Președintele american, Donald Trump, și cel rus, Vladimir Putin, au stat două ore de vorbă ieri, la telefon, ca să stabilească în ce fel va fi împărțită o țară europeană în beneficiul Rusiei.
Este vorba, desigur, de Ucraina, invadată de ruși încă din 2014, când au ocupat ilegal Crimeea și părți din estul Ucrainei, și împotriva căreia Kremlinul a declanșat un război total în februarie 2022, când a invadat țara din 3 părți, cu zeci de divizii mecanizate susținute de aviație și artilerie.
În toți acești ani, ucrainenii au rezistat eroic, sprijiniți masiv cu armament american și european. Împotmoliți într-un război de uzură și cu economia întinsă la limită, sub presiunea sancțiunilor internaționale, rușii aveau nevoie de un miracol pentru a nu se prăbuși în al patrulea an de război. Miracolul s-a produs, mai mult sau mai puțin întâmplător, prin realegerea lui Donald Trump, un președinte care făcut praf, practic peste noapte, încrederea vechilor aliați în America, în valorile ei și în garanțiile de securitate acordate încă de acum 80 de ani europenilor.
Ca atare, Statele Unite, care acum votează alături de Rusia, Coreea de Nord și Burkina Faso împotriva rezoluțiilor ONU care acuză Kremlinul de agresiune armată împotriva Ucrainei, repetă istoria tragică prin care, în 1938, la Munchen, lideri occidentali șovăitori și fără viziune au tăiat bucăți din Cehoslovacia pentru a le face cadou Germaniei naziste a lui Adolf Hitler.
Ce speră Trump? Că, prin retragerea Americii din Europa, va dezlipi Rusia de China și va avea, în plus, resursele pentru a câștiga competiția geo-politică și strategic militară cu Beijingul. Iar Rusia? Vorba unuia dintre noii ideologi neoreacționari ai Trumpismului: pentru ruși, mână liberă în Europa, până la Canalul Mânecii. Adică înlocuirea democrațiilor cu regimuri iliberale, anti-egalitare, în care nu legea, ci oligarhiile ar avea ultimul cuvânt.
Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.
Din această ecuație a întoarcerii vremurilor în era imperiilor, a forței și a voinței arbitrare a monarhului absolut lipsește deocamdată o necunoscută: reacția potențialei victime, adică a Uniunii Europene.
Deocamdată, această reacție e slabă și neconvingătoare, dar istoria ne oferă un răgaz de câțiva ani ca să ne trezim și să înțelegem nu doar ce pericol este pe cale să ne înghită, ci și cât de mare este, de fapt, puterea noastră de a respinge acest atac.
Pentru istoricii viitorului, aceste săptămâni de răsturnare a ordinii mondiale vor face obiectul a numeroase prelegeri, cercetări și teze de doctorat. Prin toate va străbate, probabil, ca un fir roșu, mirarea că un colos economic precum Uniunea Europeană, cea mai prosperă și civilizată confederație continentală a lumii începutului de mileniu 3, s-a putut lăsa umilită și îngolănită de un fost aliat, în cârdășie subită cu o țară eurasiatică ce nu are nimic de oferit propriilor cetățeni în afară de propagandă, un imperiu cu apucături de feudalism târziu a cărui putere economică este de de 10 ori mai mică decât a Uniunii Europene. Poate că, pentru generațiile de școlari din viitor, umilirea bogatei, dar impotentei Uniuni Europene va fi predată ca o lecție despre cum, în relațiile internaționale, încrederea fără precauții nu doar că nu face doi bani, dar este și perfect autodistructivă.
Nu că noi, europenii, n-am ști ce-i de făcut. Ne-au spus latinii și n-a fost niciodată contrazis de istorie că, dacă vrei pace, trebuie să te pregătești de război. Europenii, care, desigur, vor pace, au crezut, decenii la rând, că e suficient să și-o dorească pentru a o și obține. Un misecuvinism sinucigaș.
Avem nevoie de solidaritate. Uniți, putem rezista. Separat, vom cădea unul câte unul, pe măsură ce Kremlinul va zgâlțâi mai zdravăn copacul cu poame coapte.
Avem nevoie de o armată europeană, coordonată la nivel european, susținută cu bani europeni și care să beneficieze de producția industriei de apărare europene. Banii există – și încă cu prisosință – iar nevoia este urgentă. Doar voința politică lipsește. Declarațiile conferințele și colocviile îngrijorate nu pot suplini deciziile propriu-zise, concrete.
Trump și Putin au făcut, totuși, un lucru bun: ne-au vârât pe gât pastila roșie. Astfel, ne-am putut trezi la realitate și am putut constata natura iluzorie a lumii în care am trăit până acum.
Uniunea Europeană trebuie să se trezească urgent la realitate – la noua realitate.
Uniunea Europeană va fi puternică sau nu va fi deloc.
7 comentarii Adaugă comentariu
Înarmarea și pregătirea pentru un război clasic trebuie să principala componentă pe care trebuie să o aibă în vedere statele europene.
Rusia nu ar putea să ducă un război clasic sau nuclear cu UE.
Primul nu ar putea să fie o opțiune realistă viabilă pentru economia Rusiei.
Cel de al doilea nu ar avea niciun sens practic și nu poate fi luat în considerare pentru a atinge vreun obiectiv economic, politic sau militar.
Va trebui să luăm mai în serios războiul propagandistic subversiv al Rusiei.
Vorbind de UE ar fi bine să reamintim că în urmă cu nouă ani la 23 iunie 2016 Regatul Unit a organizat un referendum pentru ieșirea din uniune.
De ce se întâmpla acest lucru?
Desigur pentru a face „Regatul Unit Great Again”. Ceea ce nu pare să se fi întâmplat.
De atunci toate mințile sucite cu „mărirea a ceva” caută izolarea într-un naționalism retrograd bazat pe ura față de prieteni, aliați și colaboratori tradiționali. Asta este în realitate cea mai mare victorie a Rusiei asupra civilizației. Succesul acestei „operațiuni speciale” nu ar fi fost posibil fără sprjinul direct al lui Donald Trump. Așadar atacul hibrid asupra Europei și SUA a început cu mult timp în urmă. Nu se spune nimic despre faptul că începând cu 2025 SUA a fost de facto învinsă de Rusia. Probabil istoria va consemna corect acest lucru. Deocamdată mai sunt unele aspecte juridice care nu lasă loc certitudinilor, dar ritmul schimbării este atât de alert încât lucrurile se vor lămuri până la sfârsitul anului. Ceea ce este mai puțin înțeles este legat de modul în care se derulează acest proces în care o națiune „se predă” unor exponenți locali ai unei puteri străine.
Cu siguranță modul de a purta cu succes un astfel de război hibrid a fost potențat de transformarea rețelelor sociale în arme foarte eficiente ale razboiului psihologic cu ajutorul cărora se zombifică efectiv populațiile vulnerabile. Aceste populații ajung să facă alegeri emoționale complet iraționale, împotriva beneficiului propriu, practic anihilându-și dreptul de a exista, bazându-se pe promisiuni sau construcții imaginare fanteziste complet irealizabile.
Așa cum reiese din materialul următor șansele de a recupera pe cei contaminați sunt spre zero, dar e bine să se știe despre ce este vorba atunci când războiul psihologic al dezinformarii și contaminării ideologice subversive devine o realitate patologică ireversibilă.
https://www.youtube.com/watch?v=074gEsTCLMY
https://bigthink.com/the-present/yuri-bezmenov/
https://www.youtube.com/watch?v=5gnpCqsXE8g
Eu nu înțeleg discursurile de secol 17, „Avem nevoie de armată”, pentru secolul 21 unde sarinul, antrax, covid, atomicele și altele există (unele chiar apă de ploaie).
Intenționat, se vinde o găselniță.
Intenționat, este crezul greșit și incorect.
Intenționat, tot la bani & asset-uri se pune problema, în loc de distrugere totală.
Intenționat se dovedește că, dacă pot, alte țări se vor juca să saboteze pe altele; dacă nu din pricina vreunui țel, atunci doar a lu’ „pentru că pot”.
Intenționat se arată că degeaba ai toată ediuchieșănul de pe planetă, dacă ție ți-e frică de nucleare, atomice, pandemii.
„O să murim cu toții” ar zice unii, iar eu confirm, da
Pentru că, și așa, nu suntem lăsați să trăim…
E suficient sa citesti/vezi ce se intampla in Ucraina ca sa intelegi de ce e nevoie de capacitati militare serioase pentru descurajarea agresiunii.
ERATA:
Înarmarea și pregătirea pentru un război clasic nu trebuie să fie principala…
Nu-i așa că 20-25 de ani, au fost trăiți în minciună?
Nu-i așa că viața, dacă părinții noștri spun că alor a fost de sacrificiu, a noastră a fost un smokescreen.
@Eddy
A.
1. Teoretic nici războaiele nu ar trebui să existe în mileniul 3. Lumea civilizată s-a străduit să creeze mecanisme care să favorizeze evoluția. În mod evident cei care au stagnat au devenit agresori/prădători, iar metodele lor sunt firește primitive.
2. Pe de altă parte războiul convențional este o metodă de a crea zone de conflict local în susținerea războiului hibrid (în mare parte psihologic) la scară globală. Rusia a combinat cu succes aceste tactici strategice de peste 10 ani, iar în acest mod dictează cu ce fel de arme trebuie să ne apărăm.
3. Pe lângă toate armele convenționale se dezvoltă noi tehnologii și tehnici de luptă la care armatele trebuie să se adapteze.
4. Armele despre care vorbești nu rezolvă sub nicio formă natura conflictelor actuale care urmăresc dominația globală.
Ostilizarea masivă a populațiilor, prăbușirea echilibrelor economice sau ecologice nu sunt în interesul celor care vor să domine lumea.
5. Cumva ai pornit prin a nu înțelege după care ți-ai răspuns, dar „setările” nu ți-au permis să ieși din logica agresorului.
Răspunsul simplu era:
Cei care se apără trebuie să dețină toate armele și tehnicile de contracarare a agresiunii sau mai mult și eventual să învingă.
B.
La sacrificiu aș încadra perioada 1914-1945 și eventual 2014-2045.
Există o teorie care explică mai bine ce vrei tu să spui.
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Teoria_genera%C8%9Biilor_Strauss%E2%80%93Howe
Detalii găsești în cartea „The Fourth Turning”
Nu subscriu în totalitate, dar anumite elemente pot fi luate în considerare.
„Uniunea Europeană va fi puternică sau nu va fi deloc.”
sa speram in prima varianta – un dusman comun intotdeauna uneste mai bine decat un prieten comun 🙂