Ta Pong (Unchiul Pong) este ghid, guru extraordinaire şi povestitor, cel care spune străinilor care ajung prin satul lui istoria satului şi a mânăstirii. Ştie tot, vorbeşte întruna şi umblă ca un titirez, jumătate dintr-un caucazian la stat şi mai energic ca noi toţi laolaltă. E doldora de informaţii şi indicaţii, ne trage după el pe uliţe, prin gospodării, peste podeţe şi în săli de meditaţie.
Ne vede că suntem obosiţi şi vrea să ne ajute, vrea să ne facă să râdem. Scoate din desagă o pereche de ochelari uriaşi, cei mai caraghioşi ochelari pe care i-am văzut vreodată. Şi-i pune pe faţă şi se-ntoarce teatral spre noi. În lumea noastră, ar face ta-daaa, dar aşa, doar rânjeşte şucar, aşteptând reacţia. Când vine, se porneşte şi el, e un torent, râde gâlgâit, cu chiuituri, sughiţuri şi şuierături. Ione nu mai poate, se aşează, se prăpădeşte de râs iar Ta Pong o provoacă până la sufocare cu tot soiul de poze autoironice.
Într-un final, oftăm a bine şi ne ştergem lacrimile.
Ta Pong e urât ca foamea şi are cel mai frumos suflet pe care l-am întâlnit azi. (note din Nong Hin, Thailanda)
