Salut! Numele meu este Toma

un guest-post de Toma Nicolau*

N-ai auzit de mine. Sunt un comun, un oarecare, unul dintre aceia în care tu nu vrei să te transformi, despre care știi că există și care pot fi încadrați în generalități ignorante.

Joc fotbal dinainte să-mi amintesc c-o fac. Când am început să fiu conștient de mine, undeva pe la anii buletinului, fotbalul îmi ocupa tot timpul.

În perioada gimnaziului au fost luni la rând când mă trezeam la cinci și-un sfert. Urma să participăm la un turneu de minifotbal, iar ora șase era singura în care sala polivalentă din Piatra Neamț era liberă pentru noi.

Mergeam la școală de la opt la două, tot cu colegii de echipă lângă mine, tot cu antrenorul în spatele catedrei ca diriginte. Al doilea antrenament se termina la cinci după-amiază.

Mulțumeam cerului pentru serile de marți și miercuri. Vocea lui Costi Mocanu pe fundalul celui mai frumos lucru inventat vreodată.

21:45. Privirea îmi era ascuțită spre televizor la fel de tare ca vârful săgeții pe care acele ceasului o formează la ora aia. Dormeam puțin, n-aveam timp nici să fiu copil, nici să mă molipsesc de vreo altă pasiune.

Nu mi-a fost niciodată greu. Iubeam fotbalul, golurile, driblingurile. Visam să ajung fotbalist. Pasiunea anesteziază orice compromis, orice obligație, orice neajuns.

Anii au trecut și o serie de contexte nefavorabile m-au făcut să pun la îndoială viitorul meu. Nu din cauza lipsei de talent cât din cea a oportunităților ratate, a ușilor închise, a neșansei.

Am renunțat.

Acum muncesc. Fac aceleași sacrificii că înainte, numai că acum le sesizez, le simt și mi se par dificile.

Motivația nu mai e fericirea, ci supraviețuirea.

Sunt un comun, un oarecare, unul dintre aceia în care tu nu vrei să te transformi, despre care știi că există și care pot fi încadrați în generalități ignorante.

Nu îți lăsa pasiunea să moară.

________________________________
*În noiembrie anul trecut i-am promis lui Toma Nicolau un guest-post la mine pe blog. Eram la seminarul Blogoree şi încercam să le explic oamenilor de acolo că nu e nici o dificultate să scrii bine, de fapt. Trebuie doar să faci asta zilnic, vreo 10 ani, şi ai rezolvat problema.

:-)

În fine, duminică am primit textul lui Toma. Pare că s-a hotărât mai greu, dar e bine c-a făcut-o.

Toma, fii atent la mine: pasiunile nu mor niciodată, doar ne aşteaptă să le luăm în serios. Un timp, după care pleacă la altcineva.

14 comentarii Adaugă comentariu

  1. salut ! bine scris !

    Thumb up 0
  2. Stiam eu ca o sa regret ca n-am ajuns la seminarul ala :D

    Thumb up 0
  3. In suflet nu e minte
    Regretele tarzii,
    Au glasuri de copii.

    Thumb up 0
  4. Salut, Toma cel comun.
    Inspirat Vlad ca te-a adus si aici. M-am uitat si pe blogul tau.
    Imi place cum sucesti tu cliseele literaroide si jonglezi pe linia subtire dintre misto si buna credinta, cu ironia blanda si oleaca vicleana a povestitorului moldovean.
    Scrii atat de bine incat imi vine greu sa cred ca ai fost vreodata fotbalist. :)
    Nu fi trist, treaba cu scrisul nu ti-o aduce uralele Maracanei si nici banii lui Beckham dar iti inalta spiritul in cele vazduhuri olimpiene.

    Thumb up 0
    • “Scrii atat de bine incat imi vine greu sa cred ca ai fost vreodata fotbalist. ”

      Mai degraba as zice:
      pentru ca scrie atat de bine, nu a devenit fotbalist.

      Sau altfel zis, Toma este genul de om mult prea receptiv la orice sursa de fericire, ca sa poata focusa doar pe una singura si renunta la toate celelalte…:-)

      Thumb up 0
  5. Foarte fain. Numai bun pentru cafeaua de luni dimineata.

    Thumb up 0
  6. Cel mai fain e cand te surprinzi pe tine insuti descoperind cata placere si liniste si neliniste iti aduce vreo pasiune noua, pe care nu ti-ai fi banuit-o in veci.
    Pentru Toma, o poveste mai lunga pentru care sper sa aiba rabdare, despre un fost fotbalist si noua si mult mai incendiara lui pasiune
    http://www.dedon.de/en/company/bobby-dekeyser.html. :)

    Thumb up 0
  7. #8

    … după cum scrii/exprimi, Toma, nu cred că ești sau c-ai (putea)fi un …oarecare…

    nu știu dacă fercirea este o motivație, este o stare cam prea înaltă perntru mine, dar supraviețuirea, da, devine din ce în ce mai … motivantă…;
    cît despre pasiune,, eu cred că rămîne în stare latentă, doar că trebuie întreținută, dacă și atunci cînd se poate

    și îndrăznesc să mai cred și să mai și ”scriu” că ai ales o gazdă … potrivită (aș scrie ”perfectă”…), chiar dacă, modest, prea modest și cu bun simț fiind, deținătorul acestui blog afirmă că este/ ar fi un blog prea puțin sau nu prea des citit…

    SUCCES, TOMA !

    Thumb up 0
  8. Din pacate atunci cand auzi pe cine ca spune : “Nimic nu mai merge in Romania” exact asa e.Ca sa ajungi fotbalist la o echipa mare trebuie sa evoluezi meci de meci la copii si juniori si pentru a face asta trebuie sa ai de dat nu lei ci euro,cel putin 200 . ;)

    Thumb up 0
  9. “Anii au trecut și o serie de contexte nefavorabile m-au făcut să pun la îndoială viitorul meu. Nu din cauza lipsei de talent cât din cea a oportunităților ratate, a ușilor închise, a neșansei.“

    Nu te enerva prea tare, contexte de-astea există peste tot.
    Nu ştiu care au fost ale tale, dar hai să-ţi spun eu ce a păţit unul, aproape la fel ca tine: a fost retras de la fotbal de către părinţi, cică să-şi vadă de şcoală şi să nu ajungă un vagabond, ca “ăia“.
    Îl cunosc bine, dar nu vă spun cine este. Mai degrabă o să-l îndemn să scrie în continuare, cine ştie, poate într-o zi ajunge guest post pe blogul lui Vlad Petreanu…

    Thumb up 0
  10. Eu ce să mai zic?

    Vă mulțumesc și vă mai scriu :)

    Thumb up 0
  11. Chiar faptul că ai învățat ceva din asta și că ai ales să treci peste demonstrează că ești puternic.Eu zic că România a pierdut un sportiv bun,dar a păstrat un om cu caracter. Keep it up!

    Thumb up 0