Iarna trecută am luat 4 străini în maşină, într-o noapte. Îi privisem cum încercau să citească o hartă, îngrămădiţi unul într-altul, sub un felinar chior de pe lângă Udrişte. Stăteam la semafor şi am coborât geamul când mi-a făcut unul dintre ei semn – „Unirii? Unirii?”. N-aveau nici o şansă să ajungă de capul lor acolo, aşa că am hotărât să-i duc eu.
I-am întrebat de unde sunt şi mi-au zis „Thessaloniki, Greece”. Dăduse norocul peste mine. Puteam, în sfârşit, să-mi plătesc datoria.
(apus în portul Salonicului, acum 10 zile)
Cu vreo 14 ani în urmă, pe când eram în grupul de presă de la Cotroceni, făcusem o escală de o zi în Salonic, revenind cu preşedintele de la Atena. Fugisem pe străzi, la un moment dat, cu o colegă, să vedem oraşul. Ni se făcuse foame după un timp şi, după ce ne-am scormonit de mărunţiş prin toate buzunarele, am reuşit să adunăm de două gyros şi o halbă de bere. Am rugat chelneriţa să ne ierte când i-am făcut comanda – şi i-am şi plătit, în avans, un pumn zornăitor de bănuţi. „Asta-i tot”, i-am spus, „altceva n-avem”.
Ne-au adus două beri, nu una, apoi încă două, din partea casei, în ciuda protestelor noastre. Poate că eram drăguţi împreună, eu şi colega mea, doi jurnalişti fără bani, dar cu chef de vorbă la terasa aceea din Salonic. Ştiau că n-o să ne mai vadă niciodată, dar n-a contat, ne-au dat de băut din partea lor, cu un zâmbet. Uite-aşa.
Când, în iarnă, i-am încărcat pe grecii mei în Forester, m-am bucurat că pot întoarce un serviciu, uite-aşa, fără adresă şi fără legătură, pur şi simplu ca să simt eu că mi-am plătit o datorie veche.
După care, vara aceasta, la o cârciumioară din Salonic, am păţit-o din nou. Eram un grup vesel, încercând să perfecţionăm tehnica de a goli păhărele de tequilla din 3 mişcări. Un rând, două rânduri, trei… Al patrulea a fost din partea casei. Aşa, deodată, amical, fără profit şi fără încurajare subînţeleasă – cât să mai fi băut dup-aia?
De ce au făcut-o? Poate că eram simpatici, un grup de străini veseli în oraşul lor. Poate că, pur şi simplu, le face plăcere să ofere ceva (încă o dată, n-au dat la început, ca să ne agaţe de pe stradă, au dat la sfârşit, când ştiau că vom pleca şi nu vom mai reveni probabil niciodată în acelaşi loc, la aceiaşi chelneri).
Devine o dulce problemă – de fiecare dată când trec prin Salonic, capăt o nouă datorie.
21 comentarii Adaugă comentariu
hehe, eu am gasit un loc asa, magic, mai aproape 🙂 oameni foarte foarte faini, la care merg destul de des insa mereu dau de altcineva. Si primesc, din cand in cand, din partea casei un minunat shot de cozonac si un zambet tare sincer 😀
Cum adica, grecii aia care din mosi stramosi sunt avari? Nu cumva noi romanii suntem aia ospitalieri si primitori? M-am incurcat nu mai inteleg nimic. 😉
la scoala am invatat ca romanul s-a nascut poet, nu ospitalier. doar va amintiti de tapae, posada, rovine, podu inalt, calugareni, marasesti … 😛
he he, uite asa fac unii miliarde din turism si noi pierdem miliarde cu frunze 🙂
Bunicii mei stateau la marginea unui drum judetean si aveau fantana la poarta. Foarte des se intampla sa opreasca drumeti, din care cauza au facut o banca mai lunga. Mai ales in zilele de sarbatoare, drumetii erau omeniti. Se mumea pomana! Si nu se simtea nimeni umilit. Mancau, povesteau si plecau. Unii mai reveneau, altii nu!
Astazi, nici vecinii de palier nu-i cunoastem, nu mai zic sa stam la o vorba, pe banca, in zi de sarbatoare.
Maestre, ce faci tu aici se cheama educatie sociala.
Iei animalul, ii spui pilde si-i dai drumul sa se poarte ca un om, nu ca un tovaras suspicios pe contrarevolutia mondiala.
felicitari.
Sunt superbe povestile tale. Sunt asa, cum sa le zic, libere! Ma fac sa vreau sa merg in Salonic, de exemplu :))
ma eu cred ca tu ai ceva :)) ca daca imi aduc aminte si in L’Aquila am mancat si am baut ceva moca datorita tie :)))
Ha, Georgica, ce vremuri! Da, dar acolo cred c-a fost alt motiv, dacă-ţi amintesti ce zambete zemoase-mi arunca patronul :))))
Un turist mulţumit va povesti unor mulţi prieteni (10-100, 1000 poate în cazul tău) şi acel turist mulţumit va aduce cel puţin 10 clienţi.
Un turist nemulţumit va alunga cel puţin 10 potenţiali clienţi.
Majoritatea românilor se bucură la 1 leu şi irosesc potenţiale profituri de miliarde.
Studiu de caz: Hotel A. in balcik. acum 2 ani, cotat la 3 stele (era cam de 2 ş-o comeată), all inclusive la 30 de euro pe zi, în august. pe litoralul românesc la suma asta nu găseai decât cu mic dejun inclus – dacă! şi vreau să vă zic că da, masa nu era deosebit de variată. dar nici eu acasă nu am 1000 de feluri de mâncare. în schimb gustoasă ca la mama mamei acasă, nu ca la mama acasă. ergo, revin a 3-a oară la ei. fiindcă m-am amorezat de balcik, de grădina castelului, de zâmbetele gratuite. poate-s mai boemă, n-am nevoie de 5 stele all inclusive. dar pe astea le găsiţi la 8 km mai spre sud dacă le doriţi. eu rămân la balcik
E comerţ. Poate că e şi omenie pur şi simplu, dar e şi comerţ. Grecii fac comerţ de mii de ani, cultura lor s-a născut din comerţ. Românii nu au organ pentru comerţ şi în general nu sunt omenoşi. Extrem de rar un vînzător român va oferi un zîmbet clientului, să dea un rînd din partea casei nici nu se pune problema.
Altă situaţie: dacă marfa nu se vinde comerciantul român preferă, cu riscul falimentului, să o lase să putrezească în galantar decît să reducă preţul.
@Someone: noi, cei care n-am fost de fata, putem doar sa speram ca patronul respectiv a facut o investitie nerentabila :)))))))))))))
Sa fii om e lucru mare.
De cite ori ti s-a intimplat asta in RO? Ca noi sintem cei mai ospitalieri, nu? 😀
e foarte fain ce ai facut:)
ma bucur cand mai dau de siamezi:)
Eu am gasit locuri si oameni ca o poezie oleaca mai la sud de Salonic…la Nei Pori, un micut fost sat pescaresc la Egee…
Pentru mine, ala este cel mai frumos loc din toata lumea asta mare…
Asa sunt ei, sunt fericiti ca le esti oaspete!
Asta e ….strategie de marketing turistico-instinctiva.
e si strategie, dar e si omenie.
e drept ca li se permite sa dea din partea casei cate un rand, clientilor mai simpatici, dar daca el, grecul, nu te place, degeaba! si de cele mai multe ori da la grecii lui mai degraba, decat la straini.
ce sa mai, le-a placut de ei si le-a mai dat un rand. sau cate or fi fost.
…si pe termen lung!