Blonzii României dăşchide gura

Nu încetează să mă mire uşurinţa cu care se pot emite judecăţi colective în societăţi în care motorul evoluţiei este individualitatea. A fost un modus operandi pentru Marea Britanie, la începutul anului, când groaza de invaziile barbare ale mileniului 3 a determinat politica de stat, e valabil şi pentru Italia, zilele acestea, unde se manifestează împotriva românilor, dar e perfect adevărat şi pentru România, victimă a unui reflex de respingere greşit formulat. Reducând la minimum, acest reflex românesc de lepădare de responsabilitate se traduce prin: “nu noi, că noi suntem români, ci ăia, ţiganii, că ăia nu-s români, vu?“. Categorisirea unor etnii drept sub-oameni, purtători ai răului, nu este o noutate în istorie. Căderea în trecut este blestemul cu reîncărcare al Europei. Acelaşi trecut ne învaţă că generalizarea în materie de etnii are prostul obicei să derapeze în violenţă.

Generalizările acuzatoare cu motivaţie etnică dezvoltă o bizară acuitate vizuală, la fel ca în proverbul cu bârna din propriul ochi. Sigur că unii rromi sunt nomazi – dar, pe de altă parte, nici evreii n-au avut o patrie timp de două milenii. Plus că acest reproş e un nonsens tocmai acum, când graniţele au devenit simbolice. Sigur că majoritatea rromilor sunt săraci lipiţi pământului, dar ia faceţi o vizită în Moldova, chiar şi în cea de dincoace de Prut, la o adică, fie ea şi integrată în Uniunea Europeană. E plină de români care n-au nici după ce bea apă. Sigur că unii rromi sunt necinstiţi, dar singura dată când mi s-a tăiat geanta în tramvai (în Praga!), şuţii vorbeau o foarte clară română cu “dă” şi “pă”, ca în centrul Bucureştiului.

Am salvat mesajele de pe net strânse de Soros Foundation şi Alianţa Civică a Romilor din Romania după incidentul “ţigancă împuţită”. N-am reuşit să citesc niciodată mai mult de o duzină din sutele de orori recoltate de aceşti oameni. O asemenea revărsare de ură şi dejecţii n-am întâlnit niciodată. În timpul nazismului, anonimatul înjurăturii xenofobe presupunea şi un anume risc, totuşi – măcar de a te murdări de vopsea când scriai JUDE pe uşa spartă a unui magazin. Acum, poţi fi rasist – şi mândru de asta – fără să dai socoteală nimănui.

Cel puţin un timp. După aceea, luat de val şi convins că e timpul unei soluţii finale, poţi spune asta în deplină maturitate şi responsabilitate, ca ministru de externe al României. Căci iată ce zice Adrian Cioroianu, urmaş al lui Titulescu, la Ştirea Zilei cu Gabriela Vrânceanu Firea: “Aceşti oameni, din păcate (…) nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor. Ar trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate, probabil, batalioane din alea disciplinare. Credeţi-mă, eram ieri pe drumul dintre Alexandria şi Cairo, la sfârşitul vizitei (…). Eram cam în plin deşert şi mă gândeam dacă nu cumva am putea cumpăra un teren din deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care (…) ne fac de râs“.

Cine sunt “aceşti oameni, din păcate“? Cine ne face de râs? Depinde, după cheful fiecăruia. Dacă ar fi după dl. Cioroianu – violatorii, pedofilii, criminalii, nu? Poate şi homosexualii? Poate şi lesbienele, dar aici ar trebui să mai vedem ce crede dl. Cioroianu, mascul feroce cu fantezii inevitabile. Ţiganii? Absolut. Evreii? Păi dacă tot cumpără dl. Cioroianu un “teren din deşertul ăla egiptean” se ştie, egiptenii au deşert cât încape, o să fie loc. Să trecem şi ungurii pe liste, sub numele mai bine cunoscut de “bozgori”. Apoi moldovenii – “sârmele”, nu? Prin Ardeal, se vor face liste cu “mitici”. Oltenii îi vor strânge pe bănăţeni, constănţenii pe tătari iar bucureştenii pe toţi ceilalţi, că doar toţi bucureştenii aici s-au născut, de mii de ani, şi sunt singurii cu sânge curat.

Şi, în fond, Cioroianu ăsta, nu vi se pare că-i suspect de brunet, nu vi se pare că are nume de cioară?

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. Haoleu minca-ti-as, daci ni deporteazi pe toti Cioroianu ista,(tigani, unguri, moldoveni si altii) cini mai ramini in tara asta boiarule? Italienii in frunte cu Ileana Stana Ionescu?

    Thumb up 0
  2. Cioroianu e oltean de langa Craiova. Da’ prostia n-are granite si Oltu e usor de trecut si intr-un sens si in celalalt. Am citit azi cam ce se poate gasi despre deportarea tiganilor in Transnistria(1942). Intr-o minuta a Consiliului de Ministri, maresalul Antonescu spune ca natiunea noastra nu trebuie sa rateze aceasta ocazie istorica de a se purifica. A trimis peste Nistru 25 de mii. 14 mii au murit de foame si frig, 11 mii s-au intors dupa razboi.
    Mi-am amintit ca prin 2000 am facut un reportaj intr-o tabara de tigani din Macedonia. Fugisera de sarbi, care au folosit razboaiele cu albanezii, croatii, musulmanii, whatever, ca sa scape si de tigani.
    Ideea e ca lumea e plina de blonzi, Vlad, in cautarea unei ocazii istorice.

    Thumb up 0
  3. Eu am ajuns la limita răbdării! În plus, discriminarea rasială n-am învăţat-o acasă, ci pe străzile din Bucureşti. Ori îi închidem într-un ţarc şi-i punem să se descurce singuri, ori îi chinuim fizic şi psihic până bagă la cap :D

    Nu vreau să-i mai văd în puşcării stând iar pe banii mei.

    Thumb up 0
  4. si totusi,
    trebuie sa fii cel putin rauvoitor ca sa nu observi, pur si simplu, ca majoritatea celor care cersesc si fura in italia sunt tigani. am fost pe acolo nu o singura data, si pur si simplu nu poti sa nu remarci asta.

    ascunzandu-ne in spatele unei stupide “political correctness” nu mai vedem padurea. si anume faptul ca tiganii in momentul de fata sunt inadaptati pentru a trai intr-o societate civilizata.

    casatoria intre copii, cumparatul nevestei, existenta staborului, a bulibasei, lipsa scolarizarii si furtul de oratanii tine de o structura sociala nomada, la care nu s-a renuntat. si fara a se renunta la asa ceva(se poate pastra ceva formal sau onorific), fara a se impune legea de catre autoritati, cu pedepse aspre, nu se va schimba nimic niciodata.

    Dracu

    Thumb up 0
  5. alk: rrrămân rrromânii verrrzi, asta e de la sine înţeles :-))

    moise: ce snapper, mă moise mă! super.

    innocente: nu prea inocentă, văz :-)

    anonim: da, corect, dar ştii ceva? nu poţi să nu observi că în intersecţiile din Bucureşti cerşesc zeci de copii – şi că mulţi dintre ei nu par deloc rromi. Asta de ce nu ne deranjează?

    Thumb up 0
  6. anonimu, tiganii aia care respecta obiceiurile lor etnice is mai cinstiti decat astia “romanizati”!

    stii ceva, vlade, problema nu’s tiganii. asta e basca. suntem rupti in coor si’acu se vede si’n europa, na.
    pe tigani e usor sa dai vina si da, ies in evidenta ca’s mai colorati, deh. si da, procentual, intre ei, is mai multi tigani nenorociti decat romani.
    da’ hai sa facem nitica autocritica. regimul, sistemul, toate kestiile de care ne plangem sunt incurajate si, in consecinta, sustinute de noi toti. si eu dau spaga fi’nca n’am avut vreme sa’mi depun fisa fiscala si, da, o sa dau spaga pen’ca sa nu platesc amenda aia aberanta, si daca as vedea p’unu in magazin cum ii taie geanta unei client mi;as tine dracu gura de teama sa nu ma trezesc c’o gaura in burta. si daca e lapte cu termen depasit nu ma mai intorc la magazin sa fac scandal si nici nu sun la opc. mai vrei exemple?
    uita’te in jur, e plin de noi. si nu’mi zice ca noi nu dam in cap. nu dam, e drept, dar il plecam. same shit!

    Thumb up 0
  7. * “decat romani intre romani” am vrut sa scriu, sry

    Thumb up 0
  8. salut! nu pot sa ma abtin sa nu las si eu un comentariu aici. Apropo de ce spunea plictisita, daca tu dai spaga, trebuie sa fie cineva care sa o refuze, si daca te gandesti sa te duci in magazin sa returnezi laptele trebuie sa fie cineva acolo care sa te asculte si sa te trateze asa cum trebuie in situatia respectiva. Eu cred ca sunt foarte multi romani care au nevoie sa li se arate cum ar trebui sa faca un anume lucru, si impus ulterior pana devine obisnuita. Daca nu ai avea cui sa mai dai spaga, probabil ca nu ai mai da. Zic. Si apoi, mai cred eu ca tine de puterea si, mai ales credinta fiecaruia de a face naibii ceva altfel si de a demonstra ca se poate si altfel. Depinde si de gradul de comoditate, de rabdare, de plictiseala…

    Pana una alta, daca inainte de episodul Italia imaginea Romaniei era ceva la care se putea lucra, care se putea crea, acum e mult mai rau pentru ca suntem in situatia de a repara. Si e mult mai usor sa creezi decat sa repari.

    Timpul si oamenii vor fi cele doua variabile care vor face diferenta.

    Thumb up 0