Luaţi cazul celor două femei aproape ucise de infecţiile spitaliceşti contractate la CF2.
Cronologia e grăitoare: au fost operate luni. Au făcut şoc septic în aceeaşi zi. Marţi noapte au fost transferate la Universitar, în comă. Presa a aflat vineri. Tot vineri a izbucnit scandalul – şi tot jurnaliştii au descoperit că mai există cel puţin alte 2 cazuri asemănătoare, petrecute în toamna anului trecut. Joi, o a treia femeie operată la CF2 a ajuns în şoc toxico-septic la Urgenţă Floreasca. Aşadar, e o poveste lungă.
La CF2 se recidivează pe oameni de cel puţin 6 luni.
Ştiţi când a fost declanşată, în sfârşit, o anchetă? Când au fost luate primele măsuri administrative?
Abia vineri.
Vineri, când a scris presa.
Până atunci, nimeni n-a considerat că ar fi vreo întâmplare ieşită din comun. Nici conducerea spitalului CF2, nici Ministerul Sănătăţii, nici Ministerul Transporturilor (căruia i se subordonează CF2), nici Colegiul Medicilor. Ba chiar, şeful Colegiului Medicilor, dr. Vasile Astărăstoae, pe care îl suspectez de la o vreme de prostie complexă, răuvoitoare, spune că „toată lumea ştie că în spitale există viruşi”, după care adaugă: „microbii sunt cele mai inteligente fiinţe de pe pământ” (cf. Mediafax).
Cu siguranţă, mai inteligente ca dl. Astărăstoae.
Revenind: dar dacă dramele de la CF2 nu deveneau publice?
Dacă nu era vorba despre o persoană cu prezenţă publică?
Dacă subiectul nu intra pe prima pagină şi nu ajungea în deschiderea tuturor jurnalelor?
Oare câte cazuri asemănătoare au fost îngropate în indiferenţă şi tăceri complice?
E nevoie de scandal public pentru ca responsabilii să-şi pună întrebări? E nevoie de indignarea publicului pentru a obţine o fărâmă de reacţie firească?
Ştiţi, viaţa acestor femei s-a schimbat în mod profund, tragic şi pentru totdeauna. Histerectomia este ireversibilă. Nici nu ne putem imagina şocul psihologic prin care trece o femeie care intră într-o operaţie banală şi iese (dacă mai iese vie) fără atributul ei fundamental: maternitatea.
Din ce caverne vin aceşti directori, miniştri, inspectori, chirurgi care au cunoştinţă de asemenea tragedii şi nu au nici o reacţie, luni la rând – decât când ele devin publice?
Eu nu spun că infecţiile intra-spitaliceşti nu există. Probabil că sunt inevitabile. Eu spun că sunt criminali cei care văd rezultatele tragediilor ieşite de sub mâna lor şi tac – o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, până când, întâmplător, vreuna dintre marile mutilate ale sistemului e cunoscută şi în afara scării ei de bloc.
Cum ar trebui pedepsiţi aceşti criminali recidivişti?

23 comentarii Adaugă comentariu
Cum mai pot eu numi „doctor” pe individul ce „a avut grija de tata” in spital? I-a facut ecografii cand se cerea facut RMN, i-a dat un calmant puternic sa nu simta durerile si apoi, a murit … cu multe, multe zile. O ruptura intestinala pe care eminentul doctor de la Elias nu a descoperit-o. Si apoi o mintea pe mama ca a facut stop cardiac. Unde sunt banii pe care-i dam la CAS, de ce nu sunt medicamente, de ce nu sunt doctori competenti? Cred ca nu vom afla niciodata in Romania. Din pacate …
Situaţia e veche. Acum mulţi ani (înainte de 89), mama era asistentă medicală într-o sectie de chirurgie. Personalul de acolo a observat că aproape toti pacienţii unuia dintre medici mor din din cauză de infecţii postoperatorii. Mama, care operase cu el, ştia şi cauza . Acel medic deşi se apropia de pensie, nu ştia să opereze, nu se pricepea să lucreze cu instrumentarul, habar n-avea de norme de igienă. „Se bălăceşte în plagă” – aşa spuneau colegii despre el. La un moment dat personalul de pe secţie a mers la medicul şef să-i spună să ia o măsură, că mor prea mulţi oameni. Şeful de secţie de atunci (altminteri un chirurg foarte bun) le-a replicat: „N-am ce-i face, trebuie să mănînce şi el o pîine”. Şi măcelarul a operat mai departe. Mama estimează că a băgat în pămînt mii de oameni care dacă ar fi fost operati de alţi medici ar fi trăit. A mîncat o pîine. Şi acum mănîncă linişit pensie. Asta-i.
Poate ar mai trebui menţionat că la medicul cu pricina nu ajungeau în general decît oamenii săraci, de la ţară, care nu cunoşteau pe nimeni în spital şi nici nu aveau bani de şpagă, astfel încît medicii competenţi îi pasau la măcelari. Că erau mai multi măcelari în secţie. Şi toţi mîncau o pîine, ba uneori ajungeau şi şefi de secţie.
Multumesc cerului ca sotia mea a nascut la CF 2 acum doua luni. Si regret ca nu am spus numele spitalului in guest postul de pe blogul tau Vlad. Poate vreun director din Ministerul Sanatatii mai destept ca un bacil ar fi citit postul si ar fi pus mana pe telefon. Revolta mea vine si din faptul ca, atunci cand devii tata, dramele medicale prin care trec mamele sau copiii le simti mult mai puternice. Admir puterea sotilor celor doua paciente si ma gandesc ca daca as fi fost in locul lor af fi procedat ca lituanianul caruia i-a fost violata fetita. Pentru ca ce s-a intamplat la acest spital nu poate fi catalogat intr-un singur fel – crima cu premeditare. Si o intrebare ma cutremura. Cate CF2-uri mai sunt in tara gata sa sara in aer?
Cum ar trebui pedepsiţi? Simplu. Prin silirea lor de a se interna numai în spitale din România ori de câte ori au probleme de sănătate. Câtă vreme oameni precum preşedintele nostru, domnul Băsescu ori doamna Monica Ridzi, au ales să se caute la Viena îmi imaginez ce veseli vor fi.
Din ce cavernă?! România. Å¢ara în care oamenii mor cu zile.
„Cum ar trebui pedepsiţi aceşti criminali recidivişti?”
simplu, ii mai votati o data. ca va place democratia.
In urma cu 4 ani am pierdut o sarcina dn cauza dr. Eugen Tanase.Desi mergeam la el, la consultatie, saptamanal, la trei luni, in urma unei echografii, am aflat ca sarcina se oprise in evolutie de 7 sapt. Iar el imi spunea ca totul merge perfect! |Puteam sa fac septicemie, dar noroc ca am avut un organism rezistent! Dupa asta mi-a facut o interventie chirurgicala de pe urma careia am evut probleme patru ani si era cat pe ce sa raman infertila!
Am uitat sa precizez pt cei care nu stiu:dr Tanase este directorul de la Cfr 2 demis acum trei zile
Articolul este reusit. Felicitari!
Nu inteleg de unde vine mirarea ta. Colegiul medicilor functioneaza sub sloganul „o mina spala pe alta” ( ma rog…nu pariez ca aplica masura asta de igiena tot timpul…).
Sincer, ma mir ca si Ciomu a fost pedepsit. De fapt, tipul a incercat sa isi depuna cerere ca vrea sa se intoarca la munca parca…Oricum, si acolo au operat pacientul, l-au plimbat de colo colo pe la Urgenta, dupa vreo saptamina si-au zis ei ca ar fi totusi bine sa-l trimita la chirurgie plastica. Dr. Lascar a si spus ca daca veneau cu el mai devreme poate mai putea face ceva. Nu, ei au preferat sa acopere cacatul ca pisica, gindindu-se ca scapa.
Cum ii pedepsiti? Simplu. Votati, in continuare Mafia eternizata la putere in TOATE domeniile.
Oameni fara de Dumnezeu. I-am pedepsi, dar tot nu ar fi de ajuns.
Doctorii sunt toti spagari si nesimtiti. Au uitat care e rolul lor.
Am fost la doctorul de familie saptamana trecuta sa-mi dea o reteta si asistenta mi-a repetat de vreo 10 ori sa nu uit cand intru in cabinet sa platesc consultatia doctorului. Si ce mai consultatie, acum pune la toti stetoscopul la plamani, „sa asculte”, sa nu zica oamenii ca nu au fost consultati.
Azi am intrat in sediul Finantelor din Barlad si pe unele dintre usi sta scris „Atentie aici nu se primesc „atentii”!”. Pai si la birourile unde nu e anuntul? Asta e Romania. Ar trebui infiintat Ministerul Coruptiei si Batjocurii Cetatenilor.
Mai sa fie, ce sincronicitate:
http://www.antena3.ro/stiri/justitie/sentinta-irevocabila-naum-ciomu-poate-practica-medicina-dar-nu-chirurgia_97787.html
E o ţară unică. Irepetabilă (sper).
Si asta inca nu-i nimic,”doftorul”Ciomu tomnai ce primi dreptul de a profesa din nou…hi,hi,hi!
Apropo Colegiul Medicilor din România: aş fi curioasă să aflu unde putem consulta lista tuturor medicilor care au aviz de liberă practică. Măcar aşa am vedea câtor medici le-a fost suspendat (sau ridicat) acest aviz şi din ce motiv, câţi dintre ei profesează legal (că mai sunt şi doctori închipuiţi)…
Şi tot din curiozitate o să urmăresc şi ce reportaj sau articol sau subiect va câştiga premiul la categoria „jurnalism de sănătate” (să fie oare Dreptul la viaţă, pus sub semnul întrebării?) sau „Cea mai activă asociaţie de pacienţi” oferite la Gala Medica (UNOPA, că tot rămân bolnavii de SIDA fără medicamente)?!?!
Daca asta se intampla la oameni sa vedeti ce grozavii se intampla in medicina vetrinara.
Acolo iti omoara cainele si mai cere niste bani.De autopsie.
Malpraxis nu exista in medicina veterinara, ca la noi in Congo merge si asa.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p35995059.html
http://www.ach.ro
Poate iubiti animalele.
In Statele Unite, companiile de asigurari medicale refuza sa plateasca pentru tratamentul infectiilor intraspitalciesti deoarece se considera ca e vina spitalor. Dina ceasta cauza, spitalele pe aici au o mare grija in a preveni infectiile cu pricina.
Am avut norocul, la un moment dat, sa fiu tratata intr-un spital din SUA. Spun norocul, pentru ca a fost de-a dreptul noroc….. Era urgenta, ma simteam rau si au facut tot ce le-a stat in putinta sa ma puna pe picioare! Spitalul arata ca un hotel de lux. Nu mi-a cerut nimeni asigurare – chestia asta intra in atributiile dep. de marketing, si se discuta ulterior. A face o paralela intre cele doua sisteme e aproape o………blasfemie. Nu incape comparatie. O viata de om valoreaza in afara, cat intregul sistem sanitar, la noi!
Mi-a placut expresia â€prostie compexa†in articolul de mai sus.
Poate ca presa ar trebui sa investigheze si cate histerectomii s-au facut la CF2 si prin alte parti pentru ca â€asa e mai bineâ€. O sa va ingroziti!….
Totusi, „atributul fundamental” al unei femei e umanitatea, mult inainte de maternitate, nu crezi?