Aşa cum orice hoţ ştie că lacătele sunt pentru oameni cinstiţi, şi orice bancă ar trebui să-nţeleagă de ce internet-bankingul nu poate speria decât utilizatorii de bună credinţă.
Am greşit ieri o parolă pe home-bank-ul de la BCR. Poate că sună aşa, important şi misterios – parolă, home-bank – de fapt, e cam ca la un cont de mail; ai două câmpuri în care trebuie să scrii două chestii, cu deosebirea că, dacă la mail mai poţi să-ţi alegi indicative cu un oarecare sens, la BCR totul e aleatoriu. De aceea şi probabilitatea să tastezi aiurea măcar una din cele şaptejdemii de cifre pe care le ai de introdus în sistem.
Când am greşit, sistemul a reacţionat instant. S-a trezit precum Cerber când l-a adulmecat pe nespălatu’ de Hercule (după faza cu grajdurile nesimţitului ăluia de Augias). Un text roşu s-a desfăşurat pe ecran, anunţându-mă că mi-a fost blocat contul din pricina introducerii unei parole neautorizate (deci, în subtext, din cauza unei tentative de fraudare a BCR, probabil operă a unui infractor periculos cu abilităţi de hacker campion – dar cu degete de fochist matol). Cred că s-a auzit şi o sirenă d-aia nazistă de alarmă, dar laptopul meu are difuzoare mizerabile, aşa că asta nu m-a speriat cine ştie ce.
Sistemul mi-a oferit, cu subînţeles, posibilitatea contactării băncii la un anumit număr de telefon – ca să mă dau în fapt, să fiu localizat şi înregistrat, ca un infractor tălâmb ce sunt.
Ştiţi distracţia: „pentru limba română, apăsaţi…”, „pentru informaţii despre factură, apăsaţi…”, „pentru poveşti de adormit copiii, apăsaţi…” Apasă-l, apasă-l, apasă-l.
Am fost preluat în cele din urmă de o domnişoară, după ce am fost avertizat că, fireşte, convorbirea se va înregistra, „pentru îmbunătăţirea blabla”.
– Ştiţi, mi s-a blocat contul pentru că am greşit parola de home bank…
Am spus numele, prenumele. Am spus numelel firmei. Am spus codul de utilizator. Aş fi spus şi ce lapte-am supt de la mama, dacă mă-ntreba BCR. În cele din urmă, domnişoara m-a anunţat că:
– Totul e-n regulă, datele se confirmă, contul dv n-a fost blocat.
– N-a fost blocat? Dar am primit acest mesaj…
– Păi… Era doar un mesaj de avertizare.
Carevasăzică, la ‘şto, mi-a venit să-i spun.
– Carevasăzică, la ‘şto, i-am spus.
Cu gândul la îmbunătăţirea serviciilor băncii, domnişoara s-a abţinut să-mi răspundă ceva. În schimb, m-a întrebat:
– Pentru îmbunătăţirea serviciilor noastre, vă rog să-mi spuneţi, pe o scară de la 1 la 5, cât de mare a fost efortul dvs ca să aflaţi informaţiile de azi?
– Deci mă-ntrebaţi cât de mare a fost efortul să aflu că mesajul că mi s-a blocat contul nu e adevărat şi că nici nu trebuia să purtăm, de fapt, această convorbire?
Cred că domnişoara s-a supărat pe mine, că n-a mai zis nimic. E adevărat, şi eu am închis cam precipitat, aşa că asta e doar o presupunere, că a tăcut.
Aş vrea să-mi cer scuze, să-i spun că-mi pare rău că nu i-am răspuns pe loc. O fac acum. N-a fost un efort nici mare, nici mic, la drept vorbind. A fost numai inutil.
Sper ca asta să ajute la îmbunătăţirea serviciilor.

21 comentarii Adaugă comentariu
Daca ai gresit o cifra de la username, atunci mesajul poate ca era corect, ca la radio erevan, adica contul era chiar blocat, doar ca nu era al tau, ci altul … gresit.
@ kINGSNAKE, BATI CAMPII CU GRATIE. SAU FARA. Cum vrei tu…
la 3 greseli ti se blocheaza contu’. credeam ca un expert it de mare viteza ca dumneavoastra stie macar atata lucru 🙂
cum zice sarpele sef, am blocat si eu un user cu alte cifre decat ale mele, sper ca nu m-a injurat prea tare sa mi se strice karma 🙂
Din cate inteleg, nu a fost decat o singura tentativa … corect ? Adica dupa aparitia infamului rosu nu ai mai incercat ceva si, cuminte, ai trecut direct la “pentru limba română, apăsaţi…” … corect ?
Din cate stiu eu un sistem se blocheaza dupa 3 incercari nereusite. Adica, chiar se ia in considerare posibilitatea existentei starii bahice sau a vreunei farse pusa la cale de tasta „Caps Lock” sau … cine stie carei alte situatii care sa te impiedice sa tastezi corect din prima (sau macar din a doua). Apropo de banca (chestie „aflata” pe proprie piele) cardul se blocheaza in bancomat numai dupa 3 rateuri (la mine a fost o problema de revolutie – am tastat pin-ul cu anii a trei revolutii ratand tocmai pe cea care mi-ar fi adus beneficii). Dar la fel este si cu e-mail-ul si cu parola de administrator, etc.
Daca este asa cum cred, se poate spune ca ai dat dovada de o graba nejustificata, ceea ce a dus la ocuparea fara motiv a unui angajat al bancii, consumarea inutila a timpului si resurselor bancii, blocarea (temporara, este adevarat) accesului la aceste resurse a unei alte persoane aflata (poate) intr-o situaie cu adevarat disperata. Ca sa nu mai punem la socoteala si starea de stres indusa angajatului bancii. Si sa nu uitam tentativa de a submina (pe moment) buna desfasurare a unui sondaj ale carui rezultate s-ar fi rasfrant in mod pozitiv asupra activitatii bancii deci a tuturor beneficiarilor serviciilor bancii.
Deci … vezi cate probleme din cauza grabei ? Data viitoare sa incerci si a doua oara, si a treia oara, si a patra oara, sa arunci mouse-ul in fereasta, sa dai cu laptop-ul de pamant si abia apoi sa iei la intrebari banca … si nu la telefon ci ducandu-te pe jos, ca pana ajungi te mai linistesti.
P.S. Chiar nu ai incercat si a doua oara ??
@ioana: normal ca bat campii, ca doar nu era sa bat oceanele, cat despre gratie, nu e relevanta in povestea de fata. Sper ca te-ai linistit pana la ora asta si ca ai o zi calma.
sistemele IT dau erori si nervi, dar iti recomand sa gasesti o banca mai mica, mai prietenoasa, care n-are profil de mastodont industrial ceausist si unde pt orice problema sa poti suna in sucursala respectiva ofiterul tau de cont, nu la un call-center unde lucrurile functioneaza stupid de corporatist
Aoleu, ce nervi dis de dimineata la cititorii mei! Nu va ambalati, ca n-a fost nici o tragedie, zau.
curly – e bine cu BCR, avem o relatie… complexa, de lunga durata 🙂
Vlad, relatie complexa.. tip Stockholm, probabil. 🙂
Daca e vorba de mutat, eu m-as duce la BRD ca am vazut ca e in gratiile prezidentiale (mare plus!). Astfel ai avea acces si la cel mai prolific notar din Romania, deci treaba ar merge ca pe roate.
@Vlad (S7EWIE):
1. eh, n-are Someone mecla de abuzat…..pur si simplu „nu-i rau de paguba”, cum zice bunica-mea
2. mega-inspirata faza cu BRD :))
Cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Paste, mecanicul-L va ureaza “Paste fericit”, luminos, bucurii si sperante implinite!
Esti mic copil.Ia incearca sa transmiti telefonic autocitirea indexului la contorul de ELECTRICA.O sa constati cu regret ca esti un dobitoc si ca nu stii sa citesti niste cifre(un sir de cifre) .Iaca iti spune intii:codul de client nu este bun…dupa aceea ca numarul de cifre nu corespunde tipului de contor….dupa aceea ca numarul de cifre depaseste pe mama dracului etc.Iar tu alergi ca tembelul de la telefon la contor (ca pe mobil nu iti permiti ) si pina al urma accepti inevitabilul : iar o sa-mi vina o regularizare de o sa ma sparga la buzunare brusc.DAR…ai stat pe telefon 30 minute pe impulsurile tale . O fii vreo smecherie?
Si eu am patit faza asta anul trecut si al meu ma baga in sperieti ca m-a luat gaia, mai ales ca eram pe alt continent deja. Am reintrodus id-ul si codul din token si a mers fara probleme. Io-s mai capatanoasa se pare, intai am incercat din nou inainte sa dau telefoane, mai ales ca e destul de scump de aici 😀
La multi ani, mai.
Multumesc, bre Gauguine.
cati trandafiri ai prins in buchetul vietii, Vlad?
Ete, scârţ. 🙂
La Multi Ani!
scîrţ tu!
aflai cu google 🙂
Nu inteleg de ce la absolut toate serviciile acestea numite „custom care” numai de grija clientului nu le pasa furnizorilor de servicii…
si nu numai.
daca ai un cumputer defect si este in garantie, iar in contract scrie ca servisul dureaza MAXIM 15 zile, exact 15 zile vei astepta.