altele şi de Bundestag (care o mandatează pe Angela Merkel să semneze), procedură care durează şi care nici nu mai e sigur că va duce la un rezultat pozitiv, iar Grecia are de plătit 7,5 miliarde de euro către BCE în iulie şi august. Şi-i lipseşte puterea, pentru că economia Greciei reprezintă mai puţin de 2% din economia UE, iar aceasta se află în creştere, inclusiv în zonele bolnave de acum 5 ani – Spania, Portugalia, Irlanda. În plus, mare parte din datoria Greciei a fost preluată de state, care pot controla mult mai bine decât mediul privat riscul de contagiune în caz de default.

Ce-i rămâne lui Tsipras ca argument în negocierile cu Eurogrupul, de la care cere salvarea? Păi, solidaritatea, europenismul, întrajutorarea – adică, paradoxal, exact valorile pe care le-a respins, de fapt, prin populismul feroce al guvernării sale. Grecii vor solidaritate din partea celorlalţi europeni, dar nu vor să plătească taxe precum ei, vor să fie ajutaţi dar refuză să se ajute ei pe ei înşişi, mai întâi, şi vor continuarea ideii europene după ce au dat combustibil euroscepticilor prin referendumul lor fără sens.

Grecia nu poate rămâne în zona euro fără să se restructureze, iar asta va însemna în continuare scăderea nivelului de trai până la nivelul real al economiei elene. Timpul pierdut până acum cu diferite eschive populiste şi politicianiste va agrava suferinţa grecilor. Pe bune, acum, flota comercială a Greciei valorează peste 100 de miliarde de euro şi este scutită de taxe pe profitul repatriat?

Dacă iese din zona euro şi revine la drahmă, pentru Grecia urmează o perioadă de hiperinflaţie, dificultăţi în finanţarea economiei, penurie, sărăcirea unor largi categorii sociale şi, din nou, ajustarea nivelului de trai, în sens negativ, probabil chiar sub nivelul real al economiei.

Referendumul de ieri a fost perfect inutil. El nu poate schimba adevărurile despre corupţie, dezorganizare şi iresponsabilitate din politica şi societatea elenă. Votul de ieri poate doar, ca într-o clasică tragedie greacă, să însoţească sfârşitul cu un cor naţional de vaiete.

Ultimă oră: surprinzător, ministrul de finanţe grec, Yanis Varoufakis, a demisionat după ce a câştigat referendumul “anti-austeritate”. Motivul? “Mi s-a transmis că unii membri ai Eurogrupului ar prefera să nu mai particip la reuniuni”, dar “voi purta dispreţul creditorilor cu mândrie”.

La Atena, iresponsabilitatea guvernului continuă.

40 comentarii Adaugă comentariu

  1. Saracul nenea Boc, cata “sanatate” si-a luat pentru taierile de salarii si pensii… Ete ca dupa 5 ani ne apucam sa ii recunoastem niste merite.

    Thumb up 0
    • Nu imi vine sa cred ca o persoana tanara poate debita asa ceva. Boc a taiat pensii si salarii, in timp ce Udrea “patrona” Ministerul Dezvoltarii, iar alti pdl-isti faceau ce stiau mai bine. Daca taia si cheltuirea iresponsabila a banilor atunci chiar ii puteam purta o oarecare recunostinta pentru responsabilitate. A taiat ca sa nu fie el taiat in Piata Victoriei, dar nu a facut-o pentru binele tarii cat timp nu a stopat furturile si risipirea banilor. Boc a tinut de sase altora care au facut ce au facut.

      Thumb up 0
    • Stimata doamna, n-am zis ca Boc nu e vinovat de ce spuneti dvs. – ca sa generalizez, de a fi tolerat 1000 de hoti langa el. Nici un moment. Dar dovada ca hoti au fost si hoti sunt inca e activitatea DNA.

      Thumb up 0
    • Veniti cu minciuni de la Antena 3. Boc nu a taiat nicio pensie in afara de cele nesimtit de speciale. Iar salarii da, a redus, la bugetari. Care sunt mult prea multi, jumatate din tara asta e bugetara si toaca banii fara sa aduca nimic valoros, bani produsi de cealalta jumatate de tara care munceste in privat.

      Thumb up 0
    • Daca e sa fim corecti pana la capat, guvernul Boc a taiat pensiile. A dat o lege in acest sens. A, ca acea lege a fost neconstitutionala, e cu totul si cu totul altceva. Intentia clara a fost sa le taie. Iar daca n-au putut sa le taie, ce sa vezi, le-a impozitat, pe cele mai mari de 740 de lei, parca. Si, ca niste idioti, in loc sa impoziteze doar suma ce depasea acel plafon, au impozitat intreaga suma. De-a fost nevoit Ponta sa dea banii inapoi in transe pensionarilor.

      Pe de alta parte e amuzanta teoria asta ca Boc a guvernat corect. A taiat salarii, a crescut TVA, a vrut sa taie pensii, a inchis spitale, a taiat indemnizatii de somaj si de crestere a copilului, dar a dat bani la ANRP, a platit contracte cu Microsoft, si i-a dat Elenei Udrea bani sa faca parcuri si sali de sport in sate fara canalizare. Sau partii de ski in zone in care abia este zapada maxim 2 luni in an. Asadar, tre’ sa fii putin ridicol sa aplauzi ce-a facut guvernul boc. Sa nu mai vorbim de impozitul forfetar si alte tampenii pe partea economica. Sau de absortia de fonduri europene.

      Thumb up 0
    • Va rugam mai usor cu dezinformarea – “Boc a taiat pensii si salarii”. Guvernul Boc NU a taiat pensii pentru ca nu avea cum – decizia CCR nu a permis reducerea pensiilor (cu 15%). A taiat intr-adevar salariile BUGETARILOR cu 25%. Printre altele, a mai eliminat pensiilor speciale (stric pe principiul contributivitatii) si verificarea pensiile medicale. Vreti sa vedeti cum arata deficitul la fondul public de pensii, ca au mai aparut intrebari unde au fost folositi o parte din banii imprumutati de la FMI, e usor de inteles, e cu poze. http://www.zf.ro/eveniment/deficitul-sistemului-de-pensii-publice-explodeaza-dupa-reducerea-cas-pana-in-2017-va-ajunge-la-21-mld-lei-12903776

      Thumb up 0
    • ale lui să fie?

      Thumb up 0
    • Ale mele sigur nu sunt :))

      Thumb up 0
    • Hai sa fim seriosi, faptul ca Boc a taiat salarii si pensii arata doar ca era varza si habar n-avea ce sa faca. Masura mai socialista decat ‘se taie de la toti si se ia mai mult de la toti’ (crestere TVA) n-am vazut…

      Thumb up 0
  2. De dimineață domnul Ilie Șerbănescu a avut un comentariu minunat. Grecii nu s-au împrumutat ci au fost împrumutați! Magnifică explicație. La fel s-a întîmplat și cu noi! Restul sunt bălării! Ca și postarea asta! Bravo Grecia!

    Thumb up 0
    • #11

      Hai serios? Adica daca tu imi ceri mie bani si eu iti dau, e vina mea ca esti in rahat dupa aia?
      De ce nu au luat bani de la rusi, de la chinezi, de la japonezi? E de ras explicatia asta, e de un infantilism atroce.

      Thumb up 0
    • ….ia citeste tu putin despre creditele subprime din SUA (2008) si apoi o sa intelegi ce diferenta este intre ” a se imprumuta” si “a fi imprumutat”

      Thumb up 0
    • Nu va mai certati. Creditorii au partea lor de vina, dar asta nu anuleaza nici un strop din responsabilitatea grecilor pentru situatia in care se afla. Inca o data, o foarte mare parte din viata grecilor este construita pe credit, iar acum viata asta e pe cale de disparitie deoarece nici credit nu mai primesc, nici ce au imprumutat nu pot da inapoi.

    • grecii nu mai vor credit,vor sa fie lasati naibii in pace.ce-o fi o fi.
      pare ca aia care au votat “nu”mai asteapta acum a paispea pensie?
      li se rupe-n paispe de a paispea pensie.

      Thumb up 0
    • Atunci de ce prima fituica dinspre Atena cere inca 30 miliarde? Asta cuplat cu o restructurare a datoriei existente.

      Thumb up 0
    • pai si atunci de ce dam vina pe banci ca romanul nu isi poate plati creditul in franci? E vina banci ca ia dat creditul … sau a omului care la luat?

      Thumb up 0
  3. “varu fuckis” cu alura sa de derbedeu de malu’ marii si care “mai degraba isi taia o mana decat sa semneze vreun acord fara referendum” i-a fuckut pe greci.

    Thumb up 0
  4. #18

    Bravo pentru un articol excelent si pentru ideile foarte bine punctate si articulate. Surprinde foarte clar situatia actuala a Greciei

    Thumb up 0
  5. #19

    Apropo: in cazul revenirii la drahma, grecii ar putea de pe acum sa isi faca stocuri de hartie igienica pentru ca tot atata va valora si drahma lor :)

    Thumb up 0
  6. Din pacate Romania inca este pe urmele Greciei (acum cu Ponta prim ministru). In Romania Tariceanu inca mai este considerat un prim ministru foarte bun iar Boc unul foarte slab cand lucrurile stau cu totul invers.

    Cei de la ZF au spus foarte bine astazi ca, daca UE nu le mai da bani, de fapt grecii au votat un program de restructurarea mult mai dur decat cel propus de troika.

    Eu cred ca UE va trebui sa trimita un semnal extrem de clar si de dur in privinta Greciei si actiunile lor sa nu se opreasca la excluderea din zona Euro ci sa continue cu blocarea fondurilor UE (inclusiv pentru agricultura) si sa mearga pana la excluderea din EU. Iar aceste actiuni sa fie bine intelese de politicienii de la Bucuresti.

    Thumb up 0
    • O tara nu poate fi exclusa din zona euro sau din EU. O tara poate sa iasa din EU, dar nu poate fi data afara.

      Thumb up 0
    • Semantica de doi lei.

      Daca nu mai au euro in banca si nici bruxelul nu mai trimite camionul cu euro sa alimenteze bancile, cu ce crezi ca isi vor plati consumatia la terasa?

      E timpul sa tipareasca bani pentru a acoperi nevoile oamenilor de zi cu zi.

      Bineinteles ca nu va inlocui euro, dar va circula in paralel.
      O sa fie cum e acum la noi cu euro/lei in tranzactiile mari.
      Sau cine isi mai aduce aminte cam cum era la noi in anii 90
      Oficial aveam un curs leu/dolar, neoficial cursul era mult mai mare.
      Asa o sa fie si la greci.

      Viata-i grea.
      Imi pare rau de ei.
      Eu tot ce-mi doresc e ca romanul sa invete ceva din experienta lor.

      Thumb up 0
    • Semantica de 2 lei my ass. Adevarul e ca nu se pot uni reprezentantii EU ca sa-i dea afara.

      Ca vor trebui sa iasa pentru ca EU s-a saturat sa-i scoata din buda tot imprumutandu-i cu bani pe care n-au cum sa-i returneze in momentul de fata, e altceva.

      Si mie-mi pare rau de ei, pentru ca nu grecul mediu s-a imprumutat, ci politicienii lor. Dar ei i-au ales, iar (in teorie) politicienii ii reprezinta. Asa ca grecul mediu o sa plateasca pentru mizeriile facute de politicienii lor. Asa cum se intampla peste tot in lume; si noi platim pentru ca suntem condusi de niste idioti.

      Thumb up 0
  7. https://medium.com/@gavinschalliol/thomas-piketty-germany-has-never-repaid-7b5e7add6fff

    Germaniei ii e usor sa vorbeasca acum …. cand ea se pare ca nu si-a platit datoriile.
    Nu constesta nimeni faptul ca ei sunt muncitori … dar daca ramaneau cu datoriile de dupa WW2 … si acum aveau de plata … probabil.

    Dupa acest referendum … daca Germania, Franta & Co dau inapoi … nu o sa poata da doar pentru greci. Ori sterg datoriile la toate tarile … ori toate partidele extremiste din Vest o sa aiba material de propaganda … si la urmatoarele alegeri o sa fie vai de capul nostru.

    PS: oare cum ar fi acum … ca cetatenii din Eurozone sa faca un referendum daca vor sau nu sa ii ajute pe greci … is curios ce ar zice domnul Tsipras.

    Thumb up 0
  8. Nu pot sa-mi imaginez un compromis intre a nu se crea un precedent cu ajutorarea Greciei pe baza de referendum si a nu se ajuta Grecia deloc…

    Thumb up 0
  9. Portul Piraeus este unul dintre cele mai mari porturi comerciale din lume. Tranzitul mărfurilor din Asia către Europa pe aici se face. E ceva de luat în seamă…

    Thumb up 0
  10. Nu stiu de ce eu vad povestea astea cu o continuare uimitoare, cu rasturnari de situatie si elemente surpriza!

    Thumb up 0
  11. sobolanul Varoufakis a facut o gaura in chila Greciei si acum paraseste vasul care se scufunda. In acelasi timp Merkel pune piciorul jos http://www.independent.ie/business/world/german-calls-for-grexit-mount-as-eu-stunned-by-no-vote-31353315.html

    Thumb up 0
  12. Atat de multe despre Grecia si atat de putine despre marsul unionistilor din Chisinau si mai apoi spre Bucuresti. Presa romaneasca pare sa ignore miscarea de amploare din Chisinau si sa supra-evalueze situatia din Grecia.

    Thumb up 0
  13. 1) Daca te duci la banca sa iei un credit pt dezvoltarea afacerii tale si dai faliment, arunci vina pe banca, nu? Doohhh.

    2) Oricum s-ar finaliza povestea cu Grecia, grecii vor da vina pe “creditori”. Motivele sunt simple: grecii sunt cei mai muncitori, cinstiti si bine pregatiti oameni din Europa (ah, care tot ei au inventat-o). Ei se “hranesc” din iluzia trecutului glorios si au pretentia ca toti sa le pice la picioare.

    Thumb up 0
  14. @Spectator: diferenta de mentalitate dintre greci si nemti este uriasa. Nemtii au tras super tare sa se refaca dupa razboi si au platit cu varf si indesat unde a fost nevoie. In plus, Germania “tine” nivelul economic al Europei pe linia de plutire.
    La greci ce vrei sa se intample? Bun, sa zicem ca le sunt iertate toate datoriile si cotizam fiecare dintre noi cu cateva sute bune de euro…ce obtinem? Vor ajunge in acelasi punct cu aceeasi mentalitate. Ei sunt precum betivul care toaca leafa in prima zi de salariu la pacanele.

    Thumb up 0
    • Exact, Germania a avut doua generatii de sacrificiu. Si-au asumat esecul fara sa se planga si si-au reconstruit din temelii tara.
      Nicio alta natiune din Europa nu a fost mai jos decat nemtii dupa pierderea razboiului. Si cu toate acestea au reusit sa revina in anii 70-80 in varful marilor puteri economice din lume.
      16 state europene au beneficiat de planul Marshall pentru reconstructie economica in Europa.

      Cei mai multi bani i-a primit UK si Franta. RFG a primit la fel de mult ca Italia si Olanda, iar Grecia a primit mai mult decat Norvegia, Irlanda, Elvetia, Portugalia si Turcia.

      Cu toate acestea Germania, care a pierdut razboiul si a fost cea mai distrusa si saraca tara din Europa in 1947, a reusit nu numai sa iasa din criza ci si sa se impuna ca principala forta economica in Europa.

      Thumb up 0
  15. Vedeti cu cine am avut de’a face (ca tocmai si-a dat demisia, “am invins, eu imi bag picioarele”) – Ministrul de Finante, Yanis Varoufakis.

    Thumb up 0
  16. Mi se face scarba cand vad cum niste postaci,gen vlad petreanu,scrie ce i se pare ca a inteles de pe alte site-uri.Habar nu are cum sta situatia in grecia,habar nu are cred cum se spune buna ziua in limba greaca,insa scrie,scrie,doar doar cineva ii va da un like la dejectiile debitate.Nimeni nu a inteles ca Grecia a fost aleasa pe post de cobai pt a se face experiente economice.Cine stie de fapt ca greciei i s-a acordat imprumuturi cu dobanzi de trei ori mai mari ca restul tarilor europene,datorita unor guverne corupte care s-au succedat repede,si-au luat comisioanele si au demisionat apoi.Cu ce a gresit poporul cand din aceste sume au ajuns doar un sfert din sume si acele pt salarii si pensii?De unde stii vlad petreanu ca grecii nu platesc taxe?Daca incep sa insirui toate taxele platite de greci,probabil ca cineva ma va considera nebun.Nu sunt pt ca,de 15 ani traiesc in Grecia si vorbesc in cunostinta de cauza.Traiesc intr-o tara care a avut curajul sa spuna PANA AICI,asupritorilor,celor care dupa caderea blocului comunist in Europa,au distrus economic toate tarile,incepand de la industrie,pana la furatul pamanturilor,a padurilor,pana si a mandriei nationale.Premierul grec spunea,sa nu va ganditi la poporul grec ci la cei ce vor trai cu capul plecat!Avea perfecta dreptate,toate tarile se scapa pe ele cand de la Bruxelles cineva ridica vocea,insa grecii au invins frica,pt ca ei sunt mandri si de un nationalism impins la extreme.Vor cadea guverne,presedinti,ministri,dar poporul grec va dainui peste veacuri!Cum au facut din antichitate,cand nu exista UE,BCE,FMI,euro,etc,etc…

    Thumb up 0
    • “Daca incep sa insirui toate taxele platite de greci,probabil ca cineva ma va considera nebun”.

      Hai, fii nebun, nu te sfii, te vom citi cu interes.

      Thumb up 0
    • seby,
      ceea ce nu intelegi tu este ca poporul grec si-a ales guvernele corupte, care i-au saracit. Nu poti sa dai vina pe creditori ca au finantat guverne corupte alese democratic de poporul elen.

      Toata nemultumirea aceasta, toata mania populatiei care este de inteles, nu trebuie sa fie indreptata insa impotriva Europei, ci impotriva oligarhilor greci corupti care controleaza tara si avutiile ei.
      Din pacate insa acesti oligarhi controleaza politica si opinea publica in Grecia.
      Este greu sa vezi padurea in tot ansamblul ei, daca te afli in mijlocul ei, inconjurat de copaci si vegetatie deasa.

      Thumb up 0
    • @seby, te rog contiuna, nu te opri aici. fa o comparatie de taxe intre mandrul popor grec si alta tara mare din Europa. Mai zi de imprumuturile alea ale grecilor, de politicienii alesi de mandrul popor grec….

      Thumb up 0
  17. cica sunt cinstiti si platesc datoriile, daca primesc bani imprumut sa plateasca datoriile
    http://s1.ziareromania.ro/?mmid=a5ac920a815e8df5c6

    Thumb up 0
  18. Vorbeam cu un prieten grec asta toamna. Ii ziceam de DNA, Nastase, Fenechiu, Voiculescu, etc etc. A belit niste ochi… :)
    Problema lor este ca nivelul de trai este ARTIFICIAL crescut: salariile si pensiile toate sunt false !
    Eu cred ca Romania, desi doar de 8 ani in UE, i-a ajuns ca nivel de trai, desi Grecia este in UE din 1981, de 33 de ani !!
    Binenteles ca e marfa sa primesti bani, sute de dolari/ euro, aiurea-n tramvai, zeci de ani si sa traiesti ca boieru.
    Cand de fapt salariul ar trebui sa fie pe la 3-400 de euro iar pensia pe la 200 !!!

    Thumb up 0