3 poveşti cu Petreanu, aşa cum s-au întâmplat ele (3)
Într-o duminică, pe la prânzişor, sunt chemat în biroul redactorului şef. Duminica e o zi moartă pentru presă, cele mai palpitante ştiri provin din conferinţele de presă. „Şefu’ se plictiseşte”, îmi zic. „Probabil, doreşte companie de calitate”.
– Luaţi loc, domnu’ Julius, mă pofteşte Petreanu, cu o voce spartă, fără să-şi ridice ochii din ziar.
Carevasăzică, e prost dispus – Petreanu e ca Vorobianinov, mareşalul nobilimii al lui Ilf şi Petrov, ghiceşti imediat în ce dispoziţie s-a trezit. Când e bine dispus, îmi spune „băi Giulius”; când e prost dispus, sunt „domnu’ Julius”, cu „J”.
Bag de seamă că îmi citeşte ultimul reportaj. „E în regulă, mi-a ieşit bine”, mă liniştesc. Chiar îmi fac socoteala că e un moment foarte nimerit să-i cer o mărire de salariu. O să-l las mai întâi să mă laude puţin, să intre singur în capcană.
Petreanu isprăveşte de citit reportajul, împătureşte ziarul cu grijă şi îl aşează pe birou, netezindu-l cu palmele.
– Domnu’ Julius, dumneavoastră scrieţi de mult cu „p…” şi „p….” la noi în ziar?
Deci avusesem dreptate, era prost dispus.
– Nu, zic. Dar aşa vorbesc ăia, nu le-am scos ca să păstrez dialogurile fireşti. Ştii că reportajele mele au o notă realistă.
– Băga-mi-aş p… în realismul tău!, urlă Petreanu, ieşit din minţi. F…-te-n gură de bou! Când m-o suna Voiculescu să mă-ntrebe de ce în Jurnalul Naţional se scrie cu „p…”, o să-i zic că reportajele lui Julius au o notă realistă!
Am simţit că discuţia asta nu duce la nimic bun şi m-am ridicat. În timp ce Petreanu continua să zbiere şi să mi se adreseze cu „p…”, am luat-o spre ieşire. Din uşă, i-am zis:
– Petreanu, eu n-am nici o vină că tu nu citeşti ziarul pe care-l conduci. Ar avea tot dreptul omul ăla să te f…-n c….
De mărirea de salariu n-am mai adus vorba, am simţit că nu era momentul.
=)) Hai că mi-am început dimineața bine, chit că voi atunci ați avut o duminică proastă.
Hopa, s-a spart patronu:
„O să-l las mai întâi să mă laude puţin, să intre singur în capcană.”
Deci de aia nu vedem noi un cuvant bun, o lauda, o mangaiere, un compliment scriitoricesc, ca sa nu … intre in capcana si sa cerem apoi mai mult. Si imbratisari cu ochii fleasca sau mai stii ce?
Da’ pentru ce rubrica scriai? Stil si oralitate in limbajul academic? =))
vechi , deja .
Eh, Julius, remarc ca ai trecut cumva de la nota realista d’antart la un soi de feciorelnicie cu bujori in obrajori, ca aici folosesti, totusi, trei puncte pentru sugestie in loc de cuvintele propriu-zise, inutil de carnoase, nu?
Cum se schimba omul… Vezi, a fost nevoie de mult timp, dar ai invatat, in fine, ce-i de facut ca sa ma convingi: da, Julius, acum meriti o marire de salariu!
Sa vedem cum rezolvam, mai intai, cu angajarea.
pai ca sa vina, gandeste-te la o prima de instalare serioasa……aaaa, tu voiai sa zici taman opusul, ma scuzati 🙂
curly: asa, asa.
:):):)
Julius, stiu ca stii, da’ trebuie sa iti confirm: cand vrei, poti sa fii foarte nostim! 🙂
Faza naşpa e alta: deci celui mai cool mogul nu-i place cu p…
Pix, eu abia acum aflu asta.
Dupa faza cu pestii de anul trecut si dupa povestirea de acum, am vaga impresie ca Domnul Petreanu nu o sa te mai lase sa ai grija vreodata de blogul lui. :))
Julius, mai baga o povestire de pe vremurile alea. Ma amuza.
cere-i lui Petreanu sa ma plateasca!
uite ma, de asta s-a dus dracu presa asta … ca toti vor bani :))
unde e ma jurnalismul ala pe care l-ai invatat in facultate, pentru pasiune, din dorinta de a informa cititorul? :))
eu am facut Politehnica, Piticule.
Tu ai făcut-o? N-a ieșit tocmai grozav… 🙂
Par contre, bine că n-ai făcut Jurnalistica.
Aici ești ca peștele-n H2O!
Vintage Julius… stilul clasic.
Deja te prinzi… când lumea îl ia la ‘șto în comentarii… știi că e ceva bun.
:))) placuuuuut