Puţine lucruri mai plăcute-n viaţă ca o degustare de vinuri la care ajungi cu totul întâmplător, într-o sâmbătă seară, când nici măcar nu eşti tu şoferul (şansă dublă, clar).
Când vii dinspre Buzău spre Ploieşti se face la un moment dat un drum de ţară la dreapta, pe undeva după Săhăteni. Dacă nu te grăbeşti şi dacă-ţi vine brusc ideea să iei nişte vin direct de la producător, poţi apuca pe-acest drum, încetişor, ca să nu răscoleşti pietrişul şi praful – asta până te depăşeşte cu mare vigoare vreun localnic cu o conservă înmatriculată-n Ruse. Scapi însă cu parbrizul intact şi, sus pe deal, găseşti un conac readus la viaţă şi o clădire nou-nouţă, păzite de un portar care-ţi face semne largi, „intră, intră, parcarea e sus pe stânga”.
Hm.
E ca şi cum te-ar fi aşteptat cineva fără ca tu să fi ştiut că eşti aşteptat şi eşti deja un pic în întârziere, ai o senzaţie ciudată de-nceput de Shining, parcă ai intrat în povestea altcuiva şi-ai fost preluat în fluxul ei. Cobori din maşină şi nişte bărbaţi în salopete te-ndrumă şi ei, „pe aici, pe aici”, mergi înainte cu prietenii tăi, oscilând între amuzament şi îngrijorare, şi ajungi la intrarea într-o remiză ce miroase-a struguri în fermentaţie. Un grup de vreo 20 de persoane se opreşte din orice-ar fi făcut şi toate privirile se fixează pe tine. Eziţi în prag şi te gândeşti că acum tocmai trece pe lângă tine ultima şansă să faci stânga-mprejur şi s-o ştergi uşurel din locul ăsta. Şi, exact în momentul în care ţi-ai început mişcarea, iese un tip din grup şi strigă spre tine – „haideţi şi voi acum, ce să mai…” Reiese c-ai nimerit de fapt într-un teambuilding pe care-l fac amploaiaţii unei firme prahovene cu un nume de neuitat („De la Federal-Mogul suntem”) la crama Lacerta. Ghidul se dovedeşte a fi directorul executiv, un oenolog a cărui faţă roşie, strălucitoare, trădează pasiunea pentru vin.
Umbli cu grupul în sus şi-n jos prin fabrică, pe la teascuri, pe lângă cazanele de fermentare, prin depozit, printre butoaie („între 300-1000 de euro bucata”). Faci glume cu angajaţii de la Mogul („şi voi, tot la mogul?”), cineva deschide cutii de carton şi scoate pahare nou-nouţe, primeşti la deugstare un must dulce ca mierea, apoi un sauvignon blanc aflat la mijlocul fermentaţiei – un lichid tulbure care încă nu miroase a nimic clar – şi, în fine, un merlot abia născut, nărăvaş ca un adolescent rebel („ăsta trebuie să mai stea măcar un an”).
Apoi, degustarea propriu-zisă: un riesling floral, un chardonnay fructat, un sauvignon blanc sprinţar şi-ncepi să te-nveseleşti, un pinot noir delicat, o brânzică şi-o pâinică înfulecate de foame şi poftă, o fetească neagră cu parfum de prună uscată şi limbile se dezleagă, un shiraz intens şi începe să scadă acuitatea auditivă, lumea vorbeşte din ce în ce mai tare, un cupaj de Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră şi Blaufraenkisch şi suntem prieteni vechi, cu toţii, ce dor ne-a fost unii de alţii, nici nu ştiam!
La final, cumpăr vinul după care am venit, de două ori mai mult decât plănuisem („hai, dom’le, două sticle de vin sunt abia începutul unei seri frumoase”). Spre parcare, cu o cutie-n braţe, aş cânta ceva, dar nu mă hotărăsc ce, am amestecat prea multe melodii în cap. Adorm vesel, pe bancheta din spate.
Poate c-o să revin.
____________________
Fotografia e de pe site-ul Lacerta, nu-i a mea. Eu am făcut doar gif-ul într-o aplicaţie de Mac. Foarte mândru sunt 🙂
1 comentariu Adaugă comentariu
Despre ce crama e vorba?