După 5 ani, din nou în Istanbul, oraş cu o vitalitate neîntâlnită altundeva în Europa. Pe bulevarde, prin bazaruri şi pe bulevarde vacarm, alergătură, febrilitate. Mirosuri la extreme – parfum dulce de trandafiri, ieşind ca un sirop gazos din dughenele bazarurilor; putori de transpiraţie stătută, lovindu-te în plex în tramvaie, la înghesuială.
Ceva diferit, însă, faţă de oraşul de data trecută: hijab-ul (interzis odinioară de Atatürk) e acum peste tot, mai ales la tinere, purtat ca o uniformă, ca o declaraţie, ca o dovadă publică de apartenenţă. Dacă acum 5 ani aceste baticuri islamice erau excepţia, acum coafurile libere sunt în minoritate.
Tinerelor le stă adesea bine cu hijab-ul. Dacă au trăsături frumoase, cadrul de mătase al basmalei le pune în evidenţă. Dar a crede că hijab-ul e doar o cochetărie înseamnă să nu ştii nimic despre istoria modernă a Turciei – pentru dreptul de a purta aşa ceva în public s-a făcut închisoare, s-au organizat manifestaţii şi, indirect, s-a ţinut şi un referendum.
Însă, în Istanbul, sunt acum din ce în ce mai multe apariţii complet negre, deplasându-se sumbru, îndoliat, voaluri în valuri de rău augur. Ce era baticul (hijab) acum 5 ani, e acum niqab-ul: excepţia.
Nu-mi rămâne decât să mă-ntreb ce va rămâne în minoritate peste alţi 5 ani.
Toamna trecută, analiştii de politică externă pe care i-am întâlnit în discuţiile organizate de Departamentul de Stat se declarau preocupaţi de neo-otomanismul guvernului Erdogan – exprimat cel mai bine printr-o declaraţie scăpată la un moment dat de ministrul turc de externe: „spuneţi ce vreţi, dar când noi (otomanii) stăpâneam Balcanii şi Orientul Mijlociu, măcar era linişte”.
Nici un om de stat nu-şi exprimă asemenea nostalgii fără dorinţa de a readuce trecutul la zi.
Dar de ce ne-ar preocupa pe noi moda basmalelor de pe Bosfor?
Iată: acum ceva vreme, ministrul de externe turc, Ahmet Davutoglu, declara că Turcia are o datorie faţă de popoarele care au fost legate de Imperiul Otoman în trecut (un trecut pe care tot el l-a definit ca „o pace de aur”) – un eufemism diplomatic pentru definirea unei sfere de influenţă la care Attatürk renunţase, în încercarea de a moderniza Turcia.
Dar noi suntem în Uniunea Europeană, n-avem a ne pierde vremea cu sferele de influenţă ale noilor otomani din Ţarigrad, nu?
Ficţiune istorică: ce-ar fi dacă… ce-ar fi dacă Uniunea s-ar sfărâma, în anii următori, sub presiunea unei monede europene inutile şi a unor interese politice ireconciliabile?
Acum 5 ani era acest scenariu era aproape inimaginabil, acum e considerat plauzibil în multe cercuri.
Am rămâne singuri, ca şi altă dată în istorie, o ţară fără vlagă, condusă de o clasă politică profund coruptă, cu o birocraţie de stat nesfârşită, cu o populaţie ce-şi va fi pierdut de mult încrederea în lideri, am fi foarte singuri şi foarte nepregătiţi, aşadar, la intersecţia mai multor sfere de influenţă. Muşcăturile ar veni dinspre sud, dinspre est şi dinspre nord-vest.
Ştiţi când s-a mai întâmplat asta, nu? După încheierea războiului care trebuia să încheie toate celelalte războaie, când nimeni nu-şi imagina că lumea ar putea s-o ia de la capăt cu o nouă criză de isterie globală, când România (Mare) avea garanţii din partea tuturor celor mari. Şi atunci, clasa politică era profund coruptă, ţara era lipsită de vlagă, birocraţia de stat era sufocantă iar oamenii nu mai aveau pic de încredere în lideri.
Ah, dar staţi, acum e altceva, acum sunt alte vremuri – şi, oricum, istoria nu se repetă, nu?
13 comentarii Adaugă comentariu
Istoria se repeta, pentru ca aia de va conduc nu au timp sa citeasca „almanahele” istoriei.
Numai ca rezbelurile moderne nu se mai fac asa ca atunci; acum statele sunt invinse fara ca macar cetatenii sa fi stiut ca a fost vreun razboi.
E infricosator sa vezi cum un popor educat aproape 100 de ani cu forta pentru a fi laicizat se intoarce cu atata forta catre un conservatorism religios acut. Am fost in Istanbul anul trecut si pot spune ca inca e un oras laic.
Nu cred ca acelasi lucru e valabil si pentru restul Turciei…
Iata doar unul dintre motivele pentru care sunt de acord ca in Europa portul hijabului/niqabului sa fie interzise – chiar daca asta inseamna pana la urma violarea unui drept al omului (se poate extinde discutia la cruci si alte amulete).
Nu cred insa ca istoria se va repeta sub forma unui alt razboi. Pretender-ul de mai sus are dreptate: astazi suntem preluati de o sfera sau alta de interese fara a mai fi nevoie sa intre cineva cu tancurile si sa lupte. E mai simplu sa fim facuti din tastatura 🙂
Dar nici eu n-am spus că ar fi nevoie de un război, şi eu sunt de acord cu pretender. Şi nici nu spun că acesta e viitorul – e unul dntre cele posibile, dar sper că nu e încă şi probabil.
Altcineva ar fi spus doar „ce frumoase sunt hijab-urile anul acesta”
Dacă se tot vorbi de răzbel, Erdogan a spus prin 2004 sau 2005, în fața presei mondiale, ceva de genul „dacă UE nu se întoarce cu fața la noi, și noi ne vom întoarce cu fața către celălalt continent pe care suntem”. Și n-a fost o scăpare, era discurs pregătit.
Turcii joacă tare, turcii alcătuiesc un popor mândru. Scenariul e plauzibil.
Erdogan e un super-performer dpdv economic, a platit datoriile externe, a crescut rezerva valutara a Turciei pana aproape de 100 mld EUR si are crestere economica medie, pe ambele mandate, de peste 7%! E votat de super majoritati si a neutralizat armata bazandu-se pe acest sprijin popular extins (si justificat). Problema e ca militarii turci au spus intotdeauna ca democratizarea Turciei inseamna islamizarea ei – aparent, au avut dreptate.
Încercam să spun că Erdogan e super-performer și dpdv diplomatic. Și-a asigurat spatele în chestiunea religioasă încă de pe vremea când nu se știa în ce direcție se duce Turcia.
Off-topic, m-ai făcut să mă gândesc la o comparație între islamizarea turcă și ortodoxizarea românească din ultimii 20+ de ani. Cât de profunde sunt oare procesele? Desigur, în gândul meu calul de bătaie fiind onor BOR-ul nostru…
Zilele trecute citisem un zvon de stire, cum ca libienii ar fi pierdut la bursa in cateva saptamani iaca acolo, un maruntis, ceva miliarde . Pai daca se topesc prin nisipuri miscatoare asemenea sume, cine are nevoie sa mai vada sange ? Bine, exceptand producatorii de armament…
Pai cu asemenea sume se putea finanta conflictul libian fo’ cativa anisori, asa au pus repejor batista pe tambal … este ?
Vă speriaţi degeaba, jocurile sunt deja făcute.
Eu mi-am cumpărat manual de limba chineză.
Gata, te-a apucat si pe tine fioru geopolitic pe sira spinarii? Cunoastem, cunoastem… 🙁
Eu imi intretin masina la niste turci. Sunt exemple de urmat pentru profesionalism, cinste si amabilitate.Si angajatii romani sunt la fel.
Turcia s-a intors deja cu fata de la Europa, prin 2004-2005, nemultumita de ritmul greoi al tratativelor legate de asocierea la UE (spun „asociere” pentru ca „aderare” a fost, practic, un concept mult prea optimist, din motive care pot fi intelese usor de indata ce vizitezi regiunea rurala a Turciei, de exemplu spre granita cu Irakl).
Therefore, Erdogan a decis ca Orientul Mijlociu e un teren diplomatic mai bun, unde Ankara ar putea castiga prestigiu, bani si influenta, fara a fi nevoita sa se justifice pentru propria istorie (ganditi-va cum ar fi sa-i vorbest-i egipteanului, la umbra piramidelor, despre maretia Portii Otomane de odinioara… :-). Asa se face ca turcii au lasat UE balta, s-au certat cu Israelul (remember scnadalul flotilei de vase trucesti cu destinatia Gaza), au inceput sa investeasca masiv in Iran si Siria si s-au dat peste cap (la figurat) sa-i reconcilieze pe palestinieni din Hamas cu cei din Fatah. Dupa cativa ani de eforturi, „primavara araba” din iarna 2010-2011 (sic!) a afectat masiv planurile Ankarei: Israelul a ajuns sa discute deschis despre optiunea de a bombarda (chiar si singur) Iranul, inainte ca Teheranul sa se doteze cu arme nucleare , in Siria se trage cu tancul in oponentii regimului, iar palestinienii s-au asezat, in sfarsit, la masa negocierilor, dar nu sub obladuirea turcilor, ci sub cea a noului guvern de la Cairo! Din fericire, cresterea economica interna adusa de guvernarea lui Erdogan a fost suficienta pentru a masca esecul politicii externe (.
Cat despre ambitiile Turciei in Europa, vis-a-vis de tarile foste (acum cateva secole…) sub control otoman, acestea vizeaza in mod direct tarile cu populatie majoritar musulmana din Balcani, respectiv Bosnia-Hertegovina, Albania si Kosovo. Din pacate, zona e plina de belele: autoproclamata independenta a kosovarilor a subrezit masiv situatia din Bosnia (sarbii de acolo ar putea denunta Acordul de la Dayton), iar Albania le da batai de cap americanilor si UE, din motive de War on Terror (Tirana fiind singurul loc din regiune unde islamisti radicali veniti din Egipt au reusit sa puna pe picioare o celula, demantelata la sfarsitul anilor ’90).
Restul tarilor din regiune sunt deja prinse pe diverse orbite clientelare, de puteri globale si/sau regionale : noi si bulgarii= UE, Serbia=Rusia, Croatia=Germania&Austria, Muntenegru=Italia… Mai mult, Turcia are deja la activ un semi-esec in Balcani (semi in sensul ca nu e doar al ei, ci al tuturor membrilor NATO) – in 2008, grecii au dovedit cat de obsedati de istorie pot fi, blocand intrarea Macedoniei in NATO, la Summit-ul de la Bucuresti.
Bottom line, Turcia are problemele ei (nici macar n-am pomenit de kurzi…), asa ca pe noi nu prea ne poate „ameninta” decat cu niste investitii, sau poate cu furatul unor cadane locale, genul blonde vopsite (am o astfel de familie in bloc si sunt foarte OK, turcului ii place mai mult aici decat la ta-su in Anatolia si n-am vazut-o pe nevasta-sa cu basma…).
Last but not least, eu nu cred in disparitia UE, dintr-un singur motiv: asa ceva le-ar costa prea mult pe tarile europene bogate. Mare parte din vaicarelile germanilor sunt ipocrite: criza economica este prilejul perfect pentru a readuce si reconfirma Germania in postura de lider al Europei (deocamdata economic, restul vedem mai tarziu).
Cineva spunea, mai sus, ca si-a luat manual de chineza. Ii urez succes, desi atunci cand chinezii vor veni cu adevarat, sunt convins ca ne vor saluta in romaneste! In ce ma priveste, mi-ar fi placut sa fi ramas cu mai multa germana in scoala generala, si nu doar cu niste injuraturi pitoresti, si alea invatate de prin romanele lui Sven Hassel :-)))
tot acum 5 ani am avut ocazia sa calatoresc in partea ne-turistica a Turciei, in Asia Mica, si am vazut o cu totul alta lume. Pentru unul care pana atunci vazuse doar cosmopolitul Istanbul a fost un soc… Turcia are forta economica sa reziste singura, fara FMI si alte prostii. Din pdv politic are o strategie mult mai clara decat UE. Iar militar… sa ne amintim ca au avut tupeu sa dea cu flit Americii in 2003, cand Bush vroia sa lanseze atacul impotriva Irakului de pe teritoriul Turciei.
Si nu in ultimul rand, Vlad, daca imi amintesc eu bine, geniul de la Cotroceni a subrezit si relatia cu Turcia… A mai incercat Boc sa dreaga ceva, dar, din nefericire, numele lui are o rezonanta hilara la Ankara. Bok, in turca, inseamna… rahat. Si nu de trandafiri…