Ce schimbă și ce nu schimbă proiectul noii legi pentru protecția nefumătorilor

Frieke Janssens –Smoking Kids series.

UPDATE: forma oficială a proiectului și parcursul legislativ pot fi urmărite aici, pe site-ul Camerei Deputaților.

Așa cum am promis ieri, azi ne lămurim, sper, cu propunerile de modificare a legislației privind fumatul, și poate închidem și minciunile industriei în această chestiune.

E un text lung, dar am pus și poze, să fie mai ușor.

Pe scurt: țigările vor putea fi cumpărate tot de unde pot fi cumpărate și acum; publicitatea nu este interzisă, ci reglementată mult mai strict; dispozitivele noi de fumat vor avea același regim legal ca țigările clasice.

Pe îndelete:

Ce urmărește proiectul de lege?

În esență, e vorba despre reducerea pe cât posibil a expunerii minorilor la produse din tutun. Pentru asta, ar urma să fie reglementată mult mai strict publicitatea și promovarea produselor din tutun. Practic, chiar dacă țigările vor putea fi vândute în diverse puncte, ca și acum, publicitatea la țigări și promovarea acestora vor fi permise doar în spații în care minorii sau nefumătorii nu au, de fapt, motiv să intre: în magazine specializate, care vând exclusiv produse din tutun.

De asemenea, urmează să fie actualizate definițiile legale astfel să fie incluse și diversele dispozitive electronice sau de încălzit tutun care au apărut de când a intrat în vigoare legislația relevantă anterioară (adică în 2002-2004).

Ce nu face proiectul de lege?

Nu interzice nici publicitatea și nici promovarea produselor din tutun, ci le elimină din zonele în care au acces uzual minorii și nefumătorii.

Proiectul nu stabilește interdicții suplimentare semnificative privind locurile în care e permis fumatul.

De asemenea, proiectul nu interzice vânzarea produselor de tutun în vreunul din locurile în care sunt vândute și acum, însă stabilește că acestea vor trebui să fie ascunse vederii – cu excepția magazinelor specializate, unde vor putea fi afișate fără restricții.

Pe rând, deci.

1. Publicitatea și promovarea produselor din tutun.

Legislația actuală, care e în vigoare de aproape 20 de ani, interzice deja publicitatea la țigări la radio, tv, în presa scrisă, în outdoor și în mediul online. Sunt posibile, acum, promovarea la punctele de vânzare, reducerile promoționale, ofertele de produse de tutun în spațiul public, sponsorizarea de evenimente și alte câteva acțiuni fără prea mare semnificație.

Toate acestea nu vor mai fi permise în locuri publice unde au acces minorii. În plus, prin actualizarea definițiilor, nu va mai fi permisă nici publicitatea la dispozitivele noi de fumat, cu excepția magazinelor dedicate (tutungerii, cum e denumirea populară, sau tobacco-shopuri, dacă vreți).

Aș vrea să observăm realitatea: profitând de găurile din legislație, industria promovează atât de agresiv noile metode de fumat încât s-a ajuns la o saturație publicitară îngrozitoare în spațiile publice, la poluare vizuală.

Iată câteva exemple:

a.) Un banner publicitar la un dispozitiv heat-not-burn cât un mall întreg:

Vă rog să observați că pe banner apare precizarea că produsul nu e pentru minori, ceea ce confirmă un gradul de nocivitate pentru minori:

Sau poate vă place ăsta mai mult:

b.) În supermarketuri, la intrarea în restaurante, pe culoarele mallurilor și într-o mulțime de locuri pe unde trec în mod curent minori este plin de reclame luminoase la noile dispozitive de fumat și de promovări de concursuri cu premii atractive, destinate mai ales tinerilor.

Mai rău, produsele de tutun sunt așezate adesea în același loc, practic, cu produse care se adresează direct copiilor: acadele, ouă Kinder, dulciuri, înghețată, gumă de mestecat cu surprize etc. Mesajul transmis este că țigările sunt niște mizilicuri pour la bonne bouche, pe când, dimpotrivă, în realitate sunt produse cancerigene care dau dependență. Iată:

Toate acestea urmează să dispară, deoarece va fi interzisă promovarea publică a produselor din tutun, indiferent sub ce formă tehnologică sunt oferite – încă o dată, cu excepția tutungeriilor, adică a spațiilor dedicate produselor din tutun.

Atenție, asta nu înseamnă că va fi interzisă vânzarea produselor de tutun în supermarketuri sau în magazinele de la parterul blocurilor sau în benzinării etc.

Vânzarea va fi posibilă în continuare peste tot unde se face și acum, însă țigările vor trebui să fie ascunse vederii. Cum? Fiecare decide cum – comercianții le pot ține, pur și simplu, chiar și în cutii de carton, dacă vor, deși probabil vor folosi dulapuri închise, dar fără reclame la țigări pe ele. Deci important e să nu se vadă.

Sunt foarte multe țări în care este aplicată această regulă simplă și eficientă (iată câteva: Marea Britanie, Irlanda, Slovenia, Ungaria, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Islanda, Lituania, Letonia, Malta, Norvegia, Portugalia, Federația Rusă, Turcia, Ucraina, Uzbekistan, Turkmenistan, Belarus, Israel etc).

Dar cum vor ști fumătorii ce țigări sunt la vânzare? Simplu: comercianții vor putea afișa lista mărcilor, cu prețurile aferente, pe foi tipărite, la punctul de vânzare. Deci informația va fi acolo, mai puțin reclama.

Cum ar putea arăta vânzarea la casa de la supermarket, să zicem, după intrarea în vigoare a legii? Iată:

Dar, asta nici măcar nu înseamnă că produsele din tutun nu vor mai putea fi expuse nicăieri. Ele vor putea fi afișate și promovate în interiorul magazinelor specializate – a tutungeriilor, adică – singura condiție fiind ca țigările sau afișele (luminoase sau nu) să nu fie vizibile din afara magazinului (de pe stradă sau de pe culoarul mallului). Nici aceasta nu e vreo invenție românească. Iată cum arată aceste tutungerii la vecinii unguri:

Așadar, țigările de orice fel vor putea fi vândute în continuare unde sunt vândute și acum, singura diferență fiind că ele nu vor mai putea fi promovate și afișate decât în anumite locuri.

Dacă e vreun fumător nemulțumit de această schimbare, aș vrea să înțeleg cu ce i-ar tăia asta din drepturi.

Să mai lămurim un lucru: interzicerea sponsorizării pentru produse din tutun nu înseamnă cumva că industria nu va putea face donații festivalelor culturale, poeților neliniștiți și scriitorilor simpatici – doar că nu va mai putea să-și promoveze public mărcile folosind, ca vehicul, acești oameni atât de talentați și creativi.

Va dispărea, desigur, și distribuirea de țigări de orice fel de către promoterițe în fuste scurte prin cârciumi sau magazine. Dacă se simte vreun fumător văduvit de aceste pomeni otrăvite, îmi pare rău, dar unele pierderi chiar nu pot fi evitate în viață.

2. Actualizarea definițiilor.

Țigările electronice și noile dispozitive de fumat nu sunt altceva decât o adaptare a industriei tutunului la restricțiile legale ce au început să fie adoptate în din ce în ce mai multe țări. Primele dispozitive heat-not-burn, de pildă, au apărut acum 30 de ani, dar ele au început să fie promovate agresiv abia în ultimii ani, pe măsură ce legislația referitoare la țigările obișnuite s-a înăsprit.

Evident, industria tutunului promovează aceste noi dispozitive ca fiind „mai puțin nocive”. În această privință, a produselor „mai puțin nocive”, industria are o lungă istorie de minciuni în cârcă. Încă din anii ’50 ai secolului trecut, de când au început să apară primele studii științifice care avertizau cu privire la efectele nocive ale fumatului, industria a venit periodic cu alternative „mai sigure” sau „mai puțin nocive”: a găsit doctori care s-au jurat că țigările sunt sănătate curată, apoi a aplicat filtre la țigări și le-a prezentat drept rezolvarea problemei, apoi a perforat filtrele și a prezentat asta ca o nouă rezolvare a problemei deja rezolvate. A inventat țigările mentolate, pe care le-a asociat cu prospețimea și un stil de viață sănătos. A inventat termeni precum mild, slim, light, ultra-light, low-tar șamd, și fiecare această nouă mică și inutilă scamatorie a fost oferită, la vremea respectivă, drept „alternativă” cu „nocivitate redusă”, apoi promovată agresiv în timpul rămas până la apariția studiilor științifice care expuneau minciuna. Acum, a venit rândul dispozitivelor electronice. Am mai văzut filmul ăsta.

Vă rog să remarcați că industria nu face niciodată greșeala de a spune că produsele sale sunt inofensive pentru sănătate, pentru că asta ar expune-o la procese și daune masive. Marketizarea este, mereu, între două ape – „mai puțin nociv” sau „cu până la nu știu cât la sută mai puține substanțe nocive”, ceea ce nu înseamnă că nu mai sunt deloc nocive. Înseamnă că, în cele din urmă, tot tu vei plăti… vasele sparte, ca să fac un calambur nu prea amuzant aici.

Potrivit proiectului de lege despre care vorbim azi, noile dispozitive de fumat vor fi asimilate produselor clasice de tutun – ceea ce înseamnă că acolo unde nu e voie să se fumeze țigări obișnuite nu va mai fi permis fumatul nici cu dispozitive electronice (e aici o mare gaură în legislația actuală, am văzut recent pe cineva care fuma heat-not-burn într-o sală de cinema, pentru că legea actuală nu interzice. În metrou, de asemenea, și există și o corespondență cu conducerea Metrorex pe tema asta. În restaurante se fumează deja pe capete, pentru că legea nu interzice. Asta trebuie să se schimbe, neîndoielnic).

Carevasăzică, nu va fi „interzis fumatul” și nici nu va fi limitat mai mult decât este limitat acum, dar va fi aplicat același regim pentru toate produsele din tutun. Dacă ești fumător, vei ști că nu ai voie să fumezi în spații publice, indiferent ce ai fuma. Mi se pare logic și nu cred că e vreo problemă aici (și oricum, scuze, dar chestiile astea cu tutun încălzit put de-ți vine să vomiți, deci e și de bun simț să fie scoase din spațiile publice).

Cu asta… cam gata. Mai sunt diverse chestiuni tehnice sau nu chiar semnificative în proiect – o interdicție suplimentară față de ce există acum, de pildă, se referă la fumatul în mașini în prezența minorilor și/sau a familiilor însărcinate. Asta, da, e nouă, dar, sincer… dacă te indignează prevederea asta, prea multe nu sunt de comentat, și înseamnă că restricția chiar are rost.

În fine, și încă o dată. Nimeni nu urăște pe nimeni, deși vectorii industriei îi tot dau înainte cu victimizarea. Nu se interzice fumatul, nu se interzice vânzarea, nu e arestat nimeni. Nu se interzice publicitatea, nu se interzic nici promoțiile și nici gratuitățile, nu se interzic panourile luminoase șamd, doar vor fi mutate din zonele în care au acces uzual minorii și nefumătorii în magazine specializate. Vor putea intra în acestea, desigur, și nefumători care vor să-și exercite dreptul de a fi, vorba industriei, informați cu privire la „avantajele” fumatului unui tip sau altul de țigări.

Nici măcar susținerea financiară a evenimentelor sau inițiativelor culturale nu este interzisă – atâta doar că nu trebuie să fie promovate produsele din tutun și fumatul în schimb.

Obiectivul legii este doar să reducă expunerea minorilor și a nefumătorilor la produse din tutun și să închidă găurile din lege, datorate vechimii legislației, găuri pe care industria le speculează fără rușine. Măsurile din proiectul de lege pot reduce dramatic prevalența consumului în rândul minorilor. În țările în care au fost deja aplicate, aceste măsuri au redus în proporții semnificative prevalența fumatului în rândul minorilor – chiar și cu până la 23%, ceea ce este uriaș în sănătatea publică.

Apropo de argumentația că „nu-i momentul acum”, vreau să vă reamintesc că în România mor prematur, anual, peste 40.000 de oameni din cauza unor afecțiuni provocate de fumat. Cred că „nu-i momentul acum” se traduce prin „e deja foarte târziu și trebuie făcut imediat ceva”.

Pe de altă parte, a spune că mai întâi trebuie să fie educați oamenii și abia apoi să se dea legi pentru reducerea prevalenței fumatului, cum am văzut că se mai dezvoltă o direcție de comunicare a industriei tutunului, este ca și cum ai spune, de pildă, că mai întâi trebuie să fie educați oamenii și abia apoi să se adopte legi care să amendeze aruncarea gunoiului pe stradă.

Asta e tot. Ne-am calmat?

Eu unul, aș mai adăuga în lege două prevederi.

Prima: plain-packaging, adică ambalaje identice pentru toate mărcile de țigări, doar cu nume diferit. Se face deja în unele țări.

A doua: clauza de onestitate, prin care industria să dezvăluie, anual, plățile de „public relations” pe care le face într-o țară, că văd că beneficiarii acestor plăți n-au bunul simț să spună asta când fac campanii pro-fumat.

Dar, cine știe, poate la următoarea actualizare.

Articol din categoria: ACTUALITATE

53 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Sunt fumator de „heat-not-burn”. Sunt perfect de acord cu orice legislatie ascunde tigarile de ochii minorilor.

    Am calatorit de curand intr-o tara un pic mai civilizata. Desi populatia de acolo fumeaza ca serpii, nu am vazut reclame la tigari. Tigarile se gasesc doar la „tutungerii” sau la „Kiosk”. In unele baruri sunt „automate” de tigari dar trebuie sa iei un token de la barman (care iti cere ID).

    […]clauza de onestitate, prin care industria să dezvăluie, anual, plățile de “public relations” pe care le face într-o țară,

    Mhahaha, pai stai ca mai stiu vreo doua industrii care ar trebui sa faca asta.

    0
    0
    • #2 Comentariu nou

      Daca USR vrea cu adevarat sa faca ceva bun, atunci sa interzica definitiv tutunul in Romania! Ce atatea paliative, scremeri si ipocrizie?
      Tutunul e rau? Se interzice definitiv.
      Restul e vrajeala pt. prosti!

      0
      0
    • #3 Comentariu nou

      pari vrajita!
      pardon, prajita!

      0
      0
  2. #4 Comentariu nou

    Ca fumator de 1 pachet juma pe zi sunt de acord cu legea asta si cu absolut orice lege antifumat. Daca nu ma las, macar fumez mai putin si tot e bine.

    0
    0
    • #5 Comentariu nou

      Cata lipsa de demnitate in viciu! Te-ai gandit vreodata ca atunci cand fumezi sa iti pui o pancarta la gat pe care sa scrie: „Scuipati-ma!” ? Poate are efect. Sau poate ca ti-ai dori o lege care sa te oblige sa o porti?

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      industria ar putea folosi asta ca portita legala pentru promo!

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      Asta ai inteles tu?! Poate tu meriti sa fii scuipat pt atitudine.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Eu nu consider ca fumatorii merita scuipati, cu exceptia acelora care chiar isi doresc sau considera acceptabil asa ceva. Ai spus ca esti de acord cu „orice” masura anti-fumat. Ori umilirea publica ar fi indiscutabil o masura eficienta de combatere a fumatului. Ma indoiesc ca ar fi multi fumatori dispusi sa mai fumeze daca ar trebui sa infrunte la propriu o baie de expectoratii publice. Faptul ca pana si unii fumatori ar considera dezirabil un astfel de tratament ar fi totusi un argument puternic pentru sutianatorii aplicarii ei. Oricum, numai de atitudine demna nu da dovada cineva care cere statului sa-l puna sub tutela ca sa-l scape de propriile slabicini. Poate ar trebui sa iti aprobe un functionar pana si cheltuielile casnice si meniul. Poate esti prea cheltuitor si lacom.

      0
      0
    • In tarile in care fumatul a devenit socialmente reprobabil, numarul fumatorilor a scazut cel mai mult.

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      Reformulez pentru ca vad ca nu trece de moderare.
      Am inteles perfect ce ai spus. Iti doresti sa te lasi de fumat, dar iti lipseste vointa. Ca urmare esti de acord cu orice masura antifumat. Orice insemnand absolut orice, nu ai uitat sa precizezi ca sa fie clar. Asta presupune inclusiv masuri care incalca libertatea si demnitatea persoanei. Inclusiv umilire publica si internare fortata in clinici pentru a scapa de dependenta, adica masuri care s-au mai aplicat sau se aplica in unele state pentru tot felul de dependente. Problema nu e ca pentru cei ca tine demnitatea si libertatea sunt fleacuri. Tu poti sa-ti doresti ce vrei, sa-ti puna statul un zbir care numere inghititurile ca sa nu cumva sa te-ingrasi, sa-ti socoteasca banii si sa-ti restranga cheltuielile, ca sa nu devii risipitor sau sa-ti arda si cate o jordie pe spinare cand intinzi mana dupa tigara. Problema e ca procedand astfel nu sustii absolut orice fel de masuri doar pentru tine, ci pentru toata lumea, ca urmare ii pui in pericol si pe ceilati, dotati cu un simt al demnitatii personale ceva mai pronuntat.

      0
      0
  3. #11 Comentariu nou

    Poate ar trebui să lămuriți și chestiunea „CAS-ului diferențiat”. Am văzut mulți isterizați pe tema asta, interpretând total anapoda modificările la art. 367/369 din legea 95/ 2006.

    0
    0
  4. #12 Comentariu nou

    Vă dati seama că, dacă această lege(deocamdată proiect la noi) era în vigoare acum n ani, Ilie Năstase era văduvit de ante-penultima soție? Că toată lumea știe ce era Amalia înainte să devină Năstase.

    0
    0
  5. #16 Comentariu nou

    N-ar putea să se adauge niște articole în acel proiect de lege prin care să se interzică în spațiile publice și mirosul de șosete, de fund nespălat și orice miros care te face să vomiți? Sau ceva care să interzică accesul minorilor la „materiale” care sunt cauza atâtor sarcini la fetițe sub 16 ani? Oh, wait, asta ține de educație, mea culpa… CAS diferențiat? Păi hai să beneficiem de servicii medicale în funcție de cât cotizăm!
    Asta cu ambalajul identic m-a rupt la logică. Crește (sau scade, după caz) numărul de fumători în funcție de designul ambalajului?
    A doua propunere de prevedere mie îmi miroase a umoare personală.
    P.S. Sunt fumător înrăit de clasice.

    0
    0
    • #17 Comentariu nou

      sunteti pe drumul cel bun!
      va comunicam noua oferta de produse cu 50% mai mult continut si efecte garantate pe viata!

      0
      0
  6. #18 Comentariu nou

    Update.
    Presupun că aveți și cercetări privind numărul de crime, tâlhării, violuri datorate intoxicație cu nicotină…

    0
    0
  7. #19 Comentariu nou

    Sunt fost fumător, 1,5 pachete pe zi, anul viitor se fac 20 de cand le-am lăsat. De aceea îi înțeleg pe fumători, nu trebuie sa cădem în cealaltă extremă, de ai pune la zid, nu e normal.
    Reclama trebuie interzisa la tutun, dar și la medicamente sau orice alta substanță care da dependenta. Adevărul e că și apă da dependenta .:)
    Am văzut că intr-un magazin de bricolaj e permis să se fumeze din ,,sticluțe de parfum”, țigări d’astea noi…

    0
    0
    • Apa nu da dependenta, sa nu confundam necesitatile biologice cu dependentele induse. Pana nu fumezi prima tigara nu stii ca vrei sa fumezi. Iar medicamentele se elibereaza la recomandarea medicului, cel putin cele susceptibile sa dea dependenta.

      0
      0
  8. #21 Comentariu nou

    Dacă noile dispozitive vor fi asimilate țigărilor, asta înseamnă ca vor fi si accizate?

    0
    0
  9. #23 Comentariu nou

    Valerica ciolos a propus sa se introduca in scoli niste mindfulness. Poate in felul acesta tinerii nu se mai apuca de fumat.

    0
    0
    • #24 Comentariu nou

      Noa, bine, ti-ai marcat prezenta si aici…s-au mai gasit cateva kopeici, milogilor, si pentru perioada vacantei ?
      S-ar parea ca sunteti vreo 4-5 idioti (inutili) de serviciu pe blogul asta.

      0
      0
    • #25 Comentariu nou

      @Vlad
      Proiectul de lege este depus de Ungureanu/USR. Postarea coanei valerica ciolos vine exact cand sunt discutii pe tema proiectului de lege. Tu ai scris: mai ales protecția minorilor de riscul de a fi capturați de industria tutunului. Cam la asta se refera valerica in propunerea cu mindfulnes.
      Ai scris ca industria tutunului este „un model de business de o imoralitate diavolească” Prea dur. Este o exprimare pe linia dracnia. Cei care produc/vand tigari sunt aliatii nostri. Nu fumez, nu stiu, nu am auzit de tigari venite din tara lu’ putin. Chiar daca nu ne place, industria tutunulu face parte din valorile occidentale. Este firesc ca unii sa apere pozitia producatorilor. Ma mir ca nu au aparut si cei 12 ambasadori.
      Chestia cu whattaboutismul nu merge in toate cazurile. Daca aude SOV de asta poate incepe sa dea lectii de morala si corectitudine si daca cineva ii zice what about FNI ii poate spune ca e whatabutism trist.

      0
      0
    • #26 Comentariu nou

      PSD,

      hăhăitul tău despre mindfulness e hăhăitul imbecilului care se trezește teleportat într-o discuție din care nu înțelege nimic, da’ simte nevoia să „contribuie”. In spatele meditației mindfulness (asta e denumirea completă și corectă a instrumentului) stau o groază de cercetări care ii confirma eficiența în ameliorarea, managementul sau tratarea multor tulburări ale sănătății mentale și fizice. Citește doar „The Telomere Effect” de Elizbeth Blackburn (premiul Nobel pentru medicină, 2009).

      Sau nu, că nu ești în stare. Hăhăie-te în continuare, suntem obișnuiți cu nesimțirea ta actuală.

      0
      0
    • #27 Comentariu nou

      Hahaitul pe tema asta si in contextul asta e de bun simt. Fara nici o legatura cu Telomere Effect sau cu influenta stresului asupra sanatatii, pe care nu le neaga nimeni. Nu ma indoiesc ca exista studii despre efectele minunate asupra sanatatii ale mindfulness, meditatiei transcedentale, integrarii in absolut, posibil chiar si ale ingerarii propriei urine. La fel cum exista si o gramada de studii asupra efectului pozitiv al credintelor religioase si mersulului la biserica asupra sanatatii si duratei vietii. Mai putin daca esti crestin intr-o tara musulmana, evident.
      Problema este ca rolul scolii nu este acela de a-mi transforma copilul intr-un apucat spalat pe creier, chiar daca acest lucru i-ar prelungi cu cativa ani viata si i-ar reduce cu cateva procente riscul de cancer.

      0
      0
    • #28 Comentariu nou

      Problema este ca rolul scolii nu este acela de a-mi transforma copilul intr-un apucat spalat pe creier

      Iar problema ta, ventidius, este ca – din păcate pentru noi, restul – tu nu mai ai leac (în ciuda neuroplasticității naturale, unele creiere sunt degradate dincolo de orice posibilitate de reparare) și ne vedem nevoiți sa îți suportam cu stoicism agresivitatea și sărăcia de idei pe care le dovedești fără încetare. Asta cu „spălatul pe creier” e din categoria „autismul se ia prin aer”, „SIDA e pedeapsa domnului pentru homosexualitate” și „gheii vor căsătorie legală ca să poată fugi cu copiii furați de la familiile tradiționale”.

      Pentru ceilalți: ce este cunoscut azi ca „meditație mindfulness” este varianta științifică, seculară, non-religioasă a unei practici vechi de mii de ani. Nu „spală pe creier”, nu îndoctrinează, ci ajută în destul de multe tulburări fizice și psihice. Problema conservatorilor care tresar la vederea propriei umbre, cum e numitul ventidius, este că e o idee noua; or noul sperie pe cei care se știu incapabili să facă față schimbărilor.

      0
      0
    • #29 Comentariu nou

      „Noi”!? Suferi cumva de grandomanie sau de personalitate multipla? Ori poate chiar sunteti un grup de commie bastards care folositi la comun initialele CB?
      Sa te plangi de agresivitate intr-un comentariu care e in intregime un atac la persoana e cam caraghios. Iti apreciez insa stoicismul si bogatia de idei, chiar daca majoritatea nu sunt decat banale idei la moda.
      Cat despre „spalarea de creier” consider ca utilizarea e potrivita in cazul tuturor miscarilor ai caror membri au un comportament, discurs si abordare specifica gruparilor religioase, fie ca e vorba de vegani, yoghini sau adepti ai Mindfulness. Ca practica lor e despuiata de ritualul religios standard, nu e relevant, daca raman la fel de batuti in cap. Iar faptul ca efectul spalarii pe creier e benefic pentru sanatate, asta ma lasa rece.

      0
      0
    • #30 Comentariu nou

      @CB
      En am scris: valerica ciolos a propus sa se introduca in scoli niste mindfulness. Poate in felul acesta tinerii nu se mai apuca de fumat. Tu zici: hăhăitul tău despre mindfulness e hăhăitul imbecilului. Dupa tampenia asta arunci un titlu de carte cu ideea ca ai citit mult si asta iti da dreptul sa fi ghiolban si sa jignesti pe oricine ai chef. Daca nu vrei sa mai scriu aici vorbeste cu Vlad si ai rezolvat problema. Daca totusi nu-mi interzice Vlad, ai varianta ca nu citesti ce scriu sau sa nu comentezi ceea ce insemna ca faci si economie de epitete pe care le poti folosi la tine in familie. Observ ca acum la moda sunt doua feluri de cocalari care se dau mari, unii care etaleaza BMW-uri si altii care etaleza titluri de carti. Sa-i zici si retardatului p’acilea ca asta cu kopeicile (invatata de la tine) e fumata. Sa-i mai zici idiotului util sa intrebe la ambasada austriei cum e cu banii rusesti.

      0
      0
    • #31 Comentariu nou

      @CB
      Trec peste atacul la persoana jegos, e probabil marca persoanelor stoice inzestrate cu idei originale. Recunosc ca in privinta meditatiilor maindfulness e posibil sa ma fi inselat . Nu e totuna cu aiurelile la moda de tip raw vegan. A spune despre mindfulness ca e spalare de creier e ca si cum ai compara-o pe Olivia Steer cu Andreia Raicu. Diferenta de la cer la pamant! O miscare promovata de personalitati stiintifice precum Herbert Benson nu poate fi ignorata. Trebuie sa ne deschidem mintile si sa aceptam ca unele goluri nu pot fi umplute altfel. Putem renunta la religie, nu insa si la practicile ei. Ziua de scoala trebuie sa inceapa cu o sedinta de meditatie sau de rugacuine, dupa gust. Ambele practici in forma lor seculara, stiintifica, nonreligioasa care nu prezinta pericol de indoctrinare. Studii stiintifice controversate care sa le sustina utilitatea se vor gasi. Daca nu, se rezolva si cu o campanie de marketing. Se gaseste o vedeta TV sa le promoveze. Sau o nevasta de politician fara simtul ridicolului.

      0
      0
    • #32 Comentariu nou

      @CB
      Trec peste atacul la persoana jegos, este probabil doar un mod al persoanelor stoice inzestrate cu idei originale de a-si marca teritoriul. Recunosc ca in privinta meditatiilor mindfulness e posibil sa ma fi inselat . Nu e totuna cu aiurelile la moda de tip raw vegan. A spune despre mindfulness ca e spalare de creier e ca si cum ai compara-o pe Olivia Steer cu Andreea Raicu. Diferenta de la cer la pamant! O miscare promovata de personalitati stiintifice precum Herbert Benson nu poate fi ignorata. Trebuie sa ne deschidem mintile si sa aceptam ca unele goluri nu pot fi umplute altfel. Putem renunta la religie, nu insa si la practicile ei. Ziua de scoala trebuie musai sa inceapa cu o sedinta de meditatie sau de rugaciune, dupa gust. Ambele practici in forma lor seculara, stiintifica, nonreligioasa care nu prezinta pericol de indoctrinare. Studii stiintifice controversate care sa le sustina utilitatea se vor gasi. Daca nu, se rezolva si cu o campanie de marketing. Se gaseste o vedeta TV sa le promoveze. Sau daca nu, macar o nevasta de politician fara simtul ridicolului.

      0
      0
    • #33 Comentariu nou

      @ventidius – O miscare promovata de personalitati stiintifice precum Herbert Benson nu poate fi ignorata
      Nici nu este ignorata. Uite un articol interesant aparut pe 13 iunie adica joi. https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2019/jun/14/the-mindfulness-conspiracy-capitalist-spirituality
      Personal troubles are never attributed to political or socioeconomic conditions, but are always psychological in nature and diagnosed as pathologies. Society therefore needs therapy, not radical change. This is perhaps why mindfulness initiatives have become so attractive to government policymakers. Societal problems rooted in inequality, racism, poverty, addiction and deteriorating mental health can be reframed in terms of individual psychology, requiring therapeutic help.

      0
      0
    • #34 Comentariu nou

      A, uite, a apărut și teoria conspirației. Minunat. Liga Imbecililor se exprima plenar. Felicitări!

      0
      0
    • #35 Comentariu nou

      CB
      Hai ca tie trebuie sa-ti explic ca la gradinita. Ventidius a scris ca nu trebuie ignorata iar eu i-am dat exemplu ca nu este ignorata cu un link de la un articol recent. Nu am comentat, nu am stabilit adevarul suprem asa cum fac idiotii, doar am dat un link. Mai sunt multe care se pot da. Am folosit Guardian pentru ca este destul de cunoscut in Romania. Daca nu-ti convine ce scriu aia pentru ca tu stii adevarul absolut, scrie-le si fa-i imbecili si pe ei, arata-le ca esti cocalar si argumentele tale sunt doar epitete si jigniri. Probabil ca partenerul tau de neglijeaza insa asta nu e motiv sa-ti versi nervii pe oricine iti vine. Sigur esti nefericit insa poti intra pe acest site https://lp.experteer.com/the-ladders/?affiliate=ladders_eu_2018_1&utm_source=ladders&utm_medium=display&utm_content=lp si vei gasi trei cai care daca le executi vei deveni fericit si astfel cei care mai scriu pe aici scapa de epitetele tale.
      Daca esti prea necajit si ai probleme cu engleza gasesti in romana un articol util https://www.dcnews.ro/mindfulness-5-modalitati-de-a-l-practica_664006.html
      Bafta!

      0
      0
    • Foarte mult apreciez discutiile dintre voi – pacat ca sucombati usor tentatiei invectivelor.

      0
      0
    • #37 Comentariu nou

      Vlad
      Sunt convins ca ai multe alte treburi mai importante dar daca totusi ai avea cateva minute libere, poti verifica ca eu nu folosesc epitete decat dupa ce mesteru’ ma face in toate felurile. Si nu doar pe mine. Trebuie sa-i raspund pentru ca merita. Daca urmeaza sfatul meu si incepe sa practice mindfulness, poate se lasa de epitete si apoi se pot schimba doar pareri si/sau idei. Cu argumente.

      0
      0
    • #38 Comentariu nou

      Admit că am sărit calul de data asta. Le cer iertare lui PSD și ventidius. Threadul ăsta mi-a arătat niște lucruri despre triggerele mele, lucruri pe care merită să le examinez mai îndeaproape.

      (De fapt, pot să pun pariu că, dacă am sta de vorbă IRL, discuțiile ar fi mult mai amicale decât în spațiul strâmt al comentariilor de aici; dar de, spuneam eu că social media e mai potrivit pentru certuri decât pentru discuții).

      Mindfulness: practic de ani buni și facilitez. Nu e un panaceu, dar e un instrument mult mai util decât multe altele. Presupun că încep să obosesc lămurind mituri urbane despre el și răspunzând repetat acelorași inepții, ca aia cu „mindfulnessul ca instrument de escamotare a racilelor sociale”. (Răspunsul la asta e „societatea actuală are multe nedreptăți de înlăturat. Până vom reuși, ca să poți gestiona stările naturale negative produse se aceste nedreptăți – și ca să îți păstrezi energie pentru a lupta – ai mindfunessul la dispoziție”). În fond, speranța Raiului și preceptele biblice nu au împiedicat, de-a lungul istoriei, creștinii să lupte pentru o lume mai dreaptă aici, pe Pământ, până la răsplata cerească. La fel și aici, poți lucra cu tine pentru liniște interioară și poți milita activ împotriva nedreptăților simultan. Some people can walk and chew gum at the same time.

      0
      0
    • #39 Comentariu nou

      Scuze si de la mine.

      0
      0
    • #40 Comentariu nou

      iata o demonstratie a tezei ca extremele se ating!
      pe unele teme, chiar se suprapun!

      0
      0
  10. Una peste alta, observ că nici aici, nici pe Facebook, nu sunt comentarii critice față de proiect, ci aceleași victimizări fără obiect sau whattaboutisme triste.

    E bine.

    0
    0
    • #42 Comentariu nou

      Nu te pui cu fumatorii! :)))

      0
      0
    • #43 Comentariu nou

      Nu am nimic impotriva noii legislatii a fumatului desi cred ca pentru a impaca si varza si capra ar trebui sa fie si localuri pentru fumatori,nefumatorii sa fie avertizati ca acolo se fumeaza si sa isi asume sau nu riscul .Dar nu asta-i durerea cea mare ,se moare din tutun asta-i clar dar cine fumeaza nu are mintea incetosata ca dupa alcool ! Si alcolismul creaza dependenta dupa parerea mea chiar mai rea ,se moare din cauza alcoolului cel putin la fel de mult ca din cauza tigarilor ,se bea peste tot in parcuri ,piete pe strada pana si la hramuri si moaste iar spectacolul oferit este grotesc si copii sunt mult mai expusi,deci pe cand o lege impotriva alcoolului?

      0
      0
  11. #44 Comentariu nou

    Ce bine ca tigarile electronice vor fi interzise in restaurante. Nu puteam lua masa linistit ca multi din jurul meu, de la alte mese, pufaiau mai ceva ca si locomotivele cu abur. Cand le atrageam atentia imediat sareau „ca am voie! e legal!”. Nici macar nu se gandeau o secunda ca deranjeaza pe altii. Ei aveau voie!!!

    0
    0
    • #45 Comentariu nou

      @DTC: cât de tare îți doreai să mănânci acolo? De ce nu te-ai ridicat și să pleci? Dacă cel care ține restaurantul acceptă situația înseamnă că nu te vrea drept client. Aia e, cauți altă ciorbărie
      Și pe mine mă deranjează mirosul de iqos și vaping, dar peste gusturile mele e capitalismul. Și respect alegerea capitalistă a patronului locantei. Nu sunt client la fel de bun ca cel care e cu muștiucul în cioc

      0
      0
    • #46 Comentariu nou

      Chiar daca fumez clasice de aproape 20 de ani sunt in acord total cu aceasta propunere de lege. Și, intr-adevăr, put de îți întorc stomacul pe dos drăcoveniile astea noi care cică nu ar arde tutunul. In fine, toate sunt la fel de toxice. Cu siguranță vor avea efecte, in viitorul apropiat, limitarea expunerilor țigărilor atât pentru cei care pufaie cât și pt nefumători.
      @Vlad: Foarte mișto explicat totul și extrem de bine documentat. Mulțumim!

      0
      0
  12. #47 Comentariu nou

    Buna ziua, ca nefumătoare spun ”mai bine mai târziu decât niciodată”.Văd zilnic aproape peste tot copii peste 7 ani fumând țigări clasice pentru că așa cred ei că par mai maturi, mai interesanți, contează mai mult în ochii celor din jur.O să fiu cinică, până nu văd nu pot să cred că se va schimba ceva.Și schimbarea asta nu are nici o legătură cu vreun partid politic de aici sau de pe Lună.Are legătură cu educația sau lipsa ei, cu nevoia de sănătate, s.a.m.d.

    0
    0
  13. #48 Comentariu nou

    Da-ne si noua proiectul ala sa il citim si noi ca nu apare nicaieri, decat doleante si extrase si citate din vechiul proiect al ONG-urilor!

    Sa vedem daca apar cuvinte gen cadelnita si narghilea, daca se vrea reinfiintarea tutungeriilor, daca se interzic niste libertati etc!

    0
    0
  14. #51 Comentariu nou

    @Mihaela post #24 – asa este ! De ce nu scrie si pe sticlele de bauturi alcoolice „Alcoolul ucide” ? Daca fumezi si te urci la volan ….? Don’t smoke and drive !
    Traim intr-o lume plina de ipocrizie, dpv al problemei tutunului. Statul, in general, nu numai al nostru, te avertizeaza ca e gresit, ca poti dezvolta afectiuni, dar ii plac banii rezultati din taxarea produselor cu tutun sau rezultati din impozitarea profitului producatorilor de astfel de produse. Desigur nu putem interzice tutunul, ptr ca apare contrabanda. Nimeni nu cred ca si-ar dori ceva asemanator perioadei prohibitiei. Sa le marim pretul ? Oh, nu e bine! Va da faliment industria de profil si vor rezulta someri. Si gaura la buget apare! E un cerc vicios.
    Reglementari precum cele de mai sus ? DA ! Dar sa continue societatea si cu alcoolul si pornografia.

    0
    0
  15. #52 Comentariu nou

    „Va dispărea, desigur, și distribuirea de țigări de orice fel de către promoterițe în fuste scurte prin cârciumi sau magazine. Dacă se simte vreun fumător văduvit de aceste pomeni otrăvite, îmi pare rău, dar unele pierderi chiar nu pot fi evitate în viață.”

    Nu sunt fumător, dar dispariția promoterițelor mi se pare un grav atac asupra sănătății vizuale a bărbaților! Sau și a unei părți a femeilor…
    Propun o variantă de mijloc: promoterițele să se plimbe în continuare, să discute în continuare cu clienții și să le facă ochi dulci, dar să nu mai vândă țigări. Practic, oricum pe mine nu mă interesau țigările, ci fustele scurte… 😉

    0
    0
  16. #53 Comentariu nou

    nu poti cere unui fumator respect pentru cei din jur atata timp cat a fuma inseamna lipsa de respect pentru sine!

    0
    0