Cel mai fericit copil

Cel mai fericit copil a fost azi în studioul Europa FM.

Îl cheamă Florinel, are 10 ani, este vicecampion național la kickboxing și e atât de sărac încât nu are nici măcar echipament pentru antrenamente.

Colegii mei de la radio, care au documentat povestea lui, l-au găsit într-un sat din Prahova, unde se antrena lovind într-un sac recuperat de undeva, încălțat în… papuci.

Ca să ajungă la sală, Florinel face 20 de kilometri dus-întors – și, înainte de a pleca, își pune altă pereche de papuci – papucii ăia buni, adică, de ieșit în lume. Cât se poate, îl duce și-l aduce mama lui, pe o bicicletă. Iarna, însă, șmecheria cu bicicleta nu mai ține. Florinel trebuie să facă drumul pe jos, de obicei prin zăpadă. Dă din umeri: “măcar nu mai am nevoie să mă încălzesc când ajung la antrenament”.

Mamei lui i se umplu ochii de lacrimi când o-ntrebi cum e viața: “pentru copiii mei fac totul, totul…” Devotamentul e absolut, neclintit, crescut din propriul trecut. Pe ea, părinții au luat-o de la școală înainte să prindă măcar un strop de învățătură: “mama nu ne-a scos certificate de naștere. Ne ținea la școală o lună și apoi, dacă nu aveam acte, nu ne mai primea. Vedeam copiii la școală, dar noi ne duceam la sapă. Plângeam, ne mai dădea și două nuiele și ne trimitea la muncă.”

Florinel a venit la radio cu mama lui și cu o soră mai mare, Bianca, și ea sportivă. Ăsta micu’ și-a pus căștile pe urechi și a absorbit cu intensitate fiecare clipă a noii sale experiențe – muzică, jingle-uri, dialoguri în echipa Deșteptarea, glume și replici, întreaga atmosferă din emisie. Ca un burete era. Amândoi copiii au primit echipament complet de competiție. Fericirea s-a-ntrupat în puștiul ăsta blond când a deschis geanta adusă ca de un Moș Crăciun cu totul neașteptat. Apoi, alte cadouri; printre ele, și promisiunea că Europa FM le va asigura copiilor costurile necesare participării la competiții, tot anul 2019. E vorba de 18 concursuri, în toată țara. Printre acestea, Campionatul Mondial și Campionatul European.

Dar noi știam și un secret al lui Florinel. L-a întrebat Zaf, “ai auzit de Leonard Doroftei?” “Sigur că da – a căzut puștiul în capcană – e idolul meu!” Și atunci, ca prin minune, în studio a intrat Moșu’, iar Florinel a amuțit de uluire și emoție.

Să vezi un copil căruia i se împlinește visul este o experiență de neuitat.

După ce inima lui a reînceput să bată, Florinel a vorbit cu idolul său, a ascultat sfaturi, a spus mulțumesc și, în fine, și-a pus mănușile noi și a schițat câteva lovituri. Moșu, pișicher, s-a plâns că e pocnit prea tare iar Florinel a râs, înțelegător cu așa o glumă fără pic de credibilitate, după care i-a cerut autografe pe mănuși.

A fost o dimineață magică la noi în studio, asta voiam să împărtășesc cu voi. Povestea lui Florinel o găsiți pe site-ul Europa FM, dacă vreți și alte fotografii, filmări de la el de acasă și mai multe detalii. Eu sunt fericit că am participat la bucuria lui.

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. Un gest frumos! Noi putem ajuta cu ceva? Exista vreun cont pt donații? Bucuriile ca asta chiar trebuie împărtășite, mulțumesc.

    Thumb up 0
  2. Felicitari pentru simplu gest de a indepli un vis unui copil.
    Tot respectul pt munca depusa de acest junior, dar voua celor ce ati adus bucutie pe chipul lui.

    Thumb up 0
  3. Ce poate fi mai frumos decat zambetul si fericirea pura, sincera a unui copil? Pentru astfel de momente merita orice efort! Felicitari mamei lui si familiei pentru toate sacrificiile facute! si voua EuropaFM – multumiri pentru lacrima de fericire din ochii ascultorilor vostri!

    Vlad – multumesc ca ai pus si in cuvinte povestea de azi de la radio!

    Thumb up 1
  4. Copil exceptional, mama model, initiativa Europa Fm laudabila. Oameni minunati! Multumim tuturor ca ne dati exemple de bunatate, sacrificiu si omenie!

    Thumb up 0
  5. Laudabil.
    @d-l Petreanu: da-ti va rog un link sau postati # de tel al mamei …ca ma ia damblaua pana il gasesc pe pagina europa FM.

    Mai prezentati astfel de exemple. Sunt numerosi oameni inimosi care vor sa ajute…mai ales acum in prag de sarbatori!

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.