Chef-monstru pe plajă pentru miliardarul Ioan Niculae; sute de turiști ținuți treji toată noaptea

Țara baronilor.

O petrecere ținută pe plaja din fața hotelurilor Inter și Afrodita din Venus a deranjat sute de turiști în noaptea de miercuri spre joi. Lăutarii tocmiți de sărbătorit au folosit o stație de amplificare de mare putere. Pe la 5 dimineața, situația era următoarea:

Era petrecerea lui Ioan Niculae, patronul hotelului Inter – nu o zi onomastică, așa cum mi s-a spus în prima fază, ci chiar ziua lui de naștere, pe care ar fi sărbătorit-o în parcare, printre blocuri, dacă n-ar fi fost miliardar și proprietar de hotel cu plajă adiacentă.

Vedeți? Gherțoismul transcende bogăția. Mititei fripți pe balcon, nunți în parcare, botezuri care blochează intersecțiile, chefuri care țin treaz tot cartierul, care-i diferența?

Cortul VIP.

Ce naivitate din partea mea, să mă mir că n-a venit Poliția Locală să investigheze reclamația.

Roverul lui Niculae în fața hotelului Inter din Venus

Ioan Niculae, fost milițian și securist, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare în așa-numitul dosar “Mită la PSD” (cum, iar PSD?), dar a fost eliberat condiționat anul trecut datorită intensei sale activități publicistice din timpul detenției, când a scris 5 cărți în 74 de ore și 45 de minute (sursa).

Acum este judecat în dosarul “Gaze ieftine”, alături de alți inculpați, sub acuzația de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (sursa).

E foarte interesant pe Litoral, nu?

PS: la 06.12, cineva face drifturi în zonă.

76 comentarii Adaugă comentariu

  1. Domnule Petreanu cred ca nu intelegeti dvs fineturile astea. Muzica trebuie sa se auda tare astfel incat cetatenii din zona sa aiba posibilitatea sa se bucure alaturi de sarbatoriti.

    Suntem un popor vesel. In consecinta, atunci cand ati sunat la receptia hotelului organizator, dupa ce vi s-a spus ca nu au ce sa faca, trebuia sa intrebati: ” Dar dedicatii putem sa dam?”

    • bună asta ;))))

    • …sa-nteleg ca au crescut vanzarile de cafea!?…

    • #4

      Muzica pe stomacul gol?! Eu inteleg ca omul are pretentia la recunostiinta, caci educa populatia de pe litoral, dar o friptura,o sarma,o prajitura udata si gata reclamatiile.Nu ca s-ar fi golit contul bancar din asa ceva.Dar,na, unde nu-I cap…

  2. Spre palidă consolare, imaginează-ți cum ar fi fost cu manele sau cu bumți-bumți…

  3. 1. După ora 22 nu mai e de competența poliției locale, ci a celei normale. Puteai sa suni lejer la 112. Deși, la cât baronet e pe acolo și ce metehne, s-ar putea sa nu fi fost nici o diferență.
    2. Cine te-a pus să mergi pe litoral? În Grecia, Croația, Italia, Spania, Franța nu se întâmpla așa ceva.

    • EuropaFM live pe plaja in Grecia si gata, vin si eu imediat cu toata familia

    • 1. Nu stiam asta.

      2. Razvan stie 🙂

    • Asa este,si eu i-am chemat la Mamaia,au venit si au oprit muzica.

    • Eu in seara aceasta de 22 iulie am sunat la 112, pe la 22.30 din cauza unor vecini care petreceau cam zgomotos. Partea amuzanta este ca a fost nevoie sa le dau indicatii politistilor pentru a ajunge la locatia cu pricina. Le-am trimis chiar o poza cu locatia de pe google maps, pe whatsapp. Avem institutii corupte si slabe care nu pot aplica masuri coercitive cand astfel de specimene isi fac de cap.

    • Stati linistiti ca se intampla si in alte tari!
      O sa va povestesc o intamplare din amalfi, italia:
      Ma cazez la un hotel, mai scump ca media, si, surpriza, etajele sunt in jos si nu in sus. Tineti minte lucrul asta. Nu aveau instalatie de alungat soparle si, bineinteles ca aveai si in camera. Le alung eu, inchid usa si ma bag in pat in jur de ora 11 ca na, eram obosit dupa un drum mai lung. Cand colo, tzopaiala, chiote, muzica tare si totul venea de deasupra. Mentionez ca stateam la et 3, cu minus fiind in jos. Sun la receptie si surpriza, au 3 nunti si era miercuri. Sun la astia cu rezervarile online si renumiti sa le spun de galagie si ca nu pot sta acolo fiind in vacanta iar hotelul refuza sa imi faca refund. Suna astia la hotel iar ei ce spun? Clientul nemultumit sta la etajul 3 iar noi avem petrecere dar e la parter. Astia de la site-ul cu pricina sunt bulversati ca eu le spuneam ca se aude de sus. Dupa explicatia cu etajele cu minus conving ei hotelul sa imi faca refund mai putin pe prima noapte caci aveau cate 3 evenimente in fiecare seara iar eu trebuia sa mananc in camera caci toate salile de mese si restaurantele erau pline cu nuntasi.

      Deci si pe la altii e cam la fel. Poate la austrieci e diferit ca nu au mare 🙂

    • Ce-a facut niculae e prafum fata de cum isi bate joc boc an de an de clujeni – timp de o saptamana in.mijlocul orasului muzica e la maxim de marti cand incep probele de sunet pana luni dimineata cand se termina untold, fara sa mai punem la socoteala ca e interzis abuziv timp de o saptamana accesul clujenilor intr-un loc public – parcul central sau ca acelasi parc si gazonul de pe cluj arena arata ca dupa razboi dupa untold. Presa de dreapta evident ca nu zice lucrurile astea ci doar preia minciunile lui boc ca cica tomorrowland se desfasoara in mijlocul unui oras de peste 300 000 de locuitori sau ca acolo e muzica la.maxim pana la 6-7 dimineata.

  4. Nimic nou. De ce?
    Pentru ca si in Mamaia (sunt convins ca si in alte statiuni) se intampla lucruri de genul asta:
    doua discoteci fata in fata care bubuie se seara pana dimineata chiar in buza hotelurilor; si nu doar un chef izolat, ci seara de seara. now beat that !!!

    N-am terminat. Tot in Mamaia, doua posturi de radio diferite, fiecare cu stalpul ei, merg de dimineata pana seara in paralel.. how about that??

    Si colac peste pupaza, 5 maidanezi, nu m-au lasat in hotelul in care eram cazat..hotelul de langa dicoteci, bineinteles.

    Astfel ca, un chef de mafioti…nu e mare big deal in the end.

    The end !!

    • 1. in Mamaia nu se vine pt dormit.
      2. radio nu se mai aude in club cu bumtzi-bumtzi la maxim in boxxe
      3. in Mamaia nu se intra “pe jos” in hotel. ai 2 optiuni: cu elicopteru direct pa balcon sau cu limuzina direct in receptie

  5. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

  6. Eu nu inteleg comentariile de genul ” nu inteleg ce cautati in Venus sau pe litoralul romanesc…de ce nu mergeti in alte tari?”

    Cred ca si din cauza acestor tipuri de gandiri nu se va schimba nimic in tara asta….ce relevanta are unde este persoana? Poate fi si la sat…asa ceva nu este normal oriunde te-ai afla…

    De ce nu ne mutam cu totul in locurile unde asa ceva nu se intampla..de ce sa plecam doar in vacante acolo?

    O zi buna!

  7. Totul pleaca de la cetățeni dle Petreanu. In momentul in care publicul larg va avea un alt nivel mediu de educație, astfel de practici vor fi mai izolate.
    Spre exemplu, cand alde Ghiță a cumpărat un retailer online, am încetat sa mai cumpăr produse de la ei. Adică stii cum e aia: “ne rezervam dreptul de a ne selecta clienții”. La fel si cu “ne rezervam dreptul de a ne selecta patronii, angajatorii, locurile de petrecere a timpului liber sau de a face cumpărături, șamd”.
    Pe termen scurt, poti doar prezenta in continuare astfel de mitocanii, insa nu stiu pentru cine.

  8. Trist. Așa e în țara asta. De aia nu se schimbă nimic pentru că aici tot ce face diferența sunt banii, nu cinstea și respectul. Cu o situație asemănătoare mă confrunt și eu în fiecare duminică (de pe la 17 până la 23:30) unde, la un birt de cartier, cântă un tip live, dar problema e că la terasa birtului dacă sunt 5-6 persoane (și alea…vai de capul meu). Nimeni nu intervine. Poate că ar trebui mediatizate toate lucrurile astea, discutate la radio și pe tv și ar trebui să se ia o decizie. Nu e bun-simț. De asta suferă România!

    • Care cinste si respect?! Despre ce vorbiti?! Cati romani ati vazut in strainatate la hotel sa-si ia mancare la pachet de la micul dejun? Sau sa-si umple termosul cu cafea sa le ajunga toata ziua?! De ce nu intrebati de cinstea romanilor in hotelurile din tara?! Afara le e frica sa aibe astfel de practici?! Sau practica aceste lucruri in Romania pentru ca aici au curaj?! Si nesimtire?!

  9. Tare asta cu:”statie de amplificare de mare putere”.

  10. Tocmai Patrik, e invers. Pana litoralul romanesc nu o sa fie pustiu si jmecherii nu o sa ramana cu hotelurilr goale, nu se va schimba nimic. Asa ei stiu ca indiferent cr fac prostul tot vine pe litoral, asa ca li se rupe. Dar cand o sa ii arda la buzunare….garantat nu o sa Ii se mai rupa

    • Varianta ideala ar fi sa fie turisti straini pentru ca turisti romani hotelierii sunt satui

  11. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

    • Haha. Sigur, inregistrarea e fake, dăăă. Cine e trimis cu treabă, cine-cine-cine? :))

    • Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

  12. nene, am parte de zgomotul asta in fiecare weekend. dar macar astia de langa mine sunt borati. am sunat de cateva ori la 112, dupa ora 22. n-avem echipaje, a fost raspunsul invariabil. o data, in cursul zilei, a venit unul de la politia locala care s-a asezat si el la masa cu boratii. nesimtirea este proportionala cu averea acestui puscarias. poate cu ajutorul viitoarelor procese, ghertoiul va mai scrie niste romane, in acest rastimp turistii bucurandu-se de liniste si civilizatie.

    • Peste tot, in tara asta, sunt domni cu bani care fac legea dupa bunul plac.
      Eu stau la tara, aproape de un oras marisor. Nu am vazut politie locala in zona.
      La 70 de m. de casa mea este un restaurant (curatel) care si-a facut parcare in fata portii mele. Aud toate portierele trantite (nu exista transport in comum), salutarile de regasire sau despartire, masinile de aprovizionare si injuraturile muncitorilor. Dimineata este ca pe santier. Mirosul mancarii…gretos…
      Seara incepe dezastrul cu muzica tare. Patronii (fosti soferi) nu respecta nici o lege. Cand fac nunti afara (au si o insula pe lac), la cca. 100 de m. de mine, este “minunat”… Se aud numai melodii cu dedicatii, contopite cu urarile de bine din parcare. Din restaurant nu aud muzica…aud doar bubuiturile din boxe (nu exista izolatie fonica). Parca bate cineva cu un baros… Pe la 6.00 dimineata incep sa plece cheflii iar la 7.00 incep muncitorii…primul lucru…aruncatul sticlelor in containare…si aspiratul parcarii…
      Pe litoral, ca turist stai cateva zile…nu-ti convine, nu mai treci…
      Eu…am vrut aer curat si liniste, la tara…ca era zgomot in Bucuresti…
      Astept…poate da falinent…???!!!
      Nu…au bani, au relatii…toti din primarie si de la judet vin la acest restaurant…
      Va fi inca o vara fierbunte…

    • Pffff, ce porcarie… asa e, eu am pierdut o noapte, dar ce te faci cand esti intr-o situatie ca asta pentru ani la rand? 🙁

  13. Pai daca tinea evenimentul la Inter in Zimnicea, nu il stia nimeni… ca doar e zona defavorizata… pt favorizarea dlui Niculae…

  14. #31

    Trebuia sa filmezi in timp ce suni dupa la 112 si asteptai o eventuala actiune a politiei. In cazul in care nu erai bagat in seama de politie cum s-a si intamplat, trebuia sa mai suni odata, dar de data asta sa le spui ca ai vazut 4 oameni inarmati cu arme automate si semi automate si ca au patruns in hotelul respectiv. Ca nu ai putut sa le vezi fetele si ca ai impresia ca ai auzit si focuri de arma. In maxim 15 minute era petrecerea terminata. Iar tu aveai dovada ca politia are nevoie de un “mic impuls” ca sa actioneze.Nu cred ca ai fi patit nimic pentru ca ai fi mediatizat totul si ar fi iesit un mare scandal. Cred ca 99% din romani te-ar fi sustinut

  15. Boborul doarme-n ghete – e prea tiganizat, apatic sau libertard. Am lasat 30 de ani #CiumaRosie sa conduca si astfel am ajuns tiganii si saracii ( la propriu si la figurat ) ai Europei. Ca o concluzie – asistatii, pensionarii, minoritarii ( toti turcaletii, arabetii si altii care-si rodeau unghiile pana sa ajunga mari bogatani & afaceristi in Rromanika ) care au votat cu FSN-ul, a N a oara pe 16 Dec ”16 nu-s la fel de Retrograzi ca, Cretinii aia de nu s-au dus la vot si o ardeau Libertard /Hippie – ” nu m-a convins vreun partid, nu fac politica …” .

  16. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

  17. Sincer, nu inteleg cum de nu s- a saturat lumea de litoralul romanesc, cum sa te duci sa- ti bati joc de bani tai cand ai foarte multe alternative la aceeasi bani dar conditii incomparabile in Grecia, Turcia, etc

    • #35

      ha, ce de dislike-uri ți-ai luat…
      noi am fost în week-end la brașov…ne-am cazat într-un apartament (din cauză de bebe) cotat la 9,2 pe booking…am avut de toate, electrocasnice, view…da’ curățenie…poate altă dată; și mă întreb cum arată oamenii ăia care au dat 9,2…cît de curat este la ei acasă…
      ok, n-am pretenția să-mi pot mînca sandwich-ul în baie (cum aș putea acasă) da’ totuși…

    • Costica, noi am fost la vecini, locatie cotata cu 8.5 pe booking. Am zis ca na, 8,5 e de premiul 2, nu de coronita. Eu n-am mai vazut asa ceva, stateau oamenii de serviciu de straja, era luna peste tot, incepand din camere, continuand cu restaurantul (nu o data am vazut alimente/vesela scapate pe jos; intr-un minut cel mult erau stranse si curat acolo) si terminand cu spatiile verzi (unde in fiecare zi erau gradinarii la treaba). Cred c-ar trebui sa ne uitam si cine da notele respective…

  18. In 2009, cand am fost ultima oara pe litoralul romanesc, in ziua in care intrand intr-un restaurant gol golut si asezandu-ne la masa am cerut sa se dea muzica mai incet pt ca nu puteam sa ne auzim, eu si sotia, vorbind unul cu altul, am primit raspunsul “Asa este la noi”, mi-am jurat ca nu mai calc la Marea Neagra in viata mea. De atunci au trecut 2 concedii in Croatia si 5 in Grecia. Anul asta…al 6-lea in grecia. Pe litoralul romaneasc nu mai calc niciodata. daca nu am macar bani de Grecia, stau acasa!

  19. Sunat la receptia hotelului impricinat? De ce? Sunat la gardienii publici? De ce? Prea delicat. Direct la 112 .E adevarat ca numarul e pentru urgente si un cetatean obisnuit risca si o amenda pentru ca…… nu are basca desi e tulburarea linistii publice la 5 dimineata, sunt totusi niste reguli.Dar de dumneavoastra sigur nu s-ar fi legat pentru ca aveti notorietate publica si e posibil sa fi fost liniste pentru 10-15 minute.Dar restul de natafleti din statiune care precis nu dormeau , ce-au asteptat ?.Daca primea politia cateva zeci de apeluri sa vezi ce liniste se facea.Putea sa fie si Dracnea acolo, nu se mai auzea nimic.

  20. Ce oameni… Pai de aia a muncit omul o viata intreaga si a agonisit, sa nu poata si el sa se bucure de ziua lui? Si ce mosneni nerecunoscatori. Pai ba, enoriasilor, la munca ortodocsilor!!!

  21. Hidden due to lowcomment rating. Click here to see.

  22. Da ma …da tiganu canta bine…..

  23. Daca il tine-au la puscarie pe escrocul asta care a distrus industria chimica si nu numai,facea petreceri in celula si nu pe plaja sau cine stie unde…dar na…suntem o tara de c.. altii fac ani de puscarie ptr ca fura de foame iar altii li se drumul ptr ca…PENTRU CA SUNTEM O TARA DE C….Imi pare rau,dar asta e opinia mea.

  24. Eu am fost la munte, in Retezat. Curat, frumos, zen. Vineri seara, vecinii de pensiune aveau karaoke cu un cantaret si acompaniament live, cu statie de amplificare de se auzea si in Rezervatie. Patronul pensiunii, de altfel de nota 9.7 pe Booking.com, nu cred ca s-a deranjat sa sune la politie. Asa ca niste oaspeti s-au apucat sa isi puna si ei muzica lor, sa “acopere” cheful. Absolut ireal, eram in creierii muntilor, fara semnal la telefon, dar cu doua surse de zgomot deja.

  25. Saracul miliardar a muncit din greu pt bani In romania daca nu esti hot .sau parlamentar (tot aia este ) esti sarac Sau “profesia “de interlop sau camatar si aceea e buna

  26. Ieri te-ai luat de don’ profesor, azi razi de un mare om, mare scriitor. Apropo ce melodie asculta? ca ai vorbit peste melodie cum vorbeste George peste melodiile alese de tine cand le introduce la batalia hiturilor.

  27. Eu l-am cunoscut personal pe sărbătorit cu ani în urmă la el acasă în Zimnicea – în relaţii de serviciu. Vorba lu Băsescu: e spumos tipu”. Şi atunci nu era potentul de azi. Pe urmă am înţeles toată atitudinea lui din anii care au urmat. Trebuie să înțelegem un lucru: hotelul respectiv – împreună cu altele – omul l-a cumpărat/construit etc nu pentru bussines , ci ca să aibă jucăria lui pe litoral unde poate să vină când vrea, cu cine vrea şi mai ales să facă ce vrea – nu face bani din asta. Îl doare la bască de turişti, de cei cazaţi, de cei care au plătit sejur etc. Nu-ţi convine pleacă! Litoralul este liber! Am pătimit mai rău cu ani în urmă la un hotel care era atunci în posesia lui Gigi Neţoiu – cred că era cu aia Luchi Georgescu: a venit pe terasa resturantului singur şi a butonat singurul tv montat – atunci apăruseseră plasmele – toată seara astfel încât nimeni nu mai înţelegea nimic: muzică, ştiri, fotbal etc Şi totul la maxim ! La reclamaţii răspunsul era: e şeful ! Sincer vă spun am rămas numai din curiozitate să văd până unde se ajunge: nimic şi nimeni nu l-a deranjat ! Toată seara! Nu uitaţi un lucru: amândoi sunt de etnie şi au lucrat în Securitate ca ofiţeri şi au un munte de bani! Morala: dacă vreți sejur liniştit şi sigur cumpăraţi sau construiţi-vă hotel sau pensiune ! Şi în general nu mizaţi pe bun simţ şi civilizaţie!

  28. Chef monstru pe dracu. Preluați știri de la unii la alții și le înfloritoare aiurea. Stau la Afrodita in acest moment de cca 10 zile. Petrecerea de la nervi a fost linistita, într-un cadru restrâns și cu mult bun simt. La Afrodita muzica bubuie de la 19 la 23 cu același repertoriu și nimeni nu e deranjat. Vineri dimineața la 5 s-a auzit muzica lautareasca timp de o ora de la Inter dar în limite normale. Nu a ținut pe nimeni treaz, nu s-a plâns nimeni, nu sa scandalizat nimeni nici de la inter nici de la Afrodita. Decât niște ziariști pomanagii în goana după știri.

    • Matale ai dormit lemn, ca un pomanagiu ghiftuit, d-aia n-ai auzit. Scandalui lui Nicolae a inceput pe plaja la 1 dimineata si s-a terminat la 6. Daca era ca la Afrodita, ceva pana la 23, nu se supara nimeni.

    • Subscriu la comentariu intrucat ma aflu cazat la Afrodita de 3 zile si chiar nu a fost galagie.

      Dar daca tot se discuta de conditiile si problemele din statiuni, de ce nu fac fotografii pe strada?! La bazarul neschimbat de zeci de ani, la mizeria si balariile din spatiile publice, la algele neridicate de pe plaja… la mizeria pe care o lasa turistii sub sezlong…

    • Scandalul a fost acum 4. Da play.

  29. Dar chiar asa domnule Petreanu, de ce nu ati sunat la 112? Va directionau la politie. De ce stam asa, in apatia asta?
    Nu sunt reclamagioaca sau scandalagioaca. Stau in Drumul Taberei. Si de ceva timp, nu e semestru in care sa nu ma enervez. Am decis ca e bine pentru mine, si pentru comunitate totodata (cam apatica, din nascare) sa mai facem apel si la “competentii” in materie.
    Si stiti ce?
    Au venit. Au fost foarte politicosi. Mai mult !!!!!!
    Au rezolvat situatia.
    Va doresc mai multa initiativa.
    O vara frumoasa si emisiuni super!

  30. Cînd mi-am pus căștile pe urechi să ascult am tresărit bine de tot, chiar aveam impresia că sunt ai mei din zonă. Micrifon bun, oricare ar fi el.

    Și la mine în vecini, chiar dacă în general sunt liniștiți, se mai pornește uneori un chef din ăsta care dacă vrea mușchii lor poate să țină trei zile și trei nopți. Deși săraci, au grija de fiecare dată să aducă mai mulți lăutari, să fie bine.

  31. “Dreptul de a purta arma”. Cred ca asta ar trebui sa fie articolul din Constitutie ce ar rezolva de la sine multe derapaje de genul asta. Numai ideea in sine – cā unul ajuns la limita rabdarii poate apārea in orice clipa si iti va strica “ordinea de zi” – e un imbold suficient de puternic pentru a te gandi mai bine inainte sa faci cine stie ce marsavii, fie ca esti parlamentar, om de afaceri sau altceva !
    Si nu este nevoie decat de 1-2 exemple pentru fiecare situatie in parte !

    Ps: Vlad – daca nu il vei publica – nu ma supar ! Revolta este singurul sentiment care ma incearca atunci cand citesc de situatii similare. Si presa e plina in relatari de genul asta ! Toate bune !

    • Densitatea de ghertoi / m2 nu trebuie sa mire pe nimeni in Romania. Regretabil e faptul ca daca suni la politie iti pierzi timpul. Nu dezvoltam ideea …

  32. “PS: la 06.12, cineva face drifturi în zonă.” O fi vreun securist corupt. Sau o fi vreo statiune de saraki? #numai fisarac

  33. Câtă asemănare cu alt personaj care si-ar fi sărbătorit intre blocuri, în parcare, cu lăutari si manele, ziua de naștere, dacă nu ar fi dobândit o oarecare notorietate care, vezi Doamne, îi dă dreptul să sfideze bunul simt, regulile elementare de civilizație si reglementările legale. Cătălin Scarlatescu a tinut trează populația care a avut ghinionul să fie cazată pe o rază de jumătate de kilometru fată de plaja din fata hotelurilor Astoria si Riviera din Mamaia în noaptea de 20 spre 21 august. Tot circul putea sa se termine după artificiile de la miezul nopții, si asa am suferit destul, dar nu, neamul prost trebuia să ne bage pe gât zbieretele în stație ale invitaților lui până dimineață, ultimele ragete au incetat la ora 6,30. A produs vreo emoție această marlanie în rândul celor platiti din bani publici să asigure respectarea drepturilor elementare ale consumatorilor de servicii turistice, de la Protecția consumatorului la Politia locală? Nici vorbă, domnule Pietreanu. Așa că anul viitor pe vremea asta ocoliti Venus, asa cum eu voi ocoli Mamaia, nimeni nu va misca un deget intre timp ca sa pună la adăpost cetățeanul simplu de abuzurile unor mârlani cu staif, “persoane publice” intangibile, care nu dau doi bani pe bunul simț elementar si se cred – si din păcate ne arată că sunt – deasupra legilor.

  34. Poporul roman este prin definitie un popor de sclavi. Un popor care a fost 2000 de ani doar intr-o stare de sclavie nu stie cum e sa fie altfel. Toate animalele sunt egale intre ele, dar unele animale sunt mai egale decat celelalte – exemplifica perfect conditia romanului in propria tara – intotdeauna un cetatean de rangul doi. Romania este tara ideala pentru derapaje pentru ca doar in Romania poti sa faci orice te taie capul fara sa existe urmari, daca esti suficient de smecher ( securist, politician, afacerist cu statul etc )
    Romania este tara pe invers : tara care pedepseste oamenii corecti si ii rasplateste pe cei nedrepti, hoti, criminali etc
    Ce a facut ioan niculae este ceva normal, la ordinea zilei. Si daca si-ar dori, ar putea sa faca asta in fiecare zi – n-are cine sa-l opreasca. Precum tiganii care blocheaza intersectii ca sa isi faca nuntile. Legislatia romaneasca il baga la inchisoare pe ala care fura o paine dar il iarta pe ala care fura sute de milioane de euro. Tara unde poti sa omori oameni , linistit, si sa nu faci o zi de inchisoare ( iliescu, cozma, huidu, madam paunescu (psd) si multi, multi altii ).
    De ce asta ?
    Simplu : pentru ca natiunea romana este o natiune de oi – cea mai proasta natiune (dovedit stiintific) din Europa. Romanii sunt un popor de analfabeti intelectuali – si merita din plin ceea ce li se intampla.
    Degeaba avem 10 olimpici internationali cand majoritatea poporului crede in cai verzi pe pereti si pupa oase moarte.

  35. Eu zic sa veniti la munte unde e liniste si racoare 🙂 . Pe langa asta aici nu vine nici naiba sa faca chefuri ca nu este cine sa ii admire si nu au cui sa prezinte ultimele masini, manele etc…

  36. #63

    Apropo de discuția de dimineață referitoare la scrisoarea fostei voastre colege de radio care „e lașă” fiindcă a plecat! Exact de-aia nu pot s-o condamn! Bravo ei!

  37. La nivel de constatari, ceea ce spui tu poate fi adevarat (mai ales ca e dovedit atat de “stiintific” 🙂 )
    Ce uiti tu, si, de altfel, majoritatea dintre noi, e ca e cel mai simplu si comod e sa constatam asta (sugerand fatalitatea si, mai ales, excluzandu-ne pe noi care, de vreme ce pricepem cum sta treaba, si o clamam atat de precis si taios, suntem niste exceptii binecuvantate de soarta) e ca tocmai de aia, ca stim toate astea, ar trebui sa facem ceva.
    De aia mi-e cam sila de toti diagnosticienii astia care se cred deasupra natiei, niste alesi ai soartei, si nu fac nimic sa schimbe lucrurile.

  38. Densitatea de ghertoi / m2 nu trebuie sa mire pe nimeni in Romania. Regretabil e faptul ca daca suni la politie iti pierzi timpul. Nu dezvoltam ideea …

  39. Si cica America e tara tuturor posibilitatilor. N-au venit strainii sa vada mai la detaliu ce se intampla la noi in Romanica !

  40. Omu e un geniu… 5 carti in 74 de ore… cam o carte la 15 ore

  41. Nimicuri bre. Daca stai langa lidl sa vezi atunci distractie. Mai porneste alarma de 2-3 ori pe noapte, cateodata pana la 6 cand vin angajatii. Si urla, urla….nu schimba nimeni melodia. Tu ai fost norocos. Mai iesi din casa sa vezi cum e si la altii.

  42. Romania pitoreasca 🙂
    Unde sunt domnii de la locala care amendeaza batranici pe la piata ca vand o legatura de patrunjel?

  43. “litoralul romanesc nu doarme niciodata” cum ar veni … :)))) Un fel de Ibiza la scara mai mare

  44. Am fugit de capitala, la tara, intr-o comuna relativ mica, la 35 km nord de Bucuresti, sperand ca avem o oaza de liniste. Nu ne-am gandit nici o clipa ca biserica aflata peste drum ne va tulbura duminicile.
    Datorita boxelor montate pe turla suntem nevoiti sa “participam” in fiecare duminica incepand de la 7:45 pana pe la 11 la slujba bisericii ortodoxe, sa ascultam falsetele babelor.
    Nu este nici asta o placere! Mai ales ca nu suntem nici ortodocsi…
    Ce-i de facut in situatia data?

  45. Tara asta a noastra nu stiu daca se va schimba prea repede. Atata timp cat cei cu bani sunt niste cocalari inculti nu va merge nimic in directia buna.

  46. La mare te duci sa dormi sau sa te distrezi 🙂 ?

  47. Eu am fost la Corbu cu cortul anul trecut, tocmai ca sa scap de orice, si mai sălbatic (plus usor ilegal ca e rezervatie) decat acolo mai greu de gasit. Si ce sa vezi, vin unii langa noi, isi pun si ei cortul, lasa usile de la masina deschise si dau muzica la maxim. Asta se intampla pe la 4 dupa-masa. 12 ore mai târziu, la 4 dimineata, aceiasi situatie. Am iesit din cort scos din minti si le-am zis ca daca nu sting muzica, voi parca masina langa cortul lor si dau eu muzica la maxim pana nu mai intelege nimeni nimic. S-au oprit. Concluzie: e peste tot la fel daca ai ghinion.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.