– Dacă vreţi, puteţi să dormiţi.
Fata mă priveşte scurt, în oglindă, apoi se întoarce la concentrarea survolării scalpului meu cu o foarfecă ascuţită brici. Mărunţeşte iute-iute din prelungirea metalică a degetelor, retezând fire rebele, invizibile. E scundacă – m-am lăsat în jos cât am putut, dar tot ţine braţele sus, ca un dirijor posedat înainte de atacul final.
– Păi dacă-mi cade capul?
– Avem tehnici, dacă adoarme clientul şi-i cade capu’ntr-o parte, îl ferim, mă asigură frizeriţa.
– Învăţaţi asta la şcoală?
– Sigur că da.
– Păi şi până învăţaţi, cine o păţeşte?
Râde politicos – clientul îşi imaginează c-a făcut o glumă, nu se cade să-l jignim cu tăceri.
– Nu, pe bune – o întreb – la şcoală pe cine învăţaţi să tundeţi?
– Unii pe ceilalţi.
– Şi când greşiţi?
– Mai stăm prin casă, mai punem căciuli. Părul creşte la loc, nu-i grav.
Clic-clic-clic-clic, mânuieşte foarfeca precum o maşinărie cu pofte de retezat.
– La bărbaţi e mai greu, totuşi – continuă ea explicaţiile.
– Credeam că doamnele sunt mai pretenţioase.
– La doamne ai unde greşi, e părul mai lung, tai mai mult vârfuri. La domni le faci gaură dacă dai pe lângă.
– Şi?
– Şi… cum e norocul fiecăruia dup-aia.
Încântătoare resemnare.
– Tu ai greşit vreodată?
Tace încăpăţânat. A comis-o, clar.
– Deci ai greşit. La şcoală sau erai deja angajată?
– Angajată.
– Ce?
– O ureche.
Mă felicit că n-am adormit.
– Cum, o ureche?
– Un vârf de ureche.
– Era clăpăug?
Râde cu poftă. Îl urăşte şi-acum pe clăpăugul ăla care a băgat-o în belea.
– A fost rău?
– Nu, doar l-am ciupit. A curs o grămadă de sânge.
– Şi ce-a făcut?
– N-a făcut nimic, a fost de treabă. N-a zis nimic, a înţeles. Da’ şefu’ mi-a făcut scandal mare.
Lasă foarfeca, apucă o maşină mică. Oftez pe nevăzutelea, uşurat. În timp ce-mi egalează părul la spate, îşi toarnă o colegă.
– Era o fată… era să mănânce şi bătaie…
– Ea ce greşise?
– Tot o ureche, dar la un copil. A urlat ăla ca din gură de şarpe. A venit tat’su s-o omoare.
– Nasol cu urechile astea, zic.
– Eh, te obişnuieşti, face, şi mă întreb la cine se referă, de fapt.
Apoi se opreşte o secundă, mai taie de două ori în aer, scurt, mă priveşte direct în ochi şi întreabă:
– Facem şi sprâncenele?
– Sigur că da, răspund.
Fiecare-şi găseşte doza de adrenalină pe unde poate. Apoi adaug:
– Nu te deranjează dacă-mi pun ochelarii, nu?
26 comentarii Adaugă comentariu
Pe soarele asta nu se prinde nimeni. 🙂 Si eu m-am intrebat mereu daca frizerii fac experimente pe mine, dar cum sunt adeptul tunsului cat mai scurt ca sa ajung peste luni inapoi, nu am prins niciodata experienta sa stiu daca m-a ciopartit vreun pic. Urecehea, ce-i drept, sunt sigur, ca nu mi-a nimerit-o nimeni. 😀
periculos tunsul :D. poate de aceea amân cât mai mult momentul
Aici sunt în avantaj. Nu aş mai putea tunde decât sprâncenele şi nu trebuie să dau bine pe sticlă, ci doar pe hârtie. Dar eu îmi caut mai nou adrenalina pe forumurile politice, aşa că sprâncenele mele pot sta liniştite. De urechi nu mai spun. (Pe când aveam ce tunde, am fost ciupit şi eu. N-a curs însă chiar atât de mult sânge…)
Faină postarea asta din lumea reală, mulţumesc.
Marturisesc ca si urechilor mele le e frica de foarfeca, asa simplu cum e la doamne, numai la varfuri 😛 Ultima data era sa zboare cu tot cu cercel – noroc cu cercelul mai lung, s-a prins foarfeca in el…
Ah, un regal aceste…momente şi schiţe! O plăcere, domnu’ scriitor! 🙂
De ce a trebuit sa spui de ochelari? :((
5 ani am stat in Iasi si doar de 3 ori am prins curaj sa merg acolo la frizerie: 1. era prea scump pt un student 2. unde erau preturi studentesti ori tundea vreo baba ori vreo fatuca cu ochelari.
In Barlad avem cea mai tare frizerie din cate am fost, chiar daca nu stii cum sa te mai frizezi, chiar si daca adormi , tot multumit esti la final, iar baietii sunt profesionisti, iar pretul.. zici ca e moca, incat isi permite oricine sa lase si bacsis insemnat. Nu vreau sa-i dau numele frizeriei aici, sa nu le treaca prin cap sa umble la tarif.
eu imi doresc un breton. un breton normal. drept. nu cred ca e mare scofala, zic. si as prefera sa nu dau o gramada de bani la un coafor de fitze… pt un breton. pana acum, ma pot lauda numai cu bretoane esuate :))
Vorba aia romaneasca: „not that I don’t trust you, but… I don’t trust you!”
Eh, eu sunt printre putinii care a asistat la un accident invers. Eram la frizeria de la subsolul magazinului Obor, acum cativa ani, si ma tundea o blonda. Urma sa ma ia cu briciul si, in timp ce punea o lama noua (nu era brici clasic), s-a taiat la un deget. Sange mult, insa a fost ok…
primul lucru la care m-am gandit dupa pastila asta e la cat stres se genereaza la o frizura pubiana :))
@innuenda: mi-ai amintit de o profa care zicea ca „s-a regalat cu studentii ei” :))
Seamãnã cu „La frizer – Dramã într-un act” de Hasek.
🙂
Noroc de unii care, ca mine, se tund scurt si uniform ( cu unu si jumatate), doar cu masina.
superba scriere! cat despre tuns, pe mine ma tunde tata(şi avand in vedere ca trec p’acasa din an in pasti, mai tot timpu sunt pletos). Dar tati meu e cel mai bun frizer, si cel mai adaptabil(nu cred ca exista vrun parinte ca el, sa te tunda exact asa cum vrei(odata facea panarama, eram prin clasa a X-a, vroia sa-mi faca freza ca a lu’ basescu:)), oricum frizurile extravagante pe care mi le facea prin liceu imi lasau profii cu gura cascata.(cine te-a tuns baiete in halu asta? io mandru: tata=))
:)) chiar am ras….bun postul
Am patit o data sa faca un frizer tanar practica pe mine. In viata mea nu am fost mai linistit. I-am zis sa taie 1-cm el taia jumate, iar in partea cealalta a capului ajungea sa zgarie un pic varful firelor cu foarfeca. Pana la urma a venit o frizerita si m-a reparat repede.
Am ras. Mi-a lipsit umorul tau, recunosc. Parca anul asta aveai de terminat o carte. Daca am pierdut evenimentul, spune-mi. Daca nu, pune-te pe treaba, lasa leneveala. Sarbatori fericite si sa avem un an normal.
HAHAHA! Petreanu are niste aeroplane de urechiii! Si eu as fi stat cu emotii
frizerii sunt din aceeasi categorie cu femeile si caii: imprevizibili 😀 eu ma intreb intotdeauna cum o sa arat cand termina… m-am obisnuit in timp sa nu-mi fac prea multe sperante.
prefer rock climbing – avantajele rasului in cap.
craciun fericit! 🙂
Ti-ai tuns sprancele! De la 50 de ani incolo nu-ti mai intra zapada-n ochi! 🙂
Citisem candva ceva interesant: Cica in oras erau doi frizeri. Unul tuns naspa si unul tuns misto. La care te duci?
Eu am luat hepatita B de la frizerie. Sa le invete cineva pe analfabetele astea ca spirtul nu sterilizeaza ustensilele.
@Marius, eu îl aleg p’ăla tuns naşpa evident(sperând că nu s-a tuns singur)=))
Dupa ce vazuram post-ul tau, dracu’ se mai tunde. 🙂 Glumesc. Sau… nu.
Din toate frizeriile care am fost, cea de la Barlad este cea mai tare … pretul e super, baietii sunt foarte ok
hahah interesant… deci oameni buni, pericol mare e frizeria