Muşchi instant, în sfârşit!

Aş vrea să vă zic câteva lucruri despre un gadget pentru iPhone-ul meu, un gadget care mi-a adus aminte de copilărie.

Când eram puştan, îmi doream muşchi mai mult ca orice (sau aproape: nu se pune aia cu să moară grasu’ ăla dintr-a şaptea care mi-a suflat-o pe Mimi. Mimi era o proastă dacă făcea d-astea). La cât de slăbănog eram, mă visam cu tricouri crăpate pe mine, cu bicepşi rotunzi ca pâinea-n vatră, cu pectorali cât bara de protecţie de la Volvo, cu pătrăţele pe burtă şi, mai ales, cu o ceafă d-aia groasă, de luptător de greco-romane. Ceafa trebuia să susţină şi o bărbie dintr-aia pătrată, macho, cu gropiţă ca-n clanul Douglas.

Ce-ar mai fi plâns Mimi… În fine.

Chestia trebuia să se întâmple miraculos, fireşte. Adică peste noapte, în somn, şi a doua zi dimineaţă mama să mă certe amarnic, înnebunită că toate hainele mi-au rămas subit mici. “Ce-ai făcut, mă!”, ar fi ţipat la mine, iar eu aş fi zâmbit aşa, enigmatic… Secret!

N-a mers cu miracolul peste noapte, oricât de tare m-am străduit. Probabil că dormeam greşit, nu ştiu. După un timp, m-am gândit că poate ar fi necesar şi un impuls diurn, nu doar rugăciunile nocturne.

Mi-am luat gantere.

A fost unul dintre cele mai ruşinoase momente din viaţa mea. La raionul “auto-moto-velo-sport” de la magazinul Tineretului, unde nu existau nici auto, nici moto, nici cine ştie ce velo (în afară de două Tohanuri negre cu cauciucuri dezumflate) şi doar un pic de sport sub forma unor corturi cu scăunele pliante în set, vindea o femeie ca-n visele acelea de nepovestit. O blondă platinată, înaltă, cu nişte ţâţe năucitoare, cu o gură cărnoasă şi nişte ochi negri, pătrunzători, rece ca orice altă vânzătoare din comerţul socialist – deci cu atât mai seducătoare.

M-a măsurat pe îndelete când i-am cerut perechea de gantere. La 12 ani, cântăream probabil vreo 30 de kile ud. Când a zâmbit, poate că voia să fie amabilă, dar mie mi s-a părut că abia-şi ţine râsul. Dup-aia m-a întrebat “care gantere?”

– Ä‚lea de-acolo, am făcut eu, roşu ca racul.
– Astea, nu? mi-a răspuns, arătându-mi-le pe cele mai mici din raft.

Sosise momentul crucial: erou sau laş? Bărbat sau cârlig de rufe?

– Nu, am făcut, celelalte. Ä‚lea mari.

“Ä‚lea mari” aveau 7 kg bucata, 14 împreună. Nu le-a pus pe tejghea, că era de sticlă. Le-am vârât în geantă şi am plecat cu ele, pe jos, până acasă, vreo doi kilometri. Când am intrat, în sfârşit, pe strada mea, ajunsesem să le târâi de-a binelea. Niciodată în viaţa mea n-am urât aşa de tare nişte obiecte. Când le-am trântit în spatele patului, s-a cutremurat casa.

Şi nici nu le-am mai clintit de-acolo în următorii 15 de ani.

Visul despre muşchi a rămas, totuşi, chiar dacă Mimi s-a pierdut în negura gimnaziului. Miracolul tot nu s-a petrecut. În general, cam puţine miracole în viaţa mea, dar mai aştept. Acum visez să mă sune într-o zi un executor testamentar slugarnic care să-mi spună că mi-a lăsat vreo zece milioane de euro moştenire o mătuşă pe care n-am cunoscut-o niciodată. Mătuşa mă regăsise cititindu-mi blogul, vezi bine. Noroc cu Google. Aş face şi o donaţie.

Ce ziceam?

Ah, da, cu iPhone-ul. Telefonul ăsta seamănă cu mine când eram puşti. Pus pe năzdrăvănii, iute, simpatic – şi fără muşchi. Cei care au iPhone ştiu foarte bine – bateria este o glumă. Pentru mine, care am trecut la iPhone după vreo 10 ani de Nokia, o baterie care nu ţine mai mult de 24 de ore e o jignire. Mă enervează să car mereu după mine cablul şi să mă leg pe la orice priză şi pe la orice calculator prind. “Numai un pic, vă rog, să mai bag ceva curent”. Iar de curând, plecat prin ţări exotice, m-am trezit că umblu după ştechere de adaptare, că prizele aveau alt format.

Zilele trecute m-a căutat un prieten – ştia necazul meu cu bateria. Mi-a adus un soi de acumulator suplimentar. O găselniţă deşteaptă – acumulatorul ăsta extern se mufează cu un click şi îmi încarcă bateria ca şi cum aş pune telefonul în priză. Iniţial, mi s-a părut o glumă, dar chiar funcţionează. Are nevoie de aproximativ două ore să-şi transfere toată încărcarea, iar el însuşi se încarcă, prin laptop, cam în tot atâta timp. E mai mic decât un pachet de ţigări, aşa că acum are locul lui, în geantă.

Muşchi la purtător, peste noapte, fără efort. Al naibii Steve Jobs, deci pentru el s-a putut.

Aşa e lumea asta, nedreaptă. Mă citeşti, dragă mătuşică?

13 comentarii Adaugă comentariu

  1. până la blonda platinată, inclusiv, mi’a plăcut (deşi mai cunoaştem şi noi, în comerţul socialist nu se băgau blonde platinate, poate doar la alimentara partidului :) ) dar dup’aia m’am enervat rău.
    păi să nu ştii tu de asta?

    Thumb up 0
  2. Norocosule, tu aveai atunci 30 de kg ud! :)))
    P.S. @al_core – iote ma ce zice nea Gogu la cautari dupa
    Blonda platinata comunism – Si putem noi sa il contrazicem? :)))))))))

    Thumb up 0
  3. Si eu visam sa stiu fotbal precum Pele, sa driblez pe oricare, sa se ciocneasca adversarii cand eu voi trece subtil printre ei si dupa un sut puternic sa-l inving pe Zenga. Nici pe PlayStation nu sunt atat de dibaci. :D

    Thumb up 0
  4. Poate-o fi sunat executorul, da’ dacă era iPhone-ul descărcat… :))))

    Thumb up 0
  5. Imi aduc aminte de bancul cu ceasul “electronic” (la mare cautare in anii luminosi, unii isi mai amintesc poate) – cand merge unul la “consignatie” (niste micro-mall-uri tip capitalism-in-forma-embrionara, pentru cei nascuti dupa ’89 :-) si vede expus un ceas cu lcd ultimul racnet, cu nu stiu cate melodii, fuse orare, afisaje, cronometre, jocuri samd.

    Dupa ce il plateste si da sa plece incantat cu el la mana, vanzatorul ii striga “stati putin, luati-i si bateria” si ridica cu greu de dupa tejghea o ditamai baterie de tractor…

    Thumb up 0
  6. Cred ca in visul tau cu muschii intra si parul de pe piept. Gresesc?
    PS. Am o boala incurabila: in povestile pe care le citesc vad doar partea care imi convine. Poate ai observat si ai crezut ca e scleroza. E doar felul meu de a rezista.

    Thumb up 0
  7. Lacomia asta ne omoara…de ce 10 milioane si nu doar unul? :D

    Thumb up 0
  8. Multumesc pentru hint! Am constatat recent acelasi lucru, comparind duda mea noua cu Nokia mea 1100 de dinainte de potop.

    Thumb up 0
  9. Exista daca nu ma insel , incarcator solar pentru iphone. Ar fi mers la fix in Thailanda.

    Thumb up 0
  10. Georgiana, lasă, dragă, că are de unde :-)
    Anndryusha – mai bine tăceai :-)
    Petrescs – dadada, îmi amintesc, ce mişto era -)))
    Paul – acuma zici…

    Thumb up 0
  11. Eu trec peste detalii referitoare la muschi direct la cele privind iphone-ul, pom laudat la care toti se duc… cu bani multi. Prea multi. Dupa o trauma (da, stiu, suna exagerat cand vorbim despre telefoane) cauzata de un nokia, mi-am cumparat blackberry. Mailuri instant, messaging de mare clasa, o baterie de 1500mAh care ma tine 3 zile pline fara probleme. Nu e musai recomandare, nu este nici macar lauda, este un lucru adevarat. :)
    O imagine ma face totusi sa rad. Parca-l si vad pe Vlad Petreanu luand acum, om in toata firea, steroizi. Sa vii cu o insemnare in care ne asiguri ca cel care prezinta emisiunea de duminica esti intr-adevar tu. :)

    Thumb up 0
  12. sper sa nu treci si pe noul iphone4s ca nu o sa mai ai muschi decat vreo 24 de ore, pe urma o sa fi ca acela din reclama la mr.musculo – si o sa trebuiasca sa incarci bateria din nou.mai bine iei un nokia n9 si o sa fi un mic arnold ( din anii 80 ).

    Thumb up 0