Tango-ul s-a născut în Buenos Aires acum ceva mai mult de 100 de ani – în dispreţul general al elitelor oraşului. O asemenea combinaţie dezgustătoare între ritmuri negre şi sonorităţi ale lumpenului european erau de nedigerat la vârful societăţii argentiniene.
Cu atât mai mult cu cât tango-ul se dansa prin bordelurile oraşului, luate cu asalt de zecile de mii de imigranţi europeni, sosiţi pe Rio de la Plata cu mult înaintea familiilor, suferind de singurătate şi, fireşte, de o lungă listă de boli lumeşti.
Cu atât mai mult cu cât tango-ul era dansat nu doar de clienţii bordelurilor cu prostituatele, ci, adesea, chiar de clienţi între ei, bărbaţi prinşi în apropieri şi atingeri blasfemiatoare. Câteva fotografii documentează oroarea.
Acum, o sută şi ceva de ani mai târziu, tango-ul este dansul naţional şi una dintre definiţiile Argentinei, un ritual şi o fascinaţie, parte a moştenirii culturale a umanităţii potrivit UNESCO. Şi se dansează peste tot în Buenos Aires, în milongas sau pe străzi, pentru plăcerea dansatorilor şi încântarea publicului. Cuplul acesta, de exemplu, plutea deasupra pavajului la o răspântie din La Boca, un cartier sărac, parţial periculos pentru străini, parţial capcană pentru turişti.
Cum a devenit tango-ul, dintr-o ruşine socială, o mândrie naţională?
[nggallery id=62]Povestea e simplă şi are un anumit tâlc – pentru că şi la noi lumea fină (şi nu doar) dispreţuieşte pasional un anume gen muzical, în timp ce alţii îl consumă, la fel de pasional, cu orice ocazie.
În bordelurile Argentinei de la sfârşitul secolului XIX nu mergeau numai scursurile societăţii, fireşte – ci şi băieţii de bani gata, copiii îmbogăţiţilor peste noapte ai acestei ţări tinere, avute şi, în mare măsură, încă necucerite. Băieţi de bani gata care au învăţat tango înainte de a fi trimşi de familii la studii în Europa, mai ales la Paris.
Bonjurişti sui-generis, cum ar veni.
Spălat de traversarea oceanului, tango-ul a făcut furori mai întâi în saloanele pariziene, apoi în toată Europa, de unde a trecut înapoi în Americi. Iar elitele argentiniene, snoabe ca orice nouveaux-riches fără curajul propriilor culturi, au decis că tango-ul era, acum, fashionable, de bun gust, de mare rafinament.
Doar le plăcea francezilor.
Presimt o schimbare majoră de gusturi pe Dâmboviţa după ce, să zicem, Frankfurter Copilul Meravilioz şi amicul lui, Televizor Parizerul de Aur vor da lovitura prin New York.
Călătoria la Buenos Aires a fost sponsorizată de Stella Artois World Draught Masters.
10 comentarii Adaugă comentariu
Vlad, nu poți pomeni de tango fără a-l menționa pe Gardel, plus disputa dintre argentinieni și uruguayeni pe tema „ba la noi s-a inventat” 🙂
voiam sa zic si eu ca uruguayenii s-ar putea sa fie contra povestii cu bordelurile
Eu am avut in US un coleg care invatase ceva manea fonetic ca nu avea habar de romana. Nu mai stiu care, dar era ceva de la minune. Oricum, vorbeam cu un prieten, ca o casa de discuri serioasa ar face un business bun din manele.
Cred ca finalul textului forteaza o comparatie oarecum nefericita 😉
Nu cred. Dacă genul se curăţă un pic gramatical şi se mai rafinează niţeluş sonor, s-ar putea să fie privit cu totul altfel. Vezi şi experimentul FSOG de acum câţiva ani.
Ori evadarile astea fac bine dopaminei, ori te pregatesti de un eveniment cu lautari. Bine-ai revenit, imi lipseau textele de aici.
Pe cand expozitia fotografica?
🙂 thx. Sa ramanem la dopamina, zic.