Călătorind, ne redescoperim

Stă scris în codul sursă al fiecăruia dintre noi că toți suntem călători, copii ai curiozității nepotolite ce ne caracterizează specia.

Și putem și identifica științific, de ceva vreme, din trecutul cărei părți de lume venim.

Cu aproape un an în urmă, Momondo (un motor independent de căutare a ofertelor de călătorie) mi-a trimis la redacție o cutie. Înăuntru, un test ADN cu preînscriere în The DNA Journey. Atașată, o invitație: “află care-ți sunt originile!”

Păi, cu originile mele e simplu: tata, din nordul Moldovei, mama, de la Dunăre, ce-o fi misterios aici? E-adevărat, despre bunicii mamei nu mai știm mare lucru în familie, deși persistă bănuiala că veniseră de undeva din Balcani, de fapt, că nu prea semănau cu localnicii – ei, înalți și cu ochi verzi, ăștilalți, bondoci și măslinii. Cât despre familia tatei, măcar două generații în urmă tot de pe aceleași locuri erau, așa că n-așteptam surprize. De altfel, șase din zece persoane sunt convinse că-și pot găsi originile în maximum două țări, deci făceam parte din majoritatea sceptică și rezervată.

Totuși, am trimis testul ADN. După câteva săptămâni, KABOOM! Rezultatele:

Originile mele, potrivit profilului ADN.

Europa de Est, 59%, în regulă, mă așteptam (deși, sincer, îmi imaginam mai multe influențe rusești).

Grecia și Italia, 23%, asta m-a emoționat, însă, foarte tare. Știam c-o să fie ceva din Balcani, dar bazinul de gene italo-elen spune ceva foarte profund despre originea românilor, pentru că-s sigur că mulți dintre noi avem această componentă în sânge.

Dar marea surpriză, rezultatul ce m-a lăsat cu gura căscată, este procentajul de 8% comun cu populațiile din Marea Britanie.

Marea Britanie? Cum așa?

Ce stră-stră-stră-bunic o fi plecat din Albion spre partea asta de lume și cu ce intenții?

Sau, cine știe, o fi invers, poate că sunt stră-stră-stră-nepotul vreunui legionar ajuns în Britannia…

M-am holbat minute în șir la rezultatele testului meu ADN, încercând să înțeleg cum mă redefinesc noile informații.

Iată-mă, deodată, cetățean european într-un mod mai profund decât mi-aș fi imaginat. Suntem, cu toții, mai degrabă diverși decât diferiți, rude îndepărtate doar în prezent, însă cu trecut mai apropiat decât am fi crezut.

Călătorind, ne redescoperim.

Cum te simți când îți afli originile ADN? Iată:

The DNA Journey continuă. Anul acesta, Momondo oferă în România 30 de kituri de testare ADN în cadrul acestei competiții în care vor fi premiați participanții care răspund cel mai convingător la întrebarea: “Cum vei deschide lumea prin intermediul călătoriilor?”

Apoi, unul dintre participanți va primi o călătorie în țările descoperite în urma testului ADN.

Iată o călătorie inițiatică în adevăratul sens al cuvântului!

Intră în concurs aici!

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. Inteleg din regulamentul de acolo ca in cele 250 caractere la dispozitie trebuie sa pui si numele, prenumele, adresa, adresa de email, care cumuleaza cel putin 100 chrs. Iti raman 150 chrs , ceea ce inseamna cam 1 rand si jumatate , in care sa ii dai pe spate, sa fii creativ, sa fii convingator.
    Cred ca e o gluma. Ori n-am citit eu bine.

  2. Oh, daa, turismul “croit” pentru fiecare individ in parte. Probabil ca in câțiva ani, iti vor vinde bilet cu sejur complet, să vizitezi pestera in care ti s-au multiplicat strămoșii :))

  3. Mi-am comandat si eu recent un kit de al Ancestry DNA. In pachet se gaseste kit-ul de recoltare si o cutie cu taxele postale prepaltite pentru destinatia in Irlanda unde au laboratorul pentru Europa. Din nefericire nu e acceptata de Posta Romana asa ca pe langa cei 99 + 15 EUR reprezentand costul kit-ului si al transportului a trebuit sa mai platesc aproximativ 65 RON ca sa trimit proba in Irlanda. Nu scrie nicaieri pe site la ei chestia asta. Kit-ul a venit din USA. Eu sunt din Neamt si dupa cum arata o parte din familia mea si eu banuiesc un procent genetic din Asia Centrala, dar sa vedem cand or sa vina rezultatele.

  4. Aurel e mortal! Si eu sunt curioasa cam de pe unde provin, ca din partea tatalui nu prea am informatii.

  5. Presupunand ca analiza bilologica chiar se face corect, apoi urmeaza un algoritm matematic bazat pe probabilitati si statistica. Statistica are in spate la randul ei niste modele greu de verificat (miscari de populatie, razboaie, etc.). Ar trebui sa ifii mai rezervat cu rezultatele unei atare aplicatii….

  6. super..de cand mi-am dorit sa aflu mai multe informatii