Cum să-ţi construieşti o parolă indestructibilă (din merele Anei)

Din când în când, în biroul său de la radio, colegul Moise îşi suduie cu năduf calculatorul. Pufneşte, trânteşte şi ţipă la el, îl înjură amarnic printre dinţi şi pare la numai un nerv plesnit distanţă să-i tragă un şut fix în unitatea centrală, să se-nveţe minte. E un spectacol la care eu, unul, mă stric de râs, dar pe înfundate, să nu se simtă omul jignit.

Suferinţele lui Moise încep când pe ecranul calculatorului apare următorul mesaj:

Please update your password now.

La Europa FM, cineva de la IT ia siguranţa foarte în serios (nu carecumva să fure cineva vreo piesă de-a lui Julio din playlist), aşa că, periodic, sistemul cere utilizatorilor să-şi schimbe parola. Ideea nu e rea în sine – şi probabil că e aplicată în multe alte birouri – iar problema poate fi rezolvată simplu, dacă ai metodă. De-aia mi se pare şi amuzantă lupta mereu pierdută a lui Moise cu calculatorul lui: ‘geaba te enervezi, prietene, că obiectul vine din altă dimensiune, în care indignarea ta nu înseamnă nimic.

În mod surprinzător, chestia cu parolele dă o grămadă de bătăi de cap multor oameni, care se simt şefiţi cu cereri fără rost de nişte maşinării tâmpite. Oamenilor li se pare nedrept să cheltuiască mereu resurse noi de imaginaţie pentru a inventa parole pe care după aceea trebuie să le ţină minte doar un timp, până ce maşinăria le ordonă, impasibilă, să execute un nou act de creaţie şi memorare.

Oamenii aleg mereu parole proaste – numele pisicii, data naşterii, 1234, minimul de caractere permise etc, după care uită a cui dată de naştere au trecut-o ca parolă, despre a câta pisică e vorba şi, până la urmă, scriseseră 1234 sau unudoitreipatru?

Cum să rezolvi problema cu parolele? Nimic mai simplu (în esenţă, trebuie doar să accepţi şi să urmezi logica binară după care funcţionează computerele, care se bazează pe iteraţie şi incrementare, dar nu te concentra la asta, că-i prea teoretic, doar fii atent la exemplele de mai jos).

Carevasăzică, o parolă bună trebuie să fie, în acelaşi timp, greu de ghicit, complexă şi uşor de memorat (pentru că degeaba pui o parolă greu de ghicit şi complexă precum „Qjjswl66UUj-o0”, că n-o s-o ţii minte-n veci).

Vrei o parolă care respectă aceste condiţii? Pur şi simplu, gândeşte-te la o frază care-ţi spune doar ţie ceva, foloseşte semne de punctuaţie şi adaugă ceva care s-o particularizeze.

De pildă, ia propoziţia „Ana are mere” şi transform-o în asta:

Ana are 10merre?

E o parolă care are litere mari şi mici, cifre, spaţii, semne de punctuaţie şi particularitatea unei litere dublate într-unul din cuvinte.

O fi sigură? O poţi verifica într-un serviciu on-line cum ar fi Centrul de siguranţă Microsoft, unde indicatorul care măsoară puterea de criptare reacţionează pe măsură ce scrii parola. Exemplul de mai sus primeşte calificativul „very strong”.

Dar de ce „10 mere”?

Păi, pentru că dacă eşti Moise şi ai de-a face cu cyber-cerberii de la Europa FM, care-ţi cer periodic o nouă parolă, poţi incrementa dup-aia fără bătăi de cap:

Ana are 11merre?

Iar luna următoare:

Ana are 12merre?

Şi aşa mai departe (sigur, acest tip de iteraţie pleacă de la presupunerea că n-a fost spartă nici una dintre parolele dinainte, că altfel e floare la ureche s-o ghiceşti pe-a N-a, dar, din nou, nu te concentra la asta, că-i prea teoretic).

Important: exemplul de mai sus este… doar un exemplu. Alege altceva, bine? 🙂

Acum, treaba cu parolele puternice e doar un aspect al siguranţei on-line. Poţi avea cea mai puternică parolă din lume, care să-ţi protejeze identitatea on-line, dar asta nu înseamnă că te poate apăra de agresiuni şi hărţuire on-line – iar acest lucru e valabil, din păcate, mai ales în cazul copiilor. Puştimea e din ce în ce mai conectată şi, inevitabil, copiii vor intra în contact, în mediul virtual şi cu persoane rău-intenţionate. Ei trebuie învăţaţi să-şi creeze singuri prima linie de apărare faţă de încercările de abuz ce-i ţintesc.

Nu este de glumit, pentru că, în România, copiii sunt expuşi mult mai des decât în restul Europei unor experienţe negative în mediul on-line – fetiţele chiar de două ori mai des (sursa). Părinţilor care citesc aceste rânduri specialiştii le recomandă să fie mereu atenţi la cum reacţionează copiii lor după ce navighează pe internet. Cuvântul cheie este îndrumare, nu neapărat control, dar nu lăsaţi să treacă nelămurite atitudini ciudate ale copiilor după diverse experienţe on-line (sunt retraşi, sunt supăraţi, se închid în sine) – acestea pot fi semne ale hărţuirii pe internet.

În fine, că tot vorbim despre siguranţă on-line: important e să fii atent, sceptic şi să nu dai click pe orice link aşa, ca taurul la atac. Desigur că, mai devreme sau mai târziu, tot vei intra în vreun bucluc on-line, cu un site de phishing, cu ceva malware. Rezerva pentru asemenea situaţii e să ai mereu instalat un anti-virus legal, cu actualizare automată, şi/sau o suită de pachete anti-spyware/anti-malware. De unde le obţii? Din surse autorizate, nu de pe orice site frumos colorat. Microsoft oferă în România, de exemplu, Microsoft Security Essentials, gratis (aici). E o soluţie bună pentru utilizatorul obişnuit, pe care o recomand (de altfel, Microsoft are o colaborare de lungă durată cu FBI în privinţa combaterii criminalităţii informatice – puteţi citi un articol interesant despre colaborarea asta, „Digital Detectives”, aici).

(Ilustraţie – Shutterstock)