Inca doua lucruri, la finalul Cursei #inPraga.
Primul: calatorii prin oras vor observa, poate, deasupra multor porti ale cladirilor vechi, diferite basoreliefuri, mici artefacte colorate, diferite de la o casa la alta. Arata cam asa:
Acestea sunt, de fapt, semnele vechii codificari a adreselor pragheze. Pana candva prin secolul al XVIII-lea, casele din Praga nu au avut numere. La inceput, orasul era suficient de mic pentru ca absenta aceasta sa nu conteze atat de mult – nici macar cand Praga, cu 40.000 de locuitori, era al doilea „mare” oras al Europei, dupa Roma, prin sec. XIV. Dar, de la un moment dat incolo, „mare” a inceput sa insemne chiar asta, si a gasi o adresa undeva in oras a devenit cvasi-imposibil fara o metoda clara de identificare. Praghezii au inceput, atunci, sa-si plaseze deasupra portilor principale aceste semne in relief. De asemenea, ele erau colorate, pentru cresterea numarului de combinatii posibile. Asa au aparut Casa Cheii de Aur sau Casa Racului Verde sau Casa Calului Albastru. Ingenios, nu?
Si al doilea: la o plimbare pe Vltava poate fi observata pe malul stang, ridicandu-se mult deasupra coroanelor copacilor, un soi de prajina inalta, care oscileaza lent, neincetat, in stanga si-n dreapta. Vazuta de la distanta, miscarea aminteste de un instrument pe care l-am vazut cu totii in copilarie, la orele de muzica, unde era folosit pentru a bate masuri si a imparti timpul in intervale egale. Este, intr-adevar, un metronom, unul urias, Metronomul din Praga, inalt cat o cladire de 8 etaje, care bate neintrerupt si vizibil de foarte departe trecerea timpului. A fost construit in 1991 pe locul fostei statui a lui Stalin, demolata prin anii '60, in timpul procesului de destalinizare. In ciuda dimensiunilor sale, monumentul are o certa gratie, combinata insa cu un soi de raceala implacabila, raceala oricarui mecanism ce marcheaza timpul.
Mie, unuia, Metronomul din Praga mi se pare monumentul perfect de ridicat pe locul dominat, anterior, de un cumplit tiran, masurand fara oprire distanta in crestere ce ne desparte de el.
Si, inca o data, desi nu e bine sa compari popoare si istorii: pe locul fostei statui a lui Stalin din Praga este acum un instrument care ne spune ca nimic, nici macar Raul, nu este vesnic, si ca singurul lucru absolut din Univers este timpul.
Pe locul fostei statui a lui Lenin din Bucuresti nu e nimic.
- In alta ordine de idei: Cursa Staropramen #inPraga s-a incheiat duminica la amiaza. Multumesc tutror celor care ne-au urmarit pe harta orasului si care ne-au sustinut si incurajat. Au fost 3 zile intense si obositoare. Nici un regret, doar un sac plin cu noi povesti de impartasit mai departe.
Deplasarea in Praga a fost sponsorizata de Staropramen.
5 comentarii Adaugă comentariu
Frumos la Praga. Dar ar trebui poate amintit si de chestiile mai putin discutate… despre taximetristii de la aeroport ( ai nostrii sunt amatori incepatori pe langa mafiotii aia) , despre listele de meniu care au preturile in limba ceha de doua ori mai mici ca cele din listele in limbi europene, la acelasi restaurant, despre valurile de hoti de buzunare si despre spolierea nemarginita a turistului prin toate mijloacele imaginabile. Asa ca exista si fatza ascunsa a lunii, cu multe si nasoale intamplari si nemultumiri si hotii si pacaleli. Cine merge pe cont propiu este tinta sigura. Am eu niste intamplari, dar… nu e cazul sa stric exuberantza pe aici.
Ba nu, ziceti, ca toti romanii cu care am vorbit si care au fost p-acolo par oarecum patiti. Eu insumi am ramas fara un SLR, am mai zis.
Eu am fost pe cont propriu 5 zile si nu am patit absolut nimic din toate chestiile astea. Nici nu m-au furat, nici nu m-au pacalit cu banii prin restaurante. Bine, nici nu am mancat acolo, am preferat sa mananc dimineata la hotel, apoi seara in camera, mancarea fiind cumparata din sfantul Tesco. Cu parcarea sunt cam jepcari (am fost cu masina si cu greu gasesti un loc care sa nu fie destinat exclusiv cehilor – cele marcate cu albastru, zic ei, sunt numai pentru cehi, poate ne-au mintit…) si traficul e crunt, dar nu am suferit foarte tare din cauza asta pentru ca ne lasam masina undeva in oras si porneam pe jos sa hoinarim. Oricum orasul e plin de turisti, noi ne-am amestecat cu multimea si nu am iesit in evidenta nicicum (nu umblam cu aparatul foto la gat, nici in pantaloni scurti nu eram si nici palarii pe cap nu ne pusesem). Cred ca faptul ca suntem mai autisti de felul nostru si nu ne place sa interactionam cu oamenii ne-a ajutat, intr-un fel sau altul. Ce-i drept, am si pierdut mult, pentru ca dedesubturile interesante le afli numai interactionand cu lumea. Eh…
Pe prima o stiam, pe-a doua nu. Interesanta, ce-i drept. Cat despre Praga, in general, e minunata.
O bijuterie de oras in care m-as muta si maine. Si azi, de fapt!