Geaba dorinţa dacă nema putirinţa

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, despre privatizarea CFR Marfă: „E ca la domnișoare; nu e când și-a propus să se mărite, ci când vrea unul să o ia.” (sursa)

Mvai, dar cât umor are dl. Rus când trebuie să explice de ce NU se întâmplă ceva (nimic!) în domeniul pe care-l coordonează!

Privatizarea CFR Marfă a fost ratată magistral de Guvernul Ponta în 2013 – cum fusese ratată la fel de spectaculos, cu un an înainte, şi privatizarea Oltchim – vă mai amintiţi? DD cu sacul de bani la bancă, nu? De atunci nu s-a mai întâmplat nimic. CFR Marfă a rămas la stat şi guvernul a tot promis că va găsi o soluţie. Vreo 2.500 de oameni şi-au pierdut locul de muncă. Unde e Ministerul Transporturilor în povestea asta? Ioan Rus: “CFR Marfă este în acest moment în situația de a angaja un consultant juridic, după aia urmează consultantul de tranzacție și procesul în sine.” Consultant juridic promitea şi ministrul Ramona Mănescu, de-atunci la Transporturi s-au mai schimbat doi miniştri – de unde se vede treaba că mai uşor găseşti în ţara asta o ciurdă de miniştri incompetenţi decât un specialist eficient.

Poate că „domnişoara” nu e atractivă pentru că i-o fi păpat cineva zestrea? Cine s-o mai ia, şi fată bătrână cu traverse lipsă, şi plină de găuri? Şi, oricum, dacă CFR Marfă e ca o domnişoară pe care nu vrea nimeni s-o ia de nevastă, atunci mandatul dlui Rus la Transporturi e ca o căsătorie neconsumată pe caz de neputinţă.

E uluitor cum nu eşuează guvernele României, rând pe rând, în încercarea de a face ceva în privinţa transporturilor. Căile ferate mai mult nu mai sunt decât să fie („…curiosul caz al Căilor Ferate Române: în calendar, suntem în 2014, în realitate, trenurile sunt cu zeci de ani în urmă. Viteza medie este acum 40 de kilometri pe oră, cu 20 mai mică decât în 1989. Călătorii fac 12 ore şi jumătate între Bucureşti şi Oradea. Cu două ore mai mult decât înainte de Revolutie – notează Digi24), flota a fost prăduită, drumurile sunt ca vai de ele („starea drumurilor din România: aproape 40% sunt pietruite şi de pământ” – Mediafax) şi autostrăzi mai mult n-avem („DEZASTRU în 2014 la capitolul autostrăzi. 2015 va fi și mai rău! – Realitatea)

Că veni vorba de autostrăzi. Am fost sâmbătă pe A3 Ploieşti-Bucureşti (de fapt Ploieşti-câmp). Foarte frumos, autostradă, nene, nu glumă, cu marcaje, cu asfalt bun, cu ieşiri semnalizate după toate regulile, de la 3 km distanţă, cu panouri de avertizare pe ultimele 300 de metri, cu panouri deasupra căii de rulare, cu tot ce trebuie.

Doar că nu există ieşirile.

L-am văzut pe unul, la un moment dat, a făcut uşurel dreapta pe o potecuţă, aşa, şi dăi încetişor pe câmp, hâţa-hâţa-cu-căruţa, s-a dus cu creierii zgâlţâindu-se în beznă. Poate că era vreun haiduc, ceva. Nu m-am încumetat.

Eu am vrut să ies înspre Corbeanca, aşa cum era semnalizat de la 3 km. Am redus viteza din timp, am dat semnal, m-am dus pe dreapta şi nimic, nenică, nu era nici o ieşire unde trebuia să fie, numai semnele.

Mai e semnalizată una, spre Otopeni, şi nici acolo nu-i nimic. Abia la capăt apare o breteluţă care te duce pe centură.

Vorba colegului Ciuclaru – vedeţi? asta e problema cu autostrăzile, în ţara asta: suntem într-o situaţie fără ieşire.

Măi, nene. Mai sunt 3 km de făcut din autostrada asta (ca să intre în Bucureşti) şi nu vor fi gata în următorii 2 ani. E prea complicat. Dar nici măcar ieşirile? E deschisă circulaţiei din 2012 – au trecut 3 ani de atunci… Nici măcar la ieşirile astea nenorocite nu se lucrează?

Şi, că veni vorba: să ne reamintim de limitatoarele de viteză sub formă de gropi şi crevase de pe centura Bucureştiului şi de pe Autostrada Soarelui, între Bucureşti şi Fundulea, şi să-l cităm şi pe amicul Julius Constantinescu, care are următoarea poveste:

(ilustraţie – Shutterstock)