Agenţia Cap este prima care se-ncumetă să sară gardul cu un spot personalizat în grădina largă (dar cam neîngrijită) a OTV, staţia tuturor suferinţelor fără miză din România.
Cap a realizat 3 reclame la un sortiment de brânzeturi fix pentru telespectatorii OTV. De ieri seară, acestea rulează în eterul tulburător aflat sub stăpânirea lui Dan Diaconescu. Însă nu doar acolo.
Cap şi-a postat clipurile pe YouTube, simultan cu debutul campaniei la OTV, în speranţa ca netul românesc să le considere virale şi să le distribuie unei audienţe ce nu mai consumă demult televiziune.
E un trend. „Afacereza” de la Money Channel a urmărit acelaşi efect. Intenţia rămâne, chiar dacă rezultatul e un rateu.
Şi tot în spiritul vremurilor, tot Cap a urcat pe YouTube 3 clipuri pentru vopseaua Kober Zertifikat, destinate televiziunilor, dar înainte de difuzarea lor la tv. Cei care mai deschid televizoarele le vor vedea începând de săptămâna viitoare, cei care greblează prin YouTube le-au găsit deja de marţi.
Vestea bună este în subtext: când clienţii mari acceptă să-şi difuzeze reclamele pe net, în premieră sau cu producţii aparte, înseamnă că recunosc legitimitatea netului ca mediu de comunicare a produselor lor.
Iar asta înseamnă că acceptă şi nevoia de a cheltui bani special pentru comunicarea pe net. Din ce în ce mai mulţi, sper.

9 comentarii Adaugă comentariu
Din povestea cu „afacereza” mi-a ramas in minte doar termenul, nu si compania carfeia i se face reclama. Povestea asta cu OTv, ei bine, s-ar putea, ba chiar cred ca va izbandi. Produsul e pozitionat „la raft” si la pret exact acolo unde ne trimit cele trei spoturi. Cred ca OTV (conceptual vorbind) va face pentru Del mai mult decat ar fi facut 10 Teo pentru Danone (asta inainte de povestea cu dioxina). Ca sa nu mai spun ca realizarea spoturilor e atat de realista incat l-am suspectat pe Diaconescu de genialitate in marketing. Desi nici prost nu cred ca e si pare priceput cand e vorba sa-si vanda marfa.
Cat despre penetrarea net-ului de catre oamenii astia de-si fac reclama si odata cu ei da catre banii lor, nu poate decat sa ma bucure.
nu le mai spuneţi brânzeturi, sunt chestii artificiale. cei de la CAP ştiu asta, dar trebuia să le zică produselor cumva 🙂
e din acelaşi film cu vestita frază „la danone nu intră niciodată lapte, da’ iese iaurt”
In general am o parere proasta despre reclamele facute in/pentru Romania (nu toate). Cele mai multe sunt jigniri la adresa inteligentei. Asta, vorba lu’ Badea, e Dumnezeul penibilului reclamelor. Si cu riscul de a-l supara pe hadean, Diaconescu e cel mai prost actor pe care l-am vazut (de reclame). Partea cu „netu a inceput a vinde” e de bine. Daca vinde porn, de ce nu ar vinde si branza (scuzati alaturarea :D)
hadean, bella: că mi-aţi adus aminte de Danone, uite, să scriu o întâmplare :-))) (iar p-aia cu „nu intră lapte, dar iese iaurt” n-o ştiam, da’ e foarte tare!)
ritchiu: de acord cu tine, dar noi nu suntem în target… sper :-)))
ritchiu, ai dreptate, omul joaca teribil de prost dar tocmai asta-l face credibil pentru publicul lui.iti dai seama ca nu pt sa frecventez „amar de zi” si sa fiu fan dan diaconescu (deci nu ai cum sa ma superi), sper:-)
din fericire pentru el, nu in mine sta audienta lui.
din fericire pentru Del, audienta lui e exact cea a imitatiei de feta.aasta am spus, nica altceva:-)
@hadean : vezi daca nu m-am uitat niciodata la OTV mai mult de 0,5 sec.? traiam cu impresia ca macar la teveu nenea DD „joaca” mai bine. 😀
esti o persoana norocoasa:-)
Ca obiect de studiu, OTV este o mină de aur. DD face exact ce trebuie pentru audienţa lui. Mie nu-mi place genul (ba chiar îl detest, la drept vorbind), dar nu pot să nu-i recunosc meseria.
Produse ieftine si proaste (branza topita vegetala si o chestie careia i se spune feta dar tot vegetala), un post tv ieftin si prost intr-o tara care inghite toate rahaturile care i se baga pe gat. Unde e genialitatea ca eu n-o vad ? Poate sant prea multi copaci.