Cum să scapi de Patagonia cu un handsfree

Ştiu câţiva oameni care-şi permit să ignore (uneori, când au câte o clipă de inconştienţă), un apel de la şefu’, dar n-am întâlnit pe nimeni, în compania în care lucrez, suficient de ţicnit încât să-i dea reject lui Şefu’ însuşi. De fapt, cred c-a fost un caz, la un moment dat, dar nu s-a mai auzit nimic, niciodată, despre imprudentul ăla – nouă ni s-a spus, pe ton scăzut, că a emigrat subit în Patagonia. Pentru totdeauna.

Mie îmi place să călătoresc, dar Patagonia forever after nu e chiar pe gustul meu, aşa că am făcut alegerea simplă – dacă sună, răspund, indiferent ce fac şi pe unde sunt.

Asta a dus, în câteva cazuri, la momente oarecum complicate. Adică, înţelegeţi şi voi cât de echilibristic e să porţi în acelaşi timp o discuţie cu poliţistul, faţă-n faţă, şi cu Şefu’, la telefon. Unul poate să te lege dacă i se pare suspect ce faci. Celălalt poate să-ţi redea libertatea aşa, pe loc, dacă i se pare ciudat ce-i spui.

Când, în acea dimineaţă de luni, în timp ce conduceam spre redacţie, mobilul a-nceput să urle precum un Stuka în picaj (trebuie un sunet de identificare certă, ce vreţi…), am simţit că urmează ceva memorabil (n-aţi remarcat că nici un şef nu te caută niciodată luni la prima oră ca să te felicite pentru weekendul fericit pe care tocmai l-ai încheiat?) Şi, într-adevăr, când am zis “alo” am auzit şi sirena de poliţie. Două sirene deodată, la 8 dimineaţa, în traficul bucureştean, amândouă ţintindu-mă – iată un bun început de săptămână. Mă-nnebunesc după poliţiştii ăştia vigilenţi, care au un detector de mobíle în cap şi identifică prada peste 10 maşini. Mă dau în vânt şi după telefoanele de la Şefu’ la ore mici.

Imaginaţi-vă obrăznicia. Tras pe dreapta, pentru că vorbeam la telefon fără handsfree, continuând să conversez în timp ce poliţistul îmi cerea actele. Cred că agentul ăla şi-a făcut cruce cu limba.

Dar convorbirea – sau mai bine zis convorbirile – au fost napoleoniene.

Poliţistul: Actele, vă rog.
Eu: V-ascult.
Şefu’: Deci ce voiam să-ţi spun…
Poliţistul: Nu e permis să vorbiţi la mobil în timp ce conduceţi.
Eu: Vă rog.
Poliţistul: Poftim?
Eu: Un moment, vă rog.
Şefu’: Poftim?
Eu: Nu, nimic.
Poliţistul: Cum, nimic?
Eu: Nu dumneavoastră.
Şefu’: Nu eu ce?
Eu: Nimic, nu dumneavoastră, scuzaţi.
Poliţistul: Ce-i cu mine?
Şefu’: M-am uitat pe audienţe.
Eu: Nu-i nimic cu dumneavoastră.
Şefu’: Cum adică? Îmi spui că nu-i nimic cu mine?
Poliţistul: Vorbiţi cu mine sau ce?
Eu: Da.
Şefu’: Deci… Mă rog, le-ai văzut?
Poliţistul: Îmi daţi actele?
Eu: Nu, vă ascult, vă rog.
Poliţistul: Nu-mi daţi actele?
Şefu’: Deci nu le-ai văzut.
Eu: Ba da. E bine?
Poliţistul: Da.
Şefu’: Ce să fie bine, audienţele?
Eu: Nu sunt bune.
Poliţistul: Ce nu sunt bune? Actele?
Şefu’: Mie-mi spui?
Eu: Nu, nu dumneavoastră. Adică dumneavoastră, dar invers.
Poliţistul: Ce invers? Sunteţi bine?
Şefu’: Invers ce?
Eu: Da. Nu. O să vedem ce facem.
Poliţistul: Nu facem nimic, vă dau amendă.
Şefu’: Cum adică da? Ce să mai facem, cât să mai aştept?
Eu: Asta e, plătesc.
Şefu’: Normal că plăteşti.
Poliţistul: Normal că plătiţi.

Poliţistul n-a priceput de ce băteam aerul cu mâinile înspre el, făcându-i semne că “da, numa’ un pic şi vorbim”. Cred că s-a dus acasă la nevastă-sa şi i-a zis “auzi, dragă, îl ştii pe Petreanu ăla de la ştirile sportive? Să vezi, dragă, ce nesimţit, nu numai că n-avea handsfree, dar a continuat să vorbească la telefon chiar şi-n timp ce-i dădeam amendă…”

Cât despre Şefu’, nici nu vreau să mă gândesc ce-o fi priceput el din toată discuţia (deşi, în anii care au urmat, am sesizat nişte priviri, dacă mă-nţelegeţi).

Totul pentru că-mi lipsea un handsfree. Bine, pe atunci, căştile alea cu tehnologie bluetooth erau chiar scumpe şi nu prea fiabile. Mi-am adus aminte de tot incidentul zilele trecute, când m-a sunat un amic să mă-ntrebe dacă n-aş vrea să scriu ceva despre o promoţie de la Germanos pentru căşti handsfree – şi care acum au ajuns să coste mai puţin decât un prânz corporatist.

Ba da, cum să nu. Luaţi-vă căşti, tineri yuppies, ca să vă feriţi nu numai de accidente şi de amenzi, ci şi de situaţii schizofrenice şi, mai ales, de excursiile acelea în Patagonia.

15 comentarii Adaugă comentariu

  1. hai, pune-i si un tag de publicitate ;)

    Thumb up 0
  2. Da…..foarte tare convorbirea! :) Sa vezi ce misto e sa-i spui ca politistului ca vorbesti cu sefu (cu sefu in telefon) si politistul sa-ti spuna ca sefu’ poate sa astepte (si sa auda sefu’).

    Thumb up 0
  3. Bogdan, are, dăşchide ochii, “fun, life, pub”.

    Vova – aia da, situaţie, dar şi mai mişto e să-ţi spună şefu’ ce să-i transmiţi din partea lui :-)

    Thumb up 0
  4. Si daca ai hands free, in situatia imaginata/povestita de tine tot ar fi iesit o ” discutie ghiveci”. Cred ca e mai util doar cand conduci masina, daca esti o persoana cu o atentie distributiva.
    Partea negativa (cred ca tot ce este util are si un mic handicap, in cazul asta … ) este ca s-ar putea sa afecteze acel handsfree ceva circuite neuronale, am citit undeva niste studii despre efectele acestor gadgeturi.

    Thumb up 0
  5. Ciprian, dacă aveam handsfree nu mă oprea poliţistul, d’oh! :-)

    Thumb up 0
  6. Foarte amuzant dialogul, indiferent daca este real sau nu!
    Bogdan este chitibusar. Si eu as scrie, daca m-ar suna un prieten…
    Ce naiba?
    “Oameni suntem, gaini mancam.”

    Thumb up 0
  7. Chiar nu stiu ce e cu frica asta de sefi la romani. Seful nu este un bau-bau care actioneaza ca un monarh absolutist sau ca un un stapan de plantatie cu sclavi, dupa propriu plac, ci o persoana a carei sarcina este sa-ti coordoneze tie si colegilor tai activitatea. Eu nu am raspuns de multe ori sefului (sefilor) meu (mei), i-am dat si reject, si n-am avut nici o problema. Sau poate am avut doar noroc de oameni intelepti.

    Thumb up 0
  8. Tot e bine ca nu ti-a scapat permisul in fanta aia dintre bord si parbriz!

    Thumb up 0
  9. am ris cu lacrimi! :))

    Thumb up 0
  10. LOL lipsa asta de comunicare.. in loc sa ii zici sefului ca te-a oprit politia si politiei ca te-a sunat sefu… :P acu platesti lipsa de comunicare in ambele directii :P

    Thumb up 0
  11. intai deilikot-kodak, acum tu… product placement, da’ macar e subtil si imbracat intr-o istorie haioasa :D

    Thumb up 0
  12. acest text se poate incadra in categoria “clasic” aka “sclipire de geniu”. nu ma refer la comicul de situatie ci la stil. i want more…

    Thumb up 0
  13. Morala este: mergeţi pe hand (free-ul) lui Petreanu, el intotdeauna plateste.

    Thumb up 0