Deconstrucţia unui trol: ce urmăreşte, cum procedează, ce poţi face tu

Un nou guest-post de la vechiul și foarte atentul meu cititor, CB:

Mediul online favorizează certurile, nu discuţiile. Este un sol fertil pentru un soi periculos de microb, ofensiv, toxic şi – de o bună bucată de vreme – ucigaş, indirect sau direct: Trolul Toxic. Denumit şi “postac” sau uneori “bot rusesc” (denumire potrivită doar în unele ocazii), Trolul Toxic se deosebeşte de trolul normal în acelaşi fel în care răceala se deosebeşte de ciumă: prin faptul că este cu mult mai periculos şi mai ucigaş decât oricare specie online de până acum.

Acest blog nu e lipsit de porţia lui de troli toxici. Înainte de a intra în contre cu ei (contre, pentru că ei nu caută să discute), e bine să vă amintiţi că scopurile lor sunt multiple şi oricare dintre ele este distructiv atât pentru voi cât şi pentru comunitate / societate în general:

– pe termen lung, ei caută să sădească îndoiala în orice şi oricine contravine obiectivelor stăpânilor lor. Pentru asta vor umfla orice ştire negativă, oricât de minoră, vor face flic-flacuri logice şi vor inventa întâmplări, fără ruşine şi fără limite. Inspiraţia lor vine de la Goebbels: o minciună repetată suficient de mult timp devine adevăr.

– pe termen scurt, primul lor obiectiv este să vă împiedice să vă folosiţi bunul-simţ. Gândirea critică, cu propria noastră minte, este principalul lor inamic. Ca să atingă acest scop au la dispoziţie – si folosesc fără ezitări – un arsenal întreg de artificii logice menite să vă ţină gândirea prea ocupată pentru altceva.

Pentru a nu vă lăsa “furaţi de peisaj” şi a intra astfel în jocul lor, fiţi atenţi la artificiile de logică pe care le folosesc. A şti să recunoşti aceste artificii astfel încât să le poţi contracara înseamnă – literalmente – diferenţa dintre părerea proprie şi părerea manipulată.

În continuare am adunat cele mai des folosite artificii logice (“logical fallacies”) pe care le-am sesizat în online-ul românesc.

1. De-contextualizare: trolii scot un eveniment din context şi aplică doar asupra acestuia logica destinată analizei în ansamblu, de fapt. De exemplu, “guerilla parlamentară” a USR de la începutul mandatului / OUG13. Trolii spuneau “este inacceptabil să te porţi aşa în Parlament! Nu au pic de respect!”. Ceea ce, scos din context, poate fi chiar adevărat. Făcând un pas în spate şi mărind imaginea, vedem că e doar o reacţie extremă la acţiunile extreme ale PSD/ALDE (lipsa respectului pentru opoziţie şi populaţie, lipsa dialogului şi a negocierilor de bună-credinţă etc).

2. Centrarea pe detalii: trolii iau un detaliu, îi extind caracteristicile asupra întregului eveniment, apoi aplică logica lor. De exemplu, demonstraţia din 10 August 2018: “Jandarmeria era datoare să intervină dacă a fost atacată, nu puteau sta să le spargă huliganii capul!”. Incorect: au fost o mână de huligani care puteau fi foarte uşor izolaţi şi neutralizaţi (aşa cum Jandarmeria mai făcuse cu succes, de altfel). Uneori această tehnică ia forma de “red herring”, în care un detaliu irelevant este analizat cu aplicaţie şi osârdie pentru a ascunde esenţa neplăcută pentru troli.

3. Strawman: construcţia unui “om de paie” (lb. engleză) are următoarea structură: trolul ia o afirmaţie a părţii adverse (a ta sau a echipei tale), rosteşte ceva care sună asemănător dar este diferit în esenţă, apoi se apucă să distrugă propria creaţie ca fiind a ta. De exemplu, în recentul caz Teodorovici – Cîţu poţi spune “Cîţu e un profesionist al domeniului”, iar trolul va replica “A fost acuzat de BNR! A lucrat la bănci prin care s-au spălat bani ruseşţi!”. Aceste replici îl arată pe Cîţu (poate) ca jucător imoral – dar tu nu ai susţinut niciodată moralitatea sa. Trolul construieşte pentru tine această aserţiune (pretinde că ai fi spus / implicat despre Cîţu că ar fi moral), după care îşi distruge propria creaţie – şi pe tine odată cu ea, dacă nu eşti atent. Un om poate fi un foarte bun profesionist, fiind în acelaşi timp imoral sau chiar necinstit.

4. Falsa dilemă / tertium-non-datur ilicit: dintr-o gamă întreagă de poziţii / păreri, trolul alege doar extremele, se poziţionează în discuţie la extrema “bună” apoi te acuză de cea “rea”. “Europarlamentarii trebuie să fie patrioţi şi să voteze pentru România” este un astfel de artificiu. El presupune că un europarlamentar este doar de două feluri: patriot (definit ca cel care votează “pentru România”) şi nepatriot. Dacă îl contrazici, trolul te acuză de lipsă de patriotism. În realitate, un europarlamentar poate fi patriot fără a vota mereu în aceeaşi direcţie (mai ales în contextul actual al luptei împotriva justiţiei independente).

5. Statul sunt eu. Marota preferată a politicienilor patriotarzi, “Cine acţionează împotriva Guvernului / Parlamentului / taberei trolului acţionează împotriva României”. Guvernul, Parlamentul şi orice altă instituţie este doar o parte a reţelei de instituţii care fac statul român să funcţioneze (hm…) şi nu se confundă în nici un caz cu România. Mă rog, le poţi confunda doar dacă lucrezi ca trol.

6. Dictatura majorităţii: “Am câştigat alegerile, facem ce vrem. Pentru că putem™” sau “Nu-ţi place că PSD a câştigat? Resemnează-te, asta e democraţia”. Nu, asta nu e democraţie. Respectarea formală a regulilor nu e democratică; democratic ar fi un proces continuu de consultare a societăţii civile, a profesioniştilor fiecărui domeniu şi a opoziţiei, pentru a căuta consensul. Simpla câştigare a alegerilor nu transformă automat partidul în cauză într-un soi de grof feudal în faţa căruia ne închinăm toţi.

7. Falsa echivalenţă: trolul alege două situaţii care par (la prima vedere şi scoase din context) asemănătoare, după care purcede la analiză. De exemplu, replica des auzită (apropo de OUG-urile pe Justiţie) “dar şi tehnocrata Prună a modificat Codul Penal printr-o OUG peste noapte şi n-aţi mai zis nimic”. Cele două situaţii nu sunt deloc asemănătoare, nu există nici o echivalenţă. Guvernul Cioloş a dat OUG-ul în cauză (a) după vreo 3 luni de discuţii continue cu CSM, Parchetul General, mulţi magistraţi respectaţi, ÎCCJ etc şi (b) nici unul dintre miniştrii guvernului Cioloş nu a avut vreun interes personal de rezolvat. Acesta este motivul pentru care nu au existat atunci proteste, dar azi da.

8. Apelul la autoritate / la tradiţie / la popor: trolul îşi susţine afirmaţiile prin aceea că un mare om a zis odată ceva (mai ales persoane foarte cunoscute, dar în alte domenii de obicei), că “aşa facem noi” sau că “toţi fac / zic la fel ca mine”. Nu e neapărat necesar ca Seneca sau Kierkegaard, în ciuda operelor lor, să fie experţi în lumea actuală. Tradiţiile sunt frumoase, dar nu obligatorii şi nu pentru toţi, iar ale contrazice nu e o crimă. Iar faptul că mulţi ar fi de acord cu trolul nu înseamnă altceva decât că păreri greşite, superstiţii sau prostii pot fi adoptate de mulţi, fără ca asta să le facă valabile.

9. Ad hominem (atacul la persoană): când nu te poate convinge, trolul joacă uneori cartea emoţiei. Te atacă personal (epitete, jigniri, afirmaţii calomnioase), pentru că el ştie că un om furios face greşeli. E o greşeală, într-adevăr, să te enervezi şi să încerci să-i demonstrezi că nu eşti aşa, atacul la persoană e semn de obicei că şi-a epuizat celelalte tehnici. Calmul în abordare şi analiza raţională a discuţiei fac minuni.

10. Vina prin asociere: trolul te asociază cu un om / un grup căruia îi atribuie o caracteristică negativă, pe care apoi ţi-o ataşează şi ţie. “Cioloş e fiul lui Soros, tu ţii cu Ciolos deci eşti trădător / nepotul lui Soros / securist”. Iar asta te pune în defensivă, nu? Dacă ai răspuns “Da”, ai greşit. Răspunsul corect este un imens hohot de râs.

Mai sunt multe altele, eu am putut trece în revistă doar câteva. Merită studiate, pentru că nu sunt apanajul exclusiv la trolilor toxici şi al politicienilor. Fiecare ajunge, la un moment dat, să se confrunte cu ele (sau să le folosească!) în viaţa reală.

PS: nu încerca să convingi trolul că nu are dreptate. Trolului toxic i se rupe dacă are dreptate sau nu. Rolul lui nu este să aibă dreptate, ci să te facă pe tine să te îndoieşti de judecata proprie. Nu încerca să-l convingi de nimic; păstrează-ţi calmul şi ieşi din discuţie, dacă e cazul, prin tăcere.

În final, nu uita: deconstrucţia unui trol este un serviciu public, dacă e bine făcută. Îi expune scheletul verzuliu şi otrăvitor la lumină, ajutând pe alţii să se ferească. Dar dacă nu eşti 100% sigur că îţi poţi păstra calmul şi raţionalitatea în timpul discuţiei, mai bine lasă-l în durerea lui. Cineva îl va pune la punct la un moment dat.

107 comentarii Adaugă comentariu

  1. Danke!
    ps: ar mai fi varianta sa folosesti propriilei manevre impotriva lui, aka sa-l enervezi de dragul amuzamentului. I’m bad.

    Thumb up 5
    • Gerne!
      PS: guilty as charged! :-D Am mai făcut-o și eu, ca să mă amuz. Dar dacă faci deconstrucție publică e de ajuns să-i scoți șmecheriile la lumină. Să vezi atunci nervi!

      Thumb up 0
  2. Pe langa abilitatile de a ii recunoaste eu am invatat de curand sintagma asta”don’t feed the trolls”. Cand esti abordat de ei, daca ii ignori ii inchizi, orice discutie il ajuta. Asta nu inseamna ca trebuie sa taci, doar sa nu discuti cu trolii.

    Thumb up 5
    • Aș spune că ”don’t feed the trolls” are și un sens mai subtil.
      Acela de a răspunde fără a intra în jocul propus.
      Asta înseamnă că poti să-l stimulezi pentru a identifica tehnicile sau clișeele care îi tradează intenția
      Intenția devoalează interesul sau scopul.
      Aceasta este etapa finală a destructurării cand troll-ul intră in fibrilație.
      Trebuie din start să-ți asumi atacul la persoana și invectivele din faza finală.
      Desigur în multe cazuri interesul sau scopul sunt evidente, dar puțină stimulare va scoate la suprafață întregul arsenal.
      Ceea ce înseamnă că vei avea un personaj bine conturat vizibil întregii audiențe.

      Thumb up 0
  3. salut
    am observat ca mai aplica si metoda ;cortinei de fier; -adica daca se prabuseste un avion ei se vor comporta ca si cum nu a existat acest accident( metof=da este kgb-ista aplicata in corea de nord in anii 60 cand un interg oras a disparut in urma unei explozii ,a explodat un marfar incarcat cu substante periculoase,si nimeni nu a stiut de acest eveniment,la stiri nimic etc…

    Thumb up 2
  4. 1. Foarte interesant articolul.
    Cred ca trolii astia sunt prelungirea politicienilor . Toate regulile expuse de tine se aplica politicienilor din tari needucate pentru ca tot ce fac ei este sa manipuleze publicul.
    Singura diferenta intre ei cred ca e faptul ca politicianul recunoaste ca e politician, ba chiar se si bate in piept ca Tarzan, aaaaaaeeeeoooo … mi politician, pe cand trolul n-o sa recunoasca niciodata ca e trol.

    2. O sa iti deconstruiesc si eu titlul, sper sa nu te superi.

    Titlul tau e compus dintr-o serie de propozitii principale dintre care doua au aceeasi subordonata subiectiva, sintagma de dinainte de “:”, adica “Deconstructia unui trol”, iar pentru a treia, aceasta sintagma este o completiva indirecta.

    Adica titlul tau se citeste asa:
    Ce urmareste deconstructia unui trol
    Cum procedeaza deconstructia unui trol
    Ce poti face tu (cu) deconstructia unui trol

    Sunt aproape sigur ca subiectul tau in toate frazele astea e trolul, din pacate trolul e secundar aici, e un atribut al deconstructiei.

    3. Articolul tau seamana cu o lectie de la scoala. O regula pentru ca lectia ta sa fie credibila este ca aceasta sa nu aibe greseli. Din punctul meu de vedere, titlul are greseli clare de logica. Asta inseamna ca pentru mine ai plecat cu un handicap. L-ai recuperat pe parcurs din punctul meu de vedere.

    Mereu ne plangem ca scoala e teoretic, nu se face prin joc, nu is destule de exemple, etc
    La fel e si lectia ta. E foarte multa informatie, mult prea multa. Ai dat acolo decalogul de depistare a unui trol. Fac pariu ca Decalogul din Biblie nu e stiut de mai mult de 10% din populatie.

    Chiar iti inchipui ca forumistii de aici o sa se intoarca mereu la articolul tau, o sa se uite pe reguli sa vada daca pot sa aplice vreuna din ele pentru un comentator? Nu o sa faca asta.
    Si atunci, puteai sa iti alegi 2-3 reguli care se aplica majoritatii trolilior si sa le expui.

    Iar exemplele tale sunt fade, nu sun tinute minte. Ai fi putut sa gasesti exemple comice, din lumea reala care pot fi usor retinute. Nu zic ca e usor de gasit asemenea exemple, dar ar fi putut fi ceva in genul – un trol o sa incearca sa te convinga ca cerul e mov (pentru ca e mov vreo cateva minute la apusul soarelui).

    Thumb up 4
    • Te contrazic. Chiar daca nu le vom tine minte, atunci cad le vom (re)intalni, ni le vom aminti, pentru ca va functiona senzatia se “deja vu”. E foarte bine ca a dat numeroase exemple. Eu le-am intalnit pe toate in comentarii din presa.

      Thumb up 0
    • Dar principiile mecanicii clasice ti le mai amintesti? Is doar 4. Ai deja vu cu ele? Ca te intalnesti cu ele in fiecare moment – si cand stai pe scaun si tastezi ceva.

      Thumb up 0
    • Iaca trollul

      Thumb up 0
    • @Gigi: Ciprian nu e troll. Ii place doar exactitatea, din câte-mi dau seama.

      @Ciprian
      Îmi asum observațiile tale. Eu, unul, cred că este practic imposibil să ajungi la mințile și inimile tuturor (mă rog, există comunicatori excepționali dar eu nu sunt unul dintre ei), așa că mă mulțumesc să ajung la câțiva doar. “Mai binele” e inamicul “binelui” și tot ce poți face uneori este la nivel de “good enough” și atât. Poate vreun cititor, vreodată, se va găsi într-o discuție și va reveni la articol ca la un început de ghid – ar fi ceva în plus față de momentul actual. Asta e “good enough” pentru mine.

      Thumb up 0
    • @CB
      De acord cu tine. Lucrul cu oamenii e cel mai complicat. Daca reusesti sa ii ajuti pe cativa sa nu fie manipulati, e “good enough” si pentru mine.

      Am observat ca ai pus trademark la “Pentru că putem™”
      E copiata, nu e a lor.

      Eu prima data am auzit-o la un film genial din 2006, The Inside Man. Ruleaza si acum la posturile noastre.
      E replica statement (nu stiu sa zic in romaneste) din primul minut al filmului spusa de Dalton Russel (interpretat de Clive Owen)
      “…Recently, I planned and set in motion events to execute the perfect bank robbery. That’s also the when. As for the why, beyond the obvious financial motivation, it’s exceedingly simple. Because I can.”

      Asemanarea intre Dragnea si Dalton este ca ambii sunt hoti si le place puterea. Una din diferentele intre ei este ca unul e genial, pe cand celalalt e meschin.

      Mai e replica din asta simpla si cuprinzatoare: “Because it’s there”.
      A spus-o George Mallory cand l-au intrebat ziaristii de ce a vrut sa urce pe Everest.

      Ar putea fi folosita de Dragnea la intrebarea: Dar de ce vreti aurul din Banca Angliei? :-)
      Sa nu cadem pe fenta daca o vedem si pe asta :-)

      Thumb up 0
    • @Ciprian: Câte articole ai scris și cu câți cititori ai avut? Că așa e ușor sa stai pe margine și să dai lecții.

      Thumb up 0
    • @Ciprian
      Replica la de ce sunteți atât de nemernici, care se potrivește pentru ei în toate situațiile, a fost dată deja.
      “Pentru ca putem!”

      Thumb up 0
    • @Costel
      Habar n-ai tu cat scriu eu in fiecare zi si care e audienta mea.

      Thumb up 0
    • @Ciprian: ca daca aveam habar nu intrebam…

      Thumb up 0
    • @Ciprian : formal s-ar putea sa ai ceva dreptate, dar interventia ta mi se pare cam inutila in context, iti cam place sa te auzi vorbind, cam asta e impresia. Profitand si de faptul ca C.B. e super-civilizat si calm.
      Pot sa-ti spun ca din articol am ramas cu ceva, de la tine am doar confirmarea ca uite asa suntem noi romanii, nu ne putem abtine sa ne dam la gioale chiar daca, in principiu, suntem de aceeasi parte.

      Thumb up 0
    • “O regula pentru ca lectia ta sa fie credibila este ca aceasta sa nu aibe greseli.” […] să nu aibă greșeli.
      ”un trol o sa incearca sa te convinga” […] o să încerce […]

      Ciprian, oare ”lecția ta” este valabilă și în cazul propriului tău răspuns? Răspuns care, după părerea mea, este cam nepotrivit fondului problemei din articol și mă refer aici la punctul 2 din comentariu. Dacă nu exista punctul 2, nu exista nici comentariu meu.

      Thumb up 0
    • @Marcel
      Lecția lui ca și lecția ta sunt valabile pentru noi toți.
      Putem învața unii de la altii!
      Critica pe acest blog este bine să rămână constructivă.
      Desigur accentele combative în dezbaterile de idei sunt permise pentru a nuanța dramatismul expunerii.

      Oricum uneori când îmi citesc recomentariile simt nevoia să adaug câte o erată, dar trebuie să fim întelegatori atunci cand textul nu-și pierde coerența

      Thumb up 0
    • După cum spuneam ERATA si EXEMPLU
      a se “citi recitesc comentariile” in loc de “citesc recomentariile”

      Thumb up 0
    • @Marcel
      Da, imi asum greselile. Sper sa nu le mai repet.
      Merci.

      Thumb up 0
    • #21

      După părerea mea comentariile critice nu se dau niciodată sub anonimat.

      Thumb up 0
  5. Descriere plauzibila atunci cand in spatele trolului se afla un grup de interese/o entitate ce cauta sa formeze sau sa distorsioneze o opinie generala etc.
    Si clar aici sunt punctate pertinent toate punctele descriptive din “fisa postului”.
    Ce te faci insa cand orice comentariu negativ sau cu o opinie diferita este etichetata instantaneu ca fiind trol?
    Observ ca intr-o proportie covarsitoare toate postarile, articolele sau asa zisele “forumuri” de discutie libera(?) sunt tributare gratularii-sub o forma sau alta- a autorului sau a ideii impartasite de el.
    Cei ce scriu parca cauta osanale si aprobabari, validari in publicul carora se adreseaza.Se pleaca de la premiza ca orice publicare sau enunt a unei idei, articol, forum, topic etc. trebuie sa fie notat cu “like” sau sa placa.
    Orice idee critica sau obiectie ,mai ales daca este scurta, devine “trol”.
    Paradoxal sau nu, cu cat mai aberanta sau deviata de la realitate este topicul, cu atat oricine ar contrazice devine trol si este improscat cu noroi(a se vedea venin, violenta sau chiar insulta).
    Am patit de foarte multe ori asta, mai ales cand topicul “sarea calul” prin aberatiile exprimate.De ex.pe paginile de “familie crestina”, martorii lui Iehova(vai si-amar sa te exprimi cumva pentru vaccinare ca esti trol direct), discutiile despre masini(indrazneste sa scrii ceva despre viitorul masinilor electrice pe un topic de pasionati tdi-trolule!) etc.
    Consider deci ca aceasta denumire-de trol- este pana la urma doar o tehnica a bagatul capului in nisip si o dovada de ingustime a celor care nu au argumente necesare ca sa isi sustina ineptiile pana la capat(daca nu vom accepta sa donam sange, Iehova ne va salva e un exemplu recent unde subsemnatul am devenit trol fiind improscat direct cu ..stergerea comentariilor mele si etichetare instantanee).
    Deci trol sau…”imparatul e gol”?

    Thumb up 0
    • Bună observație!
      Costin a pus aceeași problemă
      Daca intri într-un grup care are o anumită orientare pe care dorești să o combați atunci faci intr-un anumit sens trolling.
      Chiar daca poziția ta este corectă asta nu înseamna decât că nu aparții acelui grup și nu ești binevenit.
      Asta ar fi o definiție care relativizează foarte mult termenul de troll.
      Totuși ceea ce trebuie retinut este ca etichetarea în sine este un soi de trolling.

      Pentru că mai mult te-am bagat în ceață decât te-am lamurit…
      Sensul comun al definiției acceptate în prezentarea lui CB este ca trollul perturbă, distorsionează sau deturnează o dezbatere de idei inscrise într-un sistem de valori.

      Thumb up 0
    • Da!
      Interesanta perspectiva.
      Mergi pe A3 și spune ceva de bine de Base,de Iohannis…
      Mai nou de Ponta…
      Ferească sfântul;

      Thumb up 0
  6. Vreau sa adaug puțin context pornind de la acest documentar care mi se pare complementar cu subiectul articolului https://youtu.be/tR_6dibpDfo
    Are doar 45 de minute si adreseaza o tema grea, care ne influenteaza puternic vietile: Fake News
    Recomand sa-l vedeti si apoi, pe baza retetei prezentate, sa-l aplicati intr-o situatie reala. S-ar putea sa va surprinda rezultatele 🙂
    Acest exercitiu il fac si eu mai jos:

    Anatomia Fake News

    1. gasirea unei teme sensibile in societate
    protestele #rezist impotriva psd, alde si prietenii legate de justitie, coruptie, economie
    2. o minciuna atat de mare incat iti este greu sa crezi ca cineva ar perpetua-o daca nu ar fi adevarata
    protestatarii sunt finantati si manipulati de Soros, multinationale, etc pentru a rasturna guvernul reprezentativ, ales democratic (sic!)
    3. impachetarea minciunii in bucati de adevar pentru credibilitate
    multi dintre protestatari lucreaza in multinationale
    au fost cateva companii care au dat ore libere pentru ca angajatii sa poata merge la proteste
    Soros a facut o avere uriasa exploatand sistemul capitalist
    Cu aceasta avere Soros a sponzorizat multe initiative educationale (acum 20 de ani, Fundatia Soros a sponsorizat dotarea cu calculatoare si conexiunea la internet prin linie inchiriata a liceului unde am invatat, liceu cotat drept cel mai bun din oras)
    4. dezvaluirea pe surse pentru ca, mai apoi, ea sa fie preluata drept adevarata de trompetele oficiale
    Aici aleg doar 2 din multe site-uri despre care s-au demonstrat legaturi si simpatii rusesti
    Gandeste.org – 142k hituri
    https://goo.gl/k3554Q
    Activenews.ro – 45k hituri
    https://goo.gl/F99JDF
    5. idiotul util
    aici este vorba de interese comune: psd-alde si masinariile media asociate dispun de suficienti idioti utili care sa raspandeasca mesajul
    6. se neaga vehement orice implicare
    statul paralel, soros, ue, americanii, multinationalele, etc
    7. jocul pe termen foarte lung
    povestea de mai sus nu este noua, ea se perpetueaza de multi ani si nu pare sa sa opreasca prea curand

    Thumb up 2
  7. “O regula pentru ca lectia ta sa fie credibila este ca aceasta sa nu aibe greseli”.
    Să ̶a̶i̶b̶e̶ aibă.

    Thumb up 6
  8. Toate aceste tactici pot fi regasite in cartea lui Arthur Schopenhauer – Arta de a avea intotdeauna dreptate. Este o lectura usoara cu exemple in fiecare caz.

    Thumb up 1
  9. O sa te dezamagesc putin.
    https://www.dictie.ro/sa-aiba-sau-sa-aibe/

    “Forma corectă de conjunctiv prezent a verbului „a avea” este „să aibă”.
    „Să aibe” şi „să aivă” sunt considerate regionalisme.”

    Thumb up 0
  10. Trolling is a art.

    Thumb up 1
    • Asta intra la 2, “centrarea pe detalii”. Vad des pe alte bloguri romanesti corectii gramaticale (bre, nu se spune asa, ci etc). De parca fostele noastre profesoare de romana ne citesc/noteaza comentariile si toti noi astia anonimi pe internet dam teza la romana. Curios ca nu vad asta niciodata pe site-uri de lb engleza. Si se troleaza si-acolo no pb.

      Thumb up 0
    • Domnu’ DanC, eu nu scriu așa cum scriu doar pentru că poate vreuna din fostele mele profesoare de limba română îmi urmărește activitatea pe net și, când ne întâlnim data viitoare prin oraș, îmi bate obrazul că n-am pus cratima unde trebuie.

      Faptul că scriu corect este, în primul rând, un semn de respect pentru mine, iar în al doilea rând, pentru interlocutori.
      Nu voi scrie permanent pe bloguri sau pe oriunde, câteodată poate voi da vreun interviu de angajare, sau voi scrie ceva oficial. Iar în cazuri de genul ăsta, o greșeală gramaticală pe care-am repetat-o de atâtea ori în mediul on-line, pentru că nu dau eu acum „teză la română” și-mi permit să skriu orikum, ajea, mai jmekerjte, se poate dovedi fatală.

      Cât despre site-urile de limbă engleză pe care nu vedeți asemenea corecturi… nu știu ce site-uri citiți, dar vă pot asigura că există. Diferența sesizată de mine între comentariile de pe site-urile de limbă română și cele de limbă engleză e că aici, dacă îi atragi cuiva atenția, ți se răspunde agresiv, pe aceeași idee, „nus in skoala, skriu kum vrea mujki mey”, pe când pe cele de limbă engleză, agresivitatea e înlocuită în mare măsură de umor.
      Ca o regulă de bază, nu oricine vă corectează anumite greșeli are intenții ascunse.

      Iar acum, vorbind strict din punctul meu de vedere, dacă citesc un mesaj agramat al cuiva, vă pot asigura că respectul meu referitor la acea persoană va scădea vertiginos spre zero. Cu anumite excepții, e adevărat, dar nu pot socializa cu tomberoanele (Paraziții).

      Thumb up 0
    • Don’t feed the troll, feed the stray dog (TM),

      Thumb up 0
  11. mi a zis unul ca mi o da in gura…i am replicat ca am dinti, sunt tanara, asa ca il provoc sa faca asta :)

    Thumb up 2
  12. As mai mentiona o tactica frecvent folosita: inundarea discutiei cu mesaje de un nivel la care omul decent renunta sa mai discute, indiferent daca mesajele respective sustin sau contrazic o anumita pozitie. Deexemplu: o discutie despre anuntarea mutarii ambasadei; vine trolul si incepe sa o injure pe Dancila in cel mai jos registru posibil; sfarsitul discutiei.

    Thumb up 2
    • in cazul amintit nu este vorba de un troll ci de un om cultivat, inteligent si foarte #rezistent…..trolii sunt tot timpul ceilalti!

      Thumb up 0
  13. #40

    trolii sunt putini si reprezinta o cantitate neglijabila, mai ales pe fb, unde pensionarii analfabeti si postacii din ambele tabere se injura intre ei. Am renuntat de mult sa mai combat vreo idee , automat esti tagat sorisist, pesedist, basist, securist, etc.

    Thumb up 0
  14. O sa las asta aici, pentru ca e un exemplu live cu un functionar de la noi, viceprimarul Bucurestiului. La final sunt si alte cateva exemple cu politicieni.

    Thumb up 7
  15. Ar fi fost ajutat daca ar fi fost date si exemple din tabara extrema adversa PSD. De exemplu Bot, rezist si poate unele cultish: vegan, ortodox, etc.

    Thumb up 0
  16. Partidele de stanga si de dreapta sunt in regula, partidele de extrema stanga sau de extrema dreapta nu prea mai sunt in regula. Avem exemple clare.

    Dictatura majoritatii e o forma a democratiei dusa catre extrem. Nimic dus la extrem nu e bun pe termen lung si la un moment dat bubuie.

    De exemplu, tine masina la turatie maxima. Cat crezi ca rezista motorul ala pana sa bubuie?

    Thumb up 0
  17. @AB
    Ai revenit la o discuție mai veche.
    Sincer!
    Trebuie să întelegi un lucru simplu.
    Cineva care folosește în explicații clișee preluate de la manipulatori nu poate avea o opinie.
    Și asta e tot pentru azi.

    Thumb up 0
  18. Lol menutz, tu chiar le insumezi pe toate! Felicitari pentru exemplul oferit!

    Thumb up 0
  19. Zidul ăsta de text e atât plin de minciuni, neştiinţă, greşeli şi tehnici de manipulare încât nu pot lucra decât selectiv, altfel i-aş ocupa lui Vlad tot spaţiul pe server.

    Te consideri detinatorul adevarului suprem.” = ad hominem, combinat cu “mind reading” (care e un caz particular de “magical thinking”)

    daca cineva are alta opinie il numesti trol” şi “Daca cineva are alta opinie inseamna ca este trol sau platit de rusi.” = minciuni (plus auto-victimizare; am mai explicat ţelul acestei metode de manipulare)

    Asa gandesc bosevicii” = vină prin asociere (si minciuna sfruntata. Bolsevicii au adus “dictatura” in zona politica, de la cea a majoritatii la cea a proletariatului)

    Tocmai asa e in democratie, se fac alegeri si cei care primesc mai multe voturi ajung la putere si pun in aplicare programul lor. Un partid considera ca trebuie reduse taxele, alt partid considera ca trebuie marite taxele si daca primul partid castiga si ajunge la putere, scade taxele. E absurd sa se consulte cu opozitia care are alta opinie” = strawman, plasat după o construcţie aparent corectă. Consultările nu trebuie să aibă loc doar cu opoziţia, ci şi cu alte componente ale societăţii.

    Bolsevicii au ca mod de gandire faptul ca cei care ajung la putere nu trebuie lasati sa conduca pentru ca au alte idei si distrug tara.” = minciună, neadevăr istoric (pentru bolsevici nimeni nu avea loc la putere in afara de ei. Ce naiba bai AB, si la istorie ai ramas corijent??)

    Cred ca in trecut ai avut legatura cu Divertis daca afirmi ca trebuie consultati specialistii.” = nici nu ştiu cum să calific afirmaţia asta. Singurii care au înlocuit specialiştii cu necalificaţi au fost…. ghici cine? Bolşevicii!

    De prin 2005 pana la pruna cei care au modificat legile s-au consultat cu specialistii cand au adoptat CP prin asumare sau la ordonanta Ciolos/pruna?” = strawman, încercare de schimbare a subiectului + decontextualizare. N-am zis nimic despre ce-au făcut cei de dinainte de Prună. TU ai adus discuţia aici, neinvitat.

    Cu care specialisti daca sunt zeci de articole neconstitutionale?” = minciună. OUG 6/2016 nici nu a fost atacată la CCR.

    Nu e bine ca un politician sa jigneasca in public dar un comentator o poate face pentru ca se adreseaza unui politician votat. Chiar articolul avea in titlu cuvantul golan. Deci se poate dar la fel de bine se poate spune si despre Cîţu ca apara banci care spala bani rusesti” = falsă echivalenţă + red herring, nu Cîţu era subiectul articolului. Dar dacă-ţi place aşa tare de Cîţu încât îi oferi loc gratis în mintea ta, suit yourself.

    Se vede ca pentru tine e rau daca unul e platit cu bani rusesti dar nu conteaza ca altii sa spele bani rusesti si unul votat ce cetateni sa-i apere cu indarjire” = minciună sfruntată, aia cu “apăratul” (am ras copios. Sa il acuzi pe Teodorovici ca “apara” banii romanilor… vai, vai…). Plus: cine l-o fi “ales” pe Teodorovici pe postul de ministru nu stiu; dar sigur nu cetatenii, amice ZY (ca AB nu meriti)

    Am alta opinie fata de adevarul tau suprem deci sunt trol, pesedist, platit de rusi (acum nu prea tine) red hering si altele de genul asta.” = auto-victimizare (plus un pic de recunoaştere? hmm… :-D )

    Si Trotski a explicat ‘stiintific’ cum se anihileaza dusmanul de clasa.” = vină prin asociere şi ad hominem.

    Thumb up 0
  20. AB, comentariul tau este genial in sensul ca vine sa confirme (aproape) toate punctele din articol. Nici nu mai e nevoie de alte explicatii pentru a-si sprijini argumentele.
    M-am si intrebat un pic daca nu este tot CB care-si da apa la moara….
    Sa aveti o zi buna!

    Thumb up 0
  21. Salut acest nou guest-post propus de CB și îl recomand tuturor celor care sunt constienți că suntem asaltați de o avalanșa de informații care trebuie filtrate înainte de a deveni un mod de percepție a realității
    În acest sens “deconstrucția unui troll” nu este menita doar ca serviciu public, ci este și o tehnică de apărare sau poate un soi de igienă morală în social media si mediul online in general.
    Înainte de începe antrenamentele citiți si postarea anterioară a lui CB:
    https://www.petreanu.ro/neuromarketing-data-noua-politica-mondiala/
    Aceasta lectură este necesară pentru a întelege că, fie că doriți sau nu, fie că sunteți constienți sau nu, sunteți o țintă în mijlocul unei lupte.
    Având în vedere dimensiunea conflictului și logistica implicată orice acțiune individuală de deconstructie a trollilor constituie o lupta de gherilă absolut necesară.
    Asadar exersati și diseminati!

    Thumb up 1
    • Plain Sight,

      mulțumesc, dar nu neapărat pentru că îmi apreciezi gândirea (mă simt flaușat, dar în imaginea generală acest lucru e minor) ci mai ales pentru că atragi și tu atenția asupra unui lucru care mie-mi sare în ochi: România este, azi, acum, în acest moment, teatru de război. Neconvențional deocamdată (Timmermans: dacă nu erați în UE / NATO erați în situația Ucrainei), dar asta ar trebui să ne facă cu atât mai atenți.

      Thumb up 0
  22. Într-o democrație funcțională, în parlament sunt ascultate toate vocile și se cauta soluții care sa mulțumească cât mai multa lume. Asta nu este echivalent cu faptul ca partidul sau alianța care are peste 50% face ce vrea.
    In Romania, deciziile se iau de o mana de oameni, în spatele ușilor închise iar parlamentul s-a transformat dintr-un loc de dezbatere într-un loc în care se oficializează deciziile deja luate în spatele ușilor închise.
    Deasemenea, în mod ideal, programul de guvernare al unui partid nu trebuie sa fie o lista de decizii ci o lista de probleme care vor fi puse în dezbatere și cum vede acel partid rezolvarea lor.

    Thumb up 1
  23. Sealioning și falsă echivalență la AB#37 si #43 = troll

    Thumb up 0
  24. Postacii PSD cu conturi false te jignesc si te injura fara motiv. Apeleaza la aceasta metoda, din pacate cu succes, pt. a-i timora pe ceilalti comentatori de a-si exprima propriile opinii politice. Multe persoane de varsta a doua, a treia cu mult bun simt, renunta sa mai posteze comentarii politice pe diverse pagini pt. a nu fi atacati de armatele de postaci. Pentru ei e inexplicabil sa fie injurati fara niciun motiv. Eu zic ca asta face parte din strategia postacilor platiti de PSD.

    Thumb up 0
  25. Citez “Trolului toxic i se rupe dacă are dreptate sau nu. Rolul lui nu este să aibă dreptate, ci să te facă pe tine să te îndoieşti de judecata proprie.” -> Nu e asa, scopul trolului nu e sa te faca *pe tine* sa te indoiesti, stie ca nu va reusi, el se adreseaza *celorlalti* care citesc discutia. Si tu nu incerci sa-l convingi pe troll, ci sa il expui ca troll in fata celorlalti. De asta uneori chiar se scrie textual in conversatie “please, don’t feed the troll”, dupa care nu se mai argumenteaza nimic, il lasi pe troll sa se inflameze, revenind si argumentand ca nu e troll.

    Thumb up 0
    • Mai corect este pentru că nu știe ce va reuși. Tot din definiție.

      Thumb up 0
    • Dacă suntem și mai preciși… Referința fiind la trolul toxic care nu are nici mesaj nici argumente misiunea lui este doar de a perturba grupul.

      Thumb up 0
  26. Da.
    În principiu se întelge din definiție.
    “ci să te facă pe tine (include auditoriul) să te îndoieşti de judecata proprie” deoarece trollingul prin definitie se adreseaza tuturor.
    “el se adreseaza (și) *celorlalti*” atunci cand converseaza cu tine.
    O clarificare utilă.

    Thumb up 0
  27. Am postat acest comentariu in alta parte, ce faceti aici nu-i chiar ok:

    Referitor la primul punct:

    “1. De-contextualizare: trolii scot un eveniment din context şi aplică doar asupra acestuia logica destinată analizei în ansamblu, de fapt. De exemplu, “guerilla parlamentară” a USR de la începutul mandatului / OUG13. Trolii spuneau “este inacceptabil să te porţi aşa în Parlament! Nu au pic de respect!”. Ceea ce, scos din context, poate fi chiar adevărat. Făcând un pas în spate şi mărind imaginea, vedem că – but WHAT ABOUT PSD – acţiunile extreme ale PSD/ALDE (lipsa respectului pentru opoziţie şi populaţie, lipsa dialogului şi a negocierilor de bună-credinţă etc).”

    https://en.wikipedia…ki/Whataboutism – Sunt doua cuvinte schimbate in urmatoare definitie

    “When criticisms were leveled at USR, the response would be “What about…” followed by the naming of an event in PSD [7][8][9] It represents a case of tu quoque – an appeal to hypocrisy.[5][6][36] The tactic is a type of logical fallacy that attempts to discredit the opponent’s position by accusing hypocrisy.[37][38] It functions as a diversionary tactic to distract the opponent from their original criticism.[39][40][41] Thus, the technique is used to avoid directly refuting or disproving the opponent’s initial argument.[42][43] The tactic is an attempt at moral relativism,[44][45][9] and a form of false moral equivalence.[25][46][47]”

    Unele dintre uramtoarele puncte sunt si mai urate: Domnul Citu e exculs pe viata din propria meserie si d-voastra va intrebati de ce nu-i sunt atacate…ce? Profesionalismul daca nu moralitate? Dansul fiind un bancher exclus din sistem pentru comportamentul sau neprofesional?

    Thumb up 0
    • Mă întreb de ce s-ar chinui cineva să spună atâtea lucruri fără sens?
      A propos și by the way… what about trolling?

      Thumb up 0
    • Dante,

      atunci când analizezi o situaţie e bine să îţi aminteşti că de cele mai multe ori lucrurile se întâmplă – şi trebuie analizate – pe mai multe planuri. Simplificarea e utilă doar dacă nu se îndepărtează de esenţă, altfel ratezi concluziile.

      În analiza ta, cred eu, ai săvârşit nişte greşeli – comune, de altfel – care vin din supra-simplificare. De exemplu, ai de-contextualizat la extrem, punând faptele USR pe acelaşi plan de extindere, întindere şi gravitate cu cele ale PSD, ceea ce este inacceptabil. În analiza legată de “extindere, întindere şi gravitate” avem nevoie să ne amintim că

      (a) acţiunea USR a fost limitată în timp (câteva zile, o săptămână, pe-acolo), în spaţiu (în interiorul Parlamentului) şi în consecinţe (lucrările Parlamentului s-au desfăşurat în continuare, chiar dacă mai greu, cetăţenii României nu au fost direct afectaţi, sistemele de “checks and balances” nu au avut de suferit, acestea fiind de fapt cel mai important lucru pentru noi toţi iar USR nu avea atunci şi nu are nici acum o istorie de încercări de încălcare a regulilor de funcţionare a democraţiei care să ne pună în pericol ca naţiune)

      în timp ce

      (b) acţiunile PSD se înscriau într-o lungă listă de acţiuni asemănătoare periculoase pentru România europeană, nu aveau / au limită în timp (vezi istoria FSN / PDSR / PSD), afectau / afectează toţi cetăţenii României iar ţinta acţiunilor este exact sistemul de control şi echilibru între puterile statului, adică PSD atacă însăşi esenţa statului democratic.

      Între cele două situaţii nu încape nici un fel de echivalenţă, deci nu se susţine aserţiunea ta de whataboutism. Ca atare, întreaga critică montată de tine îşi pierde valabilitatea. Nu-i vorbă, mulţi fac astfel de erori de judecată fără a fi troli (intenţia şi rezultatele căutate sunt definitorii aici), cred doar că e bine să fim atenţi înainte de susţine sentenţios lucruri greşite, că ne facem de râs.

      În ceea ce-l priveşte pe Cîţu sunt foarte curios cum a fost el “exclus pe viaţă din propria meserie”. Formularea este de o gravitate aparte şi sugerează că un corp decizional / disciplinar a constatat lucruri făcute de Cîţu şi a dat o decizie oficială prin care acestuia i-a fost interzisă practicarea profesiei, ceea ce… Uite, din 2011 (Hotnews): “Reamintim ca in urma atacului speculativ dat in 2008 asupra leului, o parte din trezorierii sefi ai catorva banci comerciale au fost obligati sa paraseasca sistemul, Citu fiind printre cei putini admisi sa mai lucreze in continuare.” Aşa că te-aş ruga insistent să îţi susţii afirmaţia cu documente, altfel voi fi nevoit să o calific drept minciună sfruntată iar pe tine drept mincinos notoriu fără drept de reabilitare în ochii mei.

      Thumb up 0
    • Din câte am înțeles eu Dante s-a oferit ca material didactic pentru tema noastră nu pentru “vivisecție”.

      Dar va fi mult mai palpitant așa!

      Thumb up 0
    • B,

      In primul rand, nu am pus faptele USR-ului la acelasi nivel cu cele ale PSD-ului. In practica ambele sunt oarecum irelevante pe termen lung, vom avea o alta majoritate anul viitor. Sau nu. Dar o dezbatere onesta e critica pentru noi, ca tara, indiferent de rezultatele electorale pe termen scurt

      In al doilea rand – PSD nu este in discutie. In discutie sunt actiunile USR-ului care trebuie judecate in functie de valoarea lor si nu in contextul de “ce face PSD”

      Simplificarea e foarte importanta – “Simplicity is the ultimate sophistication”

      Legat de domnul Citu, imi voi sustine afirmatia in baza realitatii – Domnul Citu NU a mai lucrat in sistemul bancar de mai mult de 8 ani dansul a fost exclus din domeniul bancar pentru lipsa de profesionalism ( ca sa fiu decent..) Dar cum spuneti si d-voastra – “a fost fortat sa paraseasca” – de cine? De un corp decizionar care, normal, exista (nu imi cereti sa va aduc acte)

      Reticienta fata de capacitatile profesionale ale unui asemenea individ ar trebui sa fie evidenta, imi pare rau ca nu este.

      @ Plain, daca vrei sa discuti..

      Thumb up 0
    • Simplificarea e foarte importanta – “Simplicity is the ultimate sophistication” .

      Pe bune? Pentru tine simplificare si simplicity e acelasi lucru?
      Simplificare e un proces, iar rezultatul e foarte rar simplicity.
      Simplicity e o stare, o calitate.

      Thumb up 0
    • @Dante
      1. Nu sunem pe temă cu discuția propusă.
      2. Tema coincide cu cea a unei discuții deja încheiate cu AB.
      3. Poziționarea ca și discursul coincid deasemenea.
      4. Discuția a fost încheiată din aceleasi motive ca la postarea mea #63
      5. Probabilitatea ca discuția să se încheie în același mod este de 100% (ca și probabilitatea de a fi una și aceeași persoană)

      Thumb up 0
  28. Salut CB din nou,
    As avea cateva intrebari, poate daca ai ceva timp, ma lamuresti.
    E posibil ca un trol sa aiba dreptate intr-o discutie?
    Cum deosebesti un trol toxic de unul normal?
    Zicea cineva in comentarii (p-acilea) ca “uite asa suntem noi romanii, nu ne putem abtine sa ne dam la gioale”. Sa zicem ca asa ar fi. Daca cineva te contrazice si foloseste pentru asta o metoda care se incadreaza la tehnicile enumerate de tine, cum iti dai seama ca nu e trol? In alte cuvinte, cum faci diferenta intre cineva care nu e de acord cu tine / comunitatea si un trol?

    Merci.

    Thumb up 0
    • Ciprian,

      Subiectul e vast şi nu-l putem acoperi atât de detaliat pe cât mi-aş dori. De-aia o să fac doar câteva precizări, ca răspuns la întrebările tale.

      Pentru început: pe Internet, “troll” desemna iniţial un comentator care făcea comentarii inflamante doar pentru distracţie. Stârnea o furtună de replici pe care o savura; dacă mai şi devia discuţia, perfect pentru el. Dar primii troli (se pare) nu aveau alte obiective decât propria satisfacţie.

      Aşa cum, însă, un boschetar poate fi doar boschetar sau poate fi un agent sub acoperire în misiune, şi trolii iniţiali s-au dovedit o acoperire foarte bună pentru inşi rău-intenţionaţi. “Trol toxic” e denumirea dată de mine, nu e nomenclatură recunoscută, dar am simţit nevoia să-i deosebesc de trolii… inocenţi, ca să zic aşa.

      În definiţia mea, ceea ce califică un Trol Toxic şi îl deosebeşte de alte specii de pe Internet sunt 3 lucruri: modus operandi (descris pe scurt în articol), intenţie (distructivă, fie că întrerupe discuţia, fie că sădeşte îndoieli pe subiecte legitime) şi lucrul în haită (fie că sunt agenţi operativi angajaţi special pentru trolling, fie că sunt naivi care se alătură fără să fie recompensaţi direct pentru asta – “idioţii utili”).

      Aşadar putem bănui un trol, dar identificarea ca pentru instanţe (beyond reasonable doubt) este practic aproape imposibilă. Ca atare, e bine să analizăm – dacă putem – întreaga activitate a contului suspectat. Se aruncă în piaţă prea mult cu “eşti un trol” atunci când nu mai există argumente, iar asta diluează eficienţa combaterii celor reali (şi da, şi eu mă fac uneori vinovat de asta. Mă supraveghez să îmi reduc instanţele de eroare, dar…)

      Venind la întrebările tale: e foarte posibil ca un trol să aibă dreptate. În evaluare contează modul în care-şi susţine poziţia, nu neapărat poziţia în sine. Deosebirea între variatele tipuri de troli e dată de obiective şi modus operandi. De exemplu, un trol “inofensiv” abandonează de obicei discuţia când nu e băgat în seamă sau când e contrazis cu argumente (când e lipsit de factorul “distracţie”); un trol toxic insistă, chiar dacă se face de rahat, pentru că obiectivul lui este altul.

      Pe de altă parte, nu oricine foloseşte artificii e trol. Multe dintre aceste artificii apar în discuţiile zilnice pentru că sunt profund omeneşti; utilizarea lor în scopuri distructive face diferenţa. Nici încăpăţânarea absurdă nu îl face pe trol. Mulţi oameni normali sunt incapabili să recunoască când greşesc. Analiza necesară cere sesizarea subtilităţilor de comunicare, analiză pe mai multe planuri, introducerea adecvată a contextului în proces… lucruri pe care puţini le fac, de fapt.

      Thumb up 0
    • @Ciprian
      Până intervine CB cu o variantă mai elaborata o sa incerc să schitez eu un răspuns
      1. Teoretic nu practic da. E posibil ca un troll să aibă dreptate în cazul în care troleaza un grup de lunatici. Pare mai degrabă un paradox, dar asta este situația. Dacă nu ar fi posibil sa aibă dreptate atunci trollingul ar fi imposibil. Ar fi un nonsens și nici macar nu ar exista termenul. Din acest motiv este necesar sa-l identifici folosind tehnici specifice.
      2. Trolul toxic de obicei are doar scopul de a perturba. Unii troli toxici sunt ei înșiși grav per-turbati. Poti găsi exemple și printre comentariile de mai sus. Deocamdată nu spun mai mult pentru că sigur vor exista reacții.
      3. În primul rând pentru deconstrucție sunt necesare tehnicile descrise de CB. Dacă cineva dorește cu adevărat să te lamurească (foarte puțin probabil să se întâmple online) asupra gândirii tale eronate o va face raportandu-se la principii morale și sisteme de valori universal valabile fara a folosi tehnici de manipulare.
      Concluzie:
      Este necesar sa decriptezi tehnicile de manipulare sau clișeele manipulatoare. In acel moment te ridici deasupra etichetarii ca ”troll”. Nu mai are sens etichetarea atunci când identifici intenția de manipulare.

      Thumb up 0
    • Multumesc @CB si @Plain Sight

      Thumb up 0
  29. #69

    In cele mai multe situatii, trolul nu stie ca este trol… genul idiot. Reactiile lor, opiniile, sunt firesti. Analiza putina, cognitie redusa, vocabular sumar, idei putine si fixe, brutal, grobian. De vina este QI ul.
    Mai este o categorie de trol care nu stie ca este trol… genul lepra. Spre deosebire de trolul adevarat, astia actioneaza instinctiv.. nu pentru a te convinge ci pentru a “scapa”. Scopul lui este supravietuirea. Stie ca spune tampenii, stie ca nu are credibilitate… dar te pune in dificultate, trage de timp, cauta portita de scapare.
    Trolul adevarat… gen sociopat.
    Stie ce face, este inteligent, planifica, fixeaza scopuri si urmareste rezultate, este minutios si perseverent. Lui trebuie sa ii dai o tema… si un fir de care sa se agate, apoi va tese o panza.

    Desigur mai sunt cateva tipuri.. cum ar fi genul latrator sau mituibilul…

    Cu respect
    Dacian

    Thumb up 0
    • Ar fi binevenită o schemă de încadrare a trolilor după motivatie, interes, scop, temă, misiune, mesaj și apoi după nivel de pregatire, profil psihologic și comportamental.
      Problema este că în această chestiune, având în vedere numărul mare de combinații și nuanțe, încadrarea nu își dovedește utilitatea practică în comparatie cu identificarea ”artificiilor logice” specifice trolling-ului.
      Însă cred că este o temă interesantă de studiu din punct de vedere statistic.

      Thumb up 0
  30. Nu stiu sigur inca daca pentru autor pasiunea pentru trolli a devenit obsesie. In rest, sper sa publice o carte!

    Thumb up 1
    • Nu e o obsesie, dar e o preocupare constantă. A plecat din sentimentul de frustrare la auzul aberațiilor politicienilor (PSD-ALDE acum, în principal, dar toți au limbariță de-asta, de genul “stai să-ți explic că ce vezi cu ochii tăi nu-i adevărat”. Mi se pare că îmi jignesc urmele de inteligență pe care le mai dețin). Am sesizat niște modele de comunicare comune cu trolii și am studiat un pic problema. Într-o lume a “post-adevărului” și a “faptelor alternative” eu unul prefer să gândesc cu capul meu, așa cât și cum pot eu.

      Thumb up 0
    • CB: e ok sa ai o preocupare (intelectuala), sa te documentezi si sa-ti expui rezultatele preocuparii. ce nu mi se pare ok este atunci cand rezultatele vizeaza numai anumiti “troli”. In toate postarile tale aici, pe blogulul dlui Petreanu, “trolii” sunt doar aceia care posteaza contra. Cine nu e de acord cu subiectul/cu majoritatea automat e troll, postac psd-ist,…ciuma rosie, etc. In aceasta situatie toata teoria/preocuparea ta pentru troli, postaci nu e altceva decat …o opinie invelita intr-un discurs pseudoexpert.

      Thumb up 0
    • @bugsy
      Îmi pare rău că fac asta, dar dacă repostez aici va fi mai ușor să compari diferențele de abordare.

      “Salut acest nou guest-post propus de CB și îl recomand tuturor celor care sunt constienți că suntem asaltați de o avalanșa de informații care trebuie filtrate înainte de a deveni un mod de percepție a realității
      În acest sens “deconstrucția unui troll” nu este menita doar ca serviciu public, ci este și o tehnică de apărare sau poate un soi de igienă morală în social media si mediul online in general.
      Înainte de începe antrenamentele citiți si postarea anterioară a lui CB:
      https://www.petreanu.ro/neuromarketing-data-noua-politica-mondiala/
      Aceasta lectură este necesară pentru a întelege că, fie că doriți sau nu, fie că sunteți constienți sau nu, sunteți o țintă în mijlocul unei lupte.
      Având în vedere dimensiunea conflictului și logistica implicată orice acțiune individuală de deconstructie a trollilor constituie o lupta de gherilă absolut necesară.
      Asadar exersati și diseminati!”

      Dupa cum vedem trăim într-o lume în care alienarea a ajuns la cote îngrijoratoare.
      Oamenii manipulabili și manipulați devin într-un anumit sens zombie ajungând unelte pentru scopuri obscure ce nu le aparțin în loc sa-și trăiască propria viata, iar asta ne afectează pe toți.

      Thumb up 0
    • bugsy,

      Salut preocuparea ta pentru “obiectivitate” (o pun între ghilimele pentru că este convingerea mea profundă că “obiectivitatea” nu este decât un alt nume pentru subiectivitatea majoritară). Ca intenţie este lăudabilă. Ca materializare…

      În opinia mea (simplă opinie, repet cu tărie că nu mă consider expert în nimic; poate doar în meseria mea) “audiantur at altera pars” este un demers valabil doar în condiţiile în care părţile sunt echivalabile moral, legal, ca resurse, atitudini şi intenţii. Nu e cazul aici.

      Conservatorii hoţ-naţionalişti (ai noştri tri-trandafirii, ai lor portocalii la piele) îmi oferă foarte multă materie primă, pentru că este modul lor principal de comunicare. Da, am văzut artificii de logică şi la politicienii şi susţinătorii opoziţiei noastre, evident. Dar – la acest moment – consecinţele potenţiale şi cele materiale ale vorbelor celor două părţi sunt atât de disproporţionat aşezate în “favoarea” conservatorilor roşii încât mi se pare urgent să îi examinăm şi combatem pe ei primii. Când Seidler, Barna şi L. Orban vor părea că au şanse de a ajunge la putere îi voi analiza cu aceeaşi atenţie.

      Aşadar, bugsy, după mine “audiantur et altera pars” va fi valabil când cele două părţi vor fi în relativă egalitate. Cu una dintre ele făcând eforturi constante să distrugă puţinul nostru progres din 2007 încoace (în cazul nostru; în alte ţări, chiar mai demult) nici nu mă gândesc să le pun pe amândouă pe acelaşi taler. E o poziție politică asumată în clar. Iar cei care cred că “toţi sunt la fel şi toţi trebuie ascultaţi” ar trebui să se pregătească (și) pentru o variantă de viitor foarte neplăcută, la care ei înşişi vor fi contribuit din plin prin neînţelegerea forţelor aflate în joc în prezent.

      PS: chiar şi aşa, lista asta e neutră politic. O poţi folosi liniştit acolo unde ratez eu analiza :-D

      Thumb up 0
    • @CB
      Nu știu dacă e cazul să mă limitez la simpla observație că dacă admitem că “obiectivitatea nu este decât un alt nume pentru subiectivitatea majoritară”, atunci suntem în situația în care anulăm complet demersul de a destructura trolli sau de a decripta manipulările
      Ar însemna că suntem obiectivi dacă ne supunem subiectivității majoritare.
      Stiința nu ar fi făcut niciodată vreun progres dacă așa ar fi stat lucrurile în realitate.
      Or scopul nostru (cu ajutorul ”științei”) este ca noi înșine sa avem o percepție cat mai fidelă asupra realității. Adicătelea să fim cât mai obiectivi cu putință.
      Aș fi mers mai departe, dar dacă până aici am mai lămurit ceva tot e bine.

      Thumb up 0
    • @CB: in principiu, sunt de acord cu obiectivitatea ca “subiectivitatea majoritara”, dar atunci cand incepi sa faci o analiza destul de aplicata, cu metoda, asa cum faci tu in situatia identificarii si eliminarii trolilor este necesara o minima obiectivitate (macar mimata) si un set minim de criterii aplicabile celor pusi la insectar. nu cred ca este cusher sa lovesti acum in psd pentru ca ei sunt la putere iar in pnl mai putin, lasandu-i sa mai creasca putin pana se califica in a da si in ei cu toate tunurile (despre usr nu zic nimic pentru ca ei nu sunt partid, ci un ong, nu au ideologie, doar prezentari ppt,). zici tu : “să se pregătească (și) pentru o variantă de viitor foarte neplăcută, la care ei înşişi vor fi contribuit din plin prin neînţelegerea forţelor aflate în joc în prezent”. eu cred ca dramatizezi si ca iti place de cassandra. stay cool, psd va mai castiga cel putin doua randuri de alegeri (parlamentare, europarlamentare si locale ) de acum incolo. stiu, sunt postac psd, sunt trol,…, i don’t give a shit! dar, daca vrei facem un pariu, acum, aici pe rezultatul alegerilor din mai. vrei?

      Thumb up 0
    • @bugsy…presupunand ca esti bine intentionat si nu vrei doar s-o faci pe desteptul. asa, de amorul artei…poti puncta intr-un mod precis unde se situeaza granita intre “preocupare constanta” si “obsesie” (cu nuanta usor clinica pe care o sugerezi) ?
      Merci.

      Thumb up 0
    • @Bugsy
      Dacă alegerile vor fi o mascaradă cum este ceea ce voi numiți acum ”justiția” atunci alegerile nu vor fi câștigate de PSD ci vor fi pierdute de popor.
      Pariul poți considera că este deja pierdut in toate variantele.
      Doar un exemplu:
      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-12994073-stenograme-din-dosarul-listelor-electorale-ioan-rus-intr-discutie-victor-paul-dobre-chiar-nu-vreau-petrec-batranetile-puscarie.htm

      Thumb up 0
    • @bugsy

      :-D am râs cu toţi dinţii când am citit “este necesara o minima obiectivitate (macar mimata)”. Vrei să fii minţit frumos? Not me, buddy, not me.

      Obiectivitatea e bună – între prieteni, când e vorba de principii, când ai de făcut tu alegeri pentru viaţa ta. Când vine vorba de cei care îmi administrează viaţa şi care pot – literalmente – să mă bage în faliment, să-mi împiedice munca, să mă flămânzească, “obiectivitatea” este un impediment. Te afli pe blogul unui jurnalist care, de ani de zile, supraveghează cu ochi de vultur ce fac cei de la putere – te aşteptai la altceva de la mine? Pentru că, amice, “la putere” înseamnă că sunt singurii pentru care gândul se poate traduce în acţiuni. Acţiuni care au efecte directe asupra vieţii mele. Când Opoziţia o putea face la fel, îi voi supraveghea cu aceeaşi atenţie. Până atunci le rezerv un sfert de ochi, restul de 7 sferturi e pe Putere.

      Te ştiu de o bucată de vreme, ştiu că nu te comporţi ca un trol în ciuda multiplelor ocazii când am avut păreri divergente, deci departe de mine gândul să recurg la imprecaţii facile (şi false). Ştiu că PSD a înclinat masa spre ei; tu priveşti asta cu simpatie, eu cu îngrijorare. Eu fac ce pot să împiedic rezultatul pe care tu îl prooroceşti. We agree to disagree – that’s all.

      Acum sunt pe drum și e dificil de postat de pe telefon, dar mi-ar plăcea cu adevărat sa găsim o metoda sa dezbatem asta fără a-i aglomera “casa” lui Vlad.

      Thumb up 0
    • @p`acilea: preocupare este atunci cand iti ocupi timpul (cu ea), obsesie e atunci cand (ea) iti ocupa timpul.

      Thumb up 0
    • @Plain Sight: nu am niciun fel de dubiu ca alegerile nu vor fi corecte. mascarada este din momentul cand alegerile vor fi dublate de referendum. vrei sa fim sinceri? ok, presupun ca raspunsul e “da”. deci, de ce crezi tu ca asa, peste noapte, cineva s-a trezit cu fata la referendum, acum in anul cand sunt si prezidentiale? si cel mai umil tanar, frumos si liber stie ca la o prezenta redusa la vot, la europarlamentare, psd castiga la scor. treaba se schimba la o prezenta mai mare la vot. trebuia gasita o modalitate de a asigura, cat de cat, aceasta prezenta mai mare. si s-a scos din joben referendumul. nu se stie inca sigur pe ce tema, dar daca a fi o intrebare despte justitie, cine a a gandit miscarea isi a lua o mare teapa. oricum, la chestia cu votarea dublata de referendum, marele perdant a fi pnl, usr-ul fiind cel care iese pe “plus”! ceea ce zici tu “voi numiti justitie” nu este altcea decat raspunsul la “justitia lor (LCK, protocoale, camp tactic, …portocale, etc)”. PS: de ce ma bagi si pe mine in treaba cu justitia?

      Thumb up 0
  31. #83

    Toti cei care au incercat sa defineasca trolii de fapt au grupat/evidentiat natura umana care iese la suprafata sub protectia anonimatului. Unii sunt toxici si in viata reala la birou pe strada in societate. Pe internet e greu sa stii cine ce spune si de ce pentru ca poate fi aceeasi persoana sa aiba interese ascunse sa se joace sa se distreze sa-si piarda timpul sa starneasca iures etc. Eu pot sa ma dau mamica de ex si sa intru in grupuri de mamici pe FB si sa creez haos :) Poti doar sa presupui daca n-ai ce face. Si daca presupui ce ? Plus ca nu conteaza comentariile (tocmai din motivul asta) cat mai ales liderii de opinie cu costum care au emisiuni la tv si care au audienta sau politicienii care iau decizii, in rest comentariile si like-urile pe FB sau laudele pe bloguri sunt asa ca zgomot de fond ca fiecare isi are ultrasii lui. Sigur ca de la fiecare poti extrage idei sau lucruri interesante dar fara sa iei de bun orice ti se spune. Fiecare trebuie sa gandeasca si sa se convinga singur de un lucru citit pe net mai ales ca minciunile si dezinformarile zboara peste tot inclusiv de la guvernanti ceea ce e mai grav. Si aia nu sunt troli. Sau sunt?

    Thumb up 0
    • În cazul politicienilor, da sunt trolli care din asta trăiesc.
      Asta arată cât de important este să le aplici metodele de deconstrucție pentru a vota cât mai eficient.

      Thumb up 0
  32. @CB: raspund cu intarziere pentru ca si eu am fost la drum.
    – cand pui lupa pe dragnea si il judeci, pune aceeasi lupa si pe orban. cand pui lupa pe un postac psd si il judeci, pune aceeasi lupa si pe un postac pnl/usr/….la asta ma refer cand vb despre obiectivitate;
    – il stiu pe seful blogului de cand era tanar debutant jurnalist (el nu ma stie, precizez). am apreciat la el decenta, pregatirea si, mai ales, ceva esential – bunul simt (cei sapte ani de acasa, altfel spus). este o rara avis in fauna mass media de azi,
    – asa este cum spui tu – puterea, pentru ca este…la putere poate actiona, poate face macar si o zecime din ce promite. opozitia, nu! nu inteleg de ce trebuie sa astepti ca si opozitia sa ajunga la putere ca sa fii cu ochii pe ei. poti, de exemplu, sa le spui de pe acum ca nu vor castiga never alegerile cu strategii gen “ba pe a matii!” sau “penali/ciuma rosie/coruptia”. spune-le sa vina cu ceva concret pentru omul obisnuit si, inainte de toate, spune-le ca alegerile se castiga la urne, nu pe FB. le-ai face un mare bine,
    – spui tu foarte bine ca psd a inclinat masa spre oameni. asa este! a facut-o pentru ca a putut si a putut ca in fata lor sta o masa de impotenti dpdv politic. nu ma bucur neaparat pentru asta, dar nici nu pot sa-i plang pe eununci! isi merita soarta. rezultatul care va sa vina nu este deci atat meritul psd, cat masura imbecilitatii politice a ceea ce se numeste opozitie. pe mine personal nu ma deranjeaza!
    – cu mare placere si onoare dezbatem oriunde vrei.

    Thumb up 0
    • @bugsy,

      Awww, uite la AB că vine cu o mişcare nouă! Ce-i, AB, eşti în cursul de Trolling avansat – bazele ingineriei sociale şi ai fost trimis în practică?

      Să explic: în ultima vreme AB a fost oarecum izolat în susţinerile lui aici pe blog, puţin luat la mişto, în fine, nu se bucură de foarte multă apreciere în comunitatea asta. Poate, cine ştie, pentru că replicile lui sunt majoritar încercări de manipulare suprapuse pe lozinci din punctajele de partid? Habar n-am.

      Un om cu bun-simţ se întreabă de ce a ajuns în situaţia asta şi îşi re-evaluează alegerile. AB însă insistă cu aceleaşi “idei”. Dar chiar şi pentru un trol (plătit? idiot util? nu ştiu) e o poziţie dificilă, pentru că izolarea îl împiedică să-şi atingă obiectivele. Aşa că acum îşi caută aliaţi. I s-a părut că tu, bugsy, poţi fi unul aşa că încearcă să se poziţioneze “de partea ta”. Sociologia lui săracă spune că acum tu, recunoscător sau doar acceptant, vei “combate” împreună cu el, că aşa a văzut el în filmele proiectate în sala de clasă. Vine cu ceva ce crede că sunt argumente care să te susţină şi gata echipa, în mintea lui puţintică.

      Privind dinafară, mişcarea e clasică. O învaţă şi recrutorii ISIS şi recrutorii alt-right: găseşte pe cineva care pare nemulţumit / singur împotriva tuturor / în poziţie vulnerabilă psihologic şi plasează-te de partea lui. Ar urma stabilirea unei legături, consolidarea relaţiei etc etc. Clasic.

      Acum, bugsy, mingea e în terenul tău. După câte interacţiuni ai avut cu mine aici la Vlad nu încape absolut nici o comparaţie între tine şi personajul AB (spun “personaj” pentru că aici interpretează un rol) pe nici un plan. Evident ai libertatea de a alege dacă şi cum răspunzi acestei încercări stângace de recrutare. Eu unul aş fi dezamăgit dacă ai muşca nada aruncată de AB, dar ai dovedit că eşti perfect capabil să gândeşti cu capul tău, chiar şi discuţii aprinse, aşa că îţi voi respecta alegerea.

      Thumb up 0
    • @AB: televiziunea e circ! toate reprezinta interesele cuiva. nu imi iau informatiile de la tv, le urmaresc doar pentru a vedea cum se pozitioneaza sau repozitioneaza (vezi ce se intampla acum la Realitatea), care sunt trendurile pe anumite subiecte, etc. despre (falsa) echivalenta am zis parerea mea ca raspuns la comentariul autorului.

      Thumb up 0
    • @CB: nu ma simt ca as fi sub un proces de recrutare. in general, daca un comentator are dreptate pe un subiect il sustin. daca nu, incerc sa il combat. incerc sa fiu detasat si sa nu ma gandesc ca discut un trol. sunt perfect ok sa combat cu un nick name. pentru mine e suficient. de asemenea, nici nu vreau sa recrutez. i’m on my own! acum, revin putin la chestia cu troli,trolaj, etc. as vrea sa te intreb ceva pe subiect fiind evident ca esti expert. daca vrei sa raspunzi bine, daca nu iarasi bine. deci: in toate comentariile tale pe acest subiect ai identificat troli doar care sustin psd si cu scoala la ferma respectiva, stii tu. exista troli si din partea opusa? cei care vb despre…. open society de exemplu? ai identificat ceva de genul acesta? daca da, la ce scoala/ferma au fost pregatiti? multumesc!

      Thumb up 0
    • bugsy,

      nu sunt expert. Predau (printre altele) metode de recunoaştere şi combatere a tehnicilor de influenţare IRL şi am folosit cunoştinţele de-acolo pentru a analiza fenomenul în social media. Citesc mult în domeniul meu şi nu numai, dar asta doar pentru că îmi place să învăţ lucruri noi. În afară de asta… mă străduiesc să îmi folosesc bunul-simţ şi să fiu atent la propriile distorsiuni cognitive (cognitive bias); l-am studiat atent pe Daniel Kahnemann, de exemplu, şi ştiu ce ravagii logice fac ele dacă nu eşti atent cu tine însuţi. Din acest punct de vedere modul în care te descrii seamănă bine cu ce fac eu.

      “Există troli de partea opusă?” Cum să nu! Nu cred că există pe lumea asta subiect discutat în public care să nu aibă parte de echipa sa de zgomote. Chiar şi lucrurile bune pot fi susţinute prost. Că veni vorba, “open society” este un lucru foarte bun în opinia mea (eu mă definesc public ca “cetăţean al Pământului, european şi român – în această ordine”), dar şi acest subiect a fost măcinat de tot felul de nechemaţi – “nechemaţi” în sensul în care contribuţiile lor mai mult au dăunat.

      De ce nu scot la apel trolii “opuşi”? Din acelaşi motiv pentru care nu-l scot la tablă acum pe Dan Barna (îl dau doar ca exemplu, că nu mor de dragul lui): pentru moment ce gândeşte el rămâne la stadiul de gând. Nu-şi poate transforma gândul în acţiune cu impact asupra mea atâta vreme cât nu e la putere. Mă uit la ce face, evident, ca să fiu pregătit, dar mai abitir mă uit la Dragnea&co (tot ca un exemplu), pentru că ăştia au posibilitatea să gândească ceva şi apoi să transforme gândul în faptă. Iar faptele lor îmi îngreunează viaţa de ani buni (asta explică şi de ce, pentru mine, LND – LO nu este echivalenţă – oricât ar da la mandolină, LO nu îmi poate mări impozitele, nu-mi poate speria clienţii, nu-mi poate mări dobânzile la credit. LND este în cu totul altă oală).

      Asta nu înseamnă că îi iert de prostiile spuse; înseamnă doar că îmi adun informaţii pentru a aplica asupra lor acelaşi proces pe care îl aplic acum arcului guvernamental.

      Thumb up 0
    • @CB: Thinking, Fast and Slow – este “must read” la o agentie. cea mai importanta!

      PS: Salutari de la Viktor Orban!

      Thumb up 0
  33. @bugsy

    A. Înainte de a intra pe fondul problemei.
    1. Îți mulțumesc și te felicit că stimulezi această conversație.
    2. Pentru a continua în mod adecvat și apropiat de temă consider că trebuie să clarifcăm câteva probleme legate de formă.
    B. Probleme de formă
    1. Cât de obiectivi putem fi?
    Judecând după afirmațiile:
    a. “in principiu, sunt de acord cu obiectivitatea ca “subiectivitatea majoritara”, dar atunci cand incepi sa faci o analiza destul de aplicata, cu metoda, asa cum faci tu in situatia identificarii si eliminarii trolilor este necesara o minima obiectivitate (macar mimata)”
    => că nu prea avem șanse să fim obiectivi.
    b. ”nu am niciun fel de dubiu ca alegerile nu vor fi corecte.”
    Deși puteai spune nu am niciun dubiu ca alegerile vor fi corecte ceea ce este echivalent logic, ceea ce ai formulat tu pleacă de la premisa ca nu vor fi corecte.
    => alegerile nu vor fi corecte
    Voi detalia doar dacă este cazul.
    c. vrei sa fim sinceri? ok, presupun ca raspunsul e “da”.
    => nu pot fi sincer
    d. si cel mai umil tanar, frumos si liber stie ca la o prezenta redusa la vot, la europarlamentare, psd castiga la scor
    Teoria ca la un eșantion mai mare rezultatul sondajului se schimbă este valabil pentru numere mici. Realitatea este ca la o prezenta la vot mai mare se diminuează ponderea fraudei
    https://www.youtube.com/watch?v=Tz-jgVjSH5U
    => alegerile nu vor fi corecte
    e. ”nu este altcea decat raspunsul la “justitia lor (LCK, protocoale, camp tactic, …portocale, etc)”
    Nu există două justiții. Ceea ce susții nu sunt decât scenariile unor infractori. Doar circ la televiziunile unor infractori.
    => răzbunare împotriva justiției

    C. Care sunt șansele de a ajunge la o soluționare corectă a contradicției din problema de fond?
    a. prima conditie este sinceritatea (discutată mai sus).
    b. a doua condiție este să avem sisteme de valori echivalente sau compatibile.
    In fragmentul din conversația ta cu CB
    – ”spui tu foarte bine ca psd a inclinat masa spre oameni. asa este!”
    => FALS
    nu a facut nimic pentru oameni, dar absolut nimic.
    – ”a facut-o pentru ca a putut si a putut ca in fata lor sta o masa de impotenti dpdv politic”
    => Corect este pentru ca a manipulat, trisat, mintit, furat etc.
    Cam asta este incompatibilitatea care ține de sistemul de valori.
    c. a treia conditie este să avem un interes comun
    M-ai intrebat”
    ”PS: de ce ma bagi si pe mine in treaba cu justitia?”
    Iar eu mă întreb cine poate sa țină cu infractorii doar pentru ca au televiziuni și bani?
    => Doar cineva care este interesat sau păcălit.
    Cea de a doua ipoteză s-a demonstrat mai sus că este exclusă.

    Sistemele de valori fiind incompatibile nu avem nicio șansă de a trage împreună aceeși concluzie.

    În loc de concluzii:
    În conversatia cu CB ai spus:
    – ”cand pui lupa pe dragnea si il judeci, pune aceeasi lupa si pe orban. cand pui lupa pe un postac psd si il judeci, pune aceeasi lupa si pe un postac pnl/usr/….la asta ma refer cand vb despre obiectivitate”
    => Falsa echivalență
    Tema se poate dezvolta, dar cred că e suficient deocamdată.

    Thumb up 0
    • @PS: prea multa logica ptr sambata la pranz. nu am expertiza in domeniu pe care se vede ca o ai tu. ca atare coementariile mele se bazeaza strict pr experienta personala, observatii a ce se intampla in stanga si dreapta si mai multe inside information:

      – cu alegerile te inseli amarnic. cele din 2016 au fost cele mai corecte post’89. nu ma indoiesc ca la fel va fi si acum. stiu asta din surse fff sigure. daca ma crezi bine, daca nu iarasi bine,
      – am inteles cu obiectivitatea, ai dreptate, nu mai insist pe subiect,
      – daca nu esti sincer inseamna ca tot ce spui pe aici e fals, nu?
      – insisti cu fraudarea la alegeri. nu va fi, iti repet! sau daca va fi, ea va apare in online sub forma de manipulari mizerabile. mai vorbim! din nou iti spun – la prezenta mica la vot, psd se pisha pe restul partidelor ptr simplul motiv ca are capacitatea sa-si mobilizeze electoratul (mediul rural in special, dar nu nu), prezenta mare la vot – scorul psd se diminueaza dar nu pierde, creste in schim usr (care va lua multe din voturile pnl). nu e vorba e big data,
      – televiziunea in general este circ! cand udrea/bica/… erau saltate mesajul venit atunci de la varful dna era : “sa faca un pas in spate si sa isi demonstreze nevinovatia” acum, cand fostul varf de la dna e de cealalta parte (adica e ca udrea/bica/etc), mesajul ei este: ” procurorii sa demonstreze acuzatiile care mi se aduc”. …and justice for all!
      – deci zici ca as fi interesat sa tin cu infractorii! hai, uimeste-ma, poti sa dai trei variante de interes sau sfera de interes! spre deosebire de tine, eu voi fi sincer si voi recunoaste daca ma ghicesti cu interesul si promit ca dau si un premiu.
      – chestia cu falsa echivalenta nu o voi comenta. pentru ca este demna de garzile revolutionare sau de talibani. no offense!

      Thumb up 0
    • @bugsy
      O să fac o trecere sumară pe comentariul tău doar pentru corectură.
      O să lăsăm analiza pentru mai tărziu pentru că sunt câteva semne care arată că te afli într-o regretabilă eroare cel puțin de logică.
      1. ”coementariile mele se bazeaza strict pr experienta personala, observatii a ce se intampla in stanga si dreapta si mai multe inside information”
      a. Experienta personală trebuie revizuită incluzând sistemul de valori.
      b. Se pare ca nu ai nicio idee despre manipulările care se fac în ”spațiul” pe care îl numești ”inside information”
      c. Chiar este nevoie de mai multă grijă in filtrarea informației identificând tehnicile descrise de CB.
      => Urmărește cine profită ci cum!

      2. ”cu alegerile te inseli amarnic. cele din 2016 au fost cele mai corecte post’89. nu ma indoiesc ca la fel va fi si acum. stiu asta din surse fff sigure. daca ma crezi bine, daca nu iarasi bine”
      a. Circulă o vorbă prin ”târg” că nimeni nu a vazut la față un votant ALDE (excluzând membrii). Personal nu am auzit pe nimeni.
      b. Ceea ce este sigur este ca nimic nu este sigur în mâna infractorilor.
      => Într-adevar nu contează dacă te cred, contează realitatea.

      3. ”am inteles cu obiectivitatea, ai dreptate, nu mai insist pe subiect
      =>Lipsa obiectivității poate fi o eroare fatală de percepție a realității.
      4. ”daca nu esti sincer inseamna ca tot ce spui pe aici e fals, nu?Ț
      Nu am afirmat că sunt nesincer ci am analizat afirmația ta din care rezulta că ești nesincer.
      Oricum dacă aș fi afirmat că sunt nesincer si eram sincer am fi ajuns la un paradox (paradoxul lui Epimenide).
      => Tu ai pus problema sincerității fără să te întrebe nimeni.
      5.” insisti cu fraudarea la alegeri. nu va fi, iti repet!”
      Se pare că nu ai înteles că toate alegerile au fost fraudate. Dimensiunea fraudei scade raportat la numărul de participanți. Poți fi sigur de un singur lucru alegerile din 2016 au fost cel mai prost monitorizate.
      => mă omori cu sursele sigure din interior, încearcă mai în interior, numără autocarele (asta e doar o variantă).
      6. ”televiziunea in general este circ! cand udrea/bica/… erau saltate mesajul venit atunci de la varful dna”
      Ar fi nevoie să discutăm prea mult despre eroarea lui Băsescu de a numi la SRI pe Maior, de trădare și de toate implicațile legate de manipulări, înscenări și alte malversațiuni, care au creat aberații inclusiv in justiție și de care se pare că ești complet în necunoștință de cauză cu toate informațiile din interior. Mă mir totuși că nu ai amintit de Mircea Băsescu.
      => interpretare eronată
      7. ”deci zici ca as fi interesat sa tin cu infractorii! hai, uimeste-ma, poti sa dai trei variante de interes sau sfera de interes!”
      Aș evita chestiunile personale. Și chiar îmi doresc să mă înșel la acest capitol, dar în ecuație așa iese.
      =>dacă eu îmi doresc să mă înșel nu înseamnă că trebuie să profiți
      8. ”chestia cu falsa echivalenta nu o voi comenta”
      Să zicem că accept că nu ai folosit o tehnică de manipulare. Dar când compari mere cu pere cum se cheamă? Nu am pus etichete, dar fiind pe temă trebuia să te atenționez. Falsa echivalență este fie o dovadă a intenției de manipulare, fie in acest caz ai acceptat un cliseu de manipulare grosolan.
      => ai de ales doar între situația de a manipula sau de a fi manipulat.
      De data asta te-am scos. Cred că am fraudat puțin realitatea.

      Thumb up 0
    • @PS: astept cu nerabdare sa imi arati si apoi sa ma scoti din eroarea de logica. cred ca este cam overrated chestia cu manipularea. pe bune!

      Thumb up 0
    • @bugsy
      Din punctul meu de vedere pe partea cu logica lucrurile sunt clare.
      Acum sa facem puțină analiză
      Alegerile sunt corecte întotdeauna pentru cine le câștigă
      Mai puțin cazul Geoană.
      Remember 2009
      https://www.youtube.com/watch?v=wprIsFxB3d4
      Să presupunem că ești interesat de situația reală a votanților PSD.
      Studiu de caz ”referendumul pentru redefinirea familiei din 6-7 octombrie 2018”
      – Primul sondaj de opinie aprilie 2018:
      a. inițiativa de redefinire este bună = 67%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie (fata de alta formula) = 77%
      c. intenție de participare la vot între = 55-75%
      – Al doilea sondaj de opinie 27 septembrie 2018
      a. intenție de participare la vot între = 66%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 63% DA
      – Al treilea sondaj 2 octombrie 2018
      a. intenție de participare la vot între = 48%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 85% DA
      Al patrulea sondaj 5 octombrie 2018
      a. intenție de participare la vot între = 30%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 90% DA
      Rezultate finale după două zile de votare 6 – 7 octombrie (timp suficient să vină toți votanții PSD și să se fraudeze la greu)
      a. participare la vot = 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.
      b. răspuns = 91,56% DA
      c. răspuns = 6,47% NU
      Și cel mai important!
      Întrebare referendum =„Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”
      Primul lucru frapant pe care îl observăm este scăderea intenției de participare la vot.
      1. Este vorba despre o convertire a convingerilor despre familie in 5 luni?
      În mod cât se poate de clar NU.
      Observăm că pe măsură ce intenția de participare scade opțiunea pentru redefinire se întăreste. Iar schimbarea s-a produs brusc în mai puțin de 10 zile
      2. Este vorba despre o scădere a încrederii în cei ce au organizat referendumul.
      În mod cât se poate de clar DA.
      Pe măsură ce lucrurile s-au dovedit a fi un joc de alba-neagra cu Constituția, intenția de vot a scăzut dramatic. Vezi întrebarea de la referendum!
      Ne spune ceva acest referendum despre bazinul real al votanților PSD.
      Cu siguranță foarte multe.
      Un lucru straniu se întamplă la acest referendum.
      In mai putin de 10 zile intenția de vot a scazut de la 66% la 21%, iar dorința de a vota DA a crescut de la 63% la 91%
      În mod normal la cifre atât de mari prezența la vot nu ar trebui sa afecteze optiunea de vot. Opțiunea ar putea sa oscileze la nivel de câteva procente.
      Ce poate însemna acest lucru?
      1. O chestiune de interes național cu intenție de prezentare la vot peste cvorum este ruinată de modul inșelator în care PSD tratează poporul.
      2. Rezultatul datorat politizării a revelat încrederea în PSD.
      Ce spun cifrele?
      1. Ponderea lui 21 (prezență la vot) în 66 (intenția inițială de vot) fiind de 31%, arată că politizarea temei (întrebarea de la referendum) a dus rapid la o scădere a încrederii în corectitudinea referendumului până la 31%.
      Acest procent de încredere (rămasă) nu poate fi atribuit doar intenției de vot pentru PSD (a votanților PSD) nici în cele mai frumoase vise deoarece mulți (votanți ai altor partide) au ramas setați pe tema de redefinire a familiei și nu au ținut cont de fentă.
      Considerând faptul că în mod normal (pe o temă de interes național neutră din punct de vedere politic) ponderea preferințelor electorale în ceea ce privește partidele ar fi trebuit să se păstreze, avem două soluții de abordare în lipsa altor date de referință pentru a afla numarul minim de votanți PSD la referendum.
      a. Fie luăm scorul electoral (optimist) din 2016 PSD+ALDE 50% și îl aplicăm la prezența la vot 21% => 10.5%
      b. Fie ponderam 31% increderea in referendum cu 31% => 9.61%
      c. Considerând limita minimă 10,5% și maximă 31% => media ar fi undeva aprox. 20%-21% cifre foarte apropiate de rezultatul referendumului din 2007 unde au spus DA pentru demitere 24,75%
      http://www.monitorulcj.ro/politica-administratie/66477-rus-prezinta-apocalipsa-psd-partidul-s-a-prabusit-la-2728-dragnea-si-a-batut-joc-de-referendum#sthash.FhmJ0Fph.dpbs

      Thumb up 0
    • @bugsy
      Din punctul meu de vedere pe partea cu logica lucrurile sunt clare.
      Acum sa facem puțină analiză
      Alegerile sunt corecte întotdeauna pentru cine le câștigă
      Mai puțin cazul Geoană.
      Remember 2009
      https://www.youtube.com/watch?v=wprIsFxB3d4
      Să presupunem că ești interesat de situația reală a votanților PSD.
      Studiu de caz ”referendumul pentru redefinirea familiei din 6-7 octombrie 2018”
      – Primul sondaj de opinie aprilie 2018:
      a. inițiativa de redefinire este bună = 67%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie (fata de alta formula) = 77%
      c. intenție de participare la vot între = 55-75%
      – Al doilea sondaj de opinie 27 septembrie 2018
      a. intenție de participare la vot între = 66%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 63% DA
      – Al treilea sondaj 2 octombrie 2018
      a. intenție de participare la vot între = 48%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 85% DA
      Al patrulea sondaj 5 octombrie 2018
      a. intenție de participare la vot între = 30%
      b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 90% DA
      Rezultate finale după două zile de votare 6 – 7 octombrie (timp suficient să vină toți votanții PSD și să se fraudeze la greu)
      a. participare la vot = 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.
      b. răspuns = 91,56% DA
      c. răspuns = 6,47% NU
      Și cel mai important!
      Întrebare referendum =„Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”
      Primul lucru frapant pe care îl observăm este scăderea intenției de participare la vot.
      1. Este vorba despre o convertire a convingerilor despre familie in 5 luni?
      În mod cât se poate de clar NU.
      Observăm că pe măsură ce intenția de participare scade opțiunea pentru redefinire se întăreste. Iar schimbarea s-a produs brusc în mai puțin de 10 zile
      2. Este vorba despre o scădere a încrederii în cei ce au organizat referendumul.
      În mod cât se poate de clar DA.
      Pe măsură ce lucrurile s-au dovedit a fi un joc de alba-neagra cu Constituția, intenția de vot a scăzut dramatic. Vezi întrebarea de la referendum!
      Ne spune ceva acest referendum despre bazinul real al votanților PSD.
      Cu siguranță foarte multe.
      Un lucru straniu se întamplă la acest referendum.
      In mai putin de 10 zile intenția de vot a scazut de la 66% la 21%, iar dorința de a vota DA a crescut de la 63% la 91%
      În mod normal la cifre atât de mari prezența la vot nu ar trebui sa afecteze optiunea de vot. Opțiunea ar putea sa oscileze la nivel de câteva procente.
      Ce poate însemna acest lucru?
      1. O chestiune de interes național cu intenție de prezentare la vot peste cvorum este ruinată de modul inșelator în care PSD tratează poporul.
      2. Rezultatul datorat politizării a revelat încrederea în PSD.
      Ce spun cifrele?
      1. Ponderea lui 21 (prezență la vot) în 66 (intenția inițială de vot) fiind de 31%, arată că politizarea temei (întrebarea de la referendum) a dus rapid la o scădere a încrederii în corectitudinea referendumului până la 31%.
      Acest procent de încredere (rămasă) nu poate fi atribuit doar intenției de vot pentru PSD (a votanților PSD) nici în cele mai frumoase vise deoarece mulți (votanți ai altor partide) au ramas setați pe tema de redefinire a familiei și nu au ținut cont de fentă.
      Considerând faptul că în mod normal (pe o temă de interes național neutră din punct de vedere politic) ponderea preferințelor electorale în ceea ce privește partidele ar fi trebuit să se păstreze, avem două soluții de abordare în lipsa altor date de referință pentru a afla numarul minim de votanți PSD la referendum.
      a. Fie luăm scorul electoral (optimist) din 2016 PSD+ALDE 50% și îl aplicăm la prezența la vot 21% => 10.5%
      b. Fie ponderam 31% increderea in referendum cu 31% => 9.61%
      c. Considerând limita minimă 10,5% și maximă 31% => media ar fi undeva aprox. 20%-21% cifre foarte apropiate de rezultatul referendumului din 2007 unde au spus DA pentru demitere 24,75%

      http://www.monitorulcj.ro/politica-administratie/66477-rus-prezinta-apocalipsa-psd-partidul-s-a-prabusit-la-2728-dragnea-si-a-batut-joc-de-referendum#sthash.FhmJ0Fph.dpbs

      Thumb up 0
  34. #99

    Nea Petrene, îi mai permiți multă vreme lu’ neterminatu’ ăsta să-și spârcâie umorile aici? Că a trecut de multicică vreme de stadiul de “plictisitor”.

    Thumb up 0
  35. @bugsy
    Din punctul meu de vedere pe partea cu logica lucrurile sunt clare.
    Acum să facem puțină analiză
    Alegerile sunt corecte întotdeauna pentru cine le câștigă
    Mai puțin cazul Geoană.
    Remember 2009
    https://www.youtube.com/watch?v=wprIsFxB3d4
    Să presupunem că ești interesat de situația reală a votanților PSD.
    Studiu de caz ”referendumul pentru redefinirea familiei din 6-7 octombrie 2018”
    – Primul sondaj de opinie aprilie 2018:
    a. inițiativa de redefinire este bună = 67%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie (fata de alta formula) = 77%
    c. intenție de participare la vot între = 55-75%
    – Al doilea sondaj de opinie 27 septembrie 2018
    a. intenție de participare la vot între = 66%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 63% DA
    – Al treilea sondaj 2 octombrie 2018
    a. intenție de participare la vot între = 48%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 85% DA
    Al patrulea sondaj 5 octombrie 2018
    a. intenție de participare la vot între = 30%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 90% DA
    Rezultate finale după două zile de votare 6 – 7 octombrie (timp suficient să vină toți votanții PSD și să se fraudeze la greu)
    a. participare la vot = 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.
    b. răspuns = 91,56% DA
    c. răspuns = 6,47% NU
    Și cel mai important!
    Întrebare referendum =„Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”
    Primul lucru frapant pe care îl observăm este scăderea intenției de participare la vot.
    1. Este vorba despre o convertire a convingerilor despre familie in 5 luni?
    În mod cât se poate de clar NU.
    Observăm că pe măsură ce intenția de participare scade opțiunea pentru redefinire se întăreste. Iar schimbarea s-a produs brusc în mai puțin de 10 zile
    2. Este vorba despre o scădere a încrederii în cei ce au organizat referendumul.
    În mod cât se poate de clar DA.
    Pe măsură ce lucrurile s-au dovedit a fi un joc de alba-neagra cu Constituția, intenția de vot a scăzut dramatic. Vezi întrebarea de la referendum!
    Ne spune ceva acest referendum despre bazinul real al votanților PSD.
    Cu siguranță foarte multe.
    Un lucru straniu se întamplă la acest referendum.
    In mai putin de 10 zile intenția de vot a scazut de la 66% la 21%, iar dorința de a vota DA a crescut de la 63% la 91%
    În mod normal la cifre atât de mari prezența la vot nu ar trebui sa afecteze optiunea de vot. Opțiunea ar putea sa oscileze la nivel de câteva procente.
    Ce poate însemna acest lucru?
    1. O chestiune de interes național cu intenție de prezentare la vot peste cvorum este ruinată de modul inșelator în care PSD tratează poporul.
    2. Rezultatul datorat politizării a revelat încrederea în PSD.
    Ce spun cifrele?
    1. Ponderea lui 21 (prezență la vot) în 66 (intenția inițială de vot) fiind de 31%, arată că politizarea temei (întrebarea de la referendum) a dus rapid la o scădere a încrederii în corectitudinea referendumului până la 31%.
    Acest procent de încredere (rămasă) nu poate fi atribuit doar intenției de vot pentru PSD (a votanților PSD) nici în cele mai frumoase vise deoarece mulți (votanți ai altor partide) au ramas setați pe tema de redefinire a familiei și nu au ținut cont de fentă.
    Considerând faptul că în mod normal (pe o temă de interes național neutră din punct de vedere politic) ponderea preferințelor electorale în ceea ce privește partidele ar fi trebuit să se păstreze, avem două soluții de abordare în lipsa altor date de referință pentru a afla numarul minim de votanți PSD la referendum.
    a. Fie luăm scorul electoral (optimist) din 2016 PSD+ALDE 50% și îl aplicăm la prezența la vot 21% => 10.5%
    b. Fie ponderam 31% increderea in referendum cu 31% => 9.61%
    c. Considerând limita minimă 10,5% și maximă 31% => media ar fi undeva aprox. 20%-21% cifre foarte apropiate de rezultatul referendumului din 2007 unde au spus DA pentru demitere 24,75%
    http://www.ziare.com/cluj-napoca/stiri-actualitate/rus-prezinta-apocalipsa-psd-s-a-prabusit-la-27-28-la-suta-dragnea-si-a-batut-joc-de-referendum-7444749

    Thumb up 0
  36. @bugsy
    Din punctul meu de vedere pe partea cu logica lucrurile sunt clare.
    Acum sa facem puțină analiză
    Alegerile sunt corecte întotdeauna pentru cine le câștigă
    Mai puțin cazul Geoană.
    Remember 2009
    https://www.youtube.com/watch?v=wprIsFxB3d4
    Să presupunem că ești interesat de situația reală a votanților PSD.
    Studiu de caz ”referendumul pentru redefinirea familiei din 6-7 octombrie 2018”
    – Primul sondaj de opinie aprilie 2018:
    a. inițiativa de redefinire este bună = 67%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie (fata de alta formula) = 77%
    c. intenție de participare la vot între = 55-75%
    – Al doilea sondaj de opinie 27 septembrie 2018
    a. intenție de participare la vot între = 66%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 63% DA
    – Al treilea sondaj 2 octombrie 2018
    a. intenție de participare la vot între = 48%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 85% DA
    Al patrulea sondaj 5 octombrie 2018
    a. intenție de participare la vot între = 30%
    b. căsătoria liber consimțita dintre un barbat și o femeie = 90% DA
    Rezultate finale după două zile de votare 6 – 7 octombrie (timp suficient să vină toți votanții PSD și să se fraudeze la greu)
    a. participare la vot = 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.
    b. răspuns = 91,56% DA
    c. răspuns = 6,47% NU
    Și cel mai important!
    Întrebare referendum =„Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”
    Primul lucru frapant pe care îl observăm este scăderea intenției de participare la vot.
    1. Este vorba despre o convertire a convingerilor despre familie in 5 luni?
    În mod cât se poate de clar NU.
    Observăm că pe măsură ce intenția de participare scade opțiunea pentru redefinire se întăreste. Iar schimbarea s-a produs brusc în mai puțin de 10 zile
    2. Este vorba despre o scădere a încrederii în cei ce au organizat referendumul.
    În mod cât se poate de clar DA.
    Pe măsură ce lucrurile s-au dovedit a fi un joc de alba-neagra cu Constituția, intenția de vot a scăzut dramatic. Vezi întrebarea de la referendum!
    Ne spune ceva acest referendum despre bazinul real al votanților PSD.
    Cu siguranță foarte multe.
    Un lucru straniu se întamplă la acest referendum.
    In mai putin de 10 zile intenția de vot a scazut de la 66% la 21%, iar dorința de a vota DA a crescut de la 63% la 91%
    În mod normal la cifre atât de mari prezența la vot nu ar trebui sa afecteze optiunea de vot. Opțiunea ar putea sa oscileze la nivel de câteva procente.
    Ce poate însemna acest lucru?
    1. O chestiune de interes național cu intenție de prezentare la vot peste cvorum este ruinată de modul inșelator în care PSD tratează poporul.
    2. Rezultatul datorat politizării a revelat încrederea în PSD.
    Ce spun cifrele?
    1. Ponderea lui 21 (prezență la vot) în 66 (intenția inițială de vot) fiind de 31%, arată că politizarea temei (întrebarea de la referendum) a dus rapid la o scădere a încrederii în corectitudinea referendumului până la 31%.
    Acest procent de încredere (rămasă) nu poate fi atribuit doar intenției de vot pentru PSD (a votanților PSD) nici în cele mai frumoase vise deoarece mulți (votanți ai altor partide) au ramas setați pe tema de redefinire a familiei și nu au ținut cont de fentă.
    Considerând faptul că în mod normal (pe o temă de interes național neutră din punct de vedere politic) ponderea preferințelor electorale în ceea ce privește partidele ar fi trebuit să se păstreze, avem două soluții de abordare în lipsa altor date de referință pentru a afla numarul minim de votanți PSD la referendum.
    a. Fie luăm scorul electoral (optimist) din 2016 PSD+ALDE 50% și îl aplicăm la prezența la vot 21% => 10.5%
    b. Fie ponderam 31% increderea in referendum cu 31% => 9.61%
    c. Considerând limita minimă 10,5% și maximă 31% => media ar fi undeva aprox. 20%-21% cifre foarte apropiate de rezultatul referendumului din 2007 unde au spus DA pentru demitere 24,75%
    Mai există și alte păreri asemănătoare.
    Rus prezinta APOCALIPSA. PSD s-a prabusit la 27-28%! Dragnea si-a batut joc de referendum!
    Acum lucrurile sunt mult mai grave.

    Thumb up 0
  37. stimate autor, prea multe cuvinte sa descrii lucrătorii antenei 3!

    Thumb up 0
  38. Trebuie sa revin cu precizari si scuze tuturor si în mod special lui CB.
    Am reflectat la sugestia de mai sus a lui cousssino și am realizat că am comis o abatere nepermisă

    1. Deoarece originea cuvantului permite conotația pozitiva a termenului ”troll” ca ”pescar de oameni” prin afirmațiile pe care le-am făcut am admis o relativizare termenului.

    2. Deoarece nu există o definiție satisfăcătoare care să încadreze termenul în limite clare cea mai fidelă interpretare ar fi ”pescar de oameni” care folosește aberațiile logice (ca tehnică de manipulare) descrise de CB în materialul propus.

    3. Etichetarea ca ”troll” are sens doar când se identifică simultan tiparul comportamental și aberațiile logice indiferent dacă acestea sunt manifestate intenționat sau nu, dacă au scop definit sau nu.

    Thumb up 0
    • PS.
      Cred că colegul Cousssino nu se referă la comentariul dvs de la pctul x, ci se referă la postările #96, 97, 99, 100….
      Serios?
      V-ați supărat că bugsy nu va răspunde?
      Ce a fost ( dorit) și ce a ajuns analiza CB pe partea de ” mic îndreptar in tehnica trolling-ului”!
      Chapeau AB, care ne-a demonstrat live, cum se face!
      Chapeau voi, care ați trasat qed!
      Dar, parcă, restul e prea mult!
      No offense.

      Thumb up 0
  39. Eu nu cred ca poate fi oprit acest fenomen!

    Thumb up 0
    • E mai mult un instrument decat un fenomen. Masura in care poate fi considerat un fenomen tine de-o latura joasa a naturii umane dar nu cred ca face obiectul articolului de fata.

      Thumb up 0
  40. Excelent decalog-instrumentar de deconstructie. Da, cel mai probabil e ca oricine (poate) ajunge sa le foloseasca in viata. Doar ca foarte putini bifeaza cam toate punctele si o fac constant :-)

    Thumb up 0