Mineriade, Revoluţie, Comunism: vrem adevărul!

Dosarul mineriadei din 1990 va fi redeschis, se anunţă, o veste care bucură pe toată lumea, mai puţin pe Ion Iliescu. Fostul preşedinte nu şi-a asumat niciodată răspunderea pentru tragedia din iunie ’90 şi cu atât mai puţin s-a arătat vreodată înclinat să regrete ceva. Astăzi, după 25 de ani, pentru Ion Iliescu mineriada din iunie ’90 nu mai prezintă decât un soi de interes academic: „Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă. E firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente.” (sursa – Mediafax)

Deci „istoricii, oamenii interesaţi”, care vor să „analizeze, să comenteze evenimente trăite”. Ion Iliescu are detaşarea unui colecţionar de oase care-şi revizitează, pedant, scheletele din dulap într-o după amiază tihnită de vară.

Din păcate, redeschiderea dosarului este făcută împotriva voinţei statului român. „În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora” – notează Hotnews.

Anchetarea riguroasă a evenimentelor din iunie 1990 ar trebui să fie o datorie de onoare a statului român şi o dovadă de maturitate democratică. Nu există nici un motiv rezonabil pentru care un criminal să fie protejat de stat împotriva intereselor naţiunii – şi nu mă refer la vreo persoană anume, ci la un principiu. Statul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru abuzurile post-revoluţionare, să-şi ceară iertare pentru ele şi să plătească despăgubiri, iar societatea trebuie să primească satisfacţia că s-a făcut dreptate, în sfârşit.

Celor ce nu ştiu prea bine ce s-a întâmplat atunci – sau celor care au uitat – le recomand să asculte (să reasculte) înregistrarea emisiunii „Săptămâna Actualităţii Româneşti”, realizată de Neculai Constantin Munteanu şi transmisă în 23 iunie 1990 de Radio Europa Liberă*. În această emisiune sunt difuzate şi analizate de Emil Hurezeanu faimoasele înregistrări ale convorbirilor forţelor de ordine din dimineaţa zilei de 13 iunie, convorbiri care indică existenţa unui plan guvernamental de provocare a violenţelor în Piaţa Universităţii. Iată mai jos emisiunea – analiza lui Emil Hurezeanu începe la minutul 17 (iar ilustraţia înregistrării este formidabila fotografie a lui Dinu Lazăr, despre care am scris aici).

[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/189738196″ params=”auto_play=false&hide_related=false&show_comments=true&show_user=true&show_reposts=false&visual=true” width=”100%” height=”450″ iframe=”true” /]

Dar nu numai dosarul mineriadei din 1990 trebuie lămurit. Mai sunt unele căderi dureroase ale statului român care trebuie anchetate şi explicitate pentru ca noi să putem merge înainte.

Dosarul Revoluţiei, mai întâi de toate, păcatul originar al democraţiei noastre şchioape, „lovituţia” de la care pleacă întreaga impostură a clasei politice, minciuna care a tarat renaşterea naţiunii. Toate cercertările sociologice arată că mai nimeni nu mai crede în inocenţa evenimentelor din decembrie ’89. Începutul României democratice e (încă) o minciună îmbibată de sânge. Cum putem merge mai departe?

Şi, mai ales, un veritabil Proces al comunismului, o acţiune conştientă, coordonată şi eficientă de decomunizare a României, începând din şcoală, în urma căreia societatea să afle şi să înţeleagă întreaga dimensiune a catastrofei naţionale reprezentate de comunism.

Vrem un nou proiect de ţară? Iată-l: decomunizarea.

______________
*transcrierea emisiunii poate fi găsită aici.