O glumă deja veche spune că Radio Europa Liberă şi caseta video au doborât împreună comunismul – dar mai ales caseta, că nu toată lumea prindea Europa Liberă.
Nu e doar banc. În anii ’80, românii, epuizaţi de cerinţele absurde ale unui sistem ideologic şi economic complet gripat, au găsit refugiu într-un mediu nou, incitant, irezistibil, viral avant la lettre: video-enterteinment-ul VHS. Un val gigantic de casete video a inundat Republica Socialistă România. Filme de toate categoriile, video-clipuri, documentare de toate felurile, toate puteau fi acum văzute acasă, savurate şi comentate, transmise mai departe, întru sfidarea celor două ore de „program tv” cu tovarăşul şi tovărăşa. A deţine un videocasetofon, cumpărat pe sub mână de la vaporeni sau tirişti, era norma de modernitate elementară; videorecorderul era semnul prosperităţii şi statutului social. Cei atenţi şi respectuoşi cu echipamentele îşi cumpărau şi derulatoare de casete. Se năştea o tagmă a colecţionarilor de casete, o breaslă a comercianţilor şi se dezvoltaseră reţele extinse de troc.
Societatea reînvia.
În România, milioane de videocasetofoane, protejate de milioane de milieuri, în milioane de sufragerii, transmiteau subversiv, fără încetare, valorile culturale şi comerciale ale unui Vest plin de strălucire, de succes, consumerist, spectaculos şi inaccesibil, adăugând frustrare şi nemulţumire zi de zi, seară de seară, oră de oră, sentimentului general de refuz faţă de comunism.
Şi, din toate aceste cutii magice cu imagini şi vise, o voce. Irina Margareta Nistor:
(Interviul cu dna Irina Margareta Nistor face parte din campania „Momente însufleţide de Silva Dark”)
Imaginaţi-vă România acum două decenii. Milioane de oameni din această ţară cunoşteau vocea Irinei Margareta Nistor şi nimeni nu ştia cum arată cea mai faimoasă voce a României.
Era – devenise! – de-a noastră. O ascultam seară de seară, trăiam cu ea emoţiile personajelor pe care le făcea să vorbească în română, indiferent de cine erau, cum arătau sau cât de neplauzibil sunau astfel. Ne dădeam coate şi râdeam de pudorile ei, pe la petrecerile cu video, când refuza să traducă în termeni direcţi deosebit de abundentele „fuck you” din filmele americane. Ne amuzam auzindu-l pe Rambo conversând piţigăiat, îi ştiam ezitările când era vorba de dialoguri rapide, îi disputam sinonimele folosite, învăţam de la ea noi idiomuri.
Irina Margareta Nistor spune azi, cu aceeaşi ironie poznaşă de pe vremuri, că timpul când era, simultan, vocea tuturor filmelor de pe VHS din România, i-a oferit satisfacţia de „a-i trage în piept” pe toţi politrucii vremii. Împreună cu ea, şi noi, telespectatorii alternativi ai anilor ’80, am făcut acelaşi lucru cu fiecare casetă vizionată.
Datorăm pasiunii Irinei Margareta Nistor o măcar o părticică din libertatea noastră de azi.
15 comentarii Adaugă comentariu
@ petreanu,
citindu’te, mai ca’mi trezisi o idee, care, pe semne, zacea undeva, in subconstient, in stare larvara, adica, ce’ar fi sa ne constituim in asociatzia posibililor detzinatori de dacii, ‘nainte de rebolutzion sandilist-iliescista, daca nu ne’am fi dorit mai tare sa’i ascultam vocea pitzigaiata a madamei nistor?
cum erau aia care depusesera banii la cec si care’si cereau, dup’aia, la multzi ani distantza, daciile ‘napoi (chiar, le’or fi primit?).
si pentru ca veni vorba de d-na nistor, imi aduci aminte de ultima betzie alaturi d’un bun prieten care lucra in tvr (ceva director de imagine) si care vreme de multe ore avusese ca unic obiect de revarsare a frustrarilor personale taman pe respectiva doamna, cu care imi pare ca era si coleg la vremea aia.
regret teribil ca nu’mi mai reamintesc macar unele din motivele care il faceau sa fie atit de îndârjit, cum regret si mai tare ca nu’l mai pot intreba pe el care erau, de fapt (a trecut, acum citziva ani, subit si inainte de vreme, „in lumea umbrelor”).
Nimic nu se compară cu o Silva brună la micul dejun 🙂
pe mine la fermeca sunetul motoraselor cand se baga caseta. moamaaa, ce misto era. 🙂
Sa vezi ce misto era când te chinuiai sa repari o scula din astea, mon cher! Stii dupa ce manual se repara? Dupa unul scris de un român si aparut la Editura Tehnica, `tu-i mama ei de cenzura.
Apropo de „vaporeni si tiristi„.
A devenit o moda sa se vorbeasca niscaiva prostii despre vremurile trecute. Adeca, frate, la fiecare colt de strada era un securist in stare sa te impuste daca aveai videocasetofon.
Am avut video trimis din fosta RFG si sosit prin Posta Romana. Pe care l-am ridicat dupa ce am platit o suma destul de maricica, drept vama. Dar na, uite ca nu m-a impuscat nimeni.
A, era sa-l pierd. Pentru ca umblasera la pachet unii, fie de la vama, fie de la posta. „Stiti, tovarasu`, se mai umbla la pachete„. Stiam, dar nu am vrut sa stiu cum stiau ei, asa ca i-am amenintat si cu mama lu` proces-verbal. Si nu i-am lasat pana nu am vazut pachetul.
Asta ca sa intelegeti cateva adevaruri despre cenzura din acele vremuri.
Alta era problema atunci. Se numeste invidie. De exemplu, jegosi care te turnau pentru ca ai video si ai indraznit sa chemi vecinii la vizionare. Am avut parte de o asemenea descindere. Atata timp cat nu au putut demonstra ca e ceva ilegal acolo si ca s-au cerut bani, militienii au facut cale intoarsa si basta.
Probabil am avut eu noroc de militieni corecti si supusi legii, care lege NU spunea nicaieri ca nu ai voie. Iar cei care au patit-o au avut parte de niste invidiosi; s-au vazut chiar cazuri de „confiscare„, bineinteles ilegala.
Cat despre traducatoare, am o mai veche intrebare: de ce numai ea, tovarasi?
Am prins si casete cu sunetul original, in engleza. Am multumit lui Dumnezeu ca nu trecuse pe la doamna.
In rest: toata stima si respectul pentru criticul de film si omul de cultura Irina Margareta Nistor.
In concluzie: Silva e buna, si Dark si blonda!!! 🙂
trecusera, ca erau mai multe.
Aceeasi poveste: comentariul principal asteapta moderare, doua reply intra, unul dupa altul. Nu e Akismet.
Cine a prins acea perioada de „clandestinitate” n-are cum sa uite inflexiunile unice ale doamnei Irina Margareta Nistor si emotia simtita cand aparatul video inghitea caseta si se auzea un zgomot care, pentru mine, ajunsese sa rivalizeze cu sunetul proiectorului de la cinema. Irina Margareta Nistor ne tinea de mana in timpul explorarii unei lumi despre care ajunsesem la un moment dat sa cred ca nu exista, fiindca nu vazusem „pe viu” aproape nimic din ea in jurul meu. Dar sentimentul de libertate dat de o vizionare „la video” era unic. Copil fiind, libertatea insemna in primul rand mai multe „desene” si mai multe filme, iar „la video” aveam acces la aceasta libertate.
imbatraneste frumos doamna Nistor! 🙂 Imi aduc aminte cu duiosie aproape cum traducea „what the f…k” cu „ce mama dracului?”.
pai, si cum vroiai sa traduca ? mai cool, ashea …
se știe că urmăresc ”destul de…constant….” acest blog, dar acum, chiar cu riscul de a ….supăra… sau a nedreptăți (aparent), scriu
da!! era acea Voce care ne bucura, ne obseda, ne urmărea dincolo de ultimul centimetru sau milimetru de bandă a videocasetei, dar ochii mari și bretonul de deasupra zîmbetului reținut mi-l amintesc foarte bine, din păcate nu știu dacă era din revista Cinema sau o altă publicație-supliment cultural(ă)
[pe atunci eu o asemănam nițel forțat, poate, cu Bette Davis…]
admirația a rămas, s-a păstrat, farmecul traducerii – și al adaptării!-
impun și astăzi în puzderia de traduceri care mai de care mai … ”originale”,
doar că
citind-o,văzînd-o și ascultînd-o în cîteva – nu puține- interviuri,
uneori parcă rămîn cu dorința de a [nu] înlătura acea undă/urmă de îndoială despre amintirile povestite din sau despre acele vremuri,
dorința unei deschideri mai oneste, proprii intelectualului autentic – ceea ce Doamna Irina Margareta Nistor este, fără îndoială- și acel ceva care să dea de înțeles că nu este singurul sau cel mai important critic de cinema (nu am scris traducător)
scuzele cuvenite și gînduri bune
Hai sa vazi eu un f tare!
Aveam video, Imi aduc si acum aminte modelul: JVC HR-D 150E. Normal, cand chiuleam de la scoala, se adunau toti prietenii din scara la mine, la filme. Prezenta era mereu si Margareta Nistor, care in fiecare film, invariabil, la „fuck you”, traducea „lua-te-ar dracu”. Unul, mai prostovan asa, a crezut ca dracul in engleza=fuck you. Iesim noi intr-o seara in fata blocului, si nu mai stiu de ce il luasem cu totii la misto pe respectivul, la care omul, foarte suparat: „Bah, lua-v-ar fuck you pe toti de tarani, ce aveti cu mine?”. Va dati seama ce hai a iesit…in rest, Silva e buna rece!
Vocea Irinei Margareta Nistor ar trebui sa constituie un exponat de sine statator la Arhiva Nationala de Filme.
Nu am nimic cu doamna Nistor. Ce nu inteleg este de ce este astazi se erijeaza intr-o pozitie de critic de film.
Si mai am un gand : De ce oare Viorica Bucur n-a avut parte de nici macar 10% din notorietatea Margaretei Nistor?
suscriu, dacă îmi este permis
… și nu este, din păcate, singurul exemplu