Uite d-aia votez

Deoarece am observat că unii dintre onorabilii cititori ai acestui blog n-au părut tocmai convinşi de campania pro-vot cu Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare, m-am gândit să le ofer acestora un alt motiv, poate ceva mai întemeiat, şi un îndemn de bun simţ*.

Deci aşa:

campanie pro vot

Sau aşa:

campanie pro vot 2014

Imaginile sunt la liber, le puteţi lua şi distribui în voie.

Oarecum în context: dl. Viorel Hrebenciuc a fost reţinut, în cursul zilei de marţi, în dosarul retrocedării frauduloase a peste 40.000 ha de pădure. El i se alătură, astfel, fiului său, Andrei, arestat preventiv în acelaşi dosar, în care prejudiciul estimat s-ar fi ridicat la 303 milioane de euro.

Derularea acestei afaceri oneroase a fost oprită prin eforturile câtorva oameni de bună credinţă din Romsilva şi din DNA. De exemplu, puteţi citi aici un interviu Rise Project cu „angajatul Romsilva care s-a opus retrocedării celor 43 de mii de hectare de pădure din județul Bacău (care) a acceptat să vorbească despre presiunile trăite de cei care au încercat să apere proprietatea statului. Omul a intrat în vizorul greilor din afacere, Viorel Hrebenciuc, Ilie Sîrbu și șeful Romsilva, Adam Crăciunescu, pentru că, împreună cu alți funcționari cinstiți din instituție, a fost buturuga mică care a oprit tăvălugul retrocedărilor ilegale. RISE Project protejează identitatea angajatului Romsilva pe care îl numește “Pădurarul” în interviul de mai jos.”

Şi mai puteţi citi şi asta: „Cine sunt juriştii tineri care l-au înfundat pe „guzganul rozaliu“ Hrebenciuc, în dosarul retrocedărilor ilegale”.

Măcar lor le datorăm un vot, dacă nu propriului nostru instinct de conservare.

_____________
*Mulţumesc Răzvan şi Cătălin pentru idee şi realizare.

Articol din categoria: POLITICĂ

19 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    articolul din presa germana spune ca „duamna” alba ca zapada, pura, preacinstita si neprihanita e bagata pina in git in EADS!!!! cercetati!
    cred ca acum nu mai vrea EADS nici ea nici base!

    0
    0
  2. Oare domnul P. Roman când o sa dea socoteala pentru jafurile din Apuseni din 90? Tot pădurea a căzut prada, si drumurile de acolo care nu au mai fost refăcute de atunci.

    0
    0
  3. #5 Comentariu nou

    Nice try, dar pădurarii și procurorii nu sunt aleși prin vot.
    Prin vot au fost aleși înșiși capii mafioți Hrebenciuc și Sârbu.

    0
    0
  4. #7 Comentariu nou

    Pentru cine s-a plimbat in ultima vreme prin Tara Hategului si prin Maramures taierile de padure sunt la ordinea zilei. Imi plac mai ales indictoarele prin care padurea este declarata proprietatea statului ca si cum asta ar garanta integritatea ei (asta da ironie). Sunt convins ca acesti oameni, prin specie si nu prin caracter, nu sunt singurii care au facilitat jaful din paduri dar ma gandesc ca poate daca o patesc cativa se mai linistesc si ceilalti.

    0
    0
  5. #8 Comentariu nou

    N-are absolut nici o legatura una cu alta.
    Realitatea e ca suntem o tara plina majoritari de infractori, smenari si bisnitari, iar intr-o democratie majoritatea (descrisa mai sus) decide, iar minoritatea pleaca sau se supune. Pai daca tot trebuie sa ma supun (ca nu prea am chef de plecat) nu inteleg de ce mai trebuie sa merg si la vot. Oricum un nene care nu ma reprezinta imi va baga legi pe gat. Daca era ca alesul sa dea legi pentru cei care au votat pentru el … da … avea sens. Altfel …
    Sa mearga la vot cine nu considera ca majoritatea e cum am descris-o mai sus … pentru respectivii are sens sa mearga la vot. Ei traiesc in lumea lor, departe de realitate si le face bine la psihic sa se amageasca o data la 4 ani … eu personal nu am nici o indoiala ca oamenii decenti nu pot fi reprezentati de nimeni (muti din oamenii decenti nici nu vor sa fie reprezentati … de ce sa imi doresc ca altul sa imi vare legi pe gat? )

    0
    0
    • #9 Comentariu nou

      Păi cum ”de ce”, dom’ne?

      Nu-nțelegi că dacă nu votezi înseamnă că nu vrei păduri?! Ești dușmanul pădurilor și dușmanul poporului 😛

      0
      0
  6. #10 Comentariu nou

    Și cu cine să votăm domnu’? Că dacă dai ștampila pe stânga e corupți, dacă o dai pe dreapta e murdari iar dacă o pui pe vreun independent (indiferent de sex) nu știi în ce mocirlă mai aterizezi! Toți sunt mânjiți, unii mai puțin, alții mai mult. Eu nu merg la vot dar nu din comoditate, ci pentru că nu mi se oferă opțiuni reale ci aceleași marionete în spatele cărora stau creaturi din umbră care conduc țara cu o poftă nesătulă de bani și putere. Vreți să mă convingeți? Aveți mail-ul meu. Dați-mi un candidat și o argumentare să îl votez. Una care să îmi demonstreze că omul poate face o schimbare, fie ea și mică, cum sunt cele făcute din postura de președinte nejucător. Dovediți-mi că există speranță.

    0
    0
    • #11 Comentariu nou

      Cristi, vorba aia, pe astia ii avem, cu astia defilam.
      Cand am inceput sa ma gandesc la alegeri eram ca cetateanul turmentat: „Eu cu cine votez?”
      Nu mi se parea nici unul ideal. Si cautam un candidat providential, unul care sa rezolve totul in tara asta. Asa ceva nu exista.
      Asa ca m-am gandit sa aleg raul cel mai mic. Iti zic ca l-am eliminat din start pe Ponta. Eliminat = nu am stat sa caut daca a facut si el ceva bun. Asta pentru ca fiind unul din protestatarii Rosia Montana de anul trecut, stiu ca Ponta e un mincinos patologic. Nu mai intru in detalii, ca n-am timp. Apoi candidatii de „dreapta”: Johannis, Udrea, Macovei. Pe Udrea am eliminat-o pentru ca nu imi inspira incredere. Numele ei tot apare tangential pe langa dosarele de mare coruptie (EADS, Gala Bute, etc). Au ramas deci Johannis si Macovei. Johannis s-a cam bagat in troaca cu Voiculescu; nu detaliez, se gasesc pe net articole despre asta, mai mult sau mai putin obiective, trebuie sa le citesti si sa hotarasti singur. A ramas Macovei. Nu-mi place de ea, ca n-are carisma. E drept. Insa are un CV f bun. DNA, legea imprescrierii omorului (ca si efect, tortionarul Visinescu e anchetat, cam tarziu, cam putin dar e un inceput), legea confiscarii extinse a averilor ilicite. Asa ca a ramas ca o votez pe ea, si incerc sa ii conving si pe cei din jurul meu sa o voteze. Daca te intereseaza mai multe despre ea, la o simpla cautare pe google o sa gasesti multe chestii bune despre ea. Si pentru ca tot suntem pe blogul lui Vlad Petreanu, el si Moise Guran au avut o editie „Avocatul Diavolului” cu subiectul Monica Macovei. Ascult-o si decide singur.
      Eu inchei argumentatia mea. Imi pare rau, nu ii fac Monicai Macovei dreptate pentru ca argumentatia mea e superficiala si grabita. Nu am timp sa scriu mai mult. Sper insa ca ai citit pana la capat si ca te ajuta sa alegi singur.

      0
      0
  7. #12 Comentariu nou

    Avem cam aceiasi politicieni din 1990 si pana in prezent . In tot acest timp s-au furat din Romania cel putin 500 MILIARDE de euro !! Am sa mai ies la vot atunci cand vor fi luati toti hotii si nu doar ” hotii lor ” !!

    0
    0
  8. #14 Comentariu nou

    Mobilizarea asta ar fi trebuit sa se produca atunci cand au fost alegerile parlamentare ! Pt ca atunci multi s-au pisat pe votul lor si chiar daca unii l-au votat pe x a ramas tot y. Cand a venit CDR-ul la putere si ne-a promis schimbarea , sa produs aceea schimbare mult dorita de romani pt Romania ? Probabil ca da, dar in alt mod cum am fi vrut noi si pt alti. Probabil ca multi vor merge la vot, dar dorinta Psd-ului de a avea si fotoliu de presedinte, de al recastiga, va fi mult , mult mai mare decat ce va iesii la votare !

    0
    0
  9. #15 Comentariu nou

    Apropo de verdeata, am auzit la radio azi ca a trecut legea care permite construirea pe spatii verzi in bucuresti si nu numai?

    0
    0
    • #16 Comentariu nou

      Toate construcțiile s-au făcut pe spații care au fost odată verzi.
      Dacă vrei verdeață, cumpără un teren și plantează copaci pe el, nu le interzice altora să construiască pe proprietatea lor.

      0
      0
  10. #17 Comentariu nou

    Bai tata, de multe ori ma gindesc cum poti sa-ti mai aduni chef pentru un post nou? Si e valabil pt toti bloggerii mai seriosi de limba romana, nu e numai aici. Cind vad atitia dobitoci in comentarii.
    E absolut dezarmant sa vezi atita prostie.

    0
    0
  11. #18 Comentariu nou

    Am lucrat niste ani acum ceva ani pentru o mare firma daneza in industria lemnului de foioase. Imi pare rau ca nu mi-a reusit sa bag la pirnaie 2 directori Romsilva (in Transilvania), a fost cit pe ce. Coruptie, coruptie, coruptie de se cruceau danezii si evident si-au modificat planurile privitoare la Romania.

    Din cauza managementului stupid Romsilva a ratat sansa de a deveni un actor important pe piata europeana, defrisari aiurea, exploatari in afara regimului silvic corect, singurul care asigura ca padurea va fi acolo si pentru generatiile urmatoare, vinzare de produse fara valoare adaugata (busteni), natura distrusa. Daca ai taiat fara minte faci niste firfirei acum dar la anu’ nu mai ai ce. Colac peste pupaza toate calculele aratau ca daca ar fi fost exploatate in conditii corecte si legale padurile Romaniei puteau sa dea o productie mult mai mare decit cea obtinuta.
    Romsilva putea inclusiv sa devina actor in turism ca avea infrastructura peste tot. Acum invechita de nu in ruina.
    Ma bucur mult ca ii priponesc pe cite unii, la cit mai multi!

    0
    0