Profilul meu psihologico-financiar

Sprijinită uşor de o balustradă de balet, în faţa oglinzii, Oana Monica Doiciu pare să aştepte o decizie din partea mea, în timp ce mă priveşte cu un zâmbet subţire, jumătate încurajator, jumătate neîncrezător. Are o ţinută frumoasă, dreaptă, cu spatele arcuit, părul strâns peste cap, într-o coadă simplă, „de lucru”; poartă un tricou cyclamen şi pantaloni scurţi, sub care şi-a tras o pereche de colanţi negri.

Probabil că a avut nevoie de ceva curaj ca să pozeze astfel. Nu de alta, dar este funcţionar bancar, OTP Bank advisor, mai precis, iar cadrul de pe perete contrazice imaginea comună a clienţilor despre angajaţii băncilor.

Adică exact ce vrea banca, până la urmă: să transmită clienţilor săi că angajaţii OTP sunt ceva mai mult decât nişte simpli amploaiaţi.

Între mine şi poză, aşezată la birou, Oana Monica Doiciu cea reală este ceva mai convenţională. Poartă un taior regulamentar, o bluză conformistă şi are ochelari. Manevrează rapid o tastatură şi un mouse în timp ce-mi face profilul psihologico-financiar. În această secvenţă, Oana Monica Doiciu este mentorul meu de la OTP Bank, concentrată pe task-ul ei de azi: să mă ghideze în intenţiile mele de economisire.

E un test pe care-l facem împreună. Îi spun cam ce venituri am şi de unde vin acestea, îi spun pe ce se duc banii. Tragem linie, adunăm, scădem, rezultatul nu e cine ştie ce, dar asta nu-i nici o surpriză, asta ştiam şi eu, de multă vreme, dar cât nu sunt pe minus, situaţia încă e pozitivă, încerc eu o glumă. Urmează întrebări legate de cunoştinţele mele financiare, de planurile pe termen scurt sau lung, de scopurile mele. Mentorul îmi arată că economiile mele sunt, de fapt, investiţii, şi că, la fel ca la vasele comunicante, siguranţa mai mare înseamnă, adesea, un profit mai scăzut, şi invers. De ce aş investi? Pentru pensie? Pentru achiziţii ulterioare? Pentru suplimentarea veniturilor? Parcurgem împreună diferite variante de răspuns, iar mentorul îmi desluşeşte consecinţele fiecărei alegeri. Dar dacă aş deţine acţiuni şi ar scădea preţul lor, ce aş face? Aş vinde tot, imediat, sau aş mai cumpăra? Sau aş încerca să vând numai jumătate? Sau poate aş aştepta să treacă momentul?

Discuţia mea cu mentorul e mai degrabă un joc, pentru că jonglăm cu bani virtuali, dar tot simt un fior de nelinişte. Mi-aş dori un randament mai ridicat, cine nu-şi doreşte? şi aş accepta un risc moderat, poate chiar o scădere, dar nu prea mare…

Dar chiar aşa, dacă aş avea acţiuni aici, adevărate, cumpărate cu banii mei munciţi, oare ce aş face într-o asemenea situaţie, în care piaţa ar începe să scadă? Ezit între „aş vinde tot, imediat” şi „aş mai cumpăra”, balansez între panică şi lovitura norocoasă; aleg, în cele din urmă, o variantă de mijloc, mai cuminte, cred eu, vânzarea parţială, apoi mă răzgândesc, îmi pare cea mai proastă idee dintre toate, care ratează un potenţial câştig şi confirmă o pierdere sigură. Oana Doiciu zâmbeşte din nou, subţire, mă simte, mă consiliază: „poate vreţi, de fapt, să vindeţi totul, măcar scăpaţi de grijă”.

În 30 de minute, după alte întrebări cu multiple variante de răspuns, fişa mea psihologico-financiară e gata: am o toleranţă la risc medie; ţin mult la siguranţa investiţiei dar, pentru a obţine randamente mai bune, pe termen scurt aş fi dispus să accept unele riscuri.

– Sunteţi un investitor de tip strategic, mă informează mentorul meu.

Investitor strategic fiind, împărţim cei 100.000 de lei virtuali tot strategic: cea mai mare parte rămân în depozite sigure sau cvasi-sigure: titluri de stat şi depozite bancare. Cu 85.000 puşi astfel deoparte, plecăm la joacă mai liniştiţi şi punem 10.000 de lei în fonduri de obligaţiuni, cu un randament mai bun, de peste 8%, şi risc mediu. În fine, de ultimii 5.000 cumpărăm acţiuni la un fond de investiţii, cu un randament anual de 15,48%, cu speranţa că, peste 3 ani, să zicem, fondul va fi chiar binişor mai sus şi suma asta va aduce un profit frumuşel. Facem diferite socoteli, estimări, impozitări şi adunări.

La sfârşit, cu portofoliul meu investit strategic, rezultă un venit nominal puţin mai mare de 7.300 de lei într-un an.

Poate e mult, poate e puţin, dar primul lucru pe care-l remarc este că, după consilierea oferită la OTP Bank, măcar am o cifră de la care pot porni o discuţie – şi, mai mult, am înţeles exact cât din banii de pornire vreau să menţin şi cât sunt dispus să-i investesc în instrumente financiare cu şanse de randament mai bun.

Mă gândesc că, atunci când va veni vorba de bani adevăraţi, lecţia aceasta îmi va prinde bine.