Misterios bombardament cu căcat la Craiova. Ancheta, deocamdată înfundată

Pe agenţii, azi:

CRAIOVA (MEDIAFAX) – Conducerea Inspecţiei Sanitare de Stat Dolj a confirmat, miercuri, în urma verificărilor, că mai multe lucrări din marmură ale unei societăţi din Craiova au fost murdărite cu dejecţii aruncate din avioane, specialiştii încercând să dea de urma companiei aeriene, care va fi amendată.

„Aseară (marţi – n. r.), în jurul orei 22.30, un salariat al Autorităţii de Sănătate Publică Dolj a fost sesizat că la un depozit de marmură situat pe Aleea II Şimnic, la periferia Craiovei, marmura a fost pătată de un lichid maroniu. Am înţeles că în jurul orei 14.30 au survolat în zonă două avioane, iar din senin a apărut o ploaie maronie urât mirositoare. S-au ridicat probe de acolo pentru a vedea despre ce substanţă este vorba, iar din primele verificări a reieşit că este vorba despre fecale”, a declarat, miercuri, medicul Marian Voinescu, directorul Inspecţiei Sanitare de Stat Dolj.

Şeful ISS Dolj susţine că s-a luat deja legătura cu reprezentanţii Aeroportului Craiova pentru a fi identificată compania căreia i-ar aparţine aparatele de zbor care au evacuat dejecţiile.

„Am luat legătura cu turnul de control al aeroportului şi la ora respectivă nu a trecut niciun avion cu escală la Craiova. În cazul în care vom depista compania aeriană o vom amenda conform legii pentru că nu trebuia să arunce din zbor fecalele şi atunci când ateriza trebuiau golite containerele”, a mai spus Marian Voinescu.

Investigaţia continuă.

Articol din categoria: ACTUALITATE

34 comentarii Adaugă comentariu

  1. Nasol de tot, nu am mai auzit sa se intample asa ceva.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    E o tâmpenie desăvârşită 😀

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Mda, dupa primele degustari angajatii ASP Dolj au decis ca e kkt.Dar degustarile continua pana la stabilirea cu exactitate a gustului, mirosului, consistentei..etc.Iar cand se va stabili ca apartine unui mare smecher de p-acolo, proba va disparea definitiv.

    0
    0
  4. Sa determine ADN-ul:))))))))

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    De tot cacatu’.

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    ADN-ul tuturor stewardeselor, mă gândesc 🙂

    0
    0
  7. Sigur era un atentat la averea lui Videanu, ce stiti voi 😉

    0
    0
  8. Este o imposibilitate tehnică pentru un avion de linie, care are un sistem în circuit închis, şi el se goleşte doar la sol, cu maşini speciale, de genul celor care golesc toaletele portabile. Doar dacă n-a trecut vreun MIG(maşină de împrăştiat gunoi de grajd!) prin zonă. Atunci da, se poate!
    În altă ordine de idei, asta e ştire s-o dea o agenţie pe flux? Cât de jos a ajuns meseria de jurnalist!

    0
    0
  9. #9 Comentariu nou

    Exact asta ziceam şi eu 😀

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    INTENTZIA PILOTZILOR ERA PALATUL COTROCENI!
    DATA VIITOARE NU VOR GRESHI!!

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    Zice bine BELPHEGOR. Asta a fost doar „target-practice”, sa moara shakalaka.

    0
    0
  12. Si uite cum se lanseaza de catre olteni dusurile maronii in loc de aurii:)

    0
    0
  13. :)))) Un nou banc cu olteni e pe cale să se nască. Şi există indicii că nu se va naşte întocmai ca Afrodita din spuma mării.

    0
    0
  14. Aşa iau naştere bancurile

    0
    0
  15. De fapt nu stiu cum anunte ca au jucat banii companiei la Loto:-)))

    Declaratia despre ploaia maronie si urât mirositoare face toti banii! Ce fu mä asta? Ce fu? Dupa îndelungate cercetari si probe luate la sol (contaminate cu pipi de catel) se prinsera ca-i vb. de rahat. Ca de mirosit, desigur, miroasea a apa de trandafiri.

    0
    0
  16. #16 Comentariu nou

    – Mardare, cine-a pus căcat pe clanţă?
    – A căzut din cer, dom’şef, să moară ce-am pe casă!
    – A, da?

    0
    0
  17. Oarecum off topic:

    A US Air Force C-141 is scheduled to leave Thule Air Base, Greenland at midnight. During the pilot’s preflight check, he discovers that the latrine holding tank is still full from the last flight. So a message is sent to the base and an airman who was off duty is called out to take care of it.

    The young man finally gets to the air base and makes his way to the aircraft, only to find that the latrine pump truck has been left outdoors and is frozen solid, so he must find another one in the hangar, which takes even more time.

    He returns to the aircraft and is less than enthusiastic about what he has to do. Nevertheless, he goes about the pumping job deliberately and carefully (and slowly) so as to not risk criticism later.

    As he’s leaving the plane, the pilot stops him and says, „Son, your attitude and performance has caused this flight to be late and I’m going to personally see to it that you are not just reprimanded but punished.”

    Shivering in the cold, his task finished, he takes a deep breath, stands up tall and says, „Sir, with all due respect, I’m not your son; I’m an Airman in the United States Air Force. I’ve been in Thule, Greenland for 11 months without any leave, and reindeer are beginning to look pretty good to me. I have one stripe; it’s two-thirty in the morning, the temperature is 40 degrees below zero and my job here is to pump sh*t from your aircraft. Now just exactly what form of punishment did you have in mind?”

    0
    0
  18. M-am prăpădit de râs!!!!

    0
    0
  19. Naivitatea Indusa

    Naivititatea poate fi si o stare indusa.
    Canalele media s-au dezvoltat in sensul reactiei controlate a celor ce privesc/asculta pentru a reactiona pozitiv la mesajul transmis.

    Bagajul tehnicilor de manipulare desi este imens, este finit.
    Priviti de exemplu o scena in care un vorbitor face referiri pozitive la un subiect.
    Orice subiect; imediat camera se muta pe niste spectatori care dau din cap afirmativ, iar tu, privitor, chiar incepi sa crezi corectitudinea afirmatiilor pentru ca privesti o masa de oameni care clatina afirmativ din cap…..

    0
    0
  20. #20 Comentariu nou

    io-s oltean…shtiu,shtiu: noi legam porcu’ de gard, wc-ul e format din 2 pari, yada-yada………dar e o zona speciala – eu zic ca numai la noi in Republica Oltenia se putea intampla sa arunce unii cacat din aer. bag mana in foc ca n-a fost gresheala, e umorul zonei. s-au distrat juvetzii care erau in avion de nu se poate, pun pariu!

    0
    0
  21. s’or fi gandit ca daca pun ingrasamant natural peste ea creste marmura cat casa, de capul ei, asa :))

    0
    0
  22. #22 Comentariu nou

    Oare procuratura a luat în calcul că pe lista suspecţilor se află şi galeria lu’ Dinamo?
    I’a auzit de câteva ori o ţară întreagă de microbişti discutând total necodat despre acest fapt – citez din memorie: „Un, doi, trei, ne’am kkt pe ei”!

    0
    0
  23. ha ha ha ha ha ha ha tare chestia da ma intreb nu cumva au gresit tinta?? poate trebuia ceva mai la est acolo unde cinta odata cucuveaua

    0
    0
  24. #24 Comentariu nou

    C: dom’le, galeria lui Dinamo nu cred că poa’ să zboare. Ä‚ia ar trebui să fie rapidiştii, dacă e să-i credem pe stelişti 😀

    0
    0
  25. Haideti domnilor, ca astia ne bombardeaza cu minsiunio in fiecare zi, ce mia conteaza o halca de kkt dupa gat? Ne facem fulare, ce mai.

    0
    0
  26. În celebrele cuvinte din 1999 emise de preşedintele de pe atunci Emil Constantinescu despre Yugoslavia, „bombardarea cu căcat a României este legitimă şi justificată”. Nu este exclus ca de data asta sîrbii să le fi pus la dispoziţie forţelor care plănuiesc bombardarea cu fecale a patriei noastre toate bazele lor aeriene şi toate aeroporturile militare. Uite aşa se întoarce roata istoriei… Amin!

    0
    0
  27. #27 Comentariu nou

    phuaaaaaaaai, să ştii că la asta nu mă gândisem!!! 😀

    0
    0
  28. Pana la urma de unde a vanit rahatul ? 🙂
    Ma gandesc ca nu cumva pilotul sa fi facut „ups i pushed the wrong button” 🙂

    0
    0
  29. Se va intampla ceva cu cei ce au facut chestia asta. Suntem in Romania, probabil ca nu.

    0
    0
  30. M-as bucura daca acest lucru s-ar intampla zilnic in Bucuresti, pe undeva pe langa Parcul Izvor – Stadionul Cotroceni – Academia Romana, nu de alta dar poate asa isi vor da seama ce sunt ei pentru multi dintre noi si ce au facut ei pt noi in ultimii 20 de ani.
    Nu ca i-ar interesa, daca intra plasticul in tonomat si se umple sacosa de rafie (sa protejeze mediul), chiar nu ii mai intereseaza opiniile noastre.

    0
    0
  31. #31 Comentariu nou

    Deocamdata nu a fost identificat pilotul, dar se stie ca a mancat mazare la cina….

    0
    0
  32. Excremente extraterestre , eu cred ca cele doua avioane erau de fapt OZN-uri 🙂
    Deci, probabil cazul va fi clasat…

    0
    0
  33. Eu am ras cu lacrimi juma’ de ora cand am vazut stirea. Adevarul e ca nu exista un alt loc mai bun pe lumea asta sa se intample asa ceva. Poate doar la Palatul Parlamentului …
    http://www.zoonapolitikon.ro/?p=109

    0
    0