Iohannis anunță că nu va desemna un premier penal după alegeri. Dragnea, Ponta, Tăriceanu și Codrin Ștefănescu (sic!) fac spume, ce e dictatura asta?
Sunt curios: în afară de infractori, mai e cineva supărat că președintele nu vrea să desemneze un premier penal?
****
Mike Tyson participă, miercuri, la ședința Senatului (vă gândiți la ce mă gândesc și eu?), ca invitat de onoare. Nu e clar cine l-a poftit, dar dl. Tăriceanu e nemulțumit: „Cine e Mike Tyson? Nu mi se pare că este o propunere care să fie onorantă pentru instituția Parlamentului, din contra, îmi pare rau. Mike Tyson s-a distins în viața particulară cu o serie întreagă de probleme care l-au dus în final chiar la închisoare.”
Păi tocmai d-aia, dle Tăriceanu, tocmai d-aia. Ce potriveală!
****
Un american trecut prin București, la 1854, scrie o carte despre noi, pe vremea când ne spuneam valahi*, și observă câte unele:
„Când oprimaţi de turci şi de ruşi, când lăsaţi pe mâna fanarioţilor sau încă şi mai tiranicei stăpâniri a hospodarilor pământeni, moldo-valahii au fost poporul cel mai rău guvernat din lume” (rog remarcați sublinierea „încă și mai tiranicei stăpâniri a hospodarilor pământeni”).
Mai apoi: „La Bucureşti, mersul pe jos este un lux, iar trăsura, dimpotrivă, o necesitate.” Carevasăzică, suntem blestemați să ne blocăm în trafic, oricare-ar fi mijlocul de transport. După care: „Trăsura este, de fapt, un simbol al respectabilităţii, căci a merge pe jos la Bucureşti e ca şi cum ai merge desculţ în altă parte a lumii. N-am văzut niciodată luxul şi sărăcia, frumuseţea şi sluţenia alăturate într-un contrast atât de izbitor.”
Deci, încă o dată: 1854, da?
În fine, despre satele valahe: „Nici un fel de descriere nu poate închpui un sat valah locuit de clasa cea mai săracă a ţăranilor şi de ţigani. Aici, om şi animal se bucură de adăpostul, hrana, respiraţia şi societatea celorlalţi, omul şi natura aflându-se în cele mai apropiate relaţii. Nu am văzut niciodată – nici măcar în fundăturile Londrei, unde sărăcia acută şi corupţia se ascund de ochiul carităţii – o atât de cruntă nevoie, o atât de abjectă şi intensă mizerie. Fericite, infinit mai fericite, în comparaţie cu ei, sunt familiile sărace din New York, înghesuite în camere subterane, murdare, minuscule, ba chiar împărţite în compartimente mai mici prin linii trase cu creta.”
La 1837, un prinț rus franțuzit, trecător și el prin Valahia, observa lucruri oarecum asemănătoare.
Măcar suntem constanți.
Asta mi-a adus aminte de o mostră de umor sovietic pe care mi-a oferit-o într-o zi Sergiu de la Carla’s Dreams: „menținută suficient timp, lipsa de calitate reprezintă un standard de calitate în sine”.
_________________
* James Oscar Noyes – România, ţară de hotar între creştini şi turci, ed. Humanitas.
20 comentarii Adaugă comentariu
Un pic de grammar nazi: „atât de cruntă nevoie” – probabil că cuvântul folosit era ”want”, care în engleza de secol XIX semnifica ”lipsă”.
Mno, am simțit nevoia de a sparge păru-n patru.
de ce nu e bine tradus asa, dl Groparescu?! nu la voi, in Ardeal, se canta „Doamne, nu uita de noi//Suntem saraci, plini de nevoi”? 🙂
Ba acolo se canta „Domne…” nu” Doamne..”
Am citit o carte scrise de un englez, editata si publicata in engleza, care a trait in Romania, in marea parte a timpului in BUcuresti, undeva pe la 1868, si se potriveste cu ultima parte a articolului. As mai adauga:
– Coruptia functionarimii era endemica de pe atunci, nimic nu se misca fara o spaga.
– Crimele in plina strada erau la ordinea zilei, portul unei arme de foc era ceva comun. Puteai sa mori dintr-o cearta banala, chiar de mana unui membru al familiei
– Iernile erau foarte grele, zapada se aseza in octombrie si se topea in martie, in aceasta perioada era greu sa iesi din casa. Nu existau strazi pietruite si primavara dupa topirea zapezii te afundai in noroi o jumatate de metru. Drumurile prin provincie erau deplorabile, gropile erau imense, trasurile se stricau realtiv repede. de la Bucuresti la Brasov faceai mai multe zile. Aminteste ca Brasovul este un oras cu puternice influente occidentale si nu se compara cu Bucurestiul
– Remarca numarul foarte mare de biserci cu acoperisuri poleite, ce straulceau in soare si contrastul cu saracia din jurul lor.
– Vara aerul era fierbinte si umed, greu de respirat, oamenii se imbolnaveau din cauza tantarilor car traiau in baltile din imprejurimi
– Praful peste tot era ceva normal
– Divorturile erau ceva des intalnit, casatoriile se faceau din interes, femeia era obligata sa aduca zestre si dupa aceasta se consuma, barbatul divorta si cauta alta sursa de finantare
– Se muncea cam 3 zile pe saptamana, autorul mentioneaza ca productivitatea saptamanala era totusi similara cu a popoarelor vecine, in unele cazuri chiar mai mare. Spune ca romanii, atunci cand muncesc sunt foarte harnici.
– Lauda ospitalitatea taranilor de pe langa bucuresti, este impresionat de faptul ca intalnea pe marginea drumurilor constructii din lemn unde gaseai recipiente cu apa pentru calatori, pe care localnicii le umpleau periodic. Este de asemenea impresionat ca noaptea puteai sa dormi linstit in casele oamenilor, unde primeai inclusiv mancare fara sa fie nevoie sa platesti ceva la schimb
– Bucurestiul era vara plin de gradini (terase), grupurile de lautari care cantau pe la mese erau multe, autorul apreciaza priceprea si indemanarea acestora
– Petrecerile prin casele boieresti erau dese, zilnic puteai merge la cineva acasa, de asemenea se organizau evenimente in diverse saloane, viata sociala era efervescenta.
Excelent! Tii minte vreun titlu sau numele autorului, cumva?
Extraordinara descrierea! Daca ai putea sa dai detalii despre autor…multumesc.
„Petrecerile prin casele boieresti erau dese, zilnic puteai merge la cineva acasa, de asemenea se organizau evenimente in diverse saloane, viata sociala era efervescenta.” – sunt convins că și viața socială a slugilor acelor boieri era foarte efervescenta 🙂
e colosala privirea ciobanului din poza. toata aparitia, dar ochii sunt infricosatori
L-au fotoshopat putin mormonii mah…ce dracu’ dom’le. Apropo, e posibil ca taranul din poza sa nu fie totusi roman, ci mai de la Vest putin 😉
Hmm, bravo taranului din poza. Probabil ca nepotii/stranepotii sunt cu adevarat recunoscatori pentru curajul stabunului lor.
Cat despre articol, m-a iritat o chestie: l-ai „domnit” pe Hotomaneanu! WTF?! Ala nu e domn! 🙂 BIne ca ai inceput cu „Iohannis”, fara „dl”, dar lu’ Perversiceanu i-ai zis „D-le”. Cum poti fi politicos cu un mascarici? Nu inteleg cum de reusesc in viata publica astfel de odiosi. Ughh!
Băi Aurel, când ai dreptate ai dreptate …
Daca te intereseaza perceptia alteritatii fata de romani, merita frunzarita toata colectia Calatori straini in tarile Romane (sunt vreo 7-8 volume).
Tot Humanitas, nu?
Mi-a facut placere sa citesc acest articol. Ciobanul chiar are fata infricosatoare!
Placere !?!..Tre’ sa fii un pic masochist… 🙂
Pai sunt putin! :))
Tz tz tz … băi Vlad, nu se face să publici dezinformări din astea sorosiste (la citatul din cartea hamericanului mă refer) … io zic să ai grijă, poate te caută băeții de la PRU să stea la un pahar de vorbă cu tine …
Nah, inca o dezinformate sorosista : „Consulul francez de la Bucureşti, Tancoigne îi scria lui Montmorency, la 6 iulie 1822 despre depravarea care domnea în Bucureşti. Prostituţia era foarte răspândită în oraş, iar femeile valahe treceau la religia mahomedană, părăsindu-şi soţul şi copiii. Consulul francez amintea chiar de femei care-şi uciseseră soţii sau fraţii pentru noii lor amanţi turci. Casele boierilor refugiaţi au fost transformate în „locuri publice de desfrâu”.”
Din Adevarul de azi 🙂
Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (18 aprilie 1879)
Greşelile în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.
Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (13 februarie 1882)
Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor.
Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (28 septembrie 1880)
Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşă. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite.
Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (14 noiembrie 1880)
Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”.
Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (21 aprilie 1881)
Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”.
Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (21 aprilie 1881)
Mi-am propus sa merg la Biblioteca nationala, sau sa le caut intr-o arhiva… mi se pare interesante… http://surse.citatepedia.ro/din.php?p=2&a=Mihai+Eminescu&d=ziarul+%22Timpul%22