Deasupra Dunării, în apropiere de Ostrov, o turmă de oi, câteva capre. Tras mai într-o parte, spre umbră, ciobanul, păzit oarecum improbabil de un miel. Câinele, la distanţă, nedumerit şi el.
Când tai contactul, o linişte activă recucereşte locul. E ciripeală agitată în copaci, se aud gâze trecând în mare viteză, de groaza rândunelelor ce vânează la înălţime. Clincăne talăngi mici, de oi. Departe, un claxon pierdut – Ostrovul e la câţiva kilometri, în vale.
Peisajul e jignitor de frumos, aproape kitsch. Dealurile coboară dintr-unul într-altul, înverzite, punctate de arbuşti, spre fluviul lat de jos, care străluceşte în miriade de solzi aurii la apropierea apusului. E iarbă înaltă, care se unduieşte-n adierea unui vânt plin de blândeţe. E-un picior de plai pe-o gură de rai.
Ciobanul se ridică-n capul oaselor, curios să vadă cine coboară din maşină. Mielul îi dă târcoale, împungând desaga. Dintr-o parte, câinele pândeşte din iarbă – i se văd urechile, ochii mijiţi şi trufa neagră, strălucitoare, adulmecând străinii.
Ne dăm bună ziua, eu şi ciobanul.
– Frumos loc ţi-ai găsit, îi zic.
Câinele face roată, pieziş, la 10 paşi, căutându-ne în continuare mirosul. E o potaie albă, cu urechi păroase, cu nasul cârn. Ciobanul mă vede urmărind-o şi strigă:
– Bălana! Ia vină-ncoa!
Bălana îl ignoră şi se-ndepărtează agale.
– E obosită, n-are chef, mi se explică. A alergat o vulpe până i-a ieşit sufletu’ şi acu’ vrea să doarmă.
Sunt vulpi în zonă, vulpi care fură iezi, dacă pot – şi chip să le prinzi, îs iuţi şi-s şmechere, îmi mai spune ciobanul. Dacă mă ia peste picior, n-am nici o cale să mă prind, sunt prea orăşean, se ştie că orăşenii cred orice le spui despre animalele sălbatice.
Mielul, care se tot împinge-n el, sfârşeşte prin a-l scoate din sărite. Îl dă violent mai încolo, suduindu-l greu. Apoi, a scuză, către mine:
– Nu-l vrea mă-sa, a fătat doi şi p-ăsta nu l-a vrut, aşa că eu i-s mamă acu’, îi dau cu biberonu’, numa’ după mine se ţine.
Râde. N-a terminat de vorbit şi mielul s-a-ntors, căutând insistent prin spatele ciobanului.
În fine, pentru că de-acum ne ştim, îmi răspunde şi la complimentul de introducere:
– E frumoasă România. Păcat că n-are cine să ne-o ţie!
Ridică din umeri, mirat singur de aşa soartă vrăşmaşă. Pornit, continuă:
– Au luat totul, până şi munţii, asta nu se mai auzise. O să ne ia şi pe noi, o să vedeţi, o să ne ia cu totul şi dup-aia cine ne-o lua o să vie cu biciul pe noi.
Mai încolo, Bălana dispare în iarba înaltă, trântindu-se cu năduf. În câteva clipe, visează că a prins vulpea.


17 comentarii Adaugă comentariu
buna poza, foarte bun textul
au luat totul dar o sa ne si dea. Sindromul grecesc. O sa zboare tot si o sa cada tot. Atunci cine o sa aiba o turma poate o sa o scoata la capat. Poate.
Pe cand o prima carte semnata Vlad Petreanu ? Pentru ca talentul vad ca nu te ocoleste 😀
Petreanu, pe jeepul tau il cheama Pisicuta?
Ia uite cine a citit tot în copilărie 🙂
Baga de seama ca in zona aia tragi cu pusca dupa benzinarii. Sa nu pleci cu rezervorul gol ca e panica.
al dreaqu, Moise!…
n-are faţă cum ca ar fi auzit de Calistrat Hogaş, dar e din cauza ca e oltean, iar noi oltenii suntem toti culti in cap 🙂
nu știu exact de ce, dar foarte frumos.
La ce Pisicutza are, trebuie sa mearga si cu niste canistre dupa el. Vrum. Vrum…
bai, trebuie sa te apuci de un roman ceva. serios vorbesc. io te cumpar
Textul merita dezvoltat! De mult nu am mai citit cu atata placere o poveste atat de simpla. Sau poate ca aici este tot „spilul”?
Petreanu, hotaraste-te: or faci poze proaste, or scrii prost, nu ambele in acelasi post.
Da, da, da, buna poveste. Pe marginea drumului mai sint niste neni care vind o miere delicioasa. Tinutul e de-a dreptul fabulos, bine ca nu l-au descoperit prea multi oraseni.
PS Vulpea haleste tot felul de dihanii mai mici decit ea. Gen sobolani, sopirle, ba chiar si urecheati. Asta cind nu are la indemina vreo curte in care sa gaseasca gaini.
Ori ca-i moldovean, ori ca e vrancean, ori ca-i ungurean, ciobanasul tau ne transmite un mesaj. Ce facem?
Sa ma iertati de expresie, domniile voastre, dar o sa completez ce a zis ciobanul: ne-au luat toate oile si o sa ne dea mielu`. 🙂
Si eu astept cartea ; pina atunci calatoresc cu tine odata si te citesc.
Vlad incepi sa cazi (in scris)pe dulcele si ametitorul stil al saracului Radu Anton Roman.Deocamdata esti la nivel de Geo Bogza cu care ne chinuiam noi la liceu.Vireaz-o spre Radu Anton si te cumpar si eu cu dedicatie.Bagi si niste fotografii si iese de o placinta.