Vicky Cristina Barcelona
Când nu poţi reţine numele proprii ştii, pur şi simplu, că un film cu acest titlu trebuie să fie o mizerie, dar e luni seară, eşti în ziua liberă, precum chelnerii, şi Woody Allen, Scarlett Johansson şi Penelope Cruz au măcar acest dar, puşi laolaltă pe afiş: te trag în sală la fel cum te agaţă maşinuţele buşitoare la bâlci când mori de plictiseală. Apoi mai e şi fata cealaltă, Rebecca Hall, care arată… hmmm… gustos. Şi e cu un spaniol nebărbierit şi boem (Javier Bardem), exact ce ne-am dorit cu toţii uneori să putem fi. Şi e cu Spania, cu lumina de miere de pe Costa Brava şi cu poveşti de amor complicat – şi fiecare are dreptul să se prostească în ziua lui liberă, măcar o dată pe an, nu?
Apoi intri în sală cu nachos şi bere şi te afunzi în fotoliu, în întuneric, mulţumit că măcar băutura e rece şi n-ai vecini dintr-ăia care clefăie, pentru că e luni şi sala e goală.
Şi dup-aia îţi dai seama că berea s-a-ncălzit iar brânza topită de lângă nachos s-a răcit şi că eşti deja la jumătatea filmului şi că aştepţi fiecare scenă ca o nouă buşitură în maşinuţele de la bâlci, ca să chicoteşti, să te miri, să te plesneşti peste coapse a „ştiam eu!”. Filmul te-a tras în el şi te duce în vârtejul iubirilor pe care le-ai trăit, fie doar şi în vis. „Numai dragostea neîmplinită este romantică”, ştie Maria Elena (Penelope Cruz, Oscar pentru rol secundar), însă doar atât, pentru că dragostea este ceva atât de capricios încât n-ai ce înţelege în rest din ea.
Fiecare personaj greşeşte. Greşeşte Vicky, care-şi calculează viitorul când e vremea ultimei sale loterii cu şansă. Greşeşte Cristina, care ştie doar ce nu vrea şi nu obţine astfel nimic solid. Greşeşte şi Juan Antonio, care se lasă în voia vieţii, hedonist, şi pierde mereu direcţia. Greşeşte şi Maria Elena, care vrea totul, oricum ar veni.
Însă toate greşelile acestea fac personajele lui Woddy Allen vibrante şi fiecare dintre ele câştigă viaţă, până la urmă.
Este un film despre greşelile pe care trebuie să le facem în viaţă, dacă vrem să ne amintim ceva din ea. Mergeţi şi vedeţi filmul, dacă puteţi. Sigur, are un titlu cu nume proprii, dar credeţi-mă, veţi trece peste asta.
Eu m-am reindragostit de Penelope dupa filmu’ asta. Si mi-am adus aminte de ce nu-mi place Scarlett. Iar Javier.. ah, Javier. Dupa ce-am studiat intens problema, m-am hotarat – e fuckable doar in filme. Raman la Penelope.
Penelope e foarte, foarte puternică, te aştepţi să facă scântei când se apropie camera de ea. Mă întreb cum e pe scenă, la teatru. Scarlett … da, e la vale de la Lost in Translation încoace, iar aici chiar n-avea nici o şansă, Penelope a distrus-o. Prăjiturica (Rebecca) e interesantă pe alocuri. Cât despre Javier, eu nu mă bag, treaba ta.
ma, tu n-ai allow pings and trackbacks? if u know what I mean
Moamă, Julius, asta e ceva nou la tine! Trebuie să-mi povesteşti cum ai ajuns în halul ăsta.
Penelope in toate filmele lui Almodovar este extraordinara.
@someone: m-am dus lunea singur la film, ani in sir. asa am invatat engleza 😀
Ha ! iata ideea pentru week-end-ul de Paste 🙂 Desi eu plec cu prejudecatile pozitive la drum, fara sa fi auzit asa de multe, si chiar inainte sa citesc, am un feeling placut despre film.
@Rita, chiar merita, dupa ce am vazut filmul am vrut brusc sa-mi gasesc un prieten care sa aiba un avion, sa stiu sa-l pilotez, sa fiu pictor nascut-crescut in Oviedo, cu tata poet genial si nepublicat, si sa dau de prajiturica asta de care zice Petreanu. Poate pentru ca Juan Antonio este ceea ce visam in secret sa devenim noi, baietii: un artist pe care a vrut sa-l omoare nevasta-sa de vreo cateva ori si care sa nu se incurce in brizbrizuri atunci cand vine vorba de agatat turiste de peste Ocean.
Ma copii voi urlati sa ne ducem sa vedem „minunea” insa dupa cum explicati si dupa cum lasati sa se inteleaga, pare o telenovela. pai frate io ma duc la Mall ca sa vad telenovele? NU pot sa ma uit linistit pe ACASA?
P.S. Acum lasand misto-ul la o parte, cred ca m-ai convins si pe mine, ca si pe Rita sa ma duc sa inchiriez DVD-ul pt zilele libere de Paste! 😉
„Este un film despre greşelile pe care trebuie să le facem în viaţă, dacă vrem să ne amintim ceva din ea.” 😯
Ooooooo, eu am ce-mi aminti ! 😆 😆 😆
PC is great! (and I mean Penelope Cruz, not personal computer)
Intr-adevar, cateva scene cu Penelope (ex. discutia de la masa din gradina) mi s-au parut de impact, dar in rest am gasit filmul deziluzionant, surprinzator de slab. Eu una nu l-as recomanda, nici macar pentru o luni seara.
ce-ai facut, food for depression, aveam si eu o recomandare de la cineva pe care il consideram om serios sa vad un film cu cinci nume proprii (incluzand regizorul)… trailerul arata bine, numai ca il asociez pe javier cu Anton, personajul pe care il joaca in no country for old men… sper sa nu le omoare pe tipe la final 😀
Writeman – nu le omoară. Ba dimpotrivă 😀
Mi s-a părut groaznic de plictisitor. Oscarul lui Penelope mi se pare mai degrabă luat pe urlete decât pe actorie.
Eh, chestie de gust.
Si urla de durere sau de altceva ?
Ca sa stiu daca ma duc sa-l vaz … 😉
@abstract writeman: in general cronicile dlui Petreanu sunt impecabile, ne inclinam, da’ om e si el… 🙂
Văzut. Deja văzut. Apoi revăzut. Şi abia apoi am trecut la răsfoit amintiri. La contemplat obsesii. Şi la privitul în oglindă.
FYT – mah, mie mi-a plăcut, dar asta nu înseamnă că altora trebuie să le placă, de asemenea. Uite, Food for Depression înţelege 🙂
Mordechai – mda, exact asta a fost şi reacţia mea după, m-am gândit la greşelile mele şi la ce-am învăţat din ele… sau nu.
bine, gata, o sa ma duc sa-l vad ;)) fie si pentru ca face valuri
Desi are mesaje destul de complexe si este o examinare a diferitelor tipuri de relatii, filmul nu este greu si nici nu are pretentii de film ‘moralicesc’. Nu da lectii, cel putin nu arata nimic cu degetul, fiecare isi extrage mesajul care crede ca ar fi important. Eu ,de exemplu, am inteles ca este foarte bine sa locuiesti cu Bardem si Cruz. E bine, nu?
Gata. M-ai convins ! 😀
Aoleu, eu acu abia m-am uitat la trailer. Trebuie sa-l vad neaparat ! 🙂
@Siclitaru – da’ noi, fetele, ce visam sa devenim, oare ? 😀 Penelope Cruz, d’oh ! ce intrebari pun si eu…
@artistu – eu am de gand sa ma duc la cinema 😀 poate tot intr-o luni…
Văzut filmul. Îi înţeleg acum pe cei care l-au găsit plictisitor. Dacă nu te regăseşti deloc, nici în poveste, nici în personaje… zici că nu e cine ştie ce.
Altfel, ai impresia că e un film despre o parte din tine. Pe care ai încuiat-o bine. Să nu mai iasă la lumină.
Deci, da, mi-a plăcut.
vazut, in fine. placut mult lumina. si dialogurile. si.. recunoscut texte si pretexte din ruxa ilinca bucuresti 🙂