De-a soarecele si pisica in stil praghez

Cand a murit Lennon, in decembrie 1980, cativa praghezi au scris niste versuri de-ale lui pe un zid al orasului. Erau cuvinte despre pace si despre dragoste, despre egalitate si despre libertate – chestiile despre care canta John dupa ce s-a despartit de beatlesi.

Azi, cuvintele lui sunt comune. Atunci, erau subversive.

La inceputul anilor ’80, comunismul era inca nemuritor si de neclintit. Nu se vorbea despre libertate decat in cadru organizat, cu aprobare de la comitetul de partid. Asa ca a venit militia si a sters cu vopsea alba, uniformizanta, cuvintele rebele vopsite fara aprobare pe zidul cu pricina.

A doua zi, cuvintele au reaparut, mai multe.

Asa a inceput un joc bizar, in care praghezii scriau ziua iar militienii vopseau noaptea, saptamani la rand, apoi luni si ani. Un joc de-a soarecele si pisica in care atat prada, cat si pradatorul, simulau vanatoarea, ca si cum ar fi fost impreuna de acord ca, de fapt, aveau doar de interpretat o scena dintr-o piesa care, pentru numele lui Dumnezeu, chiar nu putea fi luata complet in serios.

Ar fi putut sa opreasca autoritatile protestul? Sigur ca da. Era suficient sa plaseze o patrula in fata zidului si sa aresteze „vandalii”. Ca n-au facut-o spune ceva despre cultura si valorile acestui popor.

Zidul exista in continuare. Acum este obiectiv turistic. Oamenii vin si scriu si ei cate ceva aici. Nu ramane nimic lizibil prea mult timp, pentru ca totul este acoperit, din nou, cu vopsea – doar ca este vopseaua altor tineri care adauga si ei cuvintele lor despre dragoste si libertate. Chestii d-astea comune, cum ar veni.

Inca un lucru. Poate ca merita precizat cui apartine zidul: unei manastiri.

Stiu ca n-are rost sa compari popoare, societati si culturi, dar nu ma pot opri sa ma-ntreb: daca un asemenea protest s-ar fi petrecut in anii ’80 in Romania, cine credeti c-ar fi sters prima cuvintele, Militia sau Biserica?

Deplasarea in Praga este sponsorizata de Staropramen.

 

Articol din categoria: ADVERTORIAL, EU, CĂLĂTOR

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. Dacă unii ar fi scris ceilalți ar fi șters 🙂

    0
    0
  2. Miliția din Biserică.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    De cand esti in Praga ai folosit vreodata taxiul ?Am citit pe net si am vazut pe Discovery ca decat sa folosesti taxiul in Praga mai bine mergi pe jos.Fosti recidivisti,care iti fac turul orasului cand te duc la o adresa-fara ca tu sa ceri asta-aparate de taxat „aranjate”,sau chiar jafuri.Cica soferii de taxi de la Otopeni sunt niste mielusei in comparatie cu cei praghezi.

    0
    0
    • Acum nu, dar acu’ 10 ani da si experienta a fost… amestecata 🙂

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Stau de aproape o luna in Praga, insa niciodata nu am folosit taxiul si nu mi s-a recomandat sa folosesc taxiul (de catre oameni care stau in Praga de ceva vreme) :). Nu stiu exact cum e, dar nu am vazut atat de multe taxiuri (si par dubioase, preturi scrise f mic, oameni care nu par tare prietenosi). Plus ca ai metrou (ultima cursa porneste la 12 AM) si ai cursele de noapte care merg spre principalele zone din Praga (chiar si de la aeroport), asa ca nu vad de ce ai fi nevoit sa mergi cu taxiul chiar daca esti turist sau localnic (de la Florenc, principala statie de autobuz unde vin si curse internationale, ai metrou+autobuz, de la aeroport ai autobuz, iar pe site-urile principalelor hoteluri si hosteluri gasesti informatii cum sa ajungi acolo cu ajutorul transportului in comun 🙂 )

      ps: Vlad, ati fost si la celalalt perete cu „before I die I want…”, unde poti scrie cu creta? e in cealalta parte a parcului. Si acolo e interesant 😀

      0
      0
  4. Culmea ironiei e că deasupra ta scrie mare PKK. Prietenii știu de ce e mare ironie. 🙂

    0
    0
  5. eu cred ca si in Romania zilelor noastre, Biserica ar proceda la fel

    0
    0
  6. de notat este si faptul ca zidul se gaseste practic vis a vis de ambasada Frantei

    0
    0