Sunt fan flashmoburi. Mi se pare că-s unul din cele mai haioase moduri în care poţi transforma în acţiune imediată comunicarea modernă, fie prin sms, fie pe Twitter sau FB sau în ce alt mediu vreţi. Aparent, primul flashmob (în sensul actual al cuvântului) s-a produs în iunie 2003 în New York, ca o manifestare împotriva conformismului. Ideea a prins şi a fost ulterior imitată, declinată şi transformată în multe feluri.
Iată unul dintre ele, întâmplat luni seară în Bucureşti:
Cosmote a ales să ureze „Sărbători Fericite” bucureştenilor printr-un flashmob cu colinde în Sun Plaza. S-au adunat vreo 20-30 de bloggeri care au cântat (cu mult curaj şi însufleţire, să nu fim mai răi de-atât) colinde cumpărătorilor osteniţi de-atâta alergătură prin magazine. Anca Duma, Daniela Matei şi Ionuţ Tecuceanu au fost vocile clare ale momentului. Pe Twitter, evenimentul a strâns mesaje sub hashtagul #flashmobculer.
Ok, sigur că n-a fost un flashmob în sensul propriu – dar cred că gestul unei mari companii de a oferi un happening cu mesaj pozitiv trecătorilor trebuie salutat, dincolo de nuanţele semantice.
13 comentarii Adaugă comentariu
Ca să spun drept, eu aș fi fost impresionat dacă, în loc de colinde, Cosmote ar fi oferit câteva clipe de liniște. Anul ăsta e așa o inflație de spirit sărbătoresc încât cred că puțină tăcere ne-ar da șansa să ne adunăm gândurile și să ne limpezim sentimentele legate de Crăciun. Care altminteri e o sărbătoare care pornește dinăuntrul fiecăruia și se revarsă către exterior, nu invers.
Apoi îmi vine greu să cred că oamenii care au organizat flash mob-ul de care povestești nu s-au gândit că după vreo două colinde poate se aleg și cu niscai vânzări. Sau poate că, de prea multă agresivitate comercială, am devenit exagerat de suspicios…
Să vedeţi voi ce „flash-mob„ au făcut alţii (să nu le dăm numele). Au împărţit cartele prepay la toată lumea prezentă. Parcă a fost mai interesantă chestia aia, zău.
Absolut. Daca dadeau si cate o galeata, ceva, se-nghesuia lumea ca-n ziua de votare.
tingiri, tingiri ar fi trebuit sa dea. Rosii eventual! Si era toata lumea multumita! 🙂
Chiar doream să mă duc, am avut câteva clipe senzaţia că este ceva special. Bine că nu am ajuns, şi asta pentru că am aflat după aceea că, de fapt, a fost o „vânzare”. Jenant să vorbeşti de flashmob, care de fapt este anunţat, care de fapt este o reclamă.
BogDan deci tu erai ala care comenta pe Youtube la flashmoburile T-Mobile ca esti dezamagit deoarece nu s-au strans 50 de persoane fara brand-ul de telecom in spate…
Ha?
@BogDan: Flashmob-ul este o actiune inedita realizata de un grup de oameni care se strang intr-un loc public pentru a oferi un moment artistic, distractiv sau satiric.
Cele necomerciale sustin cauze, iar cele comerciale marcheaza un anume moment (vezi Craciunul) sau pot avea scopul de a promova intr-un mod neconventional produse si/sau servicii.
@Costin, ai citat asta din manualul de PR? 🙂 N-o mai face, PR-ul e mult mai mişto fără 🙂
Altfel, nu am nici o problemă, fiecare câştigă aşa cum poate şi mai ales de unde poate, deci nici personal nu trebuie s-o iei. Doar că e păcat să vezi că o treabă care ar fi putut fi mişto, mai ales că era dedicată unei anume perioade a anului, e doar o campanie mascată la un produs sau brand.
Baftă la vânzări 🙂
Bogdan, o să par subiectiv acuma, dar părerea mea e că nu-i nimic ilegal, ne-etic sau nesănătos ca o companie să sponsorizeze un moment de colinde în preajma sărbătorilor de iarnă.
Asta-i una.
Doi – unele dintre cele mai emoţionante, formidabile, amuzante, whatever, întâmplări coordonate cu mari mase de oameni fac parte din proiecte comerciale ale unor mari companii, la care lumea a participat cu dragă inimă, just for the fun of it. Goagăl it şi-ai să vezi. Hint: T-mobile flashmob.
Acreala e o atitudine provincială.
De dragul discuţiei, să spun că nu am probleme cu ilegalul. Nesănătosul, şi aici e de gândit, singura raţiune de existenţă a lumii a devenit „cumpără, cumpără, cumpără” şi lumea cumpără fericită, aşa că ar fi greu să câştig lupta asta, o pot purta doar pentru mine, nu? Etic, aici este cea mai grea problemă, pentru că e vorba de condiţie umană şi demnitate, iar românii sunt una dintre cele mai văduvite naţii când vine vorba de aşa ceva.
Scopul scuză mijloacele. Dacă stau să mă gândesc bine, pentru cine este adeptul preceptului, treaba merită 🙂