🎧 Revoluția mea (III): 18.12.1989. Șoaptele

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, regimul comunist a comis una dintre cele mai sinistre și oribile atrocități împotriva poporului român. La ordinele date de cuplul Ceaușescu, 43 de cadavre ale revoluționarilor timișoreni, împușcați de forțele de represiune, au fost luate din morga orașului cu un camion frigorific, duse la București și incinerate la Crematoriul Cenușa. Resturile morților incinerați au fost apoi colectate în tomberoane de gunoi și aruncate în rețeaua de canalizare a Bucureștiului.

Timișoara era sub ocupația armatei și trupelor Ministerului de Interne. Militarii au deschis din nou focul direct împotriva demonstranților, ucigând și rănind din nou un mare număr de protestatari. Nicolae Ceaușescu, convins că revolta din Timișoara fusese înăbușită în sânge și totul era sub control, a plecat în ultima sa vizită oficială, în Iran. Mai avea doar o săptămână de trăit.

Episodul de azi al podcastului meu este despre felul în care aflam noi, românii, ce se întâmpla în afara cercului nostru strâns de cunoștințe în vremea comunismului. Cenzura strictă și blocajul informațional montat de regim erau mai puțin eficiente decât sperau ceaușeștii. Iar când Radio Europa Liberă a început să facă ediții speciale pe tema revoltei din Timișoara, vestea s-a răspândit ca fulgerul. Inițial, agențiile de presă din Ungaria și Iugoslavia au relatat despre ciocniri violente între demonstranți anticomuniști și forțele de ordine. Radio Europa Liberă și-a adaptat programul și a început să difuzeze ediții speciale dedicate evenimentelor din Timișoara. Primele informații au fost difuzate în noaptea de 17/18 decembrie, iar pe 18 decembrie seara, într-o ediție specială a emisiunii Actualitatea Românească, postul a transmis relatarea unui martor ocular care participase la demonstrațiile din 16 decembrie.

Podcastul poate fi ascultat și pe Spotify, aici, sau pe Podbean, aici. Un subscribe ajută întotdeauna (mulțumesc).

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. Mor când ma gândesc ca muncesc de dimineața pana seara sa plătesc pensiile de “serviciu” ale criminalilor de la Timișoara și in general ale tuturor torționarilor care au distrus România…

    Thumb up 13
  2. Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu:
    ”Aducem un omagiu tuturor celor care au luptat pentru libertate și au pus piatra de temelie pentru dezvoltarea României. Cu toții am fost uniți de dorința de a rupe legătura cu trecutul și de a vedea sfârșitul comunismului.”

    Thumb up 3
    • Mă credeam, de mult timp (inclusiv, înainte de ’90) destul de corect și decent informat despre lume în general și despre cea românească în special.

      Recunosc însă, că de ceva vreme, voluptatea cu care mulți oameni politici și formatori de opinie își capacitează talentele oratorice pentru a întreține o atmosferă ilogică, irespirabilă și căutat ireconciliabilă, mă uimesc și mă îngrijorează profund.

      Vlad Petreanu, pot înțelege că nu îți place cineva, care este din altă zonă a preferințelor politice.

      Dar cum mai sus era vorba de un omagiu adus „tuturor celor care au luptat pentru libertate”, mă întreb: oare de ce și … de unde atâta scârbă și ură!?

      Thumb up 0
    • Te intrebi de ce ma face sa vomit un politician fara urma de scrupule, ipocrit pana-n maduva, profund loial coteriei comunistoide care mentine Romania in saracie si inapoiere de 30 de ani incoace, care a dovedit in repetate randuri (inclusiv de alegeri) ca nu da doi bani pe principiile democratice pe care le sforăie de la tribuna Parlamentului?

      Ca nu cred ca despre acest limax politic ma-ntrebi.

    • Vlad Petreanu, nu mă îndoiam de faptul că ai … vorbele la tine (am spus-o și mai sus). Însă eu personal sunt interesat de ce este în spatele vorbelor, respectiv de … câtă acoperire au.

      „Fără urmă de scrupule” pentru mine înseamnă că poți face ceva rău în mod conștient, iar ipocrit este cel care invocă principiile doar când îi convin.

      În 30 de ani, dreapta și stânga (ceea ce e azi PNL și ceea ce este azi PSD) au fost la putere (și guvernare – cea care poate influența mai direct combaterea sărăciei și înapoierii) într-un mod ce poate părea egal, dar de fapt este net în favoarea PNL. Așa că de sărăcie (dacă tot ai pomenit-o) în partea opusă celei pe care o indici, ar trebui căutat principalul vinovat.

      Cât despre principiile democratice, fără a fi vreun admirator al tuturor faptelor sale, nu văd totuși ce fapte concrete grave i s-ar putea imputa dlui. Meleșcanu, fără a fi ipocrit (adică fără a le dezavua cu aceeași fermitate când le fac „alții”). Dimpotrivă, îmi amintesc poziția corectă pe care a avut-o privitoare la dezideratele de primă importanță ale revoluției din 89 – foarte pe scurt: respectarea drepturilor și libertăților cetățenești fundamentale, a constituției și a principiilor statului de drept – pentru care a pledat destul de ferm, nu în … șoaptă (v. tema III)

      Thumb up 0
    • N.B. am aflat acum de acuzele apărute în Libertatea despre poziția lui Meleșcanu în dec. 1989 la OSCE.

      Am fost sincer în ceea ce am scris anterior și nu mă dezic de principii, dar cu siguranță că aș fi evitat să intervin dacă aș fi știut informația de care pomenesc în primul paragraf.

      Thumb up 0
    • De facto!
      Ați demonstrat că comentați informat despre subiecte!???
      În această situație v-ați dat cu firma și cu nik-ul de pământ!
      Ați pierdut credibilitatea celor care v-au citit pertinent!
      Adică NU știți cine a fost ” melscanu”???!
      Mulțumim pentru participare….

      Thumb up 0
    • de cand au limbricii de facto principii?!

      Thumb up 0
  3. Eram copil in acea perioada, așadar nu pot spune ca am trăit direct acele evenimente. Cu toate acestea, imi amintesc perfect primii ani de dupa revoluție si parca oamenii din jur (“cei mari de la bloc” sau cei din familie, etc) trăiau o fantezie. Ceva de genu: gata, s-a terminat, de acum stam linistiti. Nu inteleg cum acei oameni nu au realizat ca rotitele din spate erau învârtite de catre aceleași personaje corupte. Adică ce schimbări așteptau? Acele schimbări trebuiau gândite, nu doar așteptate. Dar cred ca nu erau suficienți cu o gandire si pregătire cu adevărat libera. Altfel nu imi explic haosul care a dăinuit inca 2-3 decenii.

    Thumb up 2
  4. @Petreanu: “Ceaușescu trăgea cu muniție de război”…nu, domnule, trăgea armata
    Ceaușescu nu a tras cu arma, cum nu a făcut nici fabricile alea de care zic nostalgicii.

    Fără slugile și lașii care nu au crâcnit în front, Ceaușescu reprezenta decât un pitic din Scornicești pe care cică l-ar fi sodomizat Dej în pârnaie

    Poporul nostru are păcate grele, boss

    Thumb up 2
  5. poate daca am incepe de la a admite ca a fost o lovitura de stat si nu o revolutie, am intelege mai bine ce s-a intamplat atunci.

    Thumb up 5
    • Pai vad ca ai inteles deja tot. Nu a fost revolutie, a fost lovitura de stat.

      Miile alea de oameni care au iesit in Timisoara au iesit impinse in spate de aia de au pregatit lovitura de stat. Au fost pregatiri grele facute de spioni rusi si americani, impreuna cu cozile lor de topor din Romania, ani de zile au durat pregatirile. Cum ziceam, fiind o lovitura de stat, agenturile alea (prin metode specifice) au convins mii de oamenii sa iasa in strada la Timisoara si sa infrunte securitatea si armata. Sute de protestatari au sfarsit raniti sau morti prin impuscare (cei morti au fost apoi arsi la crematoriu in Bucuresti, cenusa lor fiind aruncata in Dambovita, noaptea)

      Ar trebui sa iti fie rusine. Dar ma indoiesc.

      Thumb up 0
    • @bugsy: știi cine mai era de părerea ta? Ceaușescu Nicolae

      Thumb up 0
    • Totul a pornit de la perestroika lui Gorbaciov care vroia sa relaxeze și să dea o fata umana comunismului, altfel nu cădea comunismul nicăieri în europa de est, inclusiv Romania, tancurile sovietice intrau pur și simplu si înăbușeau în sânge orice fel de mișcare așa cum au făcut-o în Ungaria și Cehoslovacia.

      Revoluțiile din est au fost pregătite din timp de marile puteri, declarația lui Reagan din 1987 “Mr Gorbaciov tear down this wall” cu referire la zidul berlinului, sta mărturie că revoluțiile nu au fost deloc atât de spontane cum se credea atunci.

      Thumb up 0
    • Asta e o interpretare simplistă, de om neinformat, a crizei generale a comunismului din anii ’80. Intervenția militară în țările satelit nu mai era sustenabilă de ani de zile, deja. Sunt numeroase lucrări care documentează prăbușirea comunismului. Poți citi “A Failed Empire”, de Vladimir Zubok, dacă vrei să înțelegi (chiar și din punctul de vedere rusesc) ce s-a întâmplat atunci.

    • Nu vad de ce a fost sustenabila intervenția militară în anii 50 in ungaria sau la sfârșitul anilor 60 in Cehoslovacia și nu mai era sustenabila la sfârșitul anilor 80 chiar daca URSS trecea printr-o profunda criza economica, forța militară era cel puțin la nivelul anilor 50-60 și oricum mult peste forța militară a occidentului și a trupelor americane din Berlinul de vest care oricum nu ar fi intervenit așa cum n-au intervenit nici în 56 in Ungaria nici în 68 in cehoslovacia.

      Căderea zidului berlinului s-a făcut pașnic fara sa se tragă un foc de armă, în urma demonstrațiilor din RDG, honecker a demisionat iar noul guvern a deschis granițele moment care a dat semnalul de cădere a comunismului și tot est-ul Europei, unde la fel nu s-a tras nici un foc de armă, cu excepția României unde nu exista o opoziție politica pregătită să preia puterea și atunci rușii au mers pe mana lui Iliescu un lider comunist cunoscut cu idei reformiste ca cele ale lui Gorbaciov.

      Legat de Gorbaciov a făcut hbo recent un serial despre Chernobyl care arata comportamentul lui Gorbaciov total diferit fata de cel al predecesorilor săi, în primele zile de după catastrofa nucleară exista riscul de a exploda toate reactoarele ceea ce înseamnă că următoarele sute de ani părți din Ucraina, belarus, Rusia, Polonia….sa nu mai poată fi locuite, iar Gorbaciov a mers pe mana experților ruși care au reușit să prevină dezastrul in loc sa meargă pe mana politrucilor comunisti care îl asigurau ca incidentul de la Chernobyl a fost unul minor.

      Thumb up 0
    • Pentru ca ocupatia nu mai era sustenabila nici politic, nici economic. Hai citeste si mai vorbim.

  6. si parchetul este cam de aceeasi parere: Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00), arată procurorii.

    Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

    Probatoriul administrat relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă,. contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, şi ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor, spun procurorii.

    Thumb up 4
  7. Lovitura de stat de care vorbeste bugsy a avut loc, real, in dimineata zilei de 22 decembrie; ea a fost data de Armata, prin generalul Stanculescu, care si-a subordonat rapid toate celalate institutii de forta, adica Militia, Securitatea. Abia dupa fuga Ceausesitilor lovitura de stat se desfasoara vizibil, in sensul ca aceste forte coalizate ocupa toate punctele cheie ale tarii cu detasamente inarmate. Ulterior, are loc jonctiunea grupului Iliescu cu grupul de ofiteri constituit in jurul lui Stanculescu, care practic fuzioneaza si pun mana pe putere, efectiv, barand calea spre putere celor care participasera la revoltele populare, in special celor din Timisoara si Bucuresti. Si, pentru a se transa lucrurile, incepe “lupta” cu teroristii…
    Cat despre URSS…exista de foarte multi ani o teorie a mortii aparente a totalitarismului sovietic, care s-a “retras” in barlog ceva ani, ca apoi sa se resusciteze ca neoimperialism rusesc putininan…
    Tot ce am relatat gasiti in carti, articole, studii…

    Thumb up 2
    • @radu: foarte corect ce spui tu. grl, stanculescu este cel care a dat lovitura de gratie lui ceuasescu si regimului sau. ceea ce mi se pare curios este de ce l-a acceptat la conducerea mapn pe militaru despre care se stia de ani de zile ca e omul kgb. pentru ca din ce se zice jucau in echipe adverse (stanculescu si militaru).

      Thumb up 0
    • Nu l-a acceptat, a fost impus de echipa Iliescu Brucan, dar apoi, in fata revoltei aproape vizibile a corpului de ofiteri impotriva romboistilor – asa erau luati in deradere cei cu studii in URSS, ptr ca purtau un romb pe uniforma – Ileiscu a trecut la epurarea MAPN de toti ofiterii formati in URSS si de cei pe care nu se putea baza si de cei implicati in miscarea CADA, apoi pana in 92 a scapat si de alti incomozi, gen Petre Roman.
      Trebuie sa intelegem ca din 22 decembrie 1989 s-a declansat o apriga lupta pentru putere, finalizata , zic eu, in 1992.
      Grupul din jurul lui Iliescu, care, cu sprijinul Armatei, a pus mana pe Putere si apoi a refuzat multa vreme partajarea ei s-a marit cu tot felul de oportunisti care “au prins trenul” , devenind utili noii puteri, de aceea ei si urmasii lor si in general iliescienii nu pot admite teza loviturii de stat, pentru ca, in mintea lor, s-ar narui legitimitatea lor politica, istorica samd
      Pinochet si junta lui au fost ceva mai curajosi…
      PS Recurgerea la mineri si nu la fortele represive legitime trebuie vazuta si in cheia evenimentelor din decembrie 89 si a neincrederii lui Iliescu in ele, chit ca il ajutasera sa puna mana pe Putere. De aici si rolul din ce in ce mai mare sl serviciilor secrete in stat, care s-a amplificat la Leviathanul de azi.
      Nu intamplator fosti securisti, sri-sti, spp-isti samd abunda in peisajul nostru politic, economic, monden samd, iar tatucii lor au fost Magureanu si ala de si-a luat o carja in cap mai deunazi

      Thumb up 0
  8. Un link de RSS feed classic sau un link audio simplu nu ai pt podcast?

    Te chinui să uploadezi pe Soundcloud, pe Podbean, și ar fi păcat.

    Thumb up 0
    • Podbean e serviciu de hosting ptr podcasturi. Rss-ul Podbean merge si in Spotify. iTunes inca se mai gandeste :) Soundcloud e de facut embed pe blog, ca aici e comunitate veche.