Studiu scurt despre cum spălăm rufele, preşedinte de bloc idiot şi dezbraci femei

Ştiţi cum se spune: eşti cum te privesc alţii, nu cum te priveşti tu. Totuşi, în era web 2.0, am unele îndoieli. Lumea face cunoştinţă cu tine, virtualul, în cele mai ciudate moduri – iar Google este cel mai pervers codoş posibil. Adică, uitaţi-vă prin ce întrebări ajung oamenii pe blogul dvs. şi vă veţi simţi ca un accident în viaţa unor oameni tulburaţi… profund tulburaţi, adesea.

Dar, pentru că bloggingul este (şi) despre interacţiune cu cei care te citesc, fie şi întâmplător, aş vrea să profit de ocazie pentru a o face aici. Pe vremuri, i se spunea „poşta redacţiei”.

Seria ştiinţe populare, horoscoape şi dat în bobi: „despre blonzi” este o căutare sexistă. Noi nu facem aici bancuri cu blonde – şi cu atât mai puţin cu blonzi. Despre bruneţi mai scriem, dar cu prudenţă. Nimic despre pistruiaţi, însă, niciodată, Mossadul n-are umor.

Seria perversiuni băştinaşe: „romanian dominatrix”: dacă aflaţi, fiţi generos, postaţi un link. Poate e vecina aia mişto de la etajul 1.

Seria viaţa de zi cu zi: „preşedinte de bloc idiot”: nu înţeleg de ce mai căutaţi. Ce, aţi orbit? (Chiar aşa, ce-o fi vrut să afle?)

Seria gramatica ne rupe: „corect va sau v-a”. Mai bine nu scrieţi, rămâneţi la exprimarea verbală. Persoanei care vrea să ştie cum e, „mai sau m-ai?”, încercaţi aşa: „M-ai? Atunci mai!”. O serie de gemete de rut ajută.

Seria casnice, fie tinere neveste, fie proaspăt divorţaţi: „vreau sa curat vopseaua in ulei de pe pereti” şi „cum spalam rufele”. Un sfat: dacă aveţi nedumeriri, nu încercaţi asta acasă de capul vostru. Luaţi exemplu de la cel/cea care afirmă, de-a dreptul: „eu n-o sa bat niciodata covoare pentru ca le doare”. Corect, mai ales carcalacii din mochete suferă, ceva de speriat.

Seria onanie freeware: „homosexualitatea in mileniul 3” – adăugaţi la căutare „cu vaselină” pentru rezultate relevante. „Ornella mutti foto nu” – tataie, nu te mai potoleşti? „Dezbraci femei”: nu merge pe net. Get a life! Şi, în fine, „fustite in mol” – destul de rar, mai degrabă încercaţi direct „chiloţi în mol”, sunt mai multe şanse.

Vă mulţumim, dragi cititori, şi vă iubim cu toată compasiunea. Mai trimiteţi.

Articol din categoria: STOP CADRE

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ornella Mutti zici? Frumoasa femeie la vremea ei…

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    păi da… ştie tataia :)))))

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Mai sunt.
    Seria (cum ii spui tu): stiu sa citesc deci imi dau cu parerea; imi dau cu parerea deci ma pricep.
    Seria:nevasta ma bate, copii ma calca-n picioare, la carciuma nu-mi mai da pe datorie, da’pe net sunt zmeu.
    Seria: intre Guta si Adrian eu tot pe Basescu il aleg.
    etc.

    0
    0