Scutire de impozit pentru jurnaliști? Nu mă interesează pomenile. Mă interesează serviciile.

pexels.com

„Dacă toți suntem corupți, înseamnă că nimeni nu e corupt. Corupția înseamnă deviere și devierea nu poate fi a majorității sau unanimității” – Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare pentru corupție.

Camera Deputaților a adoptat marți o inițiativă legislativă prin care „jurnaliștii și tehnicienii” din presă ar urma să beneficieze de scutire de impozit pe venituri (parcursul acestui proiect prin Parlament poate fi urmărit aici).

Deja există o lege în vigoare care oferă o indemnizație lunară jurnaliștilor pensionari de până la 50% din pensie (dar maximum două salarii minime).

Cu alte cuvinte, se extinde sistemul pensiilor speciale și al beneficiilor fiscale pentru a-i cuprinde și pe cei care protestează împotriva lui. Suntem din ce în ce mai mulți, nu? Parlamentari, primari, polițiști, militari, judecători, sportivi de performanță, artiști, IT-iști și ce-o mai apărea – iată, acum, și jurnaliști. Curând, toată țara, numa’ scutiți, numa’ pensionari speciali – n-o să ne mai luăm acum de primii dintre noi, nu?

Și eu, și alți gazetari, ne-am exprimat ieri dezaprobarea față de adoptarea acestei măsuri. Cătălin Tolontan, Liviu Avram, Cătălin Striblea, Alex Livadaru, G4Media, Centrul pentru Jurnalism Independent și probabil și alții au scris imediat după adoptarea măsurii de ce nu e în regulă principiul în sine, dar și ca jurnaliștii să beneficieze de avantaje fiscale chiar de la cei pe care trebuie să-i țină sub observație.

Eu, probabil cam furios, am descris măsura drept „un căcat de lege” și „o mizerie pe care niște expirați care nu mai au demult ce căuta în Parlament o aruncă în capul unei bresle întregi, astfel încât să le-o poată scoate pe nas dup-aia”.

Îmi cer iertare dacă am jignit pe cineva, dar esența căcatului pur și simplu nu poate fi ignorată în această poveste.

În urma postării de ieri, mi-a scris unul dintre inițiatorii legii. Este un mesaj privat, de aceea n-o să-l public și nici n-o să dau numele autorului, dar cred că pot spune că el este oțărât-dezamăgit de lipsa mea de recunoștință pentru o pomană nesolicitată.

Mi-a amintit de pesediștii enervați că nu i-a mai votat lumea, deși ei „le-au dat” pensii, salarii, vouchere și scutiri (plus fasole cu cârnați la zilele comunei).

Tranzacționalismul ăsta rudimentar descrie perfect ultimii 30 de ani de „politică” în România. Singura idee a celor care s-au tot perindat pe la putere în acest timp a fost să arunce oase la pulime ca să aibă ei mai multă liniște să sugă măduvioară. Drept rezultat, a ajuns să fugă poporul cu milioanele din România, că degeaba-i dai scutiri, vouchere și bonusuri dacă nu-s nici drumuri, nici spitale regionale și nici școală modernă.

Când am scris că ideea scutirii de impozit pentru jurnaliști vine de la niște „expirați”, la asta m-am referit, la expirarea unui modus-operandi care nu mai poate cumpăra bunăvoința electorală a unor întregi categorii socio-profesionale. S-au schimbat generațiile iar societatea a evoluat mult mai rapid decât statul și profitorii lui.

Eu nu vreau scutire de impozit. Sunt foarte ok cu ideea de a plăti, împreună cu toți ceilalți cetățeni, impozitele și taxele pe care le datorez țării, dar pretind cu tărie ca banii mei să fie folosiți corect, eficient și respectuos, în interesul cetățenilor. Nu mă interesează pomenile pe care mi le dă statul. Mă interesează serviciile pe care este dator să mi le ofere statul.

Apoi, legea e o tâmpenie în sine. Cine ar urma să beneficieze de scutirea de impozit? Cei care se ocupă cu „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă (s.m.), respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”.

Alte mijloace de informare în masă… hmmm. Este cumva acest blog un „mijloc de informare în masă”? Ba bine că nu, când se viralizează câte un articol.

Deci eu, chiar dacă n-aș mai avea emisiune la radio, aș putea foarte bine să pretind o scutire de impozit, deoarece scriu la un mijloc de informare în masă, chiar pe acest blog, iar asta mă face jurnalist, nu?

Dar cei care scriu pe Facebook, folosesc ei un „mijloc de informare în masă”? Apăi vezi bine că da, pentru că Facebook are 2,4 miliarde de utilizatori în lume și peste 10 milioane în România. Facebook este, în consecință, cel mai mare mijloc de informare în masă din această țară. Atunci, și cineva care publică statusuri pe Facebook ar avea dreptul să beneficieze de o scutire de impozit, la o adică? Păi, de ce nu, doar se ocupă cu „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice”, că ce altceva este bârfa?

Ați putea spune că trebuie să fii angajat ca jurnalist ca să beneficiezi de scutirile din lege. Nimic mai simplu. Pentru așa o scutire integrală de impozit, orice patron ar fi fericit să te angajeze ca „jurnalist”, dacă ai cont de Facebook, și să-ți mai dea, coloșa, o colaborare part-time pentru ceva mizilic de job de care are într-adevăr nevoie.

Chiar și fără această reducere la absurd, legea este de o imprecizie îngrozitoare: nu știm nici câți cetățeni ar putea beneficia de ea și nici cât ar fi impactul bugetar, iar inițiatorii, care se simt acum jigniți de comentariile din spațiul public, nu par să se fi preocupat de acest aspect esențial.

Ca atare, nu scutirea de impozit pentru gazetari consider că este măsura corectă de sprijin pentru presă, ci, iată, lista propusă de G4Media, pe care o susțin și eu din toată inima și din toate vizualizările acestui blog, fie ele „de masă” sau nu:

  • Politicienii să nu mai acorde contracte de publicitate netransparente și în afara campaniilor electorale
  • Politicienii să iasă din acționariatul companiilor de media, fiind frecvente situațiile în care oamenii politici se folosesc de presă pentru a-și spori influența și accesul la resurse.
  • Politicienii să înceteze utilizarea instituțiilor statului la nivel central și local pentru intimidarea și control editorial al redacțiilor incomode (vezi asaltul din epoca Dragnea asupra G4Media.ro, HotNews.ro, Rise Project).
  • Statul să asigure tratament egal pentru toți jucătorii din piață, prin eliminare protecției de care s-au bucurat la un moment dat marii datornici la stat și să asigure funcționarea corectă a pieței de publicitate
  • Să asigure accesul jurnaliștilor la informații, prin respectarea legii 544, care obligă autoritățile să pună la dispoziția jurnaliștilor informații de interes public.

Articol din categoria: MEDIA, POLITICĂ

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Vlad, mie mi se pare corect față de citiori și față de textul tău să spui cine e politicianul care ți-a scris
    1) nu e sursă fiindcă el nu ți-a dat o informație
    2) mesajul lui nu era pt Petreanu Vlad cu CNP 1…, era pt tine în calitate de inițiator al unei dezbateri publice pe o temă precizată. Cum comentariul său e la temă din ce ne spui, e contaminat de statusul discuției inițiale și prin urmare nu mai are caracter privat

    Altfel, sunt curios dacă va fi promulgată treaba asta de Iohannis

    0
    0
  2. Cel mai grav e faptul că doar 2 deputați au votat împotriva acestei legi. Și nu e vorba doar de aceasta lege care oricum are un impact bugetar nesemnfificativ, legi mult mai importante cum e creșterea cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie a fost votata de o larga majoritate și a fost semnată de presedinte fara nici o obiecție.

    0
    0
    • #3 Comentariu nou

      Pentru a fi mai completă informația despre inițiatori.

      Legea are ca inițiatori 28 deputati și senatori, din care:

      .deputati – PSD: Buicu Corneliu-Florin, Ciuhodaru Tudor, Dîrzu Ioan, Florea Oana-Consuela, Manole Petre-Florin, Mihălcescu Carmen-Ileana, Mohaci Mihai, Pană Adriana-Doina, Popa Mihai Valentin, Răduţ Violeta, Rotaru Alexandru, Sefer Cristian-George, Stancu Florinel, Steriu Valeriu-Andrei, Şerban Ciprian-Constantin, Ştefan Corneliu, Toma Ilie, Tudor Beatrice, Vîrză Mihăiţă

      .deputati – ALDE: Băişanu Ştefan-Alexandru, Cucşa Marian-Gheorghe, Mocanu Adrian, Tabugan Ion

      .deputati – PMP: Codreanu Constantin, Movilă Petru, Paşcan Emil-Marius, Sămărtinean Cornel-Mircea

      .senatori – PSD: Talpoş Ioan-Iustin

      P.S. personal, nu știu tartorul (e improbabil ca 28 de oameni să se fi sculat într-o dimineață cu același gând)

      0
      0
    • Mă refeream la vot: 174 pentru, doar 2 împotriva și 91 de abțineri, că așa prin parlament sunt tot felul de grozavii de ex. scăderea TVA la 16% inițiat de PNL când era în opoziție cu un impact bugetar cam la fel de mare cu cel pt creșterea punctului de pensie cu 40% inițiat de psd.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Cine ar fi votat contra isi punea ziaristii in cap definitiv, chiar si pe cei care cartesc acum, doar pentru ca sunt siguri ca aceasta opozitie nu va schimba nimic, scutirea o vor primi oricum impreuna cu ceilalti. Daca votaraea legii ar fi in cumpana, probabil si-arschimba pozitia cu 180 de grade. Acum insa pot stramba din nas la alibi, isi maximizeaza astfel profitul, se aleg si cu prestigiul de incoruptibili si cu banii. Dar sa vezi cu ce ura ii vor urmari in viitor pe cei care vor indrazni sa ceara anularea scutirii. Cat despre compromiterea presei in ochii cititorilor, hai sa fim seriosi, mai compromisa decat este acum cu greu mai poate ajunge.

      0
      0
  3. #6 Comentariu nou

    Legea e nasoală, de acord! Răspunsul unora dintre potențialii beneficiari … pare OK. Dar … chiar este, cu totul, OK!?

    Eu cred că în 2020, pentru un răspuns credibil și fără echivoc al breslei, marii jurnaliști ai țării ar fi putut ca într-o jumătate de zi să-și unească eforturile și să emane un document de protest comun împotriva acestei legi caraghioase. I-ar ajuta astfel pe președinte, pe avocatul poporului, pe CCR și mai știu eu cine s-o mai putea implica, să respingă, bazat, această inițiativă.

    Aș mai face observația că în opinia mea, unul din cele mai importante semnale de protest pe această temă, îmi pare … cel puțin nesincer.

    E vorba de protestul G4Media. Îmi pare caraghios de cinic să spui că nu vrei pomeni și că nu vrei să ocolești impozitele când tu, faci gazetărie – după toate criteriile comerciale acceptabile ale meseriei – dar te declari ONG pentru a eluda tocmai dările pe care le plătesc societățile cinstite din mass media. Eu cred că, pe fondul celor de mai sus, sunt cinici și când G4M pun în lista revendicărilor … „Statul să asigure tratament egal pentru toți jucătorii din piață”

    Cine poate crede, că fie și în situația de mai sus, avantajoasă pentru G4M în raport cu adevărații actori cinstiți din piață, toți banii care îi folosește G4M pentru salarii, colaboratori, producție, spații, echipamente etc. provin doar din sponzorizările la vedere de circa … 200$ pe lună (pe Patreon).

    O fi bine cum zic ei ca „Politicienii să nu mai acorde contracte de publicitate netransparente” dar ei (precum și toți ceilalți) de ce acceptă publicitate netransparentă sau … mai rău!?

    Și acum o întrebare … pentru toți jurnaliștii (inspirat tot din „lista”): ați militat vreodată, în numele pragmatismului de a scăpa de „colegii” care vă fac concurență neloială pentru o lege a transparenței (în oglindă cu 544) care să oblige companiile media să pună la dispoziția publicului contractele cu autoritățile publice?

    0
    0
    • Stai liniștit că 90% din presa fac exact la fel g4media, normal că nu vor să fie scutiți daca oricum nu plătesc impozite la stat.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Stai linistit ca si ONG_urile platesc impozit, singurile venituri neimpozitate la ONG_uri sunt cotizatiile si sponsorizarile, in rest veniturile provenite din activitate comerciala sunt impozitate la fel ca firmele tot ce depaseste 10000 euro pe an si la fel sunt si salariatii ONG_urilor, trebuie sa platesca darile (cas, cass, somaj, impozit pe salariu ) la fel ca orice alt salariat.

      0
      0
    • #9 Comentariu nou

      @firmilian, îți mulțumesc de grija purtată, dar pentru acuratețe, mai bine te consultai și cu … @ongian, fiindcă, întorcându-ne la cestiune(sic!) lucrurile seamănă cu ce zici tu, dar … ca la Radio Erevan:

      – pragul după care se impozitează nu e de 10000 Eur ci 15000 Eur dar … NU mai mare de 10% din
      – lista consistentă de mai jos (nu doar cotizații și sponsorizări)

      a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
      b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
      c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
      d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive;
      e) donaţiile, precum şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
      f) veniturile din dividende, dobânzi, precum şi din diferenţele de curs valutar aferente disponibilităţilor şi veniturilor neimpozabile;
      g) veniturile din dobânzi obţinute de casele de ajutor reciproc din acordarea de împrumuturi potrivit legii de organizare şi funcţionare;
      h) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
      i) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
      j) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
      k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
      l) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, veniturile din închirieri de spaţii publicitare pe: clădiri, terenuri, tricouri, cărţi, reviste, ziare, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale; nu se includ în această categorie veniturile obţinute din prestări de servicii de intermediere în reclamă şi publicitate;
      m) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;
      n) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
      o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV;
      p) sumele colectate de organizaţiile colective autorizate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilităţilor de finanţare a gestionării deşeurilor.

      0
      0
    • @firmiliam – oricum la alb peste 90% nu câștiga peste 1200 euro/luna (adică 15000 euro/an) de altfel în afara de it-itisti care câștigă în medie aprox. 1500 euro/luna nici un alt domeniu nu depășește 1200 euro/luna – salarii brute, net-ul e mult mai mic.

      In cazul special al jurnaliștilor salariu mediu oficial e sub 1000 brut euro/luna nu vă luați doar după salariile lui Esca sau Călinescu că alea-s excepțiile, majoritatea cameramanilor, sunetistilor…. la alb câștiga mult sub 1000 euro brut/luna , că se câștigă în plus la negru sau gri și alți bani e cu totul alta discutie

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Este ceva ilegal in ce face G4Media? Poti face activitati mass media ca ONG sau nu?

      Daca e totul legal, atunci va agitati absolut degeaba. Si eu imi aleg sa lucreaz ca PFA sau ca micro sau mai fac o firma ca sa nu ajung platitor de TVA. Eu decid cum imi e mai avantajos fiscal. Fac tot ce mi se pare mai bine pentru mine, atat timp cat fac totul legal. Respect legile pe care le respecta toti in tara asta, in functie de tipul de entitate fiscal folosita.

      Dar cred ca stiti ca discutia era cu totul alta.

      Subiectul era de ce a dat PSD-ul aceasta lege. Si, daca stai sa gandesti, e chiar foarte clar ce vrea PSD-ul. Sa scada dramatic increderea populatiei in presa. Sa ii ia din putere, Cum o sa mai scrie credibil un ziarist despre privilegii aberante in mediul bugetar, despre sporuri de munca grea date unora care stau 8 ore la birou sau despre pensii speciale uriase, despre pensile speciale date primarilor sau parlamentarilor? O sa fie rapid redus la tacere ca in bancul cu rusul si americanul „Voi, vorbiti, mai, voi, care omorati negri?”

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      silicon_v,

      Nu e nimic ilegal în organizarea G4Media ca non-profit. Nu e nici măcar ceva nou, ziare editate / publicate de ONG-uri au exista încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, iar unele case cunoscute de jurnalism încă funcționează astfel (ProPublica, Mother Jones, Center For Investigative Journalism etc). Dacă Associated Press spune ceva – da, e ONG, rezultat din unirea a 5 ziare independente în… 1846.

      Dar mizerii de genul asta o să tot vedem, „măsurile active” sunt executate de ofițeri de contrainformatii și răspândite de idioți utili, plătiți sau sinceri nu contează.

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      silicon_v,

      Paranteză. Principial cum te văd, cred că acum 3 ani erai printre apărătorii Ordonanței 13: „Daca e totul legal, atunci va agitati absolut degeaba”

      Revenire 1. Nu am analizat legalitatea G4m, deși bănuiesc că și acolo ar putea avea probleme dacă fac altceva decât ce au declarat la înființare. Dacă în documentele de înființare au declarat ce scrie la „despre noi” pe siteul lor, atunci nu-și respectă angajamentul – dar nu cred că-i va întreba cineva de sănătate.

      Concluzie 1. Cu lipsa de sinceritate, cinismul și concurența neloială, rămâne cum am spus de prima oară.

      Revenire 2. După număr, PSD (opoziția) pare într-adevăr a fi principalul inițiator al legii, alături de o parte a puterii (ALDE și PMP).
      Însă legea, a putut trece prin parlament (cu doar 2 voturi împotrivă) fiindcă cei de la putere au jucat … „la două capete”.

      Concluzie 2. Dacă într-adevăr, după cum zici, „e chiar foarte clar ce vrea PSD-ul. Sa scada dramatic încrederea populației în presa. Sa ii ia din putere”, atunci nu e singurul în acest demers ci este în aceeași horă cu partidele puterii.

      0
      0
  4. #14 Comentariu nou

    Legea e buna dar prea restrictiva. Ar trebui eliminat complet impozitul pe venit. Toata Romania ar fi foarte stimulata. Ar fi util si un amendament: sa creasca impozitul la 100% pe veniturile politicienilor, sa nu se mai umple Parlamentul de prosti si de penibili.

    0
    0
  5. #16 Comentariu nou

    Cat as fi vrut…
    Reactiile sunt foarte tarzii, presa dormea cand s-au introdus primele pensii speciale si primele scutiri pt ,,aitisti”.
    Cum se face ca nu beneficiaza de pensie speciala nici o categorie dintre cei care produc si exporta cate ceva in tara asta ?

    0
    0
  6. #18 Comentariu nou

    Poate „cameramanii”, tehnicienii, jurnalistii din provincie – adica baza piramidei – se bucura.

    Marii beneficiari sunt patronii din presa, nu jurnalistii.
    (la contractele noi de obicei se negociaza netul – patronul da acelasi net pe un brut mai mic;
    angajatii existenti nu o sa mai primeasca 1-2 ani marire, ca le-a dat-o statul. Si daca inmultesti toate „deducerile” astea cu n jurnalisti, iese ceva economie)

    0
    0
  7. #19 Comentariu nou

    Am citit cu stupoare articolul, dar şi comentariile! Nu comentez!
    De ce nu ieşiţi în stradă, voi jurnaliştii?
    Cred că legea va fi votată şi promulgată!
    Facem pariu!

    0
    0
  8. #20 Comentariu nou

    Stai linistit ca si ONG_urile platesc impozit, singurile venituri neimpozitate la ONG_uri sunt cotizatiile si sponsorizarile, in rest veniturile provenite din activitate comerciala sunt impozitate la fel ca firmele tot ce depaseste 10000 euro pe an si la fel sunt si salariatii ONG_urilor, trebuie sa platesca darile (cas, cass, somaj, impozit pe salariu ) la fel ca orice alt salariat.

    0
    0
  9. #22 Comentariu nou

    S-a convenit. Legea e de rahat și prin urmare, pute.

    Asta apare din toate postările. Principala vină ar fi faptul că i se întinde întregii bresle un cadou otrăvit, care ar dilua apetitul+ potența+ credibilitatea unor campanii contra privilegiilor pe care clasa politică și le-ar acorda, apărați de o lozincă de genul: „ciocu’ mic, că și voi beneficiați ca și noi, spre deosebire de restul populației”.

    Ce mă miră în contextul ăsta este faptul că unora dintre criticii legii, nu li se pare nimic anormal ca doar câteva entități care activează în media să beneficieze/ profite, poate chiar să abuzeze de avantaje, în detrimentul miilor de colegi de breaslă care își declară activitatea în mod cinstit, loial-concurențial și implicit, își plătesc toate dările către stat, conform codului fiscal și al legilor care guvernează activitatea comercială și jurnalistică.

    0
    0
  10. #23 Comentariu nou

    Apropos de „jurnaliști”.
    Aici despre cei de la Național Efem, care au făcut și ei niște bani împreună cu Setebe Esa, prin care o grămadă de călători cu autobuzele, dintre care amintesc (dintre cei de care am auzit) Cristi Minculescu, Connect-R, (și cei de care n-am auzit) Mișa, Ștefan Stan sau alți „influenceri” ca retarzii ăia care făceau reclamă la STB că poți lucra pe laptop în el, atât de nu mai știu cum e…

    Revenind.
    Băi tată băi… Cum păcatele mele să faci o reclamă în care să îndemni oamenii să-și lase mașinile acasă și să circule „măcar o dată pe săptămână” cu autobuzele STB, și s-o difuzezi… în autobuze??? Cât de întârziat mintal poți fi? Bine, îndeajuns încât să ajungi directorul STB, se vede.
    Dar totuși! Chiar nimeni nu se prinde că le spui celor DIN AUTOBUZE să nu mai circule cu mașinile personale??????
    Cine e tâmpitul care a gândit asemenea căcănărie? Înțeleg că trebuie să mai furați și voi niște bani, ăștia de la Setebe Esa, că acum-acum se schimbă primarul și vă schimbați și voi și nu numai că nu mai aveți bani, dar s-ar putea chiar să trebuiască să mai dați și înapoi, dar chiar atât de autistică e nevoia voastră de-a fura că nu vă mai dați seama când depășiți limitele penibilului? Și penalului.

    Iar bomboana de pe colivă e că reclama sus-numită rulează în autobuze în regim de super-heavy-rotation, o dată la vreo două-trei minute. O dată pe stație, mai des sau mai rar în funcție de cât de aglomerat e traficul.
    Pe buneee? Voi sunteți cretini? Chiar vă închipuiți că toată lumea stă să vă asculte vouă teleshopping-ul? Am ascultat azi de vreo șapte ori reclama aia absurdă până mi-a venit rău și m-am dat jos din autobuz. Voi chiar nu vă ascultați ideile după ce le puneți în practică?
    Directorul Creci, matale ai stat o jumătate de oră să-ți asculți în continuu reclama aia tâmpită pe care ai dat dispoziție să fie rulată în autobuze la volum maxim? Ia fă experiența asta și după zi-mi dacă mai ai chef de mers cu autobuzele tale. Asta, bineînțeles, dacă știi ce-s alea autobuze. Hint: nu, nu-s Q7-le cu care te plimbi tu prin oraș.

    Deci, oameni buni!
    Cine e tâmpitul care a „gândit” acea reclamă? Și cum se poate opri?
    În momentul ăsta, circulația cu autobuzele STB e pur și simplu crimă și pedeapsă!

    0
    0
  11. #24 Comentariu nou

    După cum se poate vedea o facilitate fiscală nu va funcționa ca mită în toate cazurile.
    În mod cu totul special în acest caz a generat un efect de respingere categorică.
    Reacția de respingere are valoarea simbolică a trecerii PSD în istoria sumbră a eșecurilor politice și dă o șansă însănătoșirii unei societăți alienate.
    Probabil putem spune că jurnalismul în România este pe cale de a-și atinge maturitatea.

    0
    0
    • #25 Comentariu nou

      jurnalismul in RO a murit de mult. nu mai e vorba de atins maturitate, ci de facut slujba de 7 ani.

      0
      0