BMW X6 ActiveHybride, o minunată aroganţă inginerească

Vă povesteam săptămâna trecută păţania celor 3 poliţişti ghinionişti care vânau vitezomani pe drumul dintre Cornu şi Băneşti, în Prahova. Au prins doi deodată, pe mine şi o domnişoară. Ne-au tras pe dreapta, unul în spatele celuilalt. Aşa că ne-am oprit acolo un timp, cu avariile aprinse, un cuplu improbabil.

Eram Stan şi Bran, un BMW X6 ActiveHybrid şi un Chevrolet Spark, adică 458 de cai putere vs. 68, 4,4 litri vs. 800 cmc, 2,5 tone vs 800 de kile (cu o damigeană de vişinată în spate). Şi Chevroletul chiar mă bătuse cu vreo 26 de km/h. Cum ar zice englezii, it’s not the dog in the fight, it’s the fight in the dog.

Sigur, e o glumă. Toată simpatia pentru Spark, dar rămâne o sacoşă cu roţi, care depinde de condiţiile meteo ca să meargă drept. X6 Hybrid e ca un camion cu nerv de dragster. 5,4 secunde până la 100 km/h? Imaginaţi-vă asta pentru un căpcăun de două tone juma’. Şi e o acceleraţie catifelată, într-un mod straniu – nu simţi şocul, când înfunzi pedala, doar o schimbare rapidă a câmpului gravitaţional. Cam aşa trebuie să fie acceleraţia magnetică – lină, tăcută, fără efort. În X6, e ca şi cum ai experimenta-o într-un fotoliu, în sufragerie, într-o după-amiază liniştită de vară; nu urlă nici un motor, nu şuieră nimic, nu zdrăgăne şi nici nu oscilează nimic. Pur şi simplu, maşina se mută rapid înainte şi gata.

Dar nu despre X6 vreau să vă spun – ci despre ActiveHybridul din X6.

Trebuie să fii o companie globală excepţional de arogantă şi de încrezătoare în forţa proprie ca să faci o asemenea maşină – doar de dragul de a o face.

Ştiţi, inginerii sunt tipii ăia care construiesc lucruri imposibile şi, uneori, inutile, doar ca să-şi demonstreze că ştiu cum. Caută  probleme doar ca să le rezolve. X6 ActiveHybrid e tocmai asta, un statement ingineresc. Nu e vreun soi de maşină ecologică, deşi are accente. Nu e o maşină electrică, deşi partea electrică din ea este de o sofisticare rară. Nu e o maşină sport, deşi se comportă ca una. În multe privinţe, e un efort inutil şi cam ostentativ. Ce este, în primul rând – pur şi simplu, un pariu transformat în realitate.

Inginerii de la BMW au pornit de la ceea ce orice student la Politehnică ştie: obiectele au energie potenţială, în funcţie de altitudine, iar energia de frânare poate fi recuperată. Energia aceasta, stocată într-o baterie, poate fi folosită ulterior în alte scopuri – într-un X6 ActiveHybrid, de exemplu, la alimentarea tuturor sistemelor electrice, la asistarea acceleraţiei şi chiar la propulsie electrică – deşi nu prea mult; maşina poate merge cam 2-3 km cu o viteză de până la 60 km/h doar cu motorul electric, şi asta doar dacă ai un picior ca o pană pe pedală. Orice zvâc trezeşte monstrul de 4,4 litri de sub capotă.

Totuşi, cu acest truc electric montat pe X6 ActiveHybrid, BMW afirmă că reduce consumul de benzină cu până la 20%. Înclin să cred că aşa e, pentru că la un drum (cât de cât regulamentar) până la Kaliakra şi înapoi, din care jumătate pe autostradă, maşina a consumat 15 la sută, cu clima permanent în funcţiune şi xenoanele aprinse. Ştiu câţiva dieselişti care se sufocă exact când citesc asta, dar pentru un V8 bi-turbo de 458 de cai şi 4,4 litri e un consum absolut rezonabil.

Totuşi, întrebarea e de ce Dumnezeului s-au chinuit inginerii de la BMW să obţină un consum mai mic cu 20% adăugând echipamente electrice de 200 de kilograme pe un X6? Capota e bombată viril ca să poată acoperi masivele motoare electrice. În portbagaj, în locul roţii de rezervă, la care s-a renunţat cu totul (au pus pneuri run-flat pe maşină, în schimb) se află o uriaşă baterie Ni-Mh. Acestea îngreunează vehiculul, cum spuneam, cu 200 de kg. Era mai simplu s-o uşureze cu ceva materiale compozite şi poate ar fi obţinut aceeaşi reducere de consum, nu?

Ei bine, da, numai că atunci n-ar mai fi fost posibil statementul ingineresc de care vorbeam mai devreme – acel „dacă aici, la BMW, ne gândim la ceva, atunci putem şi construi”. Şi e nevoie de o companie globală, arogantă şi nemaipomenit de creativă ca să susţină un asemenea proiect. Pe mine mă-ncântă că le-a ieşit – şi mi-aş dori să avem şi în în ţara noastră, vreodată, astfel de nebunii tehnologice*.

A fost amuzant să conduc maşina asta – pe care, fireşte, nu mi-aş lua-o niciodată. Printre alte emoţii pe care mi le-a oferit, m-a făcut să dau declaraţii la secţia de poliţie din cartier – pentru că i-au fost furate oglinzile în prima noapte când am parcat-o în faţa blocului.

Despre asta, în altă postare 🙂

____________

*Deşi cred că avem, dacă mă gândesc la Google X-Prize.