Bizarerie totală în jurul proiectului de lege privind Roşia Montană

În timp ce puştimea continuă să se dezmorţească la proteste în Piaţa Universităţii (iar asta e cea mai bună veste din 2013), apar aproape zilnic noi informaţii ciudate din jurul proiectului de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană.

Astfel, unul dintre principalii activişti anti-RMGC a produs documente care arată că Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ proiectului de lege, şi că această respingere a documentului s-a produs cu două săptămâni înainte ca textul să fie aprobat de guvern.

Avizul negativ al Ministerului Justiţiei, despre care unii comentatori spun că „şterge pe jos cu proiectul”, a fost dat pe 13 august. Documentul de la Justiţie enumeră mai multe prevederi care ar fi neconstituţionale, în timp ce altele sunt confuze şi lasă loc la interpretări ciudate. În ciuda acestui fapt, proiectul a fost aprobat în şedinţa de guvern de pe 27 august, şedinţă prezidată de prim-ministrul Victor Ponta.

În plus, s-a aflat acum că şeful guvernului a ignorat nu doar verdictul negativ al ministrului Justiţiei, ci a manevrat în aşa fel încă să-l ocolească şi pe cel al ministrului Economiei, care ar fi fost firesc să existe. Varujan Vosganian a precizat că „Ministerul Economiei nu a avizat acest proiect de lege, nu există nicio semnătură a mea sau a colegilor mei. (…) În timpul dezbaterilor, eu eram plecat la Kiev (…), nu ştiam că o să se dezbată proiectul, proiectul a apărut pe ordinea de zi în după-amiaza precedentă, când eu deja eram în avion (…) Ministerul Economiei nu şi-a pus semnătura pe proiectul de lege şi are o seamă de observaţii”, a spus ministrul Economiei.

Ulterior, Victor Ponta a spus că, deşi a votat în favoarea legii ca prim-ministru, ca deputat va vota împotrivă, ceea ce a determinat un şir nesfârşit de miştouri din partea tuturor comentatorilor.

Joi după-amiază, prim-ministrul a explicat că guvernul a aprobat proiectul de lege… ca să nu poată fi dat în judecată de RMGC, care „ar putea cere despăgubiri de nu ştiu câte miliarde”, după cum s-a exprimat el. Însă, aşa cum spune Moise Guran, şmecheria cu proiectul de lege nu rezolvă nimic: „Dacă legea nu trece, asta nu înseamnă că proiectul se oprește. Un vot negativ în Parlament nu echivalează cu o interzicere a proiectului ci va repune Executivul în situația inițială, în care va trebui să dea o Hotărâre de Guvern.”

Tot joi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a spus că, dacă acest proiect de lege nu are avizul Ministerului Justiţiei, „cred că nici nu putem să-l luăm în discuţie”. (sursa)

În acest context, poate că merită redată declaraţia lui Ludovic Orban, care sugerează că Victor Ponta ar avea un anume interes secundar în aprobarea proiectului: „Trebuie sa va spun ceva interesant despre nasterea proiectului de lege privind proiectul de la Rosia Montana. Printr-o hotarare de guvern, din mai, de divizare partiala, practic proiectul este transferat de la Ministerul Economiei la ministerul (cum i-o mai fi spunand) condus de Dan Sova, pachetul de actiuni detinut de stat la compania respectiva trecand in administrarea acestuia. Dupa aceasta ‘preluare ostila’, ministerul lui Sova (alaturi de Ministerul Mediului, condus de doamna Plumb – nu cianura) este cel care elaboreaza si initiaza acest proiect de lege. Colac peste pupaza, Ministerul Economiei, din niste motive obscure nu este trecut printre ministerele care trebuie sa avizeze proiectul si nici nu il avizeaza.” – sursa.

Ultima declaraţie a prim-ministrului creează maginea unui executiv debil, ipocrit şi măcinat de interese obscure, în care premierul e în conflict cu miniştri importanţi ai cabinetului său în timp ce împinge Guvernul în aventuri pseudo-legale şi dezbateri parlamentare mincinoase doar ca să mulţumească, măcar formal, interesele unei companii multinaţionale de minerit.

Parcă am fi o ţară africană, de lumea a treia.

42 comentarii

  1. Florin Floreanu Comentariul numărul#1

    ei, parcă…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. VirtualKid Comentariul numărul#2

    Cui ii mai pasa? Letargia a devenit starea de spirit generala.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Cosmin Comentariul numărul#3

      Pardon? Mă număr printre ăia tineri de n-au stat acasă. Letargie e un cuvânt greu.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  3. Johannis Comentariul numărul#4

    Măh, cum dracu’ marile contracte și proiecte s-or semnat numa’ sub guvernare PSD-istă?
    Curios, apre iar numele lui Dănuț Șova. Mama lui vitregă ce mai face!? Apropo, Șova încă nu a găsit contractul original cu Bechtel?
    Eu tind să cred că PNL-ul va scinda USL, vor avea motive și subiecte multe să spună că ei se dezic de mânăriile făcute de miniștrii PSDului,contractul RMGC fiind și el un motiv bun de a le trage preșul de sub picioare; se va întâmpla în 2014 în preajma alegerilor prezidențiale, PNL intrând în opoziție, repetând figura pe care le-a făcut-o în 2009 PSD-ul celor de la PDL lăsându-i în offsaid. Bine, mai depinde și de rezultatele de la europarlamentare, când se va vedea scorul cu care câștigă fiecare partid.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. Vlad Petreanu Comentariul numărul#5

    Măh, cum dracu’ marile contracte și proiecte s-or semnat numa’ sub guvernare PSD-istă?

    Uite o bună întrebare pentru începutul unei anchete jurnalistice.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. ivanG Comentariul numărul#6

      Pentru ca ei sunt singurii care gândesc măreţ.
      Ancheta jurnalistica? Ar fi cazul de una penala. Dar n-ai cu ce…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Johannis Comentariul numărul#7

      Spune drept, nu te-ai săturat de dosare pen…ăăăă … politice? 😀

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. ivanG Comentariul numărul#8

      Ntz! Nu ma satur niciodata de damfurile scoase de rascolirea baligii in care ne-am afundat.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  5. party Comentariul numărul#9

    „Parcă am fi o ţară africană, de lumea a treia.”
    Parcă ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. neagrigore Comentariul numărul#10

    Ca african, mă simt jignit!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. buzaneagra Comentariul numărul#11

    Mi se pare ingrijorator, ca in cazul autostrazii cand am platit 37 de milioane de euro despagubiri lui Bechtel pentru ca nu au construit autostrada platita, vom ajunge sa platim „nu stiu cate miliarde” despagubiri pentru ca RMGC nu-si va aduna cianurile dupa ce va termina cu joaca.
    Si, bineinteles, contractul se va fi pierdut pe atunci. COntractul va fi fost negociat in familie si tot asa si settlementul de final.

    Brrr m-am saturat sa stau la cozi la finante pentru ca unii si altii sa-si poata construi vile linistiti traind la dolce vita, eventual in tarile calde.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. Andreia Comentariul numărul#12

    Erata, penultimul alineat, ‘imaginea’ si nu ‘maginea’.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. m Comentariul numărul#13

    te pomenesti ca jean varujean e ecologist? ca prea il ocolesc astia 🙂 la cati bani au aruncat rmgc pana acum in toti, de la locuitori bastinasi pana la mass-media si politicieni, trebuia sa bem toti din paharele astea
    http://www.realitatea.net/comunicatul-care-a-turnat-cianura-peste-nationala-de-fotbal_914139.html

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. andrei manea Comentariul numărul#14

    Eee nu chiar lumea a treia, da’ a doua si jumatate cu siguranta da! 🙁

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Ben Ami Comentariul numărul#15

    O NOUA IDEE 🙂 cat ziceau corporatistii astia ca revine Romaniei in perioada cat ei extrag? 🙂 suma aia fantasmagogorita… 1.5 miliarde dolari? 🙂 ok… sa zicem ca e asa (chiar daca biohazardul ramas in urma e usor confundabil cu un desert nuclear – pentru ca nimeni nu zice o iota nici de poluarea radioactiva viitoare, asa ca las sa ma fac eu de bacanie) cat ziceau ca dureaza exploatarea? 16 ani? 🙂 zau? pe bune? ce inseamna asta? 0,1 miliarde de dolari pe an pentru ROMANIA? 🙂 asta e proiectul ala care ne ajuta in dezvoltare? cine e nebunul care sa-si poata inchipui asta? 🙂 e scump sa extragem noi, nu avem cum? cine pune pariu ca peste 20 de ani va fi floare la ureche cu tehnologiile care se vor descoperi? chiar sa n-avem nici atunci capacitatea necesara? dar peste 40 de ani? peste 100 de ani?… pai… mai multi bani facem daca taiem 1/10 din paduri… (ptiuuu… ca-mi atrag trasnete!)

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Johannis Comentariul numărul#16

      Dacă politicienii noștrii ar fi siguri că trăiesc încă 100 de ani de acum încolo… eu „pun pariu” că ar aștepta alte tehnologii doar din dorința de a avea alura de iubitori de natură (recte* ecologiști) … cu mica condiție: să le garantăm că îi alegem peste 20-40 de ani tot pe ei, ca să pupe comisionu’.
      Dar știi vorba din bătrâni: „nu lăsa pe mâine ce poți semna azi…”

      recte*= mi-ar fi plăcut să cred că recte e pluralul de la rect 😀

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  12. Pavel M. Comentariul numărul#17

    Ce parere aveti despre articolul scris de Mihai Croitor, care atrage atentia ca lupta impotriva cianurii nu este singurul element din toata povestea ce se desfasoara la Rosia Montana?

    http://misucroitor.wordpress.com/2013/08/27/atentie-la-portavion-aurul-de-la-rosia-montana-ar-putea-fi-doar-circul/

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Liliana Comentariul numărul#18

    „Parcă am fi o ţară africană, de lumea a treia.” -foarte bună concluzia!
    Poate învăţăm din exemplul africanilor că venirea „investitorilor” pentru extragerea minereurilor nu conduce automat la ridicarea nivelului de trai al oamenilor. Corporaţiile mituiesc politicienii şi obţin licenţe foarte avantajoase pentru ele şi numai pentru ele. Redevenţele pe care statele le obţin din exploatări sunt foarte mici iar erfectele negative asupra mediului şi sănătăţii oamenilor anulează şi acest minim câştig. Exemple sunt cu nemiluita.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. gigixy Comentariul numărul#19

      @Liliana, de pe site-ul `concurentei` se poate citi: „Participaţia statului român este de 19,31% pe care o deţine în compania RMGC ceea ce îi asigură o cotă proportională din profitul obţinut de proiect.” != minim câştig, aka redevenţele.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  14. Costi Comentariul numărul#21

    Eu cred ca nu suntem inca o tara de mana a treia dar primul ministru este de calitatea asta. De fapt este un fel de Rastignac de Chitila combinat cu un Sorel fante de Obor.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. umbra Comentariul numărul#22

    Imi place de asa-zisul ministru al economiei…….nu stiu domnule eu eram in avion…..corecta afirmatia,el este in nori…..
    Execrabil……macar in secolul 21…exista telefoane…chiar si in avion….

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  16. alina Comentariul numărul#23

    de atatia ani de ile se plimba aceleasi nume prin politica noastra: plumb, antonescu, ponta, basesc, etc. dar oare, noi, in tara asta, nu avem si niste oameni care sa nu fie flamazi ca astia?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  17. cristina Comentariul numărul#24

    nu e doar pustime,ci si generatia celor de peste 30 ani…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#26

      Nu supara, dom’le, nici un link legitim 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  18. Sorina Comentariul numărul#27

    POTUS

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#28

      Hm.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  19. Paul Comentariul numărul#29

    Pentru bloggerii care posteaza sondajul ala cu 1 din 4 romani sunt de acord cu proiectul, ia uitati cine este proprietarul SOCIOPOL: http://www.gandul.info/politica/seful-ccsb-mirel-palada-ii-face-lui-victor-ponta-strategiile-guvernamentale-11294115

    Oricum am inteles ca operatorii acestui sondaj au influentat la greu raspunsurile. Iar faptul ca unii bloggeri promoveaza aceste rezultate ca reale… sa nu-mi spuneti ca si ei le cred. Arata ca burtile sunt goale si foamea mare…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#30

      Deci cine e proprietarul Sociopol? Ca nu inteleg.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Paul Comentariul numărul#31

      Pai si patron de firma de sondaje si consilier de prim-ministru… cum se pupa astea doua? Nu e un usor conflictel de interese?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. Vlad Petreanu Comentariul numărul#32

      Nu mai e patron, si era la CCSB, nu la Sociopol, care e al altcuiva. Omul e sociolog si are si blog, n-ar fi rau sa-l citesti, poate-ti mai schimbi parerea.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    4. Paul Comentariul numărul#33

      Ce-i drept, patron nu stiu sigur (adica cu peste 50%), dar actionar sigur e. Registrul Comertului de obicei nu prea minte 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    5. Ben Ami Comentariul numărul#34

      hai sa pun cu copy/paste… o sa plictisesc da’ o sa vedeti cum sta treaba 🙂 sunt doua firme detinute de dumnealui… la 13 zile distanta injghebate, in doua sectoare diferite… imi aduc aminte de termenul OGIVA (nu stau sa verific ce zice dex-ul, stiu termenul de pe cand citeam de spionii infiltrati in teritoriul inamic, care se reactivau la cerere)

      Societatea Comerciala SOCIOPOL – S.R.L.
      ROMANIA
      MINISTERUL JUSTITIEI
      OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI
      OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCURESTI
      EXTRAS AL REZOLUTIEI NR. 44758/29.03.2013 REFERITOR LA S.C. SOCIOPOL – S.R.L.
      Persoana desemnata conform O.U.G. nr. 116/2009, prin Decizia D.G. nr. 20 din data de 14.01.2010 – Pitis Roxana Maria
      In baza cererii nr. 108196 din data 14.03.2013 si a actelor doveditoare depuse, persoana desemnata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus autorizarea constituirii, inmatricularea si inregistrarea societatii comerciale cu urmatoarele date:
      –
      denumire: SOCIOPOL – S.R.L.;

      –
      cod unic de inregistrare: 31437863;

      –
      numar de ordine in registrul comertului: J40/4152/2013;

      –
      sediul social: Bucuresti, sectorul 6, strada Lt. Av. Gheorghe Negel nr. 21, camera 6;

      –
      domeniul principal de activitate: grupa CAEN: 732 – Activitati de studiere a pietei si de sondare a opiniei publice;

      –
      activitate principala: 7320 – Activitati de studiere a pietei si de sondare a opiniei publice;

      –
      capital social: tip capital: privat autohton 100%, capital social total: 200 RON, integral varsat, data varsarii: 22.02.2013, total parti sociale: 20 a cate 10 RON fiecare;

      –
      fondatori: 1. POPESCU VIOREL, asociat, capital social total: 10 RON, integral varsat, data varsarii: 22.02.2013, total parti sociale: 1 a cate 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 5%, cota de participare la pierderi: 5%;
      2. PALADA THEODOR MIREL, asociat, capital social total: 190 RON, integral varsat, data varsarii: 22.02.2013, total parti sociale: 19 a cate 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 95%, cota de participare la pierderi: 95%;

      –
      administrator: PALADA THEODOR MIREL, puteri conferite: depline si nelimitate; data numirii: 21.02.2013, tip durata: nelimitat;

      –
      durata de functionare: nelimitata. Dispune inregistrarea in registrul comertului a datelor din declaratia/declaratiile tip pe proprie raspundere.
      Dispune publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, a prezentului extras.
      Executorie de drept.
      Cu drept de plangere, in termen de 15 zile, la Tribunalul Bucuresti, in conditiile art. 6 alin. (3) – (5) din O.U.G. 116/2009.
      Pronuntata in sedinta din data de: 29.03.2013.

      CERCETARE CONSULTANTA SOCIOLOGICA SOCIOPOL SRL

      neplatitor de TVA
      Nr. Inmatriculare J40/4916/2013
      Data infiintarii 12.04.2013
      Observatii

      • Denumiri anterioare ale firmei.
      Nu este cazul.

      • Marci inregistrate
      Nu este cazul.

      • Prezentari video CERCETARE CONSULTANTA SOCIOLOGICA SOCIOPOL SRL
      Nu exista inca.

      • Descrierea firmei CERCETARE CONSULTANTA SOCIOLOGICA SOCIOPOL SRL

      • Sediu CERCETARE CONSULTANTA SOCIOLOGICA SOCIOPOL SRL – informatii de contact.
      Judet BUCURESTI
      Localitate/Sector SECTORUL 3
      Adresa BDUL. CAMIL RESSU 26 Bl. A7 Sc. 1 Et. 9 Ap. 40 Cod 031753
      Telefon –

      Fax –

      Mobil 0723-599.429

      Email –

      Persoane din conducere: Administratori:
      PALADA THEODOR MIREL
      Asociati:
      PALADA THEODOR MIREL

      Adresa web –

      • Domeniul de activitate preponderent
      Cod CAEN 7320
      Obiect Activitate Activitati de studiere a pietei si de sondare a opiniei publice
      Descriere Activitate

      • Informatii statistice
      Nr. Asociati 1
      Nr. Administratori 1
      Nr. Sucursale 0
      Nr. Sedii secundare 0

      • Stituatie ANAF
      Firma este Activa conform ANAF (actualizat la 05.08.2013)
      Firma nu are obligatii restante la buget. (30.06.2013)

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    6. Paul Comentariul numărul#35

      Sa mai zica cineva ca institutile statului nu sunt transparente 🙂
      Si, Vlad, nici profesia unui om si nici hobby-urile sale nu au vreo legatura cu etica. Acuma eu nu fac acuzatii, sunt doar suspicios, dar nu e suficient sa-mi spui ca omul e sociolog si are si blogg (!?!).

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    7. Vlad Petreanu Comentariul numărul#36

      Mh…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  20. Iulia Comentariul numărul#37

    Eu nu sunt puştime, domnule! Şi dacă înlocuim puştime cu oamenii tineri ai acestei ţări , vă mai iese fraza ironică?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#38

      Nu mai eşti puştime, dar nici umor nu prea ai. Nu era o ironie, chiar deloc.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează

Comentariile sunt închise.