Puţini vs. mulţi

Vineri la amiază, la mijlocul unei inexplicabile zile „nelucrătoare”, constatarea amară a lui Andi:

Să nu ne mai mirăm: ca să trăieşti ca nemţii, trebuie să şi munceşti ca nemţii.

40 comentarii

  1. Victor Comentariul numărul#1

    Adica mai putin si de jdemii de ori mai eficient?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Geo Comentariul numărul#2

    gandirea optimista conduce catre „open-office”, cea pesimista catre „blocajele de pe DN1”

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Sorin Camner Comentariul numărul#3

    Adica? Ai vizitat un oras german in zi de sarbatoare? Eu, intamplator, am lucrat intr-un oras german pe 3 octombrie, anul acesta si, pentru a intra in fabrica respectiva am avut nevoie de aprobare de la departamentul de pompieri al orasului, un oras cu 200000 de locuitori si m-am aflat in Hamburg intr-o zi de miercuri, 17 noiembrie, zi nelucratoare. Pai era nelucratoare, lucru care nu se poate spune despre Romania. Cam cate magazine sunt deschise in Germania intr-o zi nelucratoare? Or fi 1 0/00? Pentru ca in Romania asta in care nu se traieste ca-n Germania, toate magazinele sunt deschise…de la magazinul de cartier pana la hipermarket, nemaivorbind despre fabricile multinationalelor samd…. Hai sa fim seriosi.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. Dan Comentariul numărul#4

    hm, buna constatare…totusi, eu am colegi nemti, nu e nici unul la birou cand e sarbatoare legala.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Sorin Comentariul numărul#5

      @Dan: Exact. Iar când e zi de muncă toți sunt acolo și muncesc cu seriozitate, profesionalism și eficiență. Și eu lucrez într-o firmă germană…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  5. Jj Comentariul numărul#6

    Nu prea inteleg… Ideea e ca nemtii lucreaza si cand e liber? Falsch, as zice 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Alexis Comentariul numărul#7

    De obicei ai dreptate, dat acum ai cam dat pe lângă. Comparația cu germanii este neinspirată, ei fiind printre națiunile cu cele mai multe zile libere din Uniune. Și românii chiar muncesc. Eu am muncit ieri, pt că am vrut, dar pt soția mea care in restul timpului muncește de la 9-23 zilnic, a fost o pauză binevenită. Este foarte ușor să generalizezi ori să identifici problema națiunii tot la cei care chiar fac ceva in țara asta. Este și mai ușor să împrumuți discursuri de corporatist, precum Andi Moisescu și să le răsfrângi frustrat asupra celorlalți. Greșiți amândoi moral

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. Alina Rad Comentariul numărul#8

    Dan, nu cred ca la asta se referea. Nemtii nu au atatea zile nelucratoare, despre asta era vorba.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. dan Comentariul numărul#9

      poftim? Romania are printre cele mai putine zile libere de la stat din Uniune, mai putine decat nemtii

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Vlad Petreanu Comentariul numărul#10

      Ia numara tu.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  8. Marian S Comentariul numărul#12

    Am ciudata impresie că avem viziuni diferite despre muncă.
    Ca să trăieşti ca nemţii, trebuie să şi munceşti ca nemţii. Corect. Adică: cinstit şi organizat. Nicidecum mult şi prost.

    (Desigur, şi plimbatul cu maşina, vineri pe la prânz, este tot o muncă. Ăia care au muncit ca nebunii toată săptămâna s-au grăbit să se bucure de oferta neaşteptată).

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Sorin Camner Comentariul numărul#13

      Probabil pentru ca muncesc mult si prost, atat eu cat si colegii mei, noi suntem in acest moment in Kassel…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Marian S Comentariul numărul#14

      Nu prea ati inteles ce am vrut sa spun. Sau nu m-am exprimat destul de clar.
      Se intampla deseori, in Romania, sa ma intreb cum de mama naibii mai functioneaza unele firme. Raspunsul gasit de mine pana acum e doar unul: din fericire (pentru ei) cererea e mai mare decat oferta.
      In comentariul meu am vorbit despre dezorganizare, nu despre cat de bine (sau nu) este in stare sa munceasca romanul atunci cand gaseste un sistem bine pus la punct.
      Exemplul dumneavoastra este unul in acest sens.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  9. Blegoo Comentariul numărul#15

    Ca să trăiești ca nemții, trebuie să GÂNDEȘTI ca ei.
    Munca e pentru tractoare.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#16

      Corect.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  10. manu Comentariul numărul#17

    Marian S a a sesizat corect: cinstit si organizat.
    Nemtii au o groaza de zile libere (care difera de la land la land) de ex. in „judetul” Hessen vor fi 5 zile libere la anul (in afara celor de Craciun, Paste si Anul Nou). Diferenta in trafic insa o sesisezi mai degraba in zilele de lucru. 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Petreanu Comentariul numărul#18

    Noi, grecii si rusii ce mai avem atatea zile legal-nelucratoare pe an. Restul europenilor au mai putine.

    Bașca, noi stim sa facem „punți”, ceea ce inseamna ca doua saptamani, de Craciun si Revelion, se-nchide țara, asa cum se-nchide si de Pasti si 1 mai, macar o saptamana. Mai punem noi un pic si facem o luna de concediu picat para-malaiata, in afara de concediul legal, nu? Alte 25 de zile…

    Sigur, nu la toata lumea. Doar la cei angajati la stat – deci la majoritatea.

    Apropo, poate nu stiti: Guvernul tocmai a mai dat doua zile libere la popor, inainte de Craciun si inainte de Revelion. Asta ca sa sa se bucure majoritatea.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. jj Comentariul numărul#19

      aci sunt de acord. in conditiile in care sunt vreo 230 de zile lucratoare pe an (fara weekenduri si concediu), sa pierzi doua zile inseamna practic 1% din ce produci.

      in conditiile in care o firma care o duce bine are 10% profit din firma de afaceri, numai astea doua zile inseamna o scadere de 10% a profitului.

      calculul e grosier, reducator si simplist, sunt de acord. insa cele doua zile sunt clar electorale.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Blegoo Comentariul numărul#21

      S-a schimbat pe dreaq’!
      Cuvântul de ordine… acum ca și atunci este „COLECTIV”.
      Adevărat, în anii ’50 ți-l băgau pe gât cu calașnicovu’… acuma cu legea.

      Da, o să fie bine pentru toți, și la vară cald.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  12. Petreanu Comentariul numărul#22

    Ca veni vorba: „@ZiarecomPolitic: Alegeri parlamentare 2012: Ponta vrea sa le dea liber studentilor pe 10 decembrie http://t.co/QODGvKoL „

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Marian S Comentariul numărul#23

      Aşa, deci unde e problema?
      Se votează doar în localitatea de domiciliu.
      Vai, cum ne schimbăm noi opiniile în funcţie de câţi trebuie sau nu trebuie să meargă la vot…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Cristina Comentariul numărul#24

      Nu mai circula trenuri duminica dupa-amiaza/seara?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. Marian S Comentariul numărul#25

      Cristinico, nu-i aşa că şi tu eşti genul care-şi pune fundul în gipan şi că habar nu ai care mai e treaba cu trenurile în Romanica? Hai, zi, nu te sfii!!!
      Inainte de a vorbi prostii eu zic să te uiţi pe Mersul trenurilor.
      Doamne, ce ne place să ne dăm deştepţi FĂRĂ să încercăm să ne punem în pielea altora…

      Deci nu e bine dacă guvernul facilitează votul la alegeri. Parcă prezenţa la vot era un semn de mare democraţie, nu? S-a schimbat cumva paradigma şi aţi uitat să anunţaţi pe toată lumea?

      Ah, ce scârbă îmi este câteodată… chiar de unii dintre compatrioţii mei, din păcate.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    4. ivanG Comentariul numărul#26

      Daca cineva vroia sa „faciliteze” ceva cred ca votul prin corespondenta ar fi fost o solutie mult mai normala (si mai putin costisitoare decat se tot sustine…).
      Si chiar mai civilizata decat presupuse hoarde de studenti atinsi de civism plimbandu-se cu nashu’ de-a lungul si de-a latul tarii.
      De ce nu se adopta? Simplu. Scripta manent…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  13. Gorjul Liber Comentariul numărul#27

    VICTORIE!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Blegoo Comentariul numărul#28

      Ai reușit să schimbi garnitura la robinetu’ dîn baie?
      Felicitări, alea…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  14. Gorjul Liber Comentariul numărul#29

    Putini am fost , multi vom fi , pentru viitorul copiilor nostri !LA MULTI ANI , ROMANIA!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Blegoo Comentariul numărul#30

      Bine, în tine ne e speranța, câtă mai avem.

      În semn dă reșpect și admirațiune, dedicăm un ghiers:

      „Gorju’ Liber și vioi/
      Dă cu tesla într-un”

      (cu ceva efort și colaborare dîn audiență… punem de-o piesă la taraf tv)

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. ivanG Comentariul numărul#31

      …Ponta?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  15. Constantin Gheorghe Comentariul numărul#32

    Stimabile, în București este forfotă de mașini din cauza structurii producției, deși în afară de ceva bunuri de consum și vreo trei fabrici chioare, tot ce se produce se rezumă la hârtii. Totul vine cu camionul, nu sunt decât puține antrepozite, după care începe nebunia transportului la magazine. Ia să se aplice regula aprovizionării doar după ora 21 până la ora 6…Iar când majoritatea birourilor sunt concentrate în Nord, ce ai vrea să fie pe șosele? Pustiu? Apoi mulți ”bucureșteni” doar lucrează în București, de locuit locuiesc în afara lui. Este un oraș care s-a dezvoltat haotic după 1989, și haosul se reflectă în toate. De muncit, se muncește. Dar uită-te ce structură are aparatul productiv, și vei înțelege de ce ”nu suntem ca nemții”. Nu că nu vrem, nu avem cum…Ce valoare adaugă puzderia de ”call center” uri din România? Sau birourile care țin contabilitatea pentru multinaționale. Noi, cu caii, ca de obicei.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Blegoo Comentariul numărul#33

      Cu toți ăia șase… frumoși?
      🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  16. Alin Militaru Comentariul numărul#34

    As munci si eu da’ nu vad rostu. Majoritatea cunoscutilor muncesc ca sa se afle in treaba ca oricum nu au bani niciodata.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  17. Blegoo Comentariul numărul#35

    Legea lu’ Lenin:
    „Muncă, muncă… aia-i viață!”
    Corolaru’ lu’ Alin:
    „As munci si eu da’ nu vad rostu'”
    Teorema Blegului:
    „Munca e pentru tractoare, că ele muncește, nu gândește!”
    Observația lu’ Petreanu:
    „Dacă ne-am uni, ce bine ne-ar fi!”
    Comentariu’ lu’ Marian:
    „Am ciudata impresie că avem viziuni diferite”
    Întrebarea Cristinei:
    „Nu mai circula trenuri duminica dupa-amiaza/seara?”
    Gorjul Liber, ejucalînd cu frenezie:
    „Putini am fost , multi vom fi , pentru viitorul copiilor nostri !LA MULTI ANI , ROMANIA!”
    Declarația lui Costică Ghe:
    „Nu că nu vrem, nu avem cum”

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. curly Comentariul numărul#36

      cat timp a trecut de la ultima partida de sex in care ai fost implicat?
      tine cont: alea „tu vs tu” nu se pun

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  18. didi Comentariul numărul#37

    Eu m-as multumi sa traiesc ca francezii si sa muncesc tot ca ei

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  19. haivas Comentariul numărul#38

    Cu tot respectul, dar cine vrea o viata in stil german, n-are decat. Eu unul ii zic pas. Motivele sunt multe si n-au legatura cu munca. Pur si simplu e vorba de gusturi si opinii despre viata!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  20. Adrian Comentariul numărul#39

    Cred ca in postul asta se vorbeste mai mult de volumul orelor de lucru comparativ cu Germania. Insa, realitatea e ca la noi nu exista eficienta de la nemti. Romanul munceste dar munceste destul de ineficient pentru ca nu la noi nu exista mecanizarea si tehnologizarea economiei ca in Germania de asta nu atingem productivitatea de acolo. Un exemplu concret este metroul care se construieste in sectorul 6 si caruia i s-a depasit termenul de finalizare deja cu 10 luni…

    Fratilor mai avem multa paine de mancat si mult de tras pana sa ne comparam cu nemtii, parerea mea.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  21. Ozzy Weekender Comentariul numărul#40

    Cel mai mare inamic al cunoasterii nu este ignoranta. Este falsa cunoastere.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.