Viața (și moartea) fără antibiotice

După mai puțin de un secol de la descoperirea antibioticelor, omenirea este pe cale să piardă cel mai eficient scut pe care l-a avut vreodată împotriva infecțiilor bacteriene. Viteza cu care bacteriile capătă rezistență în fața antibioticelor a-nceput să facă nesustenabilă din punct de vedere financiar cercetarea și producția noilor formule.

Această cursă între sabie și scut a fost evidentă încă de la început: „Nu e deloc greu să obții microbi rezistenți la penicilină în laborator, doar prin simpla lor expunere la concentrații de penicilină prea mici pentru a-i ucide; de aici și riscul ca oameni fără pricepere să-și sub-dozeze concentrațiile și, astfel, să confere rezistență microbilor”, spunea chiar inventatorul penicilinei, sir Alexander Fleming, în discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru Medicină în 1945.

Dar, dacă în anii miraculoși de după apariția antibioticelor, perioada de eficacitate a medicamentelor se măsura în câte un deceniu o dată, acum varietățile rezistente apar chiar și în mai puțin de un an.

În anii ’90, rezistența la antibiotice constatată în spitalele SUA era de 10-15%. Acum, aceasta atinge 60% (sursa).

Problema este agravată de costurile enorme ale producerii un antibiotic nou – atât în timp cât și în bani: în medie, faza de cercetare și testare înainte de comercializarea propriu-zisă durează un deceniu, iar sumele investite depășesc 1 miliard de dolari (până la 5 miliarde pentru unele formule). Pentru că 80% din medicamentele intrate în cercetare nu mai ajung să fie produse, din varii motive obiective, companiile pharma favorizează, inevitabil, medicamente care au o viață cât mai lungă la comercializare, pe care pacienții le pot lua ani de zile, cu același efect și cu aceeași eficacitate. Ideea că o companie listată la bursă va cheltui 10 ani și peste 1 miliard de dolari pentru a scoate la vânzare un produs cu viață mai mică de un an, înregistrând pierderi de milioane de dolari din cauza asta, pur și simplu nu poate funcționa, iar acest lucru a început să se vadă în piață. În 1990, 18 dintre cele mai mari companii farmaceutice ale lumii încă mai cercetau și produceau antibiotice. 10 ani mai târziu, giganți precum Pfizer, Eli Lilly și Bristol-Myers Squibb renunțaseră la antibiotice cu totul. Azi, doar 6 din primele 50 de companii pharma (ca vânzări) mai produc antibiotice (sursa). În 2004, doar 5 antibiotice noi mai erau în faza de dezvoltare.

Ce înseamnă toate acestea pentru fiecare dintre noi? În primul rând, vom cunoaște iar spaime pe care omenirea le-a uitat de vreo 3 generații, deja – și anume, că vom reîncepe să murim din răni sau boli pe care acum le considerăm simple neplăceri. Înainte de antibiotice, 3 din 10 pneumonii erau mortale. Amigdalitele provocau afecțiuni cardiace. Infecțiile urechii duceau adesea la surzenie. 5 femei dintr-o mie mureau din cauza infecțiilor la naștere. De altfel, orice zgârietură, lovitură sau rană superficială ar putea prezenta riscul infectării cu un microb rezistent la antibiotice, cu toate consecințele sumbre implicate. Dacă vi se pare alarmist, să ne amintim de soarta unuia dintre primii pacienți tratați cu penicilină (al patrulea din lume, mai precis, în 1941), un polițist britanic, Albert Alexander: el avea o infecție violentă provocată de o zgârietură… într-o tufă de trandafiri. Inițial, penicilina i-a redus infecția, dar pentru că nu exista suficient antibiotic la vremea respectivă, tratamentul a fost întrerupt iar Alexander a murit, în cele din urmă (nu înainte de a-și pierde un ochi din pricina septicemiei). Ne vom întoarce, deci, la „epoca de aur” invocată de anti-vaxxeri și dușmanii medicinei alopate, în care omenirea se trata cu suc de păducel iar speranța de viață nu depășea 50 de ani.

Dar nu doar accidentele banale vor reîncepe să prezinte un risc mortal, ci și proceduri medicale propriu-zise, desfășurate în spitale și sub supravegherea medicului, mai ales în spitale unde infecțiile nosocomiale sunt des întâlnite. Mai ales în spitale din țări precum România, unde, până de curând, managerii erau depunctați de Minister dacă raportau infecții, unde corupția din sistem permite apariția și creșterea unui cancer precum Hexi Pharma, unde procedurile de igienă și accesul practic nereglementat al vizitatorilor agravează o problemă care și așa nu are prea multe șanse de rezolvare. Lumea a treia va deveni și mai sumbră, și este necesar un efort inteligent, costisitor și îndelungat pentru ieșirea din groapa pe fundul căreia ne aflăm și în care continuăm să săpăm, de fapt: tragedia Colectiv n-a schimbat nimic iar responsabilii din Sănătate au avut aceeași reacție bolșevică de ascundere a adevărului, vorba lui CTP, și când a venit vorba de infecțiile care i-au răpus pe marii arși, și când echipa lui Tolo a expus afacerea Hexi Pharma.

Cum spuneam: România a fost luată în stăpânire de crima organizată, dar de una în variantă autohtonă, de un cinism criminal, care face profit din menținerea societății în stare de subdezvoltare și dependență, care șperțuiește miliarde din tăierea șanselor de supraviețuire ale celor mai vulnerabili.

PS – Folosiți inteligent următoarele 15 minute și priviți asta: