Să votăm în baia mare

Am sperat, întotdeauna, că prostia are, totuşi, nişte limite, dar trebuie să mă declar învins încă o dată, în faţa evidenţei.

Paradoxul e că prostia e infinit mai creativă decât inteligenţa. Inteligenţa se pierde-n suferinţe, se chinuie, se îndoieşte, dă în nevroze şi în nelinişti. Prostia are certitudini, tupeu, e instantanee. Proştii sunt sănătoşi, fecunzi, prolifici. Inteligenţa creşte greu. Prostia se înmulţeşte prin diviziune celulară, ceea ce-i permite să fie nemuritoare. Ascuţimii inteligenţei, prostia îi opune grosimi, vâscozităţi şi masă. Inteligenţa e individuală. Prostia are numerele mari de partea sa.

Desigur, fără nici o legătură cu cele de mai sus, am dat peste următorul clip de campanie electorală al unui candidat pentru primăria oraşului Baia Mare. Acest spot nu va fi niciodată interzis de către CNA:

Andrei Crivăţ ne explică: este vorba despre domnul Corin Cherecheş, care are „o ambiţie enormă”. Să transforme Baia Mare într-o piscină cu ficuşi de plastic pe margine? Nu, să câştige primăria oraşului.

Presupun că „baia mare” este din apartamentul candidatului, cum intri, în dreapta, pe hol lângă chicinetă.

Bine că nu ne-a arătat şi vasul de WC.

Copilul nu ştiu al cui e, dar îmi pare rău pentru el.

PS: pentru corectitudine – Sorin Tudor o indică pe Tiribonflax drept descoperitoare a minunii.

Articol din categoria: ACTUALITATE

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    cum spuneau strămăşii noştri barbari, „am râs şi cu curul”. copii îştia de la cluuuj care au făcut spoturile (că-s două la tiribonflax) nu sunt primii gugştiuci care-l curăţă de bani pe corin cherecheş. sunt băimărean, mai ştiu lucruri din baia mare (şi din cea mică, fără ficuşi şi marmură) chiar dacă nu mai locuiesc acolo de ceva vreme. de banii lui nu-mi pare rău, că vorba aia, poţi să fii cât de tăntălău vrei pe buzunarul tău. dar de copil mi se rupe inima. parcă nu era voie să prezinţi copii la tv în ipostaze jenante pentru ei, nu? nu mai ştiu cum sună textul cna dar cred că există unul care reglementează şi prezenţa copiilor pe ecran.
    în al doilea spot (ştiu, vorbesc despre un lucru pe care nu-l vede lumea, dar se află la aceeaşi tiribonflax) am remarcat că domnul cherecheş a adoptat exact stilul de campanie preferat de băse, cu afişele contracandidatului (liberal, dar nu are importanţă, putea să fie şi klingonian) călcate în picioare, rupte de pe pereţi. şi cu acelaşi copil, ba cu încă doi, să ajungă.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    scuze penttru erorile de dactilografiere.(strămoşii, copiii, ăştia).

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    cred ca tiribonflax si eu le-am descoperit, separat, cam in acelasi timp, dar asta nu e deloc important, cum dupa capul meu nu e important nici cine le-a facut, ci doar cine le-a acceptat.

    important e ca in general, in toate zonele, campaniile locale aduc la suprafata inteligente creative care nu stiu cum naiba stau ascunse in restul anilor

    Spre exemplu, 2-3 mesaje din campania de la Tg. Mures, unde unul dintre candidati este dl. Dorin Florea:

    DORINta ta: un oras ce inFLOREA

    Campanie Pentru Distrugerea Limbricilor din politica (cu P, D si L scoase in evidenta)

    Decat un vaccin mai bun e Dorin

    Si cate or mai fi, draga Vlad, si noi nici nu le banuim… 🙂

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Oricum, tot e bine ca nu si-au ales „Hai sa facem Treaba Mare” ca slogan…

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Noroc cu Liiceanu ca ne mai inteligeste el cu eseurile lui frustrante. Hai, nu ma luati la rost si nu ma faceti etnic 😆
    De cand a aparut „Licheaua” pe nise, ma simt atat de destept, mai tare ca inventatorul apei fierbinti

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    Cred ca trebuie sa ne dovedim barbati, sa tragem aer in piept si sa recunoastem:

    1. in timp ce noi ne batem cu tastele in piept jucandu-ne de-a web 2.0, Romania ramane precum o stim: profunda;

    2. suprapusa peste mentalitatea carnatarului (care vrea sa-si arate in spot copiii, amanta, persanul etc), economia de piata si-a aratat inflexiunile mioritice: daca nu iau eu banii ciobanului, ii vor lua altii;

    3. nu putini sunt aceia care se plang ca prostia a invadat internetul. s-a gandit oare cineva ca „fenomenul” abia acum incepe?

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    Din moment ce îl cheamã „Corin” presupun cã si ai sãi pãrinti aveau ceva probleme.

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    omg…

    0
    0
  9. #9 Comentariu nou

    are şi şuţu o triadă extraordinară
    http://sutu.ro/2008/05/15/topul-celor-mai-timpite-clipuri-electorale/

    şi să nu uităm minunatul tizăr al pnl-ului în alba iulia
    http://tiribonflax.blogspot.com/2008/04/trezi-v.html

    io mă resemnez cu ideea că măcar suntem un popor distractiv

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Hai „să facem” Baia Mare! Cred că băieţii din spatele blocurilor gri înţeleg cel mai bine mesajul, doar ei sunt cei care, de obicei, „te fac” :))

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    să nu credeţi că s-a terminat. campania continuă cu publicitate negativă de data asta
    http://tiribonflax.blogspot.com/2008/05/cu-mult-tristee-despre-campania_15.html

    0
    0
  12. #12 Comentariu nou

    ahahaha. In esenta jocul de cuvinte ar fi ok, dar ce realizare. Ce punere in scenaaa. Sa te ineci in baie (de ras), nu alta.

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    @ Kidha – ţi se pare ok să zici unui oraş întreg că în momentul ăsta trăieşte în budă?

    0
    0
  14. #14 Comentariu nou

    Asa ceva nu am vazut in viata mea. Am ramas fara cuvinte la o asa prostie. Cine naiba l-o vota pe asta?

    0
    0
  15. #15 Comentariu nou

    muzica e cea mai tare din tot clipul :))

    in alta ordine de idei, ala micu’ bea dintr-un cocktail sau aparentele inseala?

    0
    0
  16. #16 Comentariu nou

    votati-ma, ca sa-mi fac o piscina si mai mare si un copil si mai gras

    0
    0
  17. #17 Comentariu nou

    romani din romania cu r mic…astia ce scuza mai au ca nu sunt moldoveni

    0
    0
  18. #18 Comentariu nou

    Colectie clipuri semnate Corin Retard:
    http://corin-retard.blogspot.com

    0
    0