Uneori mă gândesc că CNA este ca inocenţa copilăriei pe lângă senilitatea şi pudibonderia FCC (echivalentul american al jandarmilor audiovizualului).
În 25 februarie 2003, reţeaua ABC a difuzat un episod din binecunoscutul NYPD blue. În episodul respectiv, un puşti dă buzna în baie, taman când o doamnă blondă, in her (late) 30’s, se pregăteşte să intre în duş. Doamna cu pricina e goală, că aşa am învăţat cu toţii că faci baie dacă ai psihic stabil, şi are un funduleţ (încă) drăguţ. Pentru curioşi, secvenţa e mai jos.
Comisia a ajuns la concluzia (după o… matură… chibzuinţă) că secvenţa este indecentă şi că nu putea fi difuzată înainte de ora 22.00, aşa cum a programat-o ABC. Aşadar, după 5 ani de investigaţii, FCC se pregăteşte să aplice reţelei de televiziune o amendă de 1.43 milioane USD. Ar fi a doua, ca mărime, după sfârcul lui Janet Jackson (care sigur n-a făcut banii).
Citată de Reuters, o membră (!) a FCC a declarat că „decizia noastră ar trebui să le reamintească difuzorilor că familiile americane şi Congresul sunt în continuare preocupate să protejeze minorii de material dăunător şi că FCC va aplica legile în vigoare cu multă vigilenţă”.
Nici Torquemada n-ar fi zis-o mai bine.
Partea amuzantă e că, în timp ce FCC s-a gândit 5 ani ce să facă cu nurii televizaţi ai blondei, 1.5 milioane de utilizatori YouTube au găsit răspunsul, vizionând direct secvenţa.
E realmente fascinant când lumea se schimbă cu adevărat, dar unii continuă să strângă vreascuri pentru ruguri.

10 comentarii Adaugă comentariu
daca era vorba d’un fund cu exces de celulita, cazut si neplacut, pricepeam treaba cu protectia minorului. sa vezi un fund nasol, brusc, asa, abia trezit din somn, e o treaba care poate sa lase urme adanci pentru multa vreme. da’ asa… unde’i amenintarea?
probabil doamna care a facut declaratia citata de tine are un fund nasol, e singura concluzie!
fundul l-am vazut noi, daca te uiti cu atentie baiatul a vazut altele.
pai aicea e vb de ce’au vazut telespectatorii, nu?
Daca nu ar fi dat buzna copilul, i-ar mai fi deranjat secventa? Pai, copilul, actor fiind, a fost de fata si la cadrele excluse din montaj tocmai ca sa nu ne ofenseze/tenteze pe noi?! De ce nu au amendat si producatorul, ca a folosit un copil intr-o scena atiiiiiiit de deocheata… 🙂 De dragul dezbaterii, interesant argumentul folosit de ABC: fundul nu e un organ sexual, deci expunerea lui nu e indecenta. FCC nu a acceptat argumentul. Ei hotarasc? Sa-i dea in judecata, ca doar e tara proceselor…
Cum, fundul nu e un organ sexual? Ei, aş, ce ipocriţi! :-)))))
Acuma, serios: nu era vorba despre protecţia minorului din film (n-a văzut mă nimic, nu-l mai invidiaţi atâta :-), ci pentru a minorilor americani care au văzut scena.
Eu, unul, nu cred că au fost afectaţi, pentru că foarte probabil n-au văzut nici ei nimic, fiind prea ocupaţi să caute pr0n pe net ca să se mai uite la serialul ăla cu babalâci de la ABC 🙂
Deci au si americanii tampitii lor!
Ce ma bucur!
P.S. Vorba Ilincai… in loc sa vada ca copilu’ a vazut totusi o „marfa” de fund, ei repede cu amenda! Si seara cred ca au fost unii din milioanele de vizitatori ai YouTube-ului!
😉
Copilului din mine, ii place la nebunie secventa asta! Subscriu la ce s-a spus pana acum. Aia cu declaratia are fundu` plin de celulita si cazut. Barbatii din comisia amendatoare sunt niste impotenti, iar copilul … pentru ca trebuie protejat … n-are nici o vina 🙂
Cu totzii shtim, fie din ecsperientza directa, fie din poveshtile prietenilor mai dashteptzi decat noi, cum ca fofoloanca costa. Un calcul elementar rezulta: la un rating estimat de 7 puncte de rating, dintr-o populatzie totala de 200 milioane americani, rezulta ca partea anterior-paroasa a funduletzului virtual a fost vazuta de catre 7% x 200 mil = 14 mil. Se cheama ca 14 mil persoane / 1,43 mil amenda = 10 coco de dolari per capita der pussy pussy intrezarita shi dorita. La pachet de sticla, e drept.
Cam ieftin, coane. Dincolo era mai scump. Cred ca trebuie sa inceapa sa ecsporte, ca au pretzuri competitive, americanii ashtia riguroshi si constipatzi shi moralishti si rai.
Pai bine frate …se sperie americanii de un fund ? In acesti 5ani cit a durat investigatia s-au vazut si auzit mult mai multe scene deochiate la Tv-ul american. Faze de-a dreptul socante prin violenta si sexualitate…apropo, cei de la comisia americana cu pricina au auzit de serialul CSI?
Dar’ar amenzile si in postul Taraf.