„Eu sunt masa cea bună, masa pentru zile de sărbătoare şi cine festive. În jurul meu v-aţi strâns la revederi şi la prime întâlniri – fraţi, copii plecaţi demult, reveniţi o zi, o seară pentru un prânz în familie. Aici au venit viitoare soţii şi foste viitoare soţii, mai mult sau mai puţin crispate de cunoştinţă, nepoţi, veri, mătuşi, bunici, cu toţii aţi trecut, rând pe rând, pe laturile mele, ani la rând. Mai ţii minte când au venit prietenii aceia ai părinţilor, plecaţi de 30 de ani din ţară? Ce priviri încărcate de nostalgie s-au schimbat în seara aceea, ce emoţii au crescut şi înflorit acolo, oglindite în suprafaţa mea lăcuită… Sau serile de Crăciun, an după an, când se strângea toată familia, până când anii au început s-o împuţineze… Sau prima zi de naştere pe care ţi-o aminteşti şi tu, când ai promis tuturor copiilor de prin vecini tort şi pepsi, deşi pepsi n-aveai decât 2 sticle mici…
Peste toate, însă, meniul de sărbătoare, calibrat şi echilibrat prin numeroase încercări şi sondaje ad-hoc de opinie („cum a fost?”, „asta cum îţi place?”):
– salată de morcov ras şi brânză rasă – neapărat telemea veche de oaie. Combinaţia de dulce şi sărat, irezistibilă.
– cremă de sardine, unt, lămâie, ceapă roşie, mărar, sare şi piper
– cremă de brânză, ardei gras, ardei iute, ceapă tânără tocată mărunt, unt, cimbru, sare şi piper
– pateu cu unt şi mirodenii, pătrunjel tăiat mărunt, sare şi piper
– toate acestea, îmbiate cu o pălincuţă „cu mărgele”, să se deschidă pofta
– supa de găină a mamei, îndelung bibilită şi descântată, strecurată şi filtrată, cu fideluţa adăugată în ultimul moment, să nu tulbure galbenul ca de şofran al minunii, mâncată cu cuburi de telemea scufundate de fiecare în ea după pofta inimii
– apoi sarmalele, muncite două zile la rând, de la selectarea severă a frunzelor de varză murată, la desărarea lor peste noapte, spălarea şi stoarcerea lor, a doua zi, în apă rece şi fierbinte, trecând prin tocarea, condimentarea şi pregătirea farmaceutică a amestecului de carne de vită şi porc, şi sfârşind cu împachetarea strânsă a sarmalelor şi fierberea lor la foc mic, ore la rând, în oale împănate cu costiţă afumată, pentru gust, cu recuperarea lichidului şi repunerea lui la fiert pe măsură ce scădeau
– la sarmale, o mămăliguţă frecată cu nădejde, cu sare şi un strop de zahăr, aurie şi aburindă, ardei iuţi muraţi şi smântână grasă la discreţie, dar şi – mai ales, de fapt – vin roşu de ţară, din via bătrână a bunicului, vin curat, cinstit şi cu atitudine, de neuitat
– la finalul mesei, cafea turcească, făcută moldoveneşte de tata, dulce şi tare, fiartă încetişor de trei ori la rând şi lăsată 5 minute să se limpezească, turnată cu caimac mai întâi la oaspeţi, să se bucure de gazde, câte o prăjiturică pentru femei şi copii şi un coniac albanez pentru bărbaţi.
Alte vremuri.”
Această postare este sponsorizată de Agricola Bacău în cadrul campaniei „Mese de poveste”, care urmăreşte să ne aducă aminte de momentele petrecute alături de cei dragi în jurul mesei din bucătărie, living sau de pe terasă. Pe pagina de Facebook „Creator de poftă”, Agricola organizează constant concursuri cu diverse premii. Agricola Bacău reunește de peste 57 de ani mai multe companii (Salbac, Agricola, Europrod), care lucreză împreună pentru a oferi românilor produse alimentare de înaltă calitate.

4 comentarii Adaugă comentariu
Buey, si la mama acasa adăugam supa de găina telemea sărata de oaie. Doar ca nu era cubulețe, ci o sfărâmam între degete
Uitasem
Merci ca m-ai făcut să-mi amintesc!!
Mai merge si cu cascaval afumat, sa stii, dar daca-l lasi mai mult se transforma in ceva suspect 🙂
coniac albanez?…de unde?
De la Alimentara